Corneliu Vlad despre relatiile Bucuresti-Chisinau

Se confirmă, din nou, că pentru preşedintele Traian Băsescu relaţiile cu Republica Moldova sunt prioritatea nr. 1 în politica externă a României. Ca şi în primul său mandat, cea dintâi vizită oficială pe care a făcut-o a fost peste Prut. De data aceasta, contextul este mult mai favorabil, dar şi unul mai complex, mai incert. Noua conducere de la Chişinău, parcă pentru a recupera timpul pierdut, înaintează temerar pe cel puţin trei direcţii salutare: adâncirea democraţiei, relaţii fireşti cu România şi apropiere de structurile europene. În toate aceste direcţii, de altfel complementare, Preşedinţia României, dar şi celelalte instituţii ale statului român, răspund cu promptitudine iniţiativelor Chişinăului şi, element foarte important, nu supralicitează.
Bilanţul vizitei şefului statului român şi a multor miniştri la Chişinău e mai consistent decât al oricărei alte vizite la un asemenea nivel. Acordul pentru micul trafic de frontieră intră în funcţiune şi vor fi deblocate toate cele 12 acorduri în negociere şi de la un moment dat îngheţate, acordarea cetăţeniei române celor în drept va depăşi inerţiile şi tărăgănările birocratice, vor fi lansate proiecte comune prin cele 130 de milioane de euro care vin de la UE, se preconizează un acord de parteneriat pentru integrarea R. Moldova în Uniunea Europeană şi lista poate continua.
Bucureştiul a găsit, în sfârşit, cheia în relaţiile cu Chişinăul: cele două state de pe Prut se pot regăsi printr-o apartenenţă comună la Uniunea Europeană. Soluţie logică, dar nu simplă. Pentru că mai este o cheie ce trebuie să funcţioneze: relaţiile specifice ale R. Moldova cu Federaţia Rusă. Poziţia Rusiei, dar şi a Ucrainei, nu pot fi ignorate în demersurile europene şi de reglementare a problemei transnistrene ale Chişinăului. Apoi, chiar dacă, la iniţiativa României, la Bruxelles s-a creat Grupul de acţiune europeană a R. Moldova, UE ezită încă să acorde acestui stat un tratament similar celui aplicat ţărilor aspirante la integrare din Europa de sud-est.
Drumul spre Europa Unită al R. Moldova nu este aşadar neted. Nici situaţia politică internă nu este pe deplin stabilizată, nici problemele economice şi sociale ale republicii nu sunt uşoare. Forţele conservatoare, deşi în regres, nu şi-au spus ultimul cuvânt. Dar încrederea reciprocă, la nivel oficial, între cele două state ce vorbesc aceeaşi limbă s-a restabilit, există obiective şi proiecte comune. Ştefan cel Mare şi Mihai Eminescu au fost evocaţi cu evlavie şi de această dată, dar, spre deosebire de perioada euforică de la începutul anilor 1990, liderii politici ai celor două state sunt mult mai pragmatici, deşi preşedintele României nu a ezitat să mărturisească faptul că are cu republica vecină o „relaţie de suflet“.
Legăturile emoţionale cu vecinii de peste Prut nu pot şi nu ar putea fi reprimate, dar ele trebuie dublate de înţelepciune politică în demersul delicat de apropiere firească a două state marcate în continuare de consecinţele pactului Ribbentrop-Molotov. În această chestiune, şeful statului român şi-a explicitat din nou, în modul cel mai clar, poziţia.

Relaţiile Bucureşti-Chişinău se focalizează în Europa unită
Curentul - vineri, 29 ianuarie 2010

© Curentul

Concluzie finala: Valeriu Boboc a fost omorat in bataie! Fostul comandat Fulger risca pana la 10 ani de inchisoare.

Procuratura Generala a primit, ieri, raportul expertizei internationale in cazul decesului lui Valeriu Boboc. Desi expertul din Marea Britanie a refuzat sa semneze raportul comun cu legistii moldoveni, concluzia este univoca – tanarul a fost omorat in bataie in noaptea de 7 spre 8 aprilie.

“Atat expertii straini, cat si cei nationali au stabilit ca decesul a survenit anume in urma leziunilor corporale cauzate lui Boboc si nu in urma intoxicatiei cu un gaz necunoscut, cum s-a spus la inceput”, a declarat, intr-o conferinta de presa, Procurorul General, Valeriu Zubco.

Expertii au constatat ca Valeriu a fost batut cu cruzime cu pumnii, picioarele si patul armei peste tot corpul.

Parerile s-au impartit in ceea ceea ce priveste lovitura care i-a fost fatala. In timp ce specialistii moldoveni cred ca tanarul a facut stop cardiac dupa ce a fost lovit in piept, expertul britanic sustine ca oricare dintre loviturile in cap, gat sau cutia toracica puteau provoca moartea tanarului.

Desi se stie clar ca Valeriu a fost ucis, procurorii nu au niciun suspect si spun ca identificarea asasinului este practic imposibila.

“Valeriu Boboc a fost batut de mai multe persoane si de aceea va fi foarte greu de stabilit cine anume a si cum l-a lovit. Suspectul va putea demonstra usor ca nu el a fost cel care a dat lovitura mortala”, a spus seful Directiei urmarire penala din cadrul Procuraturii Generale, Igor Popa.

Mai mult decat atat, martorii nu au putut identifica atacatorii pentru ca era intuneric, politistii purtau cagule pe cap, iar tinerii au fost trantiti la pamant.

“A rasunat ordinul “Jos la pamant!” si toti au fost culcati la pamant de aceea tinerii care au fost batuti impreuna cu Boboc nu au putut vedea nimic”, a mentionat Popa.

Moartea lui Valeriu este investigata in cadrul dosarului pornit in privinta conducerii Brigazii cu destinatie speciala Fulger, care a dat ordin politistilor inarmati pana in dinti sa discinda in Piata Marii Adunari Nationale.

Potrivit lui Igor Popa, in acea noapte in Piata a fost dislocat jumatate din efectivul Brigazii Fulger, adica in jur de 140 de persoane.

Totodata, arme a primit intreg efectivul brigazii de 280 de persoane. Procurorii au ridicat de la Fulger mai multe pistoale pentru expertiza criminalistica, insa nu exista documente care ar indica cine si ce arma a purtat.

“In situatii de urgenta, in registru nu se indica nimic, doar se elibereaza un cartonas rosu care se pune intr-o ladita si este returnat odata cu arma”, a explicat seful sectiei cercetare penala.

“Nu a existat un centru de comanda unic care sa-i dirijeze pe politisti, erau actiuni haotice”, a mai spus Popa.

Totusi, fostul comandat al Brigazii Fulger, George Cojocaru, este cercetat in calitate de banuit pentru “depasirea atributiilor de serviciu soldate cu urmari grave”. Aceasta sanctiune prevede o pedeapsa cu inchisoarea de la 6 la 10 ani.

In acelasi timp, procurorii nu exclud ca Valeriu Boboc a fost ucis de persoane civile.

Sursa: www.stireazilei.md

Președintele României, Traian Băsescu, vine la Chișinău însoțit de o "armată" de politicieni.

Preşedintele României, Traian Băsescu, va efectua o vizită oficială în R. Moldova în perioada 27-28 ianuarie 2009. Potrivit serviciului de presă al preşedinţiei, delegaţia preşedintelui român este una numeroasă şi include nume grele din politica statului vecin.

Astfel, şeful de la Cotroceni va fi însoţit în R. Moldova de Vasile Blaga, Ministrul Administraţiei şi Internelor, Adriean Videanu, Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Teodor Baconschi, Ministrul Afacerilor Externe, Radu Berceanu, Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Elena Udrea, Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Cătălin Predoiu, Ministrul Justiţiei, Eugen Tomac, Secretar de stat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni, Viorel-Riceard Badea, senator, Tudor Panţîru, deputat, Constantin Simirad, Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.

Programul vizitei lui Traian Băsescu la Chişinău include o întrevedere tet-a-tet cu Preşedintele interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu, o şedinţă comună a delegaţiilor din partea Republicii Moldova şi din partea României, ceremonia de decorare a Preşedintelui Traian Băsescu cu Ordinul Republicii de către Preşedintele interimar Mihai Ghimpu, depuneri de flori la Monumentul lui Ştefan cel Mare şi la mormintele poeţilor Grigore Vieru, Ion Vatamanu, a interpreţilor Ion şi Doina Aldea-Teodorovici, a oamenilor politici Anton Crihan, Gheorghe Ghimpu, Nicolae Costin.

Conform programului, în aceeaşi zi, Preşedintele României Traian Băsescu va avea întrevederi cu Prim-ministrul Vladimir Filat, cu primarul general al municipiului Chişinău Dorin Chirtoacă, cu liderii/ reprezentanţii fracţiunilor parlamentare – Maria Postoico, Mihai Godea, Ion Hadârcă, Dumitru Diacov, Vasile Balan şi cu liderii Alianţei pentru Integrare Europeană – Mihai Ghimpu, Vladimir Filat, Marian Lupu, Serafim Urechean.

Potrivit unui comunicat de presă difuzat la adresa UNIMEDIA, pe 28 ianuarie, Traian Băsescu, însoţit de către Preşedintele interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu va participa la ceremonia depunerii coroanelor de flori la „Parcela de Onoare Românească” de la cimitirul din satul Cania, raionul Cantemir şi la „Cimitirul de Onoare Românesc” din localitatea Ţiganca, raionul Cantemir. Ulterior, Preşedintele Mihai Ghimpu şi Preşedintele Traian Băsescu se vor deplasa la Cahul. Potrivit agendei, cei doi vor rosti alocuţiuni în faţa studenţilor şi profesorilor Universităţii de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” şi vor vizita sediul viitorului Consulat al României din Cahul.

Amintim că aceasta este a 3-a vizită a preşedintelui Băsescu la Chişinău de la alegerea sa în calitate de președinte al României în 2004.

Sursa: www.unimedia.md

Basarabia lui Eminescu

Voind să mă provoace, m-a întrebat odată cineva dacă n-ar fi mai uşor să „lăsăm în urmă Basarabia”, fiindcă o eventuală Unire nu ar face decât să ne ruineze financiar şi, deci, ar fi mult mai practic să ne scăpăm de „cocoaşa Basarabiei”. Întrebarea dacă nu ar fi mai simplu să îi lăsăm pe fraţii noştri în pace şi să gândim pragmatic, în avantajul nostru, este una complet deplasată, deşi destul de răspândită. Răspunsul pe care l-am dat eu a fost altul: oare ar fi în stare cineva să accepte să i se taie mâna dreaptă, în schimbul unei vieţi pline de bogăţie materială? Mai degrabă ar îndura oricâte greutăţi, numai să rămână sănătos şi cu trupul întreg, fiindcă aceasta e premisa oricărei bogăţii. La fel şi adevărata Românie nu va putea niciodată să rămână cu trupul mutilat şi cu fiinţa sfâşiată.

Dar problema Basarabiei reprezintă ea însăşi o întreagă istorie, cu atât de multe faţete, încât pierderea din vedere a celui mai mic amănunt ar afecta grav înţelegerea întregului în această chestiune. De răpirea Basarabiei, dar mai ales a adevărului despre pământul românesc numit Basarabia, s-au ocupat veacuri de-a rândul falsificatorii de hărţi şi falsificatorii de istorie. Ca în cazul oricărui furt, trăinicia unui act ca ruperea Basarabiei din sânul vetrei strămoşeşti nu putea fi asigurată decât prin încercarea de a da acestei nedreptăţi impresia legitimităţii, ceea ce nu se putea face decât prin denaturarea adevărului istoric. Însă ideologia mincinoasă care a fost aruncată să plutească asupra destinului Basarabiei, încercând să slujească interesul cauzei pentru care a fost creată, a ajuns totuşi să îşi depăşească scopul, lovind până la urmă nu doar în conştiinţa naţională a locuitorilor acestei bucăţi de pământ, ci şi în sufletul poporului român ca ansamblu. Pentru că a rupe Basarabia înseamna a îi inventa o identitate neromânească, ce putea fi încropită doar prin desfigurarea identităţii poporului ce i-a dat naştere. Astfel, suferind Basarabia, a suferit şi suferă întreaga naţiune română.

Cum a înţeles aşadar întregul să se apere, dacă nu prin glasul capului său celui mai de seamă, profetul poporului român în ansamblul său, „domnul Eminescu”? În activitatea sa de publicist, poetul romantic va îmbrăca haina analistului de un realism şi o putere de pătrundere fără putinţă de egalat. Prin aceasta a devenit Eminescu omul total nu doar al culturii române, cât al FIINŢEI ROMÂNEŞTI.

Din această poziţie „domnul Eminescu” şi-a făcut o virtute din apărarea adevărului istoric ca garant al sănătăţii spiritului naţiunii, în context chestiunea Basarabiei regăsindu-se ca o constantă. El i-a atribuit în articolele sale politice o importanţă majoră, cu atât mai mult cu cât a fost contemporan cu o parte din tragicele evenimente ce au marcat destinul Basarabiei. Trăind între 1850-1889, simţea proaspete urmele anexării din 1812 a întregului teritoriu dintre Prut şi Nistru la Rusia. A trăit pe viu retrocedarea către Moldova, prin Tratatul de la Paris din 1856, a unei părţi (Basarabia geografică) din teritoriul anexat abuziv de ruşi în 1812. A trăit unificarea ţărilor române extracarpatice sub Alexandru Ioan Cuza, la 1859. A fost contemporan cu războiul de Independenţă din 1877-1878, în fapt un război purtat de Rusia împotriva Turciei, participarea României ca aliată a Rusiei făcându-se cu scopul obţinerii neatârnării faţă de Poarta otomană. Deşi Rusia se obligase prin tratatul de alianţă militară să garanteze integritatea teritorială a aliatei sale România, după câştigarea războiului va încălca vechile angajamente, condiţionând recunoaşterea Independenţei României de re-anexarea Basarabiei la Rusia, la schimb cu Dobrogea. Tratând problema Basarabiei în articolele sale de presă, Eminescu dă naştere unor argumentaţii de excepţie, însă în primul rând porneşte de la o trecere onestă în revistă a istoriei românilor tim p de mai bine de patru secole, din sec. al XIV-lea şi până într-al XVIII-lea. Întemeietorul Ţării Româneşti, Basarab I, reuşeşte să unifice mare parte dintre formaţiunile politico-statale de mai mici dimensiuni de la sud de Carpaţi şi până la Marea Neagră, cucerind în egală măsură de la tătari, în urma unei campanii militare din anii 1343-1345, teritoriul din nordul gurilor Dunării, aflat între Prut şi Nistru, care îi va prelua numele. Aceasta era Basarabia geografică, adică partea sudică a fâşiei de teren dintre Prut şi Nistru, imediat lângă Dunăre şi Mare. Astfel ia naştere denumirea de Basarabia, întâi pentru a desemna mica provincie danubiano-maritimă, iar apoi acest nume se va extinde asupra întregii Ţări Româneşti din epocă, în calitate de voievodat al lui Basarab. Eminescu lămureşte foarte bine acest episod: „Cam într-o sută de ani, de la Tugomir (tatăl lui Basarab I – n.n.) până la capătul domniei lui Mircea, Ţara Românească ajunsese la cea mai mare întindere teritorială, căci cuprindea Oltenia, Valahia Mare, ducatele Făgăraşului şi Omlaşului din Ardeal, mare parte a Bulgariei, Dobrogea cu cetatea Silistra, Chilia cu gurile Dunării şi ţări tătăreşti nenumite mai de aproape. În această vreme Valahia întreagă, împreună cu toate posesiunile ei, se numea în bulele papale, în documentele cele scrise latineşte ale domnilor, în scrieri contimporane: Basarabia.”

„După ce Ştefan cel Mare a luat de la Valahia, între anii 1465-1475, părţile de sud, câte le aveau Basarabii între Prut şi Nistru, aceste părţi au păstrat numele distinctiv al dinastiei primae ocupantis, a Basarabilor. Deci nu întreaga ţară dintre Prut şi Nistru e Basarabia, ci aceasta e numai o fâşie spre sud, hotărâtă şi mică, aşa cum ne-o arată Cantemir în Descriptio Moldaviae.

Iată deci marginile reale ale Basarabiei reale: Trage o linie curmezişă de lângă Nistru de la Bender până în vârful lacului Ialpug la Bolgrad şi ai o lature; apoi ia-o de la Bolgrad până în Reni, ai a doua lature, de la Reni pe Dunăre în sus până la Chilia, a treia lature, apoi luând malul Mărei Negre până la Cetatea Albă la gura Nistrului, a patra lature; apoi în sus pe Nistru de la Cetatea Albă până în Bender, a cincea lature. Numai pământul coprins între aceste cinci linii s-a numit cu drept cuvânt Basarabia; tot ce-i deasupra e Moldovă curată, războtezată de la 1812 încoace.”

Vedem deci că Basarabia geografică, „reală”, cum o numeşte Eminescu, a aparţinut mai întâi Ţării Româneşti, pentru ca în final să facă parte din Moldova şi să rămână pe veci şi de drept a Moldovei, deşi anexată în dispreţul dreptului de către Imperiile vecine, întâi de către turci, apoi de către ruşi.

Referindu-se la existenţa unei mitropolii a Proilaviei (Brăilei), subordonată direct Constantinopolului, care fusese creată anume pentru credincioşii români rupţi din trupul Valahiei şi al Moldovei în noul context în care Dobrogea, regiunea Brăilei şi o parte din Basarabia Geografică se aflau sub turci, după care, în veacul al optsprezecelea, se aprobă desfiinţarea mitropoliei de Brăila, iar componenţa acesteia este re-distribuită eparhiei de Huşi şi celei de Buzău, prin aceasta văzându-se în mod indirect cine era considerat a avea dreptul moral asupra acestor teritorii şi că Moldova era posesorul legitim al Basarabiei, Eminescu se foloseşte în mod strălucit de argumentul organizării bisericeşti pentru a demonstra ceea ce politic nu era recunoscut în epocă de către mai-marii de atunci, formulând şi o morală de adâncă simţire creştinească, demnă să spulbere în zilele noastre orice suspiciune asupra unui pretins ateism eminescian: „Să mulţumim Bisericei noastre care, prin dumnezeiasca linişte şi statornicie ce a avut-o în vremile cele mai turburate, ne-a păstrat prin însemnările ei acest argument zdrobitor faţă cu orice subtilitate diplomatică. Întrebarea posesiunei legitime nu mai poate fi controversată”.

Cum s-a ajuns ca teritoriul mult mai vast dintre Prut şi Nistru să fie denumit după mica bucată de pământ din sudul său (Basarabia) se explică printr-o neplăcută întâmplare cu ruşii de la începutul veacului al XIX-lea. Imperiul otoman intrase pe panta declinului, pe când puterea Rusiei creştea, expansionismul său în Europa Răsăriteană purtând stindardul ideologic al dezrobirii sau măcar protejării popoarelor ortodoxe din Balcani şi stindardul pragmatic nedeclarat al visului de a ajunge până la Marea Adriatică, cu popas intermediar pe Dunăre. Astfel, va avea loc o serie întreagă de războaie ruso-turce. Unul dintre ele este războiul din 1806-1812, în care Rusia iese învingătoare, încheindu-se Pacea de la Bucureşti de la 28 mai 1812, tratatul fiind aprobat de ţarul Alexandru I pe 11 iunie, cu doar o zi înainte de a se declanşa invazia trupelor lui Napoleon asupra Rusiei. Rusia fusese interesată să încheie pace sub orice preţ la Bucureşti, întrucât invazia armatei lui Napoleon era iminentă şi ruşii se grăbeau să pună punct războiului cu turcii, pentru a nu fi nevoiţi să lupte pe două fronturi. Însă, în cadrul procesului de negociere, dragomanul Dimitrie Moruzi, aflat în teritoriile româneşti în slujba Înaltei Porţi, dar având interese vădite de a favoriza partea rusă, comite acest mare act de trădare, stabilind noile hotare pe Prut, în favoarea Rusiei şi în defavoarea Porţii. Aici s-a pus pentru întâia dată problema ocupării Basarabiei de către ruşi, iar Basarabia le-a fost oferită pe tavă ruşilor de către dragomanul trădător. Hărţile însă au fost falsificate, de aşa natură încât cu numele de Basarabia să fie însemnat până în Nord la Hotin întregul teritoriu dintre Prut şi Nistru. De atunci şi până astăzi s-a păstrat obiceiul instituit de ruşi de a desemna prin numele de „Basarabia” Moldova de Răsărit, obicei care la origini ascunde un fals şi expresia jafului istoric petrecut la 1812. Totuşi, orice am înţelege noi prin denumirea de Basarabia, cedarea ei către Rusia a reprezentat un act ilegal. Turcia, ca putere înfrântă în război, nu putea oferi ca despăgubire un teritoriu ce nu-i aparţinea. Principatul Moldova, ce avea în componenţă Basarabia, era în afara Imperiului Otoman, legăturile lui cu Poarta fiind unele de vasalitate, iar nu de apartenenţă la Imperiu. Însă, nedreptatea o dată făcută, Marile Puteri au închis ochii, şi de atunci şi până în zilele noastre s-a învăţat Rusia să aibă drepturi „legitime” în teritoriul dintre Prut şi Nistru.

Eminescu a trăit drama pierderii proaspăt recâştigatei Basarabii şi s-a exprimat foarte ferm împotriva acceptării pretenţiilor Rusiei: „Trebuie să stăm de pază şi să nu dăm decât morţi acest pământ de sub picioarele noastre. Da! Chiar dacă Rusia ar fi destul de aspră ca să-l ia de la noi; noi înşine nu îl putem da sub nici un pretext, căci de acest pământ e legată demnitatea noastră, de la acest pământ atârnă viitorul nostru.” (...) „Cuvântul nostru este: de bună voie niciodată, cu sila şi mai puţin.”

Având ca şi fundal istoric prefigurarea unei iminente cereri a Rusiei de retrocedare a Basarabiei, seria de articole de mare angajament patriotic pe care o începe Eminescu la ziarul Timpul îşi revendică justificarea în intenţia de a răspunde unui articol publicat într-o gazetă străină care contesta adevărul că Basarabia aparţine de drept românilor. Eminescu dă dovadă de o desfăşurare de forţe nemaivăzută în a combate argumentele adversarilor săi de gândire. Pentru a da o replică pe placul său unei scrisori publicate de ziarul „Le Nord” prin care un anume domn X de la Bucureşti se exprimă cum că „posesorul legitim” al Basarabiei ar fi nişte tătari sub corturi, de unde concluzia că Tratatul de la Paris din 1856 care atribuia Basarabia Moldovei ar săvârşi o nedreptate istorică - afirmaţii foarte grave, însă de o slăbiciune evidentă, de vreme ce articolul domnului X abia dacă măsura câteva rânduri şi trata problema la modul cel mai superficial cu putinţă - Eminescu nu se mulţumeşte decât după ce termină de făcut un periplu istoric în detaliu, la dimensiunea a aproape o jumătate de mileniu, extrăgând din faptele istorice concluziile cele mai amănunţite. Astfel Eminescu răspunde cu o mie de tunuri la o lovitură de praştie.

Dacă „dreptul nostru era dezbrăcat de putere şi nu putea să se apere aceasta nu e o dovadă că Moldova a renunţat vreodată la dânsul. Căci UN DREPT NU SE PIERDE DECÂT PRIN ÎNVOIREA FORMALĂ DE A-L PIERDE”.

O neaşteptată mostră de candoare eminesciană, ce dezvăluie nobleţea sufletului poetului şi faptul că în epoca lui încă se mai credea în Onoare şi în Virtute, o reprezintă citatul următor: „iară noi nu i-o putem da (Rusiei – n.n.), pentru că, la urma urmelor, nu avem dreptul de a dispune după placul nostru de această parte din ţara noastră” (...) „Oricât de mulţi oameni răi s-ar găsi în această ţară, nu se găseşte nici unul, care ar cuteza să puie numele său sub o învoială, prin care am fi lipsiţi de o parte din vatra strămoşilor noştri.”. În mentalitatea lui Eminescu, conducătorii ţării nu pot decide soarta ţării într-un chip nefericit pentru că nu au dreptul ca indivizi singulari să jertfească patrimoniul unui întreg neam. Se găseşte în această frază ceva din dictonul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt „Moldova nu este a voastră, ci a urmaşilor urmaşilor voştri”, şi anume conştiinţa că Ţara este o zestre sfântă care preţuieşte cu mult mai mult decât o întreagă generaţie, pentru că ea aparţine tuturor generaţiilor, iar cei din prezent se simt aproape la modul religios neputincioşi de a se atinge cu mâinile lor nevrednice de trupul construcţiei nepieritoare care este Ţara. Eminescu e ferm convins că dacă simţul personal al ruşinii poate nu i-ar împiedica pe unii să îşi vândă Ţara, totuşi simţul colectiv al răspunderii în faţa istoriei i-ar ţine departe de a comite un asemenea sacrilegiu.

Pe de altă parte, jurnalistul de geniu intuieşte faptul că în contextul de faţă problema nu se mai poate mărgini doar la peticul de pământ numit Basarabia, ci se referă la chiar dăinuirea spiritului românesc: „Cestiunea retrocedării Basarabiei cu încetul ajunge a fi o cestiune de existenţă pentru poporul român. (...)Nenorocirea cea mare, ce ni se poate întâmpla, nu este dacă vom pierde şi rămăşiţa unei preţioase provincii pierdute: putem să pierdem chiar mai mult decât atâta, încrederea în trăinicia poporului român. (...)Rusia voieşte să ia Basarabia cu orice preţ; noi nu primim nici un preţ. Primind un preţ, am vinde; şi noi nu vindem nimic. Românul care ar cuteza să atingă acest principiu, ar fi un vânzător.”

Mihai Eminescu oferă o definiţie a ideii de martiriu, arătând că oricât de straşnic ar fi duşmanul şi oricât de mici şansele de izbândă, datoria unui popor este să lupte până la capăt şi să mărturisească prin jertfa lui, ca mai târziu eroii Războiului de Reîntregire, că „Pe aici nu se trece!”: „Dacă naţia românească va fi silită să piardă o luptă, va pierde-o, dar nimeni, fie acela oricine, să n-aibă dreptul a zice c-am suferit cu supunere orice măsură i-a trecut prin cap să ne impună.”

Strigând nedreptăţile şi jaful la care este supus un popor mai puţin numeros de către vecinul său mai puternic, exprimând atât de ferm şi în egală măsură înduioşător aspiraţia de secole a neamului românesc pentru Reîntregire, văzând în Basarabia un simbol al întoarcerii şi al noului început, Eminescu lasă în amprenta scrierilor sale acelaşi ecou al dorinţei sale ultime: „Pe mine mie redă-mă!”.

Vlad PÂRĂU
Articol apărut în revista Veghea, nr. I, 2010
Sursa: http://vlad-mihai.blogspot.com/

Şeful statului român: Fără evenimentul de la 24 ianuarie 1859 România Mare nu ar fi putut exista

Preşedintele Traian Băsescu a participat la Iaşi, la manifestările prilejuite de Ziua Unirii. În discursul său, preşedintele a vorbit despre unitatea românilor, dar şi despre necesitatea reformelor în Educaţie, Agricultură şi Asistenţa Socială.

"Marcăm 151 de ani de la Unirea Moldovei cu Ţara Românească. Este în mod categoric actul fondator al construcţiei României Mari. Fără evenimentul de la 24 ianuarie 1859 România Mare nu ar fi putut exista. A fost efortul şi dorinţa de unitate a românilor, indiferent unde locuiau în spaţiul carpato-danubian. Era şi nevoia românilor de a fi împreună, de a fi în unitate. Din acest motiv par copilăreşti sau lipsite de substanţă aspiraţiile politicienilor care ar vrea să vadă într-un fel sau altul afectată unitatea statului român. Trebuie să vă spun că cei care vorbesc de autonomii teritoriale în mod categoric nu înţeleg că unitatea este în sufletul românilor."

"Trecând peste momentul 1859, trebuie spus că a urmat un lung şir de evenimente care au culminat cu Marea Unire. Poporul român şi-a dat jertfa de sânge în Războiul de Independenţă de la 1877, poporul român şi-a dat jertfa de sânge în Primul Război Mondial. Aş spune că toate marile evenimente care au dus la constituirea statului unitar român au fost plătite în primul rând de popor", a spus Traian Băsescu.

Sursa: www.realitatea.net

NU vanzarii pamantului catre straini!

În ultimul timp, chestiunea vânzării terenurilor agricole către străini a revenit pe agenda zilei. E posibil ca şi un proiect de lege în acest sens să fie înaintat organului legislativ. Nu se ştie însă cine şi ce studii, cercetări şi calcule a făcut pentru fundamentarea unei atare decizii, cine a evaluat eventualele consecinţe economice, sociale, demografice şi politice pentru RM în cazul deschiderii pieţei terenurilor agricole pentru străini? E puţin probabil ca autorii ideii să fi luat în calcul mentalitatea majorităţii deţinătorilor de terenuri agricole care - trăind într-o sărăcie crasă - pot fi uşor amăgiţi să-şi vândă pământul la preţuri de nimic...

În calitate de obiect al activităţii economice şi al dreptului de proprietate, pământul este o categorie economică, dar în calitate de teritoriu pământul este deja o noţiune politică. Pentru RM, stat vulnerabil din mai multe puncte de vedere, ignorarea acestei realităţi va genera doar probleme. Or, când suprafeţe mari de pământ vor fi procurate de giganţi economici din Vest sau din Est, a căror pondere economică şi politică în lume este incomparabil mai mare ca cea a RM, ei vor fi şi suverani, şi independenţi aici în mult mai mare măsură decât proprietarii obişnuiţi. Autorităţile locale şi centrale, pentru ei, vor avea o semnificaţie pur simbolică. Şi vor fi apăraţi aceşti investitori-latifundiari nu doar de propria lor greutate economică şi politică, ci şi de legile interne şi diferitele tratate bilaterale privind protejarea şi promovarea investiţiilor străine. Drept dovadă, aduc un singur exemplu: un „investitor străin” care, investind 5400 lei într-o întreprindere înregistrată în Moldova, poartă azi cu succes republica prin curţile internaţionale şi câştigă sume enorme în comparaţie cu cea „investită” pentru că nu-i place tratamentul organelor fiscale şi vamale.

Deci, se poate întâmpla ca pământul vândut unor străini să devină şi un teritoriu străin. Mai ales că, potrivit art. 23 din Legea privind investiţiile în activitatea de întreprinzător, „RM recunoaşte cesiunea, către un alt stat sau persoană juridică străină, a drepturilor investitorului străin asupra investiţiilor acestuia efectuate pe teritoriul său”. Cazul Palanca deja e cunoscut: Ucraina a primit în proprietate de la RM o porţiune de 7,7 km de şosea. Dar statul ucrainean mai are şi propria jurisdicţie asupra acestui obiect al dreptului de proprietate, cu toate că formal terenul e teritoriul RM. Acum, să extrapolăm acest caz la eventualele „cesiuni” de către potenţialii cumpărători străini a drepturilor lor asupra pământului „către un alt stat”. Ne putem pomeni, în statul RM, cu enclave ce vor fi „apărate” de alte state...

Tot de domeniul politicului ţine faptul că pământul, prin definiţie, este spaţiul vital, baza şi temelia activităţii poporului care locuieşte în ţara respectivă şi pe teritoriul respectiv, fiind baza (condiţia necesară) a identificării naţional-etnice a poporului. De secole, acapararea teritoriilor a fost principalul scop al războaielor, iar cazurile de izgonire a localnicilor de pe pământul lor au condus la dispariţia unor asemenea populaţii şi la pieirea naţiunilor. La aceleaşi consecinţe se va ajunge şi atunci când majoritatea populaţiei economic şi social active, în virtutea circumstanţelor create, va părăsi teritoriul respectiv, băştinaşii devenind, astfel, minoritari la ei în ţară.

Analiza legislaţiei altor state arată că, în majoritatea cazurilor, acestea prevăd restricţii vizavi de dreptul persoanelor străine asupra pământului. Cel mai frecvent străinilor li se interzice procurarea pământului cu destinaţie agricolă - vezi Turcia, Ungaria, Lituania, Ucraina, un şir de provincii din Canada şi state din SUA. Alte ţări - China, Israel, Estonia, România, Belarus, Albania, Bulgaria, Thailanda - au stabilit interdicţie completă la vânzarea terenurilor pentru străini. Japonia, Brazilia, Cehia permit procurarea terenurilor numai străinilor care locuiesc permanent acolo. În Marea Britanie, unele state din SUA, Elveţia străinilor le este interzis să procure terenuri dacă nu au permis de şedere în ţară. Dar, în aceste ţări există un regim strict de vize, astfel încât doar un număr nesemnificativ de străini să poată procura terenuri. Un şir de ţări stabilesc zone interzise pentru procurarea de către străini a terenurilor: o anumită distanţă de la frontieră, de la albia râurilor, de la lacuri etc. În Mexic, asemenea zone ocupă circa 43% din teritoriul ţării, iar în Grecia - 51%.

O practică aproape unanim aplicată în ţările care permit procurarea terenurilor de către străini constă în obţinerea obligatorie de la stat a acordului pentru efectuarea cumpărării. Ţările care, într-un fel sau altul, au restricţionat acest fenomen s-au ghidat de considerente politice şi economice: protejarea securităţii naţionale şi a celei alimentare, prevenirea generală a dominaţiei economice străine, păstrarea genofondului şi a materialului social al naţiunii, controlul indirect al imigraţiei, controlul cantităţii şi direcţionării investiţiilor străine. Dar un argument dominant a fost prevenirea sau restricţionarea speculaţiei străine cu pământul. O excepţie ar fi ţările UE care, conform pct. 2 al Anexei a XIII-a la Tratatul privind Uniunea Europeană de la Maastricht, au obligaţia de a acorda cetăţenilor străini din UE drepturi asupra pământului egale cu drepturile propriilor cetăţeni. Însă, în ceea ce priveşte cetăţenii altor state, ţările UE decid la propria discreţie. În plus, aderarea noilor membri a adus mai multe excepţii, rezultate din circumstanţe obiective.

În momentul aderării la UE a ţărilor Europei Centrale, pământurile aici erau de cinci-zece ori mai ieftine decât în Europa de Vest, iar veniturile populaţiei - de două-şapte ori mai mici. Deci, străinii bogaţi puteau cumpăra suprafeţe mari la un preţ ce depăşea cu mult cifra pe care ar fi putut s-o ofere cetăţenii autohtoni. Totodată, pământurile din Europa Centrală, ca şi cele din RM, sunt atrăgătoare şi pentru că nu sunt suprasaturate cu chimicale, fapt ce facilitează exploatarea lor pentru a obţine produse ecologice. Aceşti doi factori - preţul diminuat şi calitatea solurilor - făceau ca terenurile din aceste ţări să se bucure de o cerere sporită.

Din aceste considerente, negociind aderarea la UE, România a solicitat o perioadă de tranziţie de 15 ani de la data aderării pentru liberalizarea regimului dobândirii, de către persoanele străine, a terenurilor cu destinaţie agricolă din România, a celor aflate sub luciu de apă, precum şi a altor terenuri aflate în extravilan, respectiv cinci ani pentru terenurile din intravilan. Solicitarea a fost justificată de implicaţiile majore ale procesului liberalizării. O liberalizare imediată ar fi fost de natură să producă serioase consecinţe economice şi sociale, având în vedere următoarele considerente: implicarea unui mare procent din populaţia României în activităţi în agricultură; existenţa unui decalaj substanţial între veniturile medii ale cetăţenilor români şi cele ale cetăţenilor statelor membre ale UE; menţinerea unor diferenţe mari de preţ ale achiziţionării terenurilor în România, respectiv în UE.

Termene de graţie la deschiderea pieţei funciare chiar şi pentru cetăţenii ţărilor UE au obţinut şi alte state care au aderat la UE - Polonia, Cehia, Ungaria, Bulgaria.

Dacă e să revenim la problemele noastre, este evident că nu putem vorbi nici măcar de avantaje economice. O analiză fugară a vânzării terenurilor pentru construcţii către investitorii străini arată că rezultatele au fost sub nivelul aşteptărilor - n-au sporit investiţiile în economia reală a RM, nu s-a înviorat industria. Terenurile, ca şi alte imobile, s-au procurat, de regulă, în scopuri speculative - pentru profituri mari într-un termen scurt în domeniul construcţiei apartamentelor. Singurul rezultat mai vizibil al acestor tranzacţii a fost creşterea preţurilor la apartamente, fapt ce i-a determinat pe mulţi cetăţeni să plece în străinătate exclusiv ca să câştige bani pentru a-şi procura locuinţă. Nu mai vorbim de faptul că, deseori, funcţionarii interpretau şi aplicau legea după bunul lor plac, ghidându-se de interesul personal.

Astăzi, riscul e că străinii vor fi investitori de moment, care vor cumpăra terenurile agricole în scop speculativ şi nu vor face prea mult pentru dezvoltarea agriculturii. Or, practica ţărilor în curs de dezvoltare arată că schimbările pozitive în economie atrăgeau persoane înstărite din străinătate, dar scopul lor era, de regulă, procurarea suprafeţelor şi vânzarea lor ulterioară, la preţuri mult mai ridicate, ei aşteptând acest moment mai mulţi ani în şir, fără a face vreo investiţie directă acolo. Mai mult: vânzarea masivă a pământurilor va submina stabilitatea socială, economică şi politică a RM, dat fiind că va dispărea pătura medie de proprietari de la sate, care sunt chemaţi să asigure această stabilitate. Cei care şi-au vândut terenurile vor îngroşa rândurile şomerilor, iar a crede că ei vor fi încadraţi în câmpul muncii de noii proprietari de pământ este o utopie. Tehnologiile mecanizate, aplicarea pesticidelor şi a altor chimicale vor diminua cererea de braţe de muncă.

Dacă procesul de liberalizare a pieţei funciare va fi declanşat în actuala variantă, care de fapt prevede introducerea în lege doar a sintagmei conform căreia toţi străinii sunt în drept să procure terenuri agricole, situaţia, din dificilă, va deveni catastrofală. Pentru că pământul se va scoate la vânzare necondiţionat, fără a se ţine, cel puţin, cont de practica şi reglementările existente la acest capitol în alte ţări, precum şi de propria experienţă privind vânzarea terenurilor. Spre exemplu, în mai multe ţări europene, au fost stabilite restricţii şi la suprafaţa maximă de teren ce poate fi deţinută de o singură persoană: în România - 200 ha, în Ungaria - 300 ha, în Germania - 500 ha etc. Sunt prevăzute şi alte condiţii obligatorii: proprietarul trebuie să lucreze în agricultură; să trăiască la locul unde are pământul; să aibă studiile respective, aceste cerinţe fiind înaintate în egală măsură şi străinilor.

În RM, astăzi, un cetăţean poate cumpăra - la modul teoretic - toate terenurile agricole existente, iar pe deasupra - şi cele destinate construcţiilor. Pentru că nu există niciun fel de restricţii în acest sens. La fel precum - conform unor decizii ale instanţelor noastre - se poate de făcut concluzia că orice cetăţean străin, chiar dacă nu a înfiinţat aici o întreprindere, ar putea cumpăra, tot teoretic, toate imobilele şi terenurile destinate construcţiilor din RM, excepţie făcând terenurile agricole şi cele destinate fondului silvic... Şi acest cumpărător nu trebuie să aibă niciun acord de la o autoritate oficială a ţării. Bineînţeles, persoanele oficiale cu bună ştiinţă se fac a nu înţelege sensul art. 1, 22 ş.a. din Legea privind investiţiile în activitatea de întreprinzător, care prevăd cu totul altceva privind dreptul străinilor de a procura terenuri destinate construcţiilor în RM, decât ceea ce se întâmplă în realitate. Dar, când Parlamentul nu dă o interpretare normelor date, se va acredita în continuare punctul de vedere subiectiv sau, mai bine zis, generat de interesul personal al unor asemenea persoane. Deci, pentru a pune capac la toate aceste absurdităţi, rămâne de promovat şi sintagma că „străinii au dreptul să cumpere terenuri agricole”.

Trebuie să menţionăm, aici, că nivelul controlului de către stat astăzi nu este nici pe departe îndeajuns pentru a permite vânzarea terenurilor agricole străinilor. Imperfecţiunea legii, dar mai ales ţinuta profesională şi morală ce lasă mult de dorit a unor funcţionari dau motive serioase pentru a considera că declanşarea acestui proces va avea consecinţe nefaste pentru RM, ireparabile în viitor.

Să nu ignorăm, totodată, un fenomen mai nou. Guvernul chinez încurajează fermierii care cumpără terenuri agricole peste hotare, astfel la ei soluţionându-se problema achiziţionării producţiei, a şomajului şi a numărului populaţiei în ţară. Conform informaţiilor din presă, China ar duce tratative cu Brazilia şi alte ţări din America de Sud sau Africa privind cumpărarea pământurilor. La deschiderea pieţei terenurilor cu destinaţie agricolă, şi RM ar prezenta interes pentru China. Va fi gata RM să suporte valul de emigranţi-fermieri chinezi? Că doar n-o să vină agricultorii din Franţa, Olanda sau Germania... Şi India elaborează un proiect de lege care va permite companiilor private şi de stat să procure pământuri agricole peste hotare, iar toată producţia crescută acolo va fi adusă în India. Şi unele ţări arabe bogate în petrol sunt dispuse să-şi soluţioneze programele alimentare procurând terenuri agricole peste hotare. Iar Moldova, la sigur, va putea intra în vizorul lor...

Problema în cauză apare în mod atât de controversat şi din cauză că în Constituţie ea e prezentată mai mult decât confuz. Astfel, numai în art. 111, alin. (4) se conţine următoarea dispoziţie: „Pământul, subsolul, apele, regnul vegetal şi cel animal, alte resurse naturale aflate pe teritoriul UTA Gagauz-Yeri sunt proprietate a poporului RM şi constituie, totodată, baza economică a Gagauz-Yeri”. Dacă facem puţină ironie juridică, putem spune că pământurile din Găgăuzia în general nu mai pot fi vândute străinilor, pentru că ele au proprietar - poporul RM. Tot de aici ar rezulta că asupra celorlalte pământuri, decât cele indicate în art. 111, poporul din RM nu mai este proprietar, motiv din care îi aşteptăm cu nerăbdare pe proprietarii străini.

Pământul a rămas ultimul capital naţional de care mai dispune RM. Şi el aparţine, precum a spus marele şi vrednicul Voievod, nepoţilor nepoţilor noştri. Dar nepoţii căror nepoţi îl vor avea în realitate, după vânzările preconizate?.. Bineînţeles, într-o economie în tranziţie, legislaţia e mai dinamică. Necesită modificări şi îmbunătăţiri şi legislaţia funciară. Dar, aceste modificări nu trebuie să contribuie la degradarea şi împrăştierea prin lumea largă a populaţiei băştinaşe a RM. În opinia noastră, urmează să facem modificări care vor stabili că pământul trebuie să aparţină numai celor care îl lucrează, restricţionând dreptul persoanelor juridice de a cumpăra terenuri agricole. Trebuie de stabilit plafonul maxim al suprafeţei de teren ce poate fi deţinut de o persoană, iar producătorul agricol autohton să fie protejat prin fapte, nu prin declaraţii. Dacă cei care îşi asumă responsabilitatea guvernării nu doresc să depună niciun efort, dând totul în mâinile străinilor cu gândul că aceştia vor scoate ţara din impas, ei fac o greşeală enormă. Căci, e o aberaţie ca teritoriul ţării să fie delimitat doar de hotare, iar în interiorul acestora pământul să aparţină străinilor. Numai păstrarea dreptului asupra pământului după localnici şi urmaşii lor din generaţie în generaţie este o garanţie a supravieţuirii în timp a acestui popor.

Dumitru Braşoveanu,
avocat, prim-vicepreşedinte al Asociaţiei „Parlamentul-90”

Sursa:

http://timpul.md/article/2010/01/21/5967

Patriotul român Alexandru Leşco: „Aş vrea să apuc timpurile când Prutul o să redevină un râu intern“

Unul din eroii uitaţi ai Romåniei, Alexandru Leşco, închis de ruşi timp de 12 ani, la Tiraspol, pentru idealurile sale naţionale, s-a aflat cåteva zile la Bucureşti, silit să-şi efectueze mai multe consultaţii medicale aprofundate. Cei 12 ani de temniţă rusească se resimt şi azi, la peste cinci ani de la eliberare. Din păcate, nici măcar acum eroul din Transnistria, arestat şi judecat barbar pentru a se da un exemplu Romåniei, nu poate locui în ţara-mamă, pentru care a suferit umilinţe şi o închisoare nedreaptă şi nelegală, după cum a stabilit şi o sentinţă CEDO fără precedent, de condamnare a Rusiei pentru acest fapt. Deşi a fost decorat de către Traian Băsescu - preşedintele reales acum cu peste 90 de procente în Basarabia - chiar cu Ordinul Naţional „Steaua Romåniei“, iar primăria l-a desemnat Cetăţean de Onoare al Capitalei, alături de camarazii săi Tudor Popa şi Andrei Ivanţoc, niciunul dintre eroi nu şi-a primit apartamentele promise deja de fostul prim-ministru, Călin Popescu Tăriceanu, iar în Parlament o lege a recunoştinţei pentru cei trei este boicotată în permanenţă. Singurul oficial al statului care îl ajută este Eugen Tomac, de la Departamentul pentru Romånii de Pretutindeni, care s-a ocupat şi de internarea fostului deţinut politic romån de la Tiraspol. Am stat de vorbă cu patriotul romån despre evoluţia situaţiei politice din Basarabia şi aşteptările faţă de Romånia după schimbarea regimului comunist de peste Prut, în exclusivitate pentru „Curentul“.

„Lucrurile s-au schimbat spre bine la Chişinău. Este o cu totul altă atmosferă, care se simte în stradă şi oriunde. Lumea răsuflă mai uşurată acum“, ne spune Alexandru Leşco, la externarea sa din spital, într-un material video disponibil pe www.curentul.ro. „Aşteptările au fost prea mari, şi atunci şi cerinţele sunt mai mari din partea oamenilor“, adaugă Leşco. În privinţa primei vizite de stat a preşedintelui reales al României, Traian Băsescu, aleasă simbolic tot la Chişinău, ca şi în urmă cu cinci ani, Alexandru Leşco apreciază că relaţiile cu Bucureştiul s-au îmbunătăţit semnificativ, mai ales după căderea gardului de sârmă ghimpată de la Prut şi semnarea acordului de mic trafic de frontieră. În ce priveşte alte aşteptări ale fraţilor de peste Prut, Alexandru Leşco ne spune: „Îl ştiu pe domnul preşedinte ca foarte sensibil la chestiunea Basarabiei şi problemele basarabenilor şi cred că va face tot posibilul ca să se urgenteze redobândirea cetăţeniei române de cât mai mulţi români“. Planurile de viitor ale lui Alexandru Leşco, membru de onoare al Fundaţiei Pentru România, sunt legate tot de răspândirea românismului. El şi-a propus să înfiinţeze o asociaţie de carte la Chişinău: „Este nevoie de carte adevărată în Basarabia“, afirmă patriotul, după ce ne-a mărturisit gândul său cel mai fierbinte: „Eu tare aş vrea să apuc timpurile când Prutul o să redevină un râu intern şi nu de frontieră“.

Alexandru Leşco nu este demoralizat de faptul că un al doilea proiect de lege pentru ajutorarea celor trei eroi şi repunerea lor în drepturi cetăţeneşti fireşti primeşte piedici în Parlament. „La câte am pătimit în temniţele ruseşti, aproape nimic nu mă mai impresionează. Este normal să existe forţe potrivnice nouă şi în Parlamentul de aici. Aşa lucrează ruşii. Eu rămân oricum un simplu cetăţean credincios prin viaţă şi prin moarte neamului meu. Iubesc România indiferent de aceste piedici“. La data de 21 mai 2009, senatorul Iulian Urban a depus la Senat, împreună cu senatorul de diaspora Viorel Badea, o Propunere legislativă privind declararea lui Alexandru Leşco, Andrei Ivanţoc şi Tudor Popa drept „eroi-martiri, luptători pentru democraţie, drepturile omului şi apărători ai valorilor spirituale şi culturale româneşti“. La data de 2 noiembrie 2009, chiar Comisia pentru Drepturile Omului, Culte şi Minorităţi din Senat, prin semnătura UDMR-istului Gyorgy Frundo, preşedintele acesteia, a dat raport de respingere a Proiectului de lege, la fel ca şi PSD-istul Toni Greblă, de la Comisia Juridică. Ajunsă în plenul Senatului, legea recunoştinţei a căzut la vot, acelaşi Greblă afirmând că nu este normal ca aceşti eroi să beneficieze de „avantaje financiare“, respectiv o minimă pensie sugerată de Iulian Urban. Mai mult, PNL-istul Mircea Diaconu a trâmbiţat că cei trei nu pot fi numiţi martiri atâta timp cât se află în viaţă, sugerând că ar trebui să aşteptăm moartea lor. Desigur, finuţul actoraş ar mai trebui să ştie şi puţină limbă română înainte de a vorbi în asentimentul rusoilor. Martir, conform DEX, este o „persoană care a avut de îndurat suferinţe, chinuri îngrozitoare sau moartea pentru ideile, convingerile sale. Persoană care îndură persecuţii, un tratament inuman, bătăi etc. - din fr. Martyr“. Legea se află în prezent la Camera Deputaţilor, forul decizional, în aşteptarea unui vot decisiv.

Eugen Tomac, prietenul lui Alexandru Leşco, a făcut „contrabandă“ cu tricolorul

În privinţa lui Eugen Tomac, singurul care îl mai ajută cu problemele sale de simplu cetăţean român nerecunoscut, este legat de amintirile eliberării şi venirii sale, pentru prima oară, în România, ţara-mamă pentru care s-a luptat şi a pătimit, după cum ne-a mai mărturisit: „De cunoscut, personal, l-am cunoscut la Televiziunea Română, alături de Marian Voicu. Amândoi mă aşteptau pentru a realiza o emisiune dedicată Basarabiei şi luptei noastre pentru românism. Ne-am îmbrăţişat ca şi cum ne-am fi cunoscut de-o viaţă şi l-am simţit din primul moment ca pe-un fiu. Dar, practic, chiar îl ştiam cu mult dinainte. Încă din închisoare. El, cu alţi tineri inimoşi, a încercat să ajungă la mine pe când eram în Penitenciarul Nr. 2 din Tiraspol. Nu a fost lăsat. Se afla într-o adevărată campanie pentru eliberarea noastră, dusă în România şi în străinătate, la Consiliul Europei, în America. Am aflat după aceea, de la soţie, că, la plecarea din Transnistria, cei trei au fost reţinuţi de trupele «pacificatoare» ruseşti, cu maşina rechiziţionată şi apoi percheziţionaţi şi lăsaţi în miez de noapte pe şosea, înconjuraţi de kalaşnikovurile militarilor ruşi. Asta pånă când, la insistenţele unuia dintre ei că vrea să atenţioneze Ambasada SUA şi Ambasada României de la Chişinău, au fost lăsaţi să plece. Ajunşi aici au mers la soţia mea, a lui Ivanţoc şi la copiii lui Tudor Popa şi le-au înmânat ajutoarele strânse în campanie, inclusiv prin intermediul presei de la Bucureşti. Soţia a venit apoi şi mi-a povestit totul şi a reuşit să-mi introducă şi o Ediţie Specială, în engleză şi română, făcută de Eugen cu prietenii săi ziarişti pentru campania internaţională. Soţiei nu-i venea să creadă că există astfel de tineri! Şi aici trebuie să subliniez că tot ce a făcut acest tânăr, la anii la care alţii se bucură de grija mamei şi a tatei, l-a maturizat brusc şi profund. A fost un „copil de trupă“ pe frontul românesc, cu o memorie încărcată cu lupte grele. Astăzi, este un adult cu înţelepciunea unui bătrân al satului, mândru că este român şi munceşte, în fiecare clipă, pentru România. Sunt convins că omul politic care va fi chiar de mâine va aduce Basarabiei, basarabenilor şi, de fapt, românilor din jurul ţării sau răspândiţi aiurea, în această robie modernă, şansa de a fi acasă, în demnitate şi prosperitate. El a simţit pe propria-i piele toate nedreptăţile făcute neamului nostru“, afirma Alexandru Leşco. Şi adăuga şi o confesiune: „Vă zic o singură poveste, spusă chiar de către preşedintele României, Traian Băsescu. Ne aflam la decorarea de la Palatul Cotroceni, când ni s-a oferit Ordinul Naţional «Steaua României» în grad de Cavaler pentru sacrificiul nostru, după cum scrie chiar în Decretul Prezidenţial. După ceremonie, ne-am retras puţin. Băsescu îl ţinea pe după umeri pe Tomac şi mi-l lăuda pentru cât a făcut pentru grupul nostru, al deţinuţilor politici din Transnistria. Eu i-am zis că nu-i nevoie, că ştiu de la soţie. Dar el mi-a zis: «Dar cred că nu ştii, domnule Leşco, că erai închis, cum tânărul ăsta a ajuns să ducă steagul României în Basarabia, la manifestaţiile studenţilor şi elevilor pentru istoria şi limba română. Pe ascuns! Iar steagurile erau din Primăria Capitalei, că eu eram primar! Unii fac contrabandă cu produse peste Prut, el a trecut aceleaşi riscuri pentru drapelul tricolor!», mi-a mai zis Băsescu. Uite, acesta-i doar un exemplu...“, evocă acum Alexandru Leşco.

„Trei nume care înseamnă dragoste de ţară şi eroism“

Fostul deţinut politic de la Tiraspol Alexandru Leşco, membru al Grupului Ilaşcu, judecat şi condamnat în 1992 de către un tribunal sovietic transnistrean la 12 ani de temniţă grea pentru „crima“ de a fi încercat păstrarea identităţii romåneşti în Basarabia, este un romån pur sånge. Alexandru Leşco şi-a ispăşit în întregime pedeapsa unui tribunal ilegal, fiind eliberat la 2 iunie 2004. După ce s-a refăcut fizic şi psihic, patriotul romån a ţinut să fie prezent în Romånia pentru a readuce în atenţia opiniei publice romåneşti faptul că doi dintre camarazii săi, Andrei Ivanţoc şi Tudor Petrov Popa, sunt încă închişi în temniţele transnistrene, fiind ultimii deţinuţi politici din Europa secolului al XXI-lea. Totodată, el a atras atenţia asupra situaţiei copiilor basarabeni din Transnistria, care nu pot învăţa în limba lor maternă, regimul separatist de la Tiraspol făcånd tot posibilul pentru desfiinţarea şcolilor romåneşti din stånga Nistrului. După alţi trei ani, cånd au fost eliberaţi şi camarazii săi, cei trei au primit din partea preşedintelui Traian Băsescu Ordinul Naţional „Steaua Romåniei“. „Eliberarea tuturor detinuţilor politici din Transnistria deschide, în sfårşit, calea restituirii adevărului istoric asupra acestui episod eroic din cronica zbuciumată a primelor decenii din viaţa statului independent, proclamat pe ruinele «Republicii Ribbentropp-Molotov», şi ea plăsmuită din trupul sfåşiat al Basarabiei istorice“, consemna atunci analistul Corneliu Vlad. Din păcate, nici după alţi trei ani, acest lucru nu este dorit de forţele ruseşti care fac parte din politica „romånească“ de la Bucureşti. După eliberarea de la Tiraspol, întrebat de studenţii de la Bucureşti ce ar face dacă ar fi să dea timpul înapoi cu 12 ani, Alexandru Leşco a răspuns imediat: „Aş face exact acelaşi lucru“.

Victor RONCEA

Basarabia: Sârma ghimpată de la frontiera cu România va fi topită şi va fi construit un pod peste Prut.

Sarma ghimpata de la granita dintre Republica Moldova si Romania va fi topita, iar din metalul obtinut va fi construit un pod intre cele doua tari, a declarat joi ministrul moldovean al Transporturilor si Infrastructurii Drumurilor, Anatol Salaru, citat de Jurnal.md.

Autoritatile locale din raionul Ungheni dezbat joi planul concret de actiuni pentru inlaturarea sarmei ghimpate de la frontiera cu Romania. Primari ai localitatilor de pe malul Prutului, consilieri ai Consiliului raional Ungheni, precum si reprezentanti ai Procuraturii, Politiei, Serviciului de graniceri, Asociatiilor vanatorilor si pescarilor si ai altor servicii si organizatii locale vor decide modalitatile prin care va fi pusa in aplicare aceasta masura, decisa de guvernul Filat in luna decembrie.

Mai multi primari ai localitatilor adiacente raului Prut s-au declarat pentru pastrarea unor portiuni din gardul de sarma ghimpata, fie din motive de protectie a sigurantei cetatenilor, fie pentru pastrarea unor sectoare ecologic curate.

Premierul de la Chisinau, Vlad Filat, a semnat, pe 9 ianuarie, dispozitia prin care solicita Serviciului de Graniceri si, dupa caz, autoritatilor administratiei publice locale, sa asigure realizarea actiunilor de lichidare a gardului de sarma ghimpata de la frontiera, relateaza Unimedia.

"Solicit asigurarea realizarii actiunilor de lichidare a instalatiilor genistice pe sectorul moldo-roman al frontierei de stat dupa cum este prevazut in anexa", se mentioneaza in actul semnat de seful Guvernului de la Chisinau.

Potrivit documentului, pana la sfarsitul lunii ianuarie urmeaza sa fie stabilit volumul de lucru si fortele ce vor fi implicate in executarea lucrarilor de lichidare, iar in lunile februarie-martie, serviciile speciale urmeaza sa indeplineasca programul.

Vlad Filat considera ca pastrarea gardului de sarma ghimpata la frontiera cu o "tara prietena", in secolul 21, cand granitele intregii Europe sunt transparente si oamenii pot circula liber, ar reprezenta "o rusine".

Cu doi ani in urma, membrii Consiliului raional Ungheni au elaborat un proiect de modernizare a sistemului de supraveghere la granita si renuntarea la sarma ghimpata, care a fost aprobat de autoritatile din Romania, dar refuzat de fosta guvernare comunista de la Chisinau.

Sursa:

http://tribuna-basarabiei.blogspot.com/2010/01/basarabia-sarma-ghimpata-de-la.html?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+TribunaBasarabiei+%28Tribuna+Basarabiei%29

Voronin, chemat la „raport“ în cazul protestelor din aprilie

Fostul preşedinte moldovean Vladimir Voronin a fost citat pentru a se prezenta vineri în faţa procurorilor, în calitate de martor, pentru audieri pe tema protestelor din aprilie 2009. Şeful direcţiei urmărire penală din cadrul Procuraturii Generale a afirmat că toate persoanele implicate în acele evenimente nefaste vor fi audiate, fiind necesară audierea pentru a se confirma sau infirma vinovăţia anumitor persoane. Urmărirea penală trebuie să fie obiectivă sub toate aspectele, a mai precizat acesta, data finalizării dosarului fiind preconizată a fi peste maxim un an. Voronin a ieşit marţi cu declaraţii critice la adresa înfiinţării unei comisii pentru studierea comunismului, apreciind că o eventuală condamnare a comunismului ar fi o „erezie“.

Filat: Schimbarea denumirii limbii în Constituţie este o modificare firească şi necesară.

“Schimbarea denumirii limbii în Constituţie este o modificare firească şi necesară. AIE va avea o poziţie consolidată!” Declaraţia aparţine premierului Vlad Filat, lansată în cadrul emisiunii “În Profunzime” de la Pro TV Chişinău.

Întrebat dacă îl va putea convinge pe Marian Lupu referitor la introducerea limbii române în Constituţie, Filat a declarat: “Nu mă apuc să conving pe cineva. Marian Lupu e un politician raţional. Astfel, vă asigur, vom avea o poziţie consolidată a Alianţei pentru Integrare Europeană la acest subiect, deoarece nu modificăm Constituţia pentru o singură zi”.

Anterior, şi preşedintele interimar Mihai Ghimpu a anunţat despre modificarea denumirii limbii în legea supremă: “Trebuie să punem punct referitor la limba vorbită. Nu pot promova o politică veche, stalinistă şi minciunoasă. Am venit în lupta politică nu pentru funcţii, dar pentru adevărul istoric. Noi vorbim limba română. Cred că vom găsi înţelegere în cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană.”
Totuşi, preşedintele interimar a precizat că, în noua redacţie a Constituţiei noi, nu vor fi atinse “articolele importante”, cum ar fi neutralitatea ţării. Urmează să decidem ce fel de republică dorim să avem: republică parlamentară sau republică prezidenţială”.
Iniţiativa a fost dur criticată de către deputatul comunist Mark Tkaciuk în cadrul unei intervenţii la postul de radio Echo Moscvi.
„Nu există nicio diferenţă dintre limba română şi limba moldovenească. Dar dacă limba română va fi prevăzută în Constituţie... asta ar însemna un pas pentru unirea R. Moldova cu România!”
„Pentru unionişti este foarte important ca limba să fie numită română. Asta ar fi o mare realizare pentru ei”, a declarat Tkaciuk, precizând că la referendumul constituţional se doreşte „retragerea prevederii referitor la neutralitatea ţării”, având la bază „dorinţa actualei guvernări ca R. Moldova să adere la NATO”.

Băsescu a promulgat Legea pentru ratificarea Acordului dintre România şi Republica Moldova privind traficul de frontieră

Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat Decretul privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind traficul de frontieră, semnat la Bucureşti, la 13 noiembrie 2009. Acordul a fost anterior ratificat de cele două camere al Parlamentului de la Bucureşti, Camera Deputaţilor şi Senat.

Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind micul trafic de frontieră, semnat de primul-ministru al României, Emil Boc, şi primul-ministru al Republicii Moldova, Vladimir Filat, în noiembrie 2009, la Bucureşti instituie un regim favorizant pentru cetăţenii care domiciliază în zonele situate de ambele părţi ale frontierei comune, simplificând deplasarea lor peste graniţă.

De prevederile Acordului vor beneficia exclusiv cetăţenii moldoveni, deoarece cetăţenii români oricum pot circula fără viză în Republica Moldova. Sub incidenţa Convenţiei cad 369 de comune din 18 raioane şi 651 de sate, în total 1.250.000 de cetăţeni urmând să beneficieze de călătorii fără vize în zona de frontieră a României. Acordul permite rezidenţilor din ambele ţări, care locuiesc legal în localităţi situate în proximitatea frontierei, de regulă până la 30 de km (în anumite situaţii până la 50 de km) de linia de frontieră, să circule fără vize, în zona similară ca întindere situată în cealaltă ţară, pe baza permiselor de mic trafic de frontieră şi a paşaportului valabil. Valabilitatea permiselor este de la 2 la 5 ani. Textul Acordului nu are în vedere sancţiuni pentru cei care vor depăşi acestă distanţă, iar premierul moldovean nu a ştiut să spună ce se va întâmpla cu moldovenii care vor ajunge la Bucureşti sau Cluj, de exemplu, fără vize.

Noile consulate ale României la Bălţi şi Cahul vor elibera permise de trecere a frontierei, la fel şi consulatul de la Chişinău, iar experţii Ministerului moldovean de Externe urmează să meargă miercuri la Iaşi pentru a identifica sediul pentru viitorul consulat moldovenesc şi pentru a începe procedurile necesare deschiderii acestuia.

Sursa:

http://inconstantin.ro/

Petre Ţuţea despre românul absolut Mihai Eminescu

Sociologul Ilie Badescu despre Eminescu, Basarabia si Bucovina

SursaVlad-Mihai
Foto: Cristina Nichitus

Ghimpu a emis decretul de formare a comisiei care va condamna crimele comunismului în R. Moldova

Preşedintele interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu a emis un decret prezidenţial privind constituirea Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova, transmite serviciul de presă al președinției.

Potrivit decretului, „Declaraţia de Suveranitate din 23 iunie 1990 şi Declaraţia de Independenţă din 27 august 1991 au însemnat pentru Republica Moldova nu doar înlăturarea regimului comunist totalitar, dar şi şansa edificării unei societăţi democratice. Deşi în aceste aproape două decenii Republica Moldova a înregistrat progrese pe calea edificării statului de drept şi integrării în Uniunea Europeană, ea rămîne şi astăzi un stat ce nu cunoaşte adevărul despre regimul comunist totalitar din istoria sa".

Comisia de condamnarea a comunismului în R. Moldova urmează să studieze documentele și materialele cu privire la instaurarea și menţinerea regimului comunist totalitar prin prisma respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, va elabora un studiu, o culegere de documente şi un raport analitic privind aprecierea istorică şi politico-juridică a regimului comunist totalitar.

Potrivit comunicatului de presă, în cadrul comisiei urmează să intre următoarele persoane:

Preşedinte:
Cojocaru Gheorghe – doctor în istorie

Vicepreşedinţi:
Caşu Igor – doctor în istorie
Musteaţă Sergiu – doctor în istorie

Secretar:
Taşcă Mihail – doctor în drept

Membri:
Bahnaru Vasile – doctor habilitat în filologie
Beşleagă Vladimir – scriitor
Casian Ion – avocat
Chircă Sergiu – doctor habilitat în economie
Crudu Lilia – politolog
Cuşco Andrei – doctor în istorie
Dragnev Demir – doctor habilitat în istorie
Enciu Nicolae – doctor habilitat în istorie
Eşanu Andrei – doctor habilitat în istorie
Juc Victor – doctor în filozofie
Moşanu Alexandru – doctor habilitat în istorie
Negru Gheorghe – doctor în istorie
Negură Petru – doctor în sociologie
Olaru-Cemîrtan Viorica – doctor în istorie
Palade Gheorghe – doctor în istorie
Parasca Pavel - doctor habilitat în istorie
Petrencu Anatol - doctor habilitat în istorie
Postică Elena – doctor în istorie
Sîrbu Ion – doctor habilitat în filozofie
Smochină Andrei – doctor habilitat în drept
Stăvilă Veaceslav – doctor în istorie
Şarov Igor – doctor în istorie
Şişcanu Ion – doctor habilitat în istorie
Tihonov Ludmila – doctor în istorie
Ţicu Octavian – doctor în istorie
Varta Ion – doctor în istorie

Sursa: UNIMEDIA

DEZVĂLUIRI ŞOCANTE. Tănase: Un judecător a recunoscut că a judecat un protestatar de la 7 aprilie, care era bătut, maltratat şi plin de sânge!

„Unul dintre judecătorii, care au participat la judecarea cauzelor din 7 aprilie în incinta Comisariatului General de Poliţie, a recunoscut că în faţa lui a fost adusă o persoană, care a fost bătută şi maltratată, fiind plină de sânge. Iar el în calitate de judecător nu a reacţionat în nici un fel (…) Astfel de persoane, care au încălcat legea, nu au dreptul să poarte mantia de judecător.” Declaraţia aparţine ministrului Justiţiei Alexandru Tănase, oferită pentru UNIMEDIA, în contextual în care, la 12 ianuarie, Consiliul Superior al Magistraturii a decis să nu fie prelungit mandatul de judecător al judecătorilor Mihail Drosu şi Sergiu Crutco.

“Decizia Consiliului Superior al Magistraturii este un mesaj clar transmis societăţii – persoanele care au încălcat legea nu au dreptul să înfăptuiască justiţia”, a mai precizat ministrul.

Tănase susţine că “este o acţiune inadmisibilă pentru un judecător, care încearcă a efectua justiţia în altă parte decât a instanţei de judecată, aşa cum este stabilit în codul de procedură penală. Este absolut inadmisibil de a efectua procese colective în secţiile de poliţie. Codul de procedura Penala stabileşte expres că justiţia se înfăptuieşte în instanţele de judecată şi nu în puşcării, izolatoare sau secţii de poliţie.”

“Este o acţiune absolut firească şi logică ca mandatul acestor persoane să nu fie prelungit până la atingerea plafonului de vârstă, deoarece aceste persoane au compromis statutul judecătorului prin participarea la judecarea cauzelor din 7 aprilie în comisariatele de poliţie”.

“Mai mult ca atât, unul din aceşti judecători a recunoscut că în faţa lui a fost adusă o persoană, care a fost bătută şi maltratată, fiind plină de sânge. Iar el în calitate de judecător nu a reacţionat în nici un fel. Este grav şi faptul că procurorul a adus această persoană în faţa judecătorului în incinta comisariatului de poliţie. Nu încape nici un dubiu că nu au fost respectate nici un fel de drepturi procesuale ale persoanelor care au fost reţinute”.

“Este absolut evident că examinarea dosarelor legate de evenimentele din 7 aprilie în comisariatele de poliţie s-a efectuat cu scopul de a nu permite avocaţilor şi societăţii să vadă în ce stare erau aceste persoane, care în mare parte dintre ei au fost maltratate”.

“Mai mult ca atât, judecătorul Drosu s-a făcut cunoscut prin executarea tuturor comenzilor puterii politice comuniste, fiind judecător de instrucţie la judecătoria Buiucani. El este cel care a dispus arestarea tuturor oponenţilor politici ai regimului Voronin, pentru care statul a avut de achitat sume impunătoare de bani din bugetul public”.

“Decizia Consiliului Superior al Magistraturii este un mesaj clar transmis societăţii – persoane care au încălcat legea nu au dreptul să poarte mantia de judecător”, conchide Alexandru Tănase.

UNIMEDIA vă propune să vedeţi aici un document, cu pretenţiile formulate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în adresa celor doi judecători, care au rămas fără de împuterniciri.

Sursa: UNIMEDIA

Traian Basescu este “dusmanul secret al Rusiei”

In seara zilei de 5 ianuarie, la postul de radio “Ecoul Moscovei”, era veselie mare. Fusese invitat Mihail Gusman, directorul adjunct al agentiei de presa ITAR TASS. Subiectul discutiei a fost Traian Basescu. Jurnalistii rusi de la postul mentionat considera ca presedintele Romaniei a devenit “dusmanul secret al Federatiei Ruse” in momentul in care a declarat ca exista “doua state romanesti, un singur popor roman”. Nu este pentru prima data cand multi jurnalisti rusi manifesta aceeasi perceptie sovietica, imperiala. Timpul trece si ei raman cu aceleasi sechele de gandire ne-europeana. Oare de cand afirmarea unui adevar elementar, de genul “moldovenii sunt tot romani”, te transforma, inevitabil, in “dusmanul Rusiei”? In Romania, daca afirmi ca lipovenii nu ar fi rusi, esti considerat idiot, si pe drept cuvant. Si apoi de ce prezentarea adevarului despre basarabeni ar trebui sa jigneasca Rusia care a recunoscut suveranitatea Republici Moldova, dar refuza sa-si retraga trupele de ocupatie de pe teritoriul acestui stat? Numerosi academicieni rusi au reconfirmat adevarul istoric al apartenentei basarabenilor la spatiul de etnogeneza al tuturor romanilor chiar din timpul Uniunii Sovietice si nu i-a impuscat nimeni. Dincolo de aceste exagerari, Mihail Gusman, cu instinctul lui de… rus autentic, este si un fin observator al personajului politic cu educatie militara si cu un inconfundabil simt al umorului. “In calitate de primar, Traian Basescu a curatat Bucurestiul de maidanezi. Doar erau cam 300 000 prin oras, mai rai ca lupii si peste o mie si jumatate de oameni muscati de cainii cu pricina in fiecare luna. Si vine Brigitte Bardot sa-i salveze si, surpriza, primarul se angajeaza sa-i urce pe toti intr-o garnitura de tren, in cele mai bune conditii, ca sa-i ia cu ea in Franta”. O si vedem pe celebra BEBE cu dulaii si coteii dupa ea prin tren, coborand apoi in gara de la Paris. Mihail Gusman a fost si el marinar si s-a folosit de nostalgiile comune pentru ca “dusmanul secret al Rusiei” sa-i acorde vreo doua interviuri. Recunoaste ca Traian Basescu este un personaj charismatic, cu mare priza la public, cu un limbaj simplu, direct si frust, dar care a castigat alegerile “pe muchie de cutit”. “Pentru el, Bucurestiul era o corabie. A ordonat ca orasul sa fie curatat de cainii vagabonzi si de chioscuri. Cred ca daca avea puterea, ar fi dat comanda sa fie lustruite si toate clantele de la usile de intrare in institutiile publice. Totul trebuia sa fie ca pe punte”, continua Gusman. Nu lipsesc nici defectele anatomice: “Cand ma privea in ochi, ma gandeam ca se uita la mine doar cu stangul. Sau cu dreptul, dupa cum inclina capul”, crede ziaristul rus. Aici i-as recomanda sa cerceteze mai atent functia pleoapelor in jocul de expresii fizionomice, evident, in raport cu interlocutorul si cu problemele discutate de respectivul personaj politic. Gusman a adus vorba si despre “tiganca imputita”, dupa care a amintit ca a fost gasit copilul batut: era Mircea Geoana. Greseste iar cand afirma ca Traian Basescu s-ar fi nascut la Murfatlar: localitatea se numea pe-atunci Basarabi, iar ezoteristii sustin ca radicalul BAS- din numele presedintelui si al localitatii ar induce ideea ca el va superviza unirea Basarabiei cu Romania. Iata de ce, instinctiv, Gusman si altii ca el sustin ca Traian Basescu ar avea o atitudine antiruseasca. Repet: nimic mai fals. Presedintele roman este la fel de anti-rus, pe cat de anti-roman este si Vladimir Putin. De altfel, cei doi au multe trasaturi comune: educatia cazona, discursul abrupt, ambii sunt nationalisti, le place haloul mistificant din jurul lor, cu diferenta ca rusii se mandresc cu apartenenta lui Vova la serviciile secrete…

Voronin a cedat Ucrainei 7 kilometri din satul Palanca

Procedand poate in buna traditie lasata de Emil Constantinescu la Bucuresti, regimul comunist de la Chisinau a oferit in secret Ucrainei peste 7 kilometri de teritoriu. Ironia face ca tot Voronin il acuza pe premierul Vlad Filat de “inalta tradare”. “Acordul care delimiteaza frontiera dintre R. Moldova si Ucraina a fost semnat in 1999 de catre fostii presedinti Petru Lucinski (Moldova) si Leonid Kucima (Ucraina). Ulterior, acest acord a fost ratificat de comunisti in 2001, cand acestia au venit la guvernare. Trebuie sa va spun ca acest acord are si un protocol aditional secret, care prevede cedarea a 7,7 km de sosea din regiunea satului Palanca catre Ucraina”, a explicat Vlad Filat. Exact ca patriotii de la Bucuresti. “In schimbul celor 7,7 km de pamant cedati Ucrainei, R. Moldova a primit cca 400 de metri de teritoriu cu acces la Mare, acolo unde se afla construit si portul Giurgiulesti”, a precizat premierul Vlad Filat la implinirea primelor o suta de zile de guvernare. Asa ca Voronin continua gherila subterana contra noilor guvernanti, cu sprijin rusesc. “A defini anul 2009 drept “anul prabusirii irevocabile a regimului Voronin” nu e numai incorect, ci si periculos: atata timp cat sistemul creat de regimul Voronin nu e distrus, nu avem dreptul sa afirmam ca regimul Voronin s-a prabusit, si inca irevocabil. Noi ne-am mai alimentat cu aceasta iluzie in deceniul trecut, cand am crezut ca comunismul a fost ingriopat pentru totdeauna sub daramaturile istoriei. In linii mari, la modul general, se poate spune ca 2009 a fost anul inlaturarii de la putere a PCRM. Cu precizarea de principiu: De la puterea centrala. PCRM a fost inlaturat de la conbducerea R. Moldova, dar nu a fost distrus sistemul comunist, creat de acest partid. Comunismul, in varianta lui Voronin, nu mai este o ideologie, ci o boala, un fel de gripa pandemica: nefiind tratata la timp, omoara o societate. Comunismul nu a murit in R. Moldova si razboiul continua”, a afirmat Constantin Tanase pentru Vocea Basarabiei.

Viorel Patrichi

Traian Băsescu vine la Chişinău în a doua jumătate a lunii ianuarie pentru a se întâlni cu preşedintele interimar Mihai Ghimpu

Preşedintele României Traian Băsescu vine la Chişinău în a doua jumătate a lunii ianuarie pentru a se întâlni cu preşedintele interimar al R. Moldova, Mihai Ghimpu. Informaţia a fost confirmată oficial de către Mihai Ghimpu.

Solicitat de UNIMEDIA, serviciul de presă al Administraţiei Prezidenţiale de la Cotroceni nu a putut oferi detalii suplimentare despre agenda vizitei. Nici serviciul de presă al preşedintelui interimar Mihai Ghimpu nu a putut preciza data vizitei preşedintelui român, precizând că în zilele următoare informaţia va fi făcută publică.

Sursa: UNIMEDIA