Emil CONSTANTINIU, FLUX, Ediţia de Vineri, Nr.20113, din 28 ianuarie 2011 reprodus de Vlad Cubreacov
Informatia confirma ancheta Vladimir (Vlad) Filat, premierul Moldovei, recrut fruntas in trupele KGB. FOTO
ÎN BASARABIA COMUNIŞTII AU CĂŞTIGAT ALEGERILE PRIN FRAUDĂ. AR FI CEL DE-AL TREILEA MANDAT AL LOR, ÎNSĂ TINERII BASARABENI S-AU SĂTURAT. NU MAI VOR COMUNIŞTI. NU MAI VOR SĂ FIE ŢINUŢI SUB STĂPÂNIREA KGB-ULUI. VOR SĂ SE UNEASCĂ CU ROMÂNIA. EU CONSIDER CĂ BASARABIA E ROMÂNIA DINTOTDEAUNA. TOTUŞI, AVEM NEVOIE ŞI DE "UNIRE ÎN ACTE".
Acţiunile sovieticilor în Basarabia pe timpul stăpânirii lor rămân învăluite de multe ori în taină, însă, din când în când, putem arunca o privire dincolo de văl.
Există unele mărturii care ne permit acest lucru, deşi de multe ori nelămurirea persistă. O astfel de mărturie îi aparţine lui Viktor Suvorov (pseudonimul spionului sovietic Vladimir Bogdanovici Rezun), care a defectat la britanici în 1978. În anul 1985 apărea a patra sa carte cu titlul „Aquarium” – o pseudobiografie a sa în care îşi povestea cariera, de la ofiţer de tancuri la ofiţer speţnaz (în l. rusă – subunitate militară cu destinaţie specială) şi, în sfârşit, spion pentru GRU (Directoratul principal de spionaj).
Suvorov povesteşte în „Aquarium” (apărut în limba română în 1993 sub titlul „Cenuşă fără epoleţi”) un episod extrem de interesant pentru istoria R. Moldova. La puţină vreme după ce a participat la invadarea Cehoslovaciei, tânărul ofiţer de tancuri Viktor Suvorov a fost remarcat de locotenent-colonelul Kravţov şi transferat în departamentul de informaţii militare, iar mai apoi – în forţele speţnaz. Kravţov îl iniţiază pe tânărul locotenent-major în tainele politicii sovietice interne, prezentată ca o luptă acerbă pentru putere în cadrul căreia nu există niciun fel de milă pentru învinşi. Kravţov explică faptul că, pentru a ajunge la putere, cei care îşi doresc acest lucru trebuie să îşi formeze o haită de sprijin, membrii haitei datorând supunere oarbă şefului, dincolo de respectarea legislaţiei sovietice. Totodată, Suvorov află de războiul fără îndurare purtat între Armată şi KGB, război arbitrat de Partid, care îşi păstrează astfel puterea. Kravţov îi cere lui Suvorov să se implice în acest război cu prilejul unui exerciţiu secret al forţelor speţnaz: „Itinerariul tău e spre Chişinău. Vei merge numai cu trenuri de marfă. Doar noaptea. La Chişinău este un institut pedagogic. Nivelul naţionalismului din acest institut depăşeşte media. Vei scrie pe timp de noapte, pe un perete, lozinca asta”. Întrebat ce mărime să aibă literele lozincii, Kravţov răspunde: „15-20 de centimetri vor fi de ajuns pentru ca preşedintele KGB-ului din Moldova să fie răsturnat” şi explică apoi că: „Aici este un caz deosebit. La institut s-a dus demult lupta cu naţionalismul, dar fără succes. S-au luat cele mai draconice măsuri. S-a raportat la Moscova că acum totul este bine. Misiunea ta este să dovedeşti că nu-i aşa”. Ulterior, aflăm că lozinca scrisă de Suvorov pe peretele Institutului Pedagogic de la Chişinău nu avea niciun sens şi nu va avea urmări, iar misiunea lui a fost, de fapt, un test din partea lui Kravţov, care dorea să ştie dacă poate avea încredere în noul lui acolit.
Ca mărturie istorică nu se poate avea mare încredere în povestirea lui Suvorov-Rezun. Scris în 1985, „Aquarium” cu certitudine făcea parte din campania antisovietică şi urmărea să demonstreze pericolul reprezentat de Moscova pentru regimurile democratice. Şi totuşi relatarea pare cel puţin plauzibilă, pe lângă faptul că scoate la iveală modul în care gândeau cei ce luptau pentru putere în URSS. În plus, este o atestare a faptului că la Institutul Pedagogic din Chişinău „nivelul naţionalismului depăşeşte media”.
Totodată, oricât de improbabilă ar fi povestirea lui Suvorov-Rezun, mai avem la îndemână „Istoria serviciilor secrete. Breviar”, apărută la Chişinău în 2004, sub semnătura lui Tudor Botnaru şi Alexandru Ganenco. Aici aflăm că în anul 1975 (ceea ce coincide cu cronologia carierei lui Suvorov-Rezun) preşedintele KGB de la Chişinău, Piotr Civertko, a fost destituit. În acelaşi volum mai citim că Civertko şi-a dedicat activitatea „luptei cu naţionalismul moldovenesc” şi era „aspru până la brutalitate, autoritarist şi dogmatic, nu se bucura de respectul angajaţilor Securităţii, multora le era frică de dânsul şi se străduiau să-l ocolească pe cât era posibil…”. Dumnezeu ştie dacă şi ce legătură există între destituirea lui Piotr Civertko şi relatarea lui Suvorov-Rezun. Dar cred că putem lua de bună afirmaţia că la Institutul Pedagogic din Chişinău „s-a dus demult lupta cu naţionalismul, dar fără succes”.
George Damian
Preluat de pe Blogul lui George Damian
Rusia nu se mulţumeşte de a fi luat o parte mare şi frumoasă din vatra Moldovei, nu se mulţumeşte de a fi călcat peste graniţa firească a pamântului românesc, ci voieşte să-şi ia şi sufletele ce se află pe acest pământ şi să mistuiască o parte din poporul român.
Rusia nu a luat această parte din Moldova pentru ca să-şi asigure graniţele, ci pentru ca să inainteze cu ele, şi nu voieşte să înainteze decât spre a putea stăpâni mai multe suflete.
Tocmai puşi faţă în faţă cu viaţa rusească românii au început a fi cu atât mai vârtos pătrunşi de farmecul vieţii lor proprii, de bogăţia şi superioritatea individualităţii lor naţionale; tocmai fiind puşi în contact cu ruşii, românii erau mândri de românitatea lor.
E nobil răsadul din care s-a prăsit acest mic popor românesc, şi, deşi planta nu e mare, rodul e frumos şi îmbelşugat; cele două milioane de români au adunat în curgerea veacurilor mai multe şi mai frumoase comori decît nouăzeci de milioane de ruşi vor putea să adune cândva.
Nu! Înrâurirea firească a Rusiei ne este stricăcioasă, dar ea nu ne poate nimici. Pentru ca să ne ia individualitatea, Rusia ar trebui să ne dea alta în schimb, şi, cel puţin deocamdată, nu suntem copţi pentru o asemenea degenerare.
De câte ori ruşii se vor pune în atingere cu noi, vor trebui să simtă superioritatea individualităţii noastre, să fie supăraţi de acest simţământ şi să ne urască mai mult şi tot mai mult.
Fără îndoială această ură a fost întemeiată pe timpul când între Moldova şi aşa-numita Basarabia comunicaţia era liberă. Ruşii s-au încredinţat că această libertate este primejdioasă numai pentru dânşii şi pentru aceasta au închis graniţele ermeticeşte şi au curmat atingerea între românii de peste Prut şi restul poporului român.
De atunci şi până acum măsurile silnice pentru stârpirea românismului se iau fără de curmare. Administraţia, biserica şi şcoala sunt cu desăvârşire ruseşti, încât este oprit a canta în ziua de Paşti "Hristos a inviat" în româneşte.
Nimic în limba românească nu se poate scrie; nimic ce e scris în limba românească, nu poate să treacă graniţa fără de a da loc la presupusuri şi persecuţiuni; ba oamenii de condiţie se feresc de a vorbi în casă româneşte, pentru ca nu cumva o slugă să-i denunţe; într-un cuvânt, orice manifestaţie de viaţă românească e oprită, rău privită şi chiar pedepsită.
Sute de ani, românii au fost cel puţin indirect stăpâniţi de turci: niciodată însă în curgerea veacurilor, turcii nu au pus în discuţie limba şi naţionalitatea română. Oriunde însă românii au căzut sub stăpânirea directă ori indirectă a slavilor, dezvoltarea lor firească s-a curmat prin mijloace silnice.
Un stat român înconjurat de state slave poate să fie pentru vrăjmaşii poporului român o iluziune plăcută; pentru români însă el este o nenorocire, care ne prevesteşte un nou şir de lupte, o nenorocire, pentru care nu ne mângâie decât conştiinţa trăiniciei poporului român şi nădejdea de izbândă.
„Europa este totuşi o ţară nu ortodoxă, este o ţară, să spunem, catolică, o ţară în care majoritatea sunt protestanţi, sunt mai puţini baptişti, dar totuşi sunt, sunt adventişti şi multe alte culte sau chiar şi secte religioase”
mitropolitul Vladimir Cantarean (Patriarhia Moscovei), 01 ianuarie 2011, emisiunea „Acces interzis” , jurnatltv.md
„Умом Россию не понять,/ Аршином общим не измерить: / У ней особенная стать – / В Россию можно только верить.”
Da, prealuminatul ierarh moscovit de la Chişinău şi-a mobilizat toate cunoştinţele despre Europa, ba chiar a vrut să pară ceva mai antieuropean, după moda de ultimă vreme de la Moscova, şi a spus ce şi cât, şi cum l-a dus mintea şi capul, în păsăreasca sa ruso-română: „Europa este totuşi o ţară nu ortodoxă ”! Şi într-un fel poate că şi are dreptate. Europa nu este o ţară ortodoxă, întâi de toate pentru că nu este ţară, iar apoi, pentru că Europa înseamnă mai multe ţări ortodoxe dintr-o dată. Vorba ieşită de pe buzele ierarhului moscovit ne oferă tocmai prilejul să vedem mai jos care sunt aceste ţări ortodoxe şi perfect europene.
Reflexele ruseşti de autoizolare de Europa, ca şi mentalitatea „cetăţii asediate” care au diferenţiat Rusia de restul lumii, de la Ioan cel Groaznic încoace, prezentându-ne Rusia ca pe o ţară specifică (dogma „Sfintei Rusii” – Sviataia Rusi), cu o misiune mântuitoare aparte, ca pe a treia Romă, ca pe salvatoarea lumii şi a creştinătăţii, capătă teren în ultimul timp şi în Republica Moldova. Faptul că mitropolitul Vladimir pune Europa şi Ortodoxia în relaţie de adversitate ireconciliabilă nu este ceva nou. Mitropolitul gândeşte ruseşte şi se exprimă la fel de ruseşte (ţară „nu ortodoxă”!).
Matrioşka rusăConceptul de Lume Rusă, un surogat de concept imperial îmbrăcat în haină ortodoxă peste vechea tunică militară cu carnetul de partid comunist în buzunar, a fost lansată acum câţiva ani de actualul Patriarh al Moscovei, Kirill Gundiaev. Potrivit acestui concept, Lumea Rusă este un complet de matrioşte, în care Rusia este matrioşka mare, Ucraina şi Bielorusia sunt matrioştele medii, iar Republica Moldova este matrioşka cea mai mică.
Cu mintea Rusia nu poate fi-nţeleasă…
Ea confirmă nu atât o realitate vie, cât o altă idee, exprimată artistic de poetul Fiodor Ivanovici Tiutcev şi pe care am ales-o ca unul dintre motto-urile acestui material. Să încercăm o traducere liberă a celebrului catren: „Cu mintea Rusia nu poate fi-nţeleasă / Şi cu măsura altora nu poţi ca s-o măsori: / E prea aparte şi-i aleasă – / Şi doar să crezi în ea se poate uneori.”
Într-o abordare exclusivistă şi reducţionistă, Ortodoxia rusă ne este prezentată drept singura valabilă, viabilă şi, astfel, cu drept de a domina în întreaga Lume Ortodoxă, care, dacă nu este Rusă, atunci nici nu ar avea drept de existenţă… Este adevărat că Rusia este cea mai mare dintre statele de tradiţie ortodoxă, dar aceasta nici pe departe nu înseamnă că Ortodoxia este un apanaj rusesc, că, vorba mitropolitului Vladimir, „Europa nu-i o ţară ortodoxă ”. În opinia multor capete sus-puse de la Moscova, dacă nu este Rusă, Lumea Ortodoxă încetează să mai fie Ortodoxă sau, în cel mai bun caz, îşi pierde calitatea şi nu mai este suficient de Ortodoxă. Şi Roma, şi Bizanţul, şi Ierusalimul s-ar fi mutat deja la Moscova.
Aritmetica Ortodoxiei: 14 minus 1
Să vedem cum stau lucrule în realitate. Lumea Ortodoxă este organizată ca o orchestră simfonică. Ea are aceeaşi învăţătură de credinţă şi tradiţii de trăire diferite. Criteriul etnic pus la baza organizării fiecărei Biserici Locale este, în general, respectat. În lume există 14 Biserici Ortodoxe Locale autocefale, dintre care 4 nu sunt situate geografic în Europa, iar 1 este situată doar parţial pe continentul nostru. Biserici Ortodoxe extraeuropene sunt:
1. Biserica Ortodoxă Greacă (Patriarhia) a Alexandriei, cu jurisdicţie în întreaga Africă. Această Biserică este una de expresie grecească, iar mai nou şi de alte expresii, şi nu trebuie confundată nici u Biserica Coptă şi nici cu Biserica Etiopiană, ambele Biserici precalcedoniene sau, cum sunt impropriu numite, vechi ortodoxe. Patriarhia Alexandriei este condusă de un Patriarh şi Papă a toată Africa. Totuşi, o diasporă a acestei Biserici este prezentă în cuprinsul Uniunii Europene.
2. Biserica Ortodoxă (Patriarhia) a Ierusalimului. Aceasta este de expresie grecească, dar, în (cea mai mare) parte şi de expresie arabă, sub jurisdicţia ei aflându-se toţi creştinii ortodocşi arabi din Israel, Palestina, Iordania şi Muntele Sinai (Egipt).
3. Biserica Ortodoxă (Patriarhia) a Antiohiei şi a tot Răsăritul. Această este o Biserică de expresie arabă cu reşedinţa în Damasc, capitala Siriei şi cu o diasporă importantă în Europa Occidentală
4. Biserica Ortodoxă (Patriarhia) a Georgiei, din Caucazul de Sud, condusă de un Patriarh Catolicos. Un conflict jurisdicţional din regiunile separatiste Abhazia şi Oseţia de Sud opune Patriarhia Moscovei Bisericii Ortodoxe Georgiene.
A cincea Biserică cu jurisdicţia de bază în Asia este Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, Biserică de expresie grecească, care se bucură de întâietatea tradiţională în Lumea Ortodoxă. Totuşi, Patriarhia de Constantinopol are o jurisdicţie teritorială importantă în cuprinsul UE, fiind vorba despre un şir de eparhii din nordul şi estul Greciei şi despre Sfântul Munte Athos. Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol îi este subordonată o Biserică Locală autonomă, ce a Finlandei, care este Biserică de stat alături de cea luterană şi este tratată în ansamblul Ortodoxiei alături de cele 14 Biserici Ortodoxe autocefale. Precum se ştie, Finlanda este membru al Uniunii Europene şi ortodocşii din această ţară fac parte din Ortodoxia europeană.
Aşadar, mai rămân 9 Biserici Ortodoxe Autocefale. Dintre acestea, 6 aparţin unor naţiuni şi populaţii de tradiţie ortodoxă cuprinse integral sau parţial în interiorul Uniunii Europene, iar altele 2 sunt Biserici din state cu statut oficial de candidate pentru aderarea la UE.
Bisericile autocefale care activează în cuprinsul UE sunt: 1. Biserica Ortodoxă Română (Biserică în simfonie cu statul); 2. Biserica Ortodoxă Elenă (Biserică de stat); 3. Biserica Ortodoxă Bulgară; 4. Biserica Ortodoxă a Ciprului (Biserică de stat); 5. Biserica Ortodoxă a Poloniei; 6. Biserica Ortodoxă a ţinuturilor Cehiei şi Slovaciei. Toate aceste Biserici îi au sub omoforul lor nu doar pe credincioşii ortodocşi din ţările respective, dar şi pe ortodocşii originari din aceste ţări stabiliţi în diverse state ale UE, în special occidentale.
Bisericile Ortodoxe autocefale din ţările candidate pentru aderarea la UE sunt: 1. Biserica Ortodoxă Sârbă; 2. Biserica Ortodoxă Albaneză.
Singura Biserică Ortodoxă autocefală extracomunitară geografic, prin jurisdicţia sa de bază, este Biserica Ortodoxă Rusă (Patriarhia Moscovei) care ţine sub omoforul său populaţii ruse sau neruse (ucraineni, bieloruşi, români) din Europa, precum şi o diasporă rusească importantă dintre Munţii Ural şi Pacific (Siberia).
Nici Biserica Ortodoxă Rusă nu este însă o Biserică complet în afara UE, dat fiind faptul că aceasta are o importantă diasporă, de mai multe milioane de credincioşi organizaţi în parohii, mănăstiri, eparhii şi mitropolii în diverse ţări ale Uniunii Europene, fie că este vorba de state ex-sovietice ca Estonia, Letonia, Lituania sau de ţări ale Europei centrale, occidentale şi de nord.
Stereotipurile din capul colonelului Cantarean
Aşadar, după ce am văzut tabloul complet al Lumii Ortodoxe, vedem că majoritatea Bisericilor autocefale din aria europeană păstoresc populaţii ale unor state care sunt deja membre ale UE sau au obţinut statutul oficial de candidate la aderare. Şi atunci, despre ce Europă care„este totuşi o ţară nu ortodoxă” ne vorbeşte colonelul Cantarean „al întregii Moldove”? Poate că replica mândrului colonel cu camilafcă albă ar fi că totuşi Biserica Rusă este „mai mare”, „cea mai mare” dintre toate şi, astfel, şi „cea mai dreaptă”, „cea mai ortodoxă” sau „cea mai sfântă”. Dar, când e vorba despre credinţă, numărul nu poate ţine loc de sfinţenie şi nici de adevăr sau realitate istorică. Colonelul „întregii Moldove” uită că, din păcate, Rusia este şi destul de islamică, cu un număr de musulmani între 20 şi 30 de milioane, potrivit afirmaţiilor premierului Putin. Ce mai uită bravul colonel în sutană este că 52% din populaţia Rusiei se declară atee, că doar 2% dintre ruşii declaraţi ortodocşi frecventează biserica şi că, în Europa de la Atlantic la Urali, Rusia este ţara cu cea mai mare rată a avorturilor la mia de femei fertile, precum şi ţara cu cele mai multe persoane dependente de alcool şi de droguri la mia de locuitori. La numărul de alcoolici, toate cele 27 de state membre ale UE, ale Europei „nu ortodoxe” luate împreună nu pot bate Rusia „foarte ortodoxă” şi „foarte sfântă”! Aceasta este realitatea tristă. Şi oricât de mult nu ar avea la inimă Ortodoxia europeană, colonelul Cantarean va trebui să se împace cu gândul că Biserica Rusă din care face parte este doar una dintre cele 14 Biserici autocefale ale noastre, că Patriarhia Moscovei păstoreşte o populaţie aflată într-un cumplit dezastru moral, că majoritatea Bisericilor Ortodoxe sunt perfect europene şi că europenitatea este un element identitar important care îi lipseşte Rusiei în mare parte.
Diabolizarea EuropeiDe ce lansează colonelul „întregii Moldove” până la urmă aberaţiile sale de tipul „Europa este totuşi o ţară nu ortodoxă”? Pentru că mental aparţine spaţiului rusesc şi mai ales părţii sale extraeuropene sau antieuropene. Acest soldat al interesului rusesc în Moldova încearcă inutil, în limitele modestelor sale capacităţi intelectuale, să compromită noţiunea de Europa în ochii moldovenilor. El nu-şi dă seama însă că, de la Sfântul Constantin cel Mare încoace, Lumea Ortodoxă aparţine Europei şi că tocmai acest fapt o face să fie obiectul atacurilor virulente din partea diverselor secularisme şi imperialisme, printre care cel ruso-moscovit este unul de frunte. Nu este deloc întâmplător că patriarhul său, pe care colonelul nostru îl imită stângaci, şi-a făcut o sintagmă predilectă ca „Lumea Rusă” şi fuge ca dracul de tămâie de expresii vechi, cuprinzătoare şi sănătoase ca „Lumea Ortodoxă” şi „Lumea Creştină”. Şi patriarhul, şi colonelul în sutană gândesc simplu: la ce bun o Lume Ortodoxă întreagă, dacă Patriarhia Moscovei nu o poate controla cum i se spune de la Kremlin?
Dumnezeu a vrut să fim europeni
Europenitatea (inclusiv a noastră) nu este nici un viciu, nici un fapt de ocară, nici un merit care să ofere prilej de fală deşartă, ci un dat care există prin voia Celui de Sus, cu care noi nu ne gâlcevim. Colonelul Cantarean ne vrea cât mai aproape (strâns legaţi) de Rusia „foarte ortodoxă” şi cât mai departe de „Europa nu ortodoxă”! Nu aveţi impresia unui daja vu când auziţi ce perle dă pe guşă preaplecatul prieten al lui Pasat? Toate aceste atacuri de astăzi împotriva europenităţii noastre naturale parcă sunt trase la xerox după atacurile aceluiaşi colonel în sutană, de acum două decenii, contra identităţii naturale româneşti a populaţiei majoritare din Republica Moldova. Cum nu i-au folosit la nimic acele atacuri, nu-i vor folosi nici acestea. Aşa se întâmplă când eşti prea lipit cu inima de deşertăciunile lumii acesteia şi crezi în Rusia mai mult decât în Dumnezeu.
O analiza de Vlad Cubreacov – Consilier al Mitropoliei Basarabiei
Sursa: ZiaristiOnline
Evenimentele din 1989 din România au creat o emulaţie puternică şi peste Prut, acolo unde o bună parte a clasei politice, dar şi cetăţenii au considerat că este un moment prielnic pentru reunificarea celor două teritorii. Cu toate acestea, un rol major în neatingerea acestui deziderat l-a jucat fostul preşedinte de la Chişinău, Petru Lucinschi, care a cerut Uniunii Sovietice să intervină pe lângă noua putere ce lua naştere în acele zile de început al anului 1990 pentru ca unirea dintre cele două teritorii româneşti să nu aibă loc. Mărturie a acestei acţiuni întreprinse de Petru Lucinschi, care pe vremea aceea ocupa funcţia de prim-secretar al CC al PCM, este o scrisoare către şeful diplomaţiei sovietice, Eduard Şevarnadze (ulterior, preşedinte al Georgiei - n.r.), prin care îi cerea acestuia din urmă să facă tot posibilul ca unirea teritorială să nu se producă, ci doar să existe unele conexiuni de natură ştiinţifică şi culturală, relatează postul Europa Liberă de la Chişinău. Documentul lui Lucinschi către Şevarnadze, datat cu 3 ianuarie 1990, şi-a găsit un răspuns rapid, Moscova dând curs majorităţii revendicărilor din acest memoriu, iar gestionarea fidelă a relaţiei cu România a fost, se pare, unul dintre motivele de promovare a lui Petru Lucinschi în funcţia de secretar al CC al PCUS pentru ideologie şi propagandă jumătate de an mai târziu, mai scrie sursa citată.
Mădălin Necşuţu, cotidianul Curentul (linkul cu această ştire nu mai poate fi accesat pe siteul ziarului)