Memoriul lui ONISIFOR GHIBU catre liderii URSS in vederea retrocedarii teritoriilor romanesti

In octombrie 1956, Onisifor Ghibu (1883-1972), profesor roman de pedagogie, membru al Academiei Romane şi politician, luptător pentru drepturile şi unitatea poporului român, unul dintre participanţii importanţi la realizarea Marii Uniri de la 1918, i-a adresat lui Hrusciov un memoriu in care ii cerea sa repare crima lui Stalin si sa retrocedeze Basarabia Romaniei. A pretins, de asemenea, ca armata sovietica de ocupatie sa paraseasca tara. Reactia autoritatilor a fost prompta si dura. Onisifor Ghibu a fost arestat, judecat, condamnat si trimis la inchisoarea de la Fagaras.

Redam in continuare memoriul integrat:

Către Excelenţele lor

NICOLAE BULGANIN, Președinte al Consiliului de miniștri al URSS

NICHITA HRUSCIOV, Secretar general al PC din URSS

Felicitând întreg poporul rus pentru cele cuprinse în comunicatul dat de D-voastră privitor la apropiata retragere a trupelor sovietice din aşa-zisele ”țări de democraţie populară”, în numele poporului român de pe întreg teritoriul locuit de el, în numele dreptăţii imanente şi în numele prieteniei adevărate care trebuie să se creeze de acum încolo între poporul român şi poporul rus, vă rog, din adâncul sufletului meu, ca, în măsurile D-voastră referitoare la înlăturarea piedicilor ce stau în calea păcii dintre popoarele lumii întregi, să nu vă opriţi la formula simplistă anunţată în comunicatul de astăzi, ci, ca adevăraţi marxisti-leninişti, să procedaţi, în teribilele clipe actuale cauzate de fostul dictator Iosif Vissarionovici Stalin, la lichidarea radicală a tuturor contrastelor şi anomaliilor monstruase create de politica acestui temerar falsificator al marxism-leninismului şi autor al imensei tragedii de astăzi a Rusiei şi a omenirii.

În acest sens, vă rog să procedaţi de urgenţă nu numai la retragerea trupelor sovietice din teritoriile în care ele au fost aşezate de la 1944 încoace, ci şi din toate acele teritorii în care ele au fost introduse, prin minciună, fraudă şi teroare, între anii 1939, respectiv 1940-1944, respectiv 1945, acordând tuturor acelor teritorii, încorporate în ”mâna tare” a lui I. V. Stalin în URSS, deplina libertate de a-şi hotărî singure soarta în conformitate cu enunciaţiunile categorice şi lapidare ale clasicilor marxismului, pe care socotesc necesar să vi le reamintesc aici, dat fiind că teroarea lui Stalin le-a acoperit cu un văl gros de uitare.

În Declaraţia sa de la 26 octomvrie 1917, când Lenin a luat în mâinile sale cârma Rusiei revoluţionare, el a spus printre altele: ”Prin anexiune sau acaparare a unor teritorii străine, guvernul înţelege, potrivit cu concepţiile despre drept ale democraţiei, în general, şi a claselor celor ce muncesc, în special, orice alipire la un stat mare sau puternic a unei naţionalităţi mici sau slabe, fără consimţământul şi dorinţa acestei naţionalităţi, dorinţă exprimată precis, limpede şi cu bunăvoie, indiferent când a fost săvârşită această alipire, cu forţa, sau ţinută cu forţa în cadrul hotarelor statului în chestiune. Indiferent, în sfârşit, dacă această naţiune trăieşte în Europa sau în depărtate ţări transoceanice”. ”Dacă o naţiune oarecare este ţinută cu forţa în cadrul hotarelor unui anumit stat, dacă în ciuda dorinței exprimate de ea, – indiferent dacă această dorință este exprimată prin presă, prin adunări populare, prin hotărâri ale partidelor sau prin revolte şi răscoale împotriva asupririi naţionale -, dacă, în ciuda acestei dorinţe, nu i se acordă naţiunii dreptul de a soluţiona, prin vot liber, şi numai după completa retragere a trupelor naţiunii anexante sau, în general, ale națiunii mai puternice, de a soluționa fără cea mai mică constrângere problema formei existenţei ei de stat, atunci alipirea ei constituie o anexiune, adică un act de cucerire şi silnicie… Menţinerea sau sporirea anexiunii Marilor-Ruşi, este declarată de guvern ca anulată, imediat şi fără rezervă.”

Este mai clar ca lumina soarelui că această declaraţie programatică, principială şi fundamentală, a primului guvern sovietic angajează cu sfinţenie toate guvernele comuniste care stau pe baza ideologiei autentice a lui Lenin. Și este tot atât de clar că, în baza acestei declaraţii, Rusia lui Lenin a anulat, ”fără rezervă”, anexarea de către țarismul rus a Basarabiei şi că ocuparea de către Stalin a Bucovinei de Nord şi a 40 de localităţi din însuşi trupul României, în Moldova de Nord, este un act de cucerire și silnicie strigătoare la cer.

În legătură cu această declaraţie, îmi permit a vă reaminti şi următoarele cuvinte ale aceluiaşi Lenin, adresate ca răspuns către socialiştii-democraţi ai Elveţiei, în ziua de 17 martie 1917, când acesta se îndrepta, din lungul său exil, spre Rusia revoluționară. La întrebarea pusă de coreligionarii săi politici din Elveţia: ”Ce ar face partidul nostru dacă ar ajunge chiar acum la putere?”, Lenin a răspuns: ”Am începe imediat și am duce la capăt eliberarea popoarelor asuprite de Velicoruşi”.

Spre marea nenorocire a umanităţii, politica lui Lenin a fost torpilată, pas de pas, de către I. V. Stalin, ajungându-se la complicaţiile din ultimul timp, care au dus apoi, în mod inevitabil, la ceea ce s-a petrecut în ultimele zile la Varşovia şi la Budapesta – prefaţă sigură la ce va urma pretutindeni, unde urgia acestuia a pustiit şi a presat de-a lungul anilor şi deceniilor.

Dacă Lenin ar fi fost sănătos și ar mai fi trăit 10-15-20 de ani, evoluţia Rusiei ar fi fost cu totul alta şi lumea întreagă ar fi fost cruţată de imensele crize care o frământă de patru decenii încoace. Sarcina conducătorilor ei de astăzi ar fi mult mai uşoară şi mai nobilă, de cum este de fapt.

Această imensă sarcină – moștenirea lui Stalin – n-o veţi putea lichida decât făcând tabula rasa din întreg stalinismul și revenind la ideile autentice ale lui Marx, Engels şi Lenin cu privire la Rusia de totdeauna. D-voastră trebuie să vă întoarceți la evanghelia acestora, denaturată de Stalin. Eu reţin aci numai câteva rânduri din această evanghelie, pe care oamenii de astăzi ai țării D-voastră se pare că le-au uitat.

În Manifestul constitutiv al Asociaţiei internaţionale a muncitorilor, scris de K. Marx la 1864, acesta stigmatizează în cuvinte de foc: ”aprobarea neruşinată, simpatia prefăcută sau nepăsarea idioată cu care clasele suprapuse din Europa au privit la cucerirea fortăreței muntoase a Caucazului şi la mişeleasca sugrumare a eroicei Polonii de către Rusia; la abuzurile nesfârşite şi suportate fără murmur ale acelei puteri barbare, al cărei cap este la Petersburg şi ale cărei mâini sunt în fiecare cabinet din Europa” … ”Numai o Rusie liberă, care nu va avea nevoie nici să asuprească pe polonezi, finlandezi, nemţi, armeni şi alte popoare mai mici, nici să aţâţe permanent una contra alteia Franța şiGermania, va oferi Europei contemporane posibilitatea de a respira în libertate, de a scăpa de mizeria războaielor”.

Aduceți-vă aminte, vă rog, şi de mesagiul pe care K. Marx l-a trimis Conferinței Internaționale de la Lausanne în anul 1867, prin emisarul său Borkmann, – mesagiu la care s-a referit şi A. Hitler când a atacat Rusia, la 1941 -, în care zicea, printre altele, că: „CEL DINTÂI PAS SPRE PACEA EUROPEI ESTE RĂZBOIUL CONTRA RUSIEI„.

Și mai gândiţi-vă şi la cuvintele lui Fr. Engels, invocate mai târziu și de Lenin: ”RUSIA ESTE POSESOAREA UNOR ENORME PROPRIETĂȚI FURATE (ADICĂ ASUPRITE), PE CARE ÎN ZIUA SOCOTELILOR EA VA TREBUIE SĂ LE RESTITUIE”.

D-voastră nu mai puteţi ieşi, după cele petrecute în timpul din urmă, din dilema: Ori rămâneți marxist-leninişti, în sensul marxism-leninismului ortodox, expus mai sus și vă lepădați cu totul de denaturările acestuia de către Stalin, ori renunțați definitiv la acesta şi vă întoarceţi la propria D-voastră ”minte sănătoasă”, aruncând peste bord întreaga ”ideologie” și ”propagandă”, cu care v-ați amețit înşivă şi aţi ameţit întreaga lume.

În această ordine de idei, vi se impune ca cea mai urgentă datorie revizuirea radicală şi obiectivă a concepţiei materialiste, pe care Stalin a redus-o la cadre penibil de vulgare şi de dezonorante pentru sufletul rusesc atât de nobil. Și în acest punct trebuie să reveniți dacă nu la Hristos, cel puțin la K. Marx, care n-a fost tocmai atât de ”materialist”, cum îl prezintă propaganda sovietică politică. Îmi permit a vă reaminti impresionanta mărturisire de credință a lui, făcută în legătură cu războiul franco-german din 1870-1871: ”ȘI ASTFEL, ÎN CELE DIN URMĂ, IEȘI LA IVEALĂ CARACTERUL ADEVĂRAT AL RĂZBOIULUI, PE CARE PROVIDENȚA ÎL DECRETASE PENTRU PEDEPSIREA FRANȚEI NELEGIUITE ȘI DESTRĂBĂLATE„.

Vedeţi, Marx vorbește de Providenţă divină care pedepseşte nelegiuirile. Ar fi oare absurd să credem că acea ”Providenţă” l-a pedepsit şi pe Stalin al D-voastră şi că ea poate aplica și Rusiei de astăzi sau de mâine pedeapsa de care a vorbit, la un moment dat, K. Marx?

Și apoi, aduceţi-vă aminte şi de cuvintele spuse, în momente de extremă criză, cum mai pot fi și altele într-un viitor ce nu poate fi prevăzut şi împiedicat de nimeni, de către însuși Lenin și care sunt o dovadă în plus despre şubrezenia ”materialismului” ce stă la baza ideologiei D-voastră de astăzi. Iată, în adevăr, ce spunea Lenin în raportul său către al VIII-lea congres al partidului, la 7 martie 1918: ”Mai întâi, în octombrie 1917, un continuu marș triumfal; apoi, deodată, revoluția rusă este zdrobită în câteva săptămâni de către tâlharul german… În acest caz, trebuie să știm să batem în retragere. Realitatea neînchipuit de amară, de tristă, nu poate fi ascunsă în dosul unor fraze goale. Trebuie să spunem: – Să dea Dumnezeu să nu ne retragem în prea mare dezordine -. Să ne retragem în ordine, nu suntem în stare: să dea Dumnezeu să nu ne retragem în prea mare dezordine”.

Ce-ar fi oare, dacă D-voastră, conducătorii de astăzi ai Rusiei silite să se retragă din țările cotropite în mod barbar de falsul ucenic al lui Marx, Engels şi Lenin, aţi ancora, în aceste vremuri de cumplită criză, aşa cum a ancorat, la 1918, V. I. Lenin, în Dumnezeu sau cum a ancorat, la 1871 K. Marx în Providenţa divină?

Ar fi lucrul cel mai înțelept şi mai binecuvântat. Ar însemna că v-ați întors la popor – poporul rus, care, în adâncul sufletului său, este un popor credincios şi blând, care poate deveni o perlă a întregii umanităţi. Ar însemna că v-aţi întors de la barbaria lui Stalin la umanitate.

Veți izbuti să vă ridicați până la o astfel de culme, care să vă consacre ca pe nişte eroi ai umanităţii, ca pe nişte sfinţi la care să se închine veacurile ce au să vină?

Aceasta v-o doreşte din adâncul sufletului său și în convingerea că exprimă totodată şi dorinţa tuturor oamenilor de bine din lumea întreagă, scriitorul rândurilor prezente. –

Onisifor Ghibu Profesor universitar onorar, fost deputat, fost senator, fost secretar de stat în guvernul revoluționar român din Transilvania în anii 1918-1920, fost membru în Comitetul naţional român din Transilvania şi Basarabia, luptător în revoluţia rusească din 1917-1918 pentru dreptul popoarelor la autodeterminare, președinte-delegat al Comitetului pentru apărarea Transilvaniei lovite de Dictatul de la Viena din 1940, membru în Comitetul național român al Alianței universale pentru înfrăţirea popoarelor prin Biserică, delegat al guvernului român pe lângă Sfântul Scaun la Roma, etc., etc. Domiciliat în Sibiu (România), strada Dr. Ioan Rațiu nr. 3

Sibiu, 31 octombrie 1956

Sursa: Foaie Nationala

În Chişinău va fi edificat un monument în memoria victimelor deportărilor regimului comunist

În scuarul din faţa Gării Feroviare din Chişinău va fi edificată compoziţia sculpturală în memoria victimelor deportărilor regimului comunist. Această decizie a fost luată astăzi, 13 octombrie 2010, în cadrul şedinţei cabinetului de miniştri.

Amintim că la 8 februarie curent, în cadrul şedinţei operative a Consiliului Municipal Chişinău, Dorin Chirtoacă a declarat că acest monument trebuia să fie ridicat încă de administraţia sovietică la sfârşitul anilor ’80, când s-ar fi recunoscut efectele distrugătoare ale regimului comunist asupra vieţii multor oameni.

Monumentul va fi executat din bronz şi va avea o înălţime de 2 metri. În luna februarie curent maestrul Iurie Platon deja realizase o schiţă a lucrării şi declarase atunci că monumentul va fi terminat până la sfârşitul anului 2010.

Potrivit hotărârii Guvernului, cheltuielile pentru proiectarea, executarea şi instalarea compoziţiei sculpturale, precum şi pentru amenajarea spaţiului aferent, vor fi acoperite de Primăria municipiului Chişinău. Dorin Chirtoacă a declarat anterior că Primăria are prevăzut în bugetul pe 2010 un proiect de anexă de circa 2,5 milioane lei, iar în caz de necesitate vor mai fi alocaţi bani.

Autor: Daniela Dermengi
Sursa: unimedia.md

Editorialul EVZ: Ce vrea Angela de la Traian. Cancelarul german sugerează României să recunoască Pactul Ribbentrop-Molotov

În Bulgaria, acolo unde dilemele ar trebui să fie mult mai mari, din cauza frontierei cu Turcia şi a filierelor de contrabandă, mesajul transmis de Merkel n-a fost, precum în cazul României, atât de sugestiv. Explicaţia e simplă. Pur şi simplu, acolo nu există miza politică şi nici subteranele unei relaţii cu bătaie lungă. Cea dintre Germania şi Federaţia Rusă. Ce vrea Angela Merkel de la Traian Băsescu? A spus-o limpede, într-un mesaj care ar fi meritat o analiză amplă: "Obiectivul nostru este să rezolvăm conflictul dintre Moldova şi Transnistria. Cred că România poate juca un rol important aici. Ştiu că se fac eforturi pentru semnarea unui tratat de frontieră de către România şi Moldova, cred că aceasta e direcţia în care trebuie să continuăm". Ultima dată când a simulat jocul acesta în estul Europei, Berlinul a făcut-o printr-un acord ultrasecret, braţ la braţ cu Uniunea Sovietică. Şapte decenii mai târziu, cancelarul german sugerează României să recunoască Pactul Ribbentrop-Molotov. Un tratat de frontieră cu Moldova exact asta ar însemna: fixarea graniţei de pe Prut în condiţiile istorice trasate de înţelegerea ruso-germană.

În cultul său impenetrabil pentru uniformă şi drapel, Traian Băsescu pulsează intens în proximitatea subiectelor istorice sensibile. Sub preşedinţia sa, România nu va semna niciodată un tratat care să consfinţească Pactul. Marţi, după ce Merkel a vorbit, Băsescu a preferat să tacă. Pentru un şef de stat care iubeşte controversa, mişcarea e surprinzătoare. În aşteptarea deciziei finale pentru Schengen, Băsescu nu-şi permite însă să fie vocal. Oricum, pe un tratat de frontieră cu Moldova nu-şi va pune semnătura, indiferent de presiunile Germaniei. O ţară legată de Rusia prin nenumărate interese energetice şi strategice. La Bucureşti însă, domnul Băsescu are alte planuri. Iar printre ele nu se află acela de a intra în istorie, braţ la braţ, alături de Viaceslav Molotov şi Joachim von Ribbentrop.

Vlad Stoicescu

Etnicii nababi şi românii uitaţi prin lume

România oferă de zece ori mai mulţi bani minorităţilor decât cetăţenilor săi din afara graniţelor

Povestea celor aproximativ 10 milioane de români din diaspora împrăştiaţi în toate colţurile lumii nu este una cu happy end. De cele mai multe ori, politicile ineficiente şi lipsa unei viziuni sănătoase împletite cu lipsa alocării de fonduri pentru proiecte cu substanţă pentru semenii de peste hotare, toate la un loc, nu fac decât ca, odată plecaţi de pe teritoriul României, românii să fie lăsaţi uitării de către guvernanţii de la Bucureşti. Când vine vorba despre aceştia, de multe ori se vorbeşte în termeni de „căpşunari“ cotizanţi la PIB-ul României sau, mai rău, abandonaţi în ţări din jurul graniţelor acolo unde aceştia „beneficiază“ de o politică de asimilare bine pusă la punct de guvernele ţărilor vecine.
În cele mai multe cazuri, românii nu sunt recunoscuţi de statele vecine ca şi comunitate etnică sau, dacă sunt, ei sunt marginalizaţi şi nu li se oferă fonduri sau măcar „privilegiul“ de a-şi păstra identitatea naţională prin educaţie şi acces la slujbe religioase în limba maternă. În tot acest timp, deşi se încearcă acreditarea unei idei la nivel european că România nu respectă drepturile minorităţilor (vezi demersurile lui Tokes la Bruxelles) sau a Kievului care încearcă împreună cu presa rusă să inducă scenariul potrivit căruia ţara noastră aspiră la statutul de „România Mare“, minorităţile acestor ţări beneficiază din partea statului român de un ajutor financiar substanţial, multiple drepturi ce vizează accesul la păstrarea identităţii naţionale şi, nu în ultimul rând, de reprezentare parlamentară.

Criză pentru unii, fonduri pentru alţii

Pornind de la premisele enumerate mai sus, am dorit să vedem dacă ideile expuse în rândurile de mai sus au acoperire şi în cifre. Mai exact, am dorit să comparăm sumele pe care Executivul român le acordă celor 20 de minorităţi reprezentate în Parlamentul României şi sumele pe care acesta le oferă pentru românii din afara graniţelor ţării. Conform ultimul recensământ desfăşurat în România, în anul 2002, cifrele oficiale arată că pe teritoriul României trăiesc 2,6 milioane de etnici care aparţin celor 20 de comunităţi care au reprezentaţi în Parlamentul român. Pe primele cinci poziţii în topul celor mai numeroase minorităţi care trăiesc pe teritoriul României se numără: maghiarii - cu 1.434.377 de etnici (6,6%), ţiganii - cu 535.250 (2,5%), ucrainenii - cu 61.091 (0,3%), germanii - cu 60.088 (0,3%) şi ruşii lipoveni - cu 36.397 (0,2%). Pe următoarele 15 poziţii, în ordine descrescătoare, se află: turcii, tătarii, sârbii, slovacii, bulgarii, croaţii, grecii, evreii, cehii, polonezii, italienii, armenii, macedonenii, albanezii şi rutenii. Din cele 20 de minorităţi, 19 au reprezentanţi şi în Parlamentul României, pentru a avea grijă de respectarea drepturilor acestor comunităţi. Aceste 19 comunităţi primesc de la bugetul statului sume anuale de bani în funcţie de numărul membrilor. Bineînţeles că cele mai multe fonduri sunt alocate de la bugetul de stat pentru etnicii maghiari, care vor primi din partea Guvernului român, numai în 2010, suma de 13.664.394 RON (circa 3,25 milioane de euro), fiind singura minoritate care în an de criză a primit o mărire a fondurilor care în 2009 a fost în cuantum de 13.072.660 RON. Pe lângă comunitatea maghiară al cărei reprezentant de seamă este Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) condusă de preşedintele ei, Marko Bela, fonduri consistente din partea Guvernului au mai primit şi Asociaţia Partida Romilor „Pro-Europa“, condusă de deputatul Nicolae Păun (poreclit şi Niki Scorpion), în cuantum de 8.800.417 RON. Pe locul trei se regăseşte Forumul Democrat al Germanilor din România, condus de primarul Sibiului, Klaus Werner Johannis, pentru care s-a alocat, în 2010, suma de 4.945.068 RON. Uniunea Ucrainenilor din România, condusă de Ştefan Buciuta, a primit în acest an de la bugetul de stat 5.139.729 RON, iar Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România, al cărei lider este Miron Ignat, a primit suma de 3.452.058 RON. Potrivit cifrelor puse la dispoziţie pentru ziarul „Curentul“ de către Direcţia de relaţii interetnice din subordinea Guvernului, statul român a plătit către asociaţiile reprezentative ale tuturor comunităţilor etnice recunoscute suma totală de 63.000.000 de lei noi, echivalentul a circa 15 milioane de euro pentru o populaţie totală de circa 2,6 milioane de etnici.

Români de 6000 de lei vechi

Nu atât de norocoşi sunt românii din afara graniţelor ţării noastre. Conform datelor obţinute de ziarul „Curentul“, diaspora românească numără în total aproximativ 10 milioane de români care trăiesc în toate colţurile lumii. Cei mai mulţi trăiesc bineînţeles în Europa, şi numai în jurul României, în statele din imediata apropiere, aceştia sunt în jur de 5 milioane. Pentru cele 10 milioane de români, statul român a alocat în 2010 şocanta sumă de 6.750.000 RON, puţin peste 1,5 milioane de euro. La un calcul simplu, această sumă s-ar traduce prin 0,15 euro de român din diaspora, conform datelor oficiale care ne-au fost puse la dispoziţie de DRP.

PHOENIX in Basarabia Romana. Negru Voda si-a lui ceata: “Foc in dusmanime dati, Si din tara-i alungati, Si pe frati de ei scapati”. VIDEO

Preluat de pe: http://roncea.ro/

Stratfor, umbra CIA, susţinătoare a tezelor ruseşti: România face politică externă cu ajutorul spionilor

Agenţia americană de analiză geopolitică şi intelligence Stratfor a scris ieri că episodul reţinerii diplomatului român arată rolul jucat de serviciile de informaţii din statele est-europene în urmărirea intereselor lor de politică externă în condiţiile competiţiei dintre Vest şi Est. Analiza Stratfor publicată ieri conţinea doar varianta rusă conform căreia România ar fi căutat să obţină informaţii militare vizavi de aşa-numitele zone de interes geopolitic ale acesteia. Stratfor, cunoscută şi ca „umbra CIA“ (aşa cum a fost numită de săptămânalul american „Barron’s“), scrie că „Gabriel Grecu ar fi cerut sursei sale din Rusia să îi ofere informaţii militare privind Republica Moldova, regiunea separatistă Transnistria şi oblasturile (judeţele - n.r.) ucrainene Cernăuţi şi Odesa, ele reprezentând priorităţi ale serviciilor de informaţii române, care se tem de creşterea influenţei ruse în regiune“. Aşezarea Republicii Moldova între Munţii Carpaţi şi Marea Neagră face din această ţară un teren „strategic“ de disputare a puterii, fie că este vorba despre Rusia, care încearcă să îşi sporească influenţa în Balcani, fie că este vorba despre România, putere europeană, care „îşi proiectează influenţa în zona de maxim interes rus“, mai scrie Stratfor.

Bătălie deasupra Chişinăului

Mai mult, agenţia americană îl prezintă pe preşedintele Traian Băsescu în contextul scandalului de spionaj drept un obstacol în cadrul rezolvării dosarului transnistrean şi că, în eventualitatea soluţionării sale, România îşi va folosi influenţa pe care o are în comunitatea românească din Ucraina pentru a crea tensiuni la graniţa dintre cele două state. „De asemenea, informaţiile despre Ucraina sunt deosebit de valoroase, în condiţiile în care Rusia şi Ucraina au emis recent o declaraţie comună în care anunţă că vor coopera în vederea soluţionării problemei transnistrene“, susţine agenţia. În replică, potrivit Stratfor, „preşedintele român Traian Băsescu declarase recent că Bucureştiul se va folosi de comunităţile de români din vestul Ucrainei pentru a face presiuni asupra Kievului, în legătură cu conflictul transnistrean“. Analiştii mai scriu că atât România, cât şi Rusia caută să obţină un atu în Republica Moldova, acolo unde se dispută o bătălie politică între actualul guvern proeuropean şi comuniştii susţinuţi de Moscova. Stratfor adaugă că „este foarte răspândită ideea potrivit căreia serviciile secrete române au fost implicate în 2009 în răsturnarea guvernului comunist din Moldova sprijinit de Moscova“, deşi niciodată, atât autorităţile comuniste, cât şi cele ruse nu au putut proba aceste acuze.

Viziuni antiromâneşti sub masca americană

În fapt, întreaga analiză Stratfor se bazează doar pe speculaţii vehiculate în presa rusă, care doreşte să obţină o reacţie antiromânească şi din partea Ucrainei pe tema acestui subiect, obsesia ultranaţionaliştilor ucraineni fiind dorinţa de reintegrare a Bucovinei de Nord şi a Ţinutului Herţa în „România Mare“. Partea frapantă a dizertaţiei Stratfor este că ea pleacă de la o idee des răspândită în cercurile naţionaliste ucrainene care prezintă periodic păreri anti-Bucureşti, întreaga analiză fiind o copie la indigo a sumei unor voci de analişti ucraineni cunoscuţi pentru viziunile lor antiromâneşti. În data de 17 iunie 2007, ziarul „Curentul“ scria că ultimele analize Stratfor, publicate fără a fi precizat cine este autorul lor, seamănă perfect cu ideile promovate în cadrul meselor rotunde organizate de Institutul American din Ucraina (IAU), organizaţie nonprofit sub patronaj americano-ucrainean. Directorul adjunct al Institutului American din Ucraina, James George Jatras, şi doctorul Serge Trifkovici au susţinut atunci că preşedintele României iniţiază o nouă campanie pentru o posibilă anexare a teritoriilor Moldovei şi Ucrainei. „Modalitatea în care autorităţile de la Bucureşti au început să formuleze prezentările culturale, scopurile naţionale şi interesele de stat ale României face această ţară un vecin ostil şi potenţial periculos pentru Ucraina, Moldova şi alte ţări din vecinătate“, a afirmat atunci Trifkovici. Acelaşi analist susţine într-o teză prezentată la forumul (AIU) la Kiev pe 17 iunie că „naţionalismul românesc, suscitat des, slab şi nesigur, stă pe doi piloni, iar ecuaţia nu s-a schimbat de aproape un secol şi jumătate: aspiraţii îndrăzneţe teritoriale, îndreptate în primul rând spre Est, şi antagonismul vizavi de «ceilalţi» direcţionat către Budapesta şi Sankt Petersburg“.

SUA încă mai crede în Ucraina

Politica Washington-ului vizavi de Ucraina nu s-a schimbat, în ciuda faptului că la începutul acestui an, la cârma ţării a ajuns preşedintele prorus Viktor Ianukovici care, cu o rapiditate foarte mare, a reuşit să readucă Kievul sub centrul de comandă de la Kremlin prin semnarea unei serii nesfârşite de acorduri în toate domeniile strategice. În noua eră Ianukovici, Ucraina nu şi-a ascuns intenţiile de a renunţa la drumul spre aderarea la structurile NATO. De asemenea, flota rusă din Crimeea va rămâne ancorată în portul ucrainean Sevastopol până în 2047, iar serviciile speciale ucrainene (SBU) au primit ordin să colaboreze cu instituţiile omoloage ruse, în special în ceea ce priveşte activitatea de la Marea Neagră. Acordul dintre SBU şi FSB a fost semnat pe 20 mai la Odesa între şeful FSB, Aleksandr Bortnikov, şi omologul său ucrainean, Valeri Horoskovski. În plan economic, Ucraina a obţinut un preţ mai mic pentru gazele ruseşti de care este dependentă, iar posibilităţile de cooperare în domeniul energetic s-au lărgit odată cu venirea unei propuneri de fuziune între concernul energetic rus Gazprom şi societatea ucraineană Naftogaz.

Scris de Mădălin Necşuţu

Are cuvântul Dumitru Moldovan, luptătorul din Munţii Făgăraşului. M-au anchetat la spital, fiind legat de pat cu o curea.

La comemorarea luptătorilor români anticomunişti din Munţii Făgăraşului l-am întâlnit din nou pe ţăranul Dumitru Moldovan, supravieţuitor al grupului de rezistenţă armată făgărăşeană. A venit şase kilometri pe jos la Mănăstirea Sâmbăta, cu gândul la tatăl lui, mort în lagăr la Periprava, şi la fraţii lui de luptă, la idealurile româneşti care i-au animat tinereţea. Modest, tăcut, stătea retras, pierzându-se undeva în rândurile din urmă ale celor prezenţi. Nu bravează, nu iese în faţă. Dacă este abordat, răspunde cu smerenie, fără să se bată cu cărămida în piept. Vorbeşte mai mult despre alţii. Şi speră ca într-o zi să i se întoarcă copiii, care s-au dus pe meleaguri străine pentru a-şi câştiga bucata de pâine.

Postez mai jos fragmente dintr-un interviu pe care Dumitru Moldovan mi l-a acordat în vara anului trecut pentru revista ˝Veghea˝. (F.P.)

Am aflat despre dînsul din cartea "Brazii se frîng, dar nu se îndoaie", scrisă de legendarul conducător al luptătorilor cu arma în mînă din Munţii Făgăraşului, Ion Gavrilă Ogoranu. Este un român prea puţin cunoscut, faţă de înălţimea luptei şi a trăirii sale. L-am aflat în casa părintească din Lisa, de lîngă Făgăraş, tot acolo de unde a plecat în munţi, pentru a lupta împotriva bolşevicilor străini de neam şi ţară. L-am găsit preocupat, cu gravitate, de soarta neamului nostru. Din păcate, nu prea are motive de entuziasm. Ca şi alţi mari trăitori ai acestui pămînt, constată o stare de slăbiciune a Poporului Român. Şi este îngrijorat, cum a mai fost şi altădată, de străinii de neam, care ne conduc într-o direcţie greşită. Nutreşte, totuşi, o speranţă, gîndindu-se la întoarcerea copiilor plecaţi pe alte meleaguri, care să poată trăi aşa cum se cuvine aici, la ei acasă, şi să aibă parte de o pace dreaptă, aşa cum şi-au dorit toţi cei din neamul lui.

Ne-a impresionat puternic acest om prin pacea lăuntrică pe care o are şi prin dragostea sa de tot ceea ce e românesc. Am gustat din mierea cuvintelor sale şi nu ne mai săturăm.

În puşcărie, la Gherla, a găsit o carte despre creşterea albinelor. Şi a prins dragoste de ele. Iar la ieşirea din temniţă, Dumnezeu i-a răsplătit dragostea, îndreptîndu-l spre apicultură. A fost salvarea sa. Fostul condamnat politic la 20 de ani de închisoare a ajuns să dea statului român zeci de tone de miere, îmbogăţită de frumuseţea unui suflet înnobilat de miile de versuri învăţate în detenţie. Ne-a recitat, şi nouă, din poeziile celor dragi sufletului său: Nichifor Crainic, Radu Gyr, Simion Lefter şi Părintele Codilă. Erau versuri pe care, în majoritatea lor, le ştiam, dar trăirea cu care le-a spus ne-a cutremurat.

N-a pregetat niciodată în dragostea pentru ţara sa. A demonstrat-o cu prisosinţă. Într-o mărturie de credinţă făcută fratelui său de luptă, Ion Gavrilă Ogoranu, Mitru a Bambului (aşa cum îl cunosc făgărăşenii pe Dumitru Moldovan) spune: "Ţară scumpă, te iubesc şi acum, ca şi atunci, şi cu oase frînte, şi cu amintiri împovărate de grozăvii făcute de semeni de-ai noştri, sub presiunea şi influenţa celor mai crînceni duşmani ai tăi şi ai firii omeneşti!". (Florin Palas)

- Domnule Dumitru Moldovan, care a fost originea atitudinii dvs. anticomuniste?

- Aveam un prieten foarte bun, Schneider îl chema, ţineam la el ca la tata. În casa lui se discuta problema comunismului. Şi dirigintele din liceu ne povestea cum mergea frontul, pînă în 1944, ne vorbea despre prizonieri, necazuri. Dar, de la Schneider a intrat în mine o repulsie faţă de comunism. După eliberare, m-am angajat la Victoria şi eram şef de echipă. Aveam 20-25 de oameni în subordine. Umblam prin pădure, curăţam drumuri şi am ajuns la o baracă, la Primărie, unde erau arborate tablourile celor "patru înţelepţi": Marx, Lenin, Engels şi Stalin, şi le-am spus cine-i Stalin şi ce face el în Rusia. Ceva de neînchipuit! Le-am vorbit despre crimele făcute de Stalin! Lucrurile astea le ştiam din puşcărie, unde am întîlnit prizonieri din URSS. Şi ăştia povesteau ce-au văzut acolo. Zeci de milioane de oameni a băgat Stalin în mormînt!

Refuzînd să devin turnător, am devenit fugar

Au răsuflat cele spuse de mine şi au început anchetele. La a doua întîlnire, mi-au spus că sînt duşman al clasei muncitoare şi că, dacă vreau să scap, trebuie să dau informaţii despre Schneider. Cînd m-am dus a treia oară, m-au zdrobit în bătaie. Cu căruţul m-au dus acasă atunci, pentru că, probabil, Schneider avea pe lîngă el vreun informator. S-a aflat că am spus că Schneider e pus sub urmărire.

Şi nu m-am mai prezentat la lucru. În felul acesta am devenit urmărit. Asta prin ‘50, toamna. Am stat ascuns pe la nişte oameni prin sat, în Lisa, toată iarna. M-am refăcut. Primăvara m-am dus în munte, m-am întîlnit cu Duca şi Fileru. Ambii făceau parte din grupul lui Ion Gavrilă Ogoranu. De la Fileru aveam şi-o armă. Şi-n felul acesta, am activat pînă în toamna lui ‘51. (Nota redacţiei - din modestie, Dumitru Moldovan nu povesteşte despre faptele sale de arme. În cartea sa, Ion Gavrilă Ogoranu scrie că, în ciuda numeroaselor potere puse în urmărirea lui, a scăpat din toate cursele şi întîlnirile cu Securitatea, menţionînd ieşirea din încercuire, prin luptă, din grădina lui Alexandru Greavu). Aveam bordei în pădure, pentru că în sat lumea se cam temea, le era frică. Fuseseră multe arestări. Am trecut prin sat de mi-am luat alimente. Şi am trecut pe acasă, unde erau sora, mama şi tata. Fratele era la o şcoală de calificare în Făgăraş. L-am rugat pe tata să mă ajute pînă la poalele pădurii. Pe data de 23 noiembrie 1951 le-am lăsat pe mama şi pe sora mea plîngînd şi, împreună cu tata, am plecat cu alimentele. Trebuia să mă ducă pînă la poalele pădurii, de acolo mă descurcam eu. Eu mergeam înainte, la vreo 150 de metri, iar el venea în spatele meu. Cum am ieşit din sat, am intrat într-un cerc de Miliţie şi de Securitate.

După ce au tras în mine, m-au arestat

M-au somat, le-am răspuns că sînt un om care merge la pădure, era întuneric, era pe la 3 dimineaţa. Şi-n timpul acela, tata, căruia i-am dat o armă, că aveam 4 arme asupra mea, a început să tragă în sus, ca să atragă atenţia. Şi atunci au tras în mine, mi-au atins abdomenul, şoldul şi piciorul. Asta a fost arestarea mea. Tata a dispărut, dacă mergea acasă poate nu se întîmpla nimic. Eu, după ce mi-am revenit, am spus că eu am tras şi n-am pomenit nimic de tata.

- După ce aţi fost rănit, aţi fost dus la Făgăraş, la spital.

- La Făgăraş, da. Nu puteam fi transportat în altă parte.

- Cum s-au comportat doctorii cu dvs.?

- Am auzit că operaţia a durat 6-7 ore. Eu nu mai ţin minte. Ce ştiu este de la secundul doctorului Pereni, Trifan, care a ajuns şi el în puşcărie. El mi-a scris cum a decurs operaţia.

M-au anchetat la spital, fiind legat de pat cu o curea

Doctorii s-au purtat bine, dar au fost chinuri mari după operaţie, cînd mi-am revenit. A început anchetarea mea, eram legat peste genunchi şi pe sub pat cu o curea. Mîinile erau legate de cap şi ce-mi amintesc e că îmi ridicau un picior în sus, cît permitea legătura, vreo 20-30 de centimetri. Şi cînd îi dădea drumul jos, piciorul intra într-o cizmă de sîrmă şi leşinam. Doctorul Pereni mi-ar fi dat ceva sînge. Nu mai ştiu dacă e amintirea mea sau e din cele povestite de Trifan. Anchetatorul de la Securitate era Cîrnu. La vreo 3-4 săptămîni m-au dus cu targa la spitalul din Sibiu. În această stare m-au dus şi la anchetă, de vreo 3-4 ori. Ştiu că am avut odată o confruntare cu tata.

Sursa:Vlad-Mihai