Utilizatorii Facebook de la Chişinău vor organiza parada anti-9 mai

Circa 100 de utilizatori ai reţelei de socializare online Facebook şi-au anunţat intenţia de a desfăşura, mâine, un marş de protest faţă de participarea soldaţilor de peste Prut la parada care va avea loc la Moscova de Ziua Victoriei, pe data de 9 mai, şi care sărbătoreşte victoria ruşilor asupra forţelor naziste. Reamintim că armata română nu a fost invitată să participe la acest eveniment, deşi după 23 august 1944, Armata Roşie a beneficiat de o contribuţie decisivă din partea soldaţilor români la această campanie care a dus, pe 9 mai 1945, la înfrângerea trupelor germane. Despre motivul acestei mobilizări, iniţiatorii protestului susţin că „armata rusă a tras în soldaţii (moldoveni - n. red.) în timpul conflictului de pe Nistru şi ea ocupă până în prezent Transnistria, încălcând în mod flagrant integritatea teritorială a Republicii Moldova“, informează Jurnal.md. Se estimează că numărul persoanelor care vor protesta la Chişinău va creşte spectaculos deoarece, până în prezent, peste 1.500 de utilizatori au fost invitaţi să se alăture manifestaţiei. Despre participarea delegaţiei soldaţilor de peste Prut la evenimentele de la Moscova, preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a declarat că a fost decizia Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE), decizie la care Partidul Liberal nu s-a raliat. Liderul de la Chişinău a afirmat, la finele săptămânii trecute, la postul de radio Vocea Basarabiei, că nu va participa la parada de la Moscova. „Le-am spus liderilor AIE: dacă merg ostaşii la Moscova, nu voi merge eu. Cum să particip la paradă alături de armata care ne-a adus comunismul, a organizat foametea şi ne-a deportat în Siberia? Astăzi ea se află în cetatea lui Ştefan cel Mare. Această armată a stat şi la baza formării Transnistriei“, a susţinut ferm Ghimpu.

Ultimul discurs al preşedintelui polonez: Pactul Ribbentrop-Molotov şi atacul sovietic asupra Poloniei au atins punctul culminant la Katyn.


Diplomatii polonezi au transmis presei si opiniei publice romanesti ultimul discurs al presedintelui Poloniei, Lech Kaczynzki, pregatit pentru manifestarea de la Katyn. Il redau integral:

“Dragi reprezentanti ai familiilor celor ucisi la Katyn. Doamnelor si Domnilor. In aprilie 1940, peste 21.000 de prizonieri polonezi din lagarele si inchisorile NKVD au fost ucisi. Genocidul a fost comis la dorinta lui Stalin si la comanda celei mai inalte autoritati a Uniunii Sovietice.

Alianta dintre cel de-al Treilea Reich si Uniunea Sovietica, Pactul Ribbentrop-Molotov si atacul sovietic asupra Poloniei din 17 septembrie 1939 au atins un punct culminant terifiant prin masacrul de la Katyn. Nu numai in padurea Katyn, dar si in Tver, Harkov si alte locuri de executie necunoscute, cetateni ai celei de-a doua Republici Poloneze, oameni care au pus baza statalitatii noastre, care si-au servit patria cu tarie au fost ucisi.

In acelasi timp, familiile celor ucisi si mii de cetateni ai teritoriului rasaritean al Poloniei antebelice au fost trimisi in exil in locuri indepartate ale Uniunii Sovietice, unde suferinta lor indescriptibila a marcat drumul Golgotei Poloneze din Rasarit.

Cea mai tragica oprire pe acest drum a fost Katyn. Ofiteri, preoti, oficialitati, politisti, vamesi si gardieni polonezi au fost ucisi fara judecata si fara condamnare. Au fost victimele unui razboi cumplit. Uciderea lor a fost o incalcare a drepturilor si conventiilor din lumea civilizata. Demnitatea lor ca soldati, polonezi si oameni, a fost terfelita. Gropi ale mortii aveau drept scop sa ascunda pentru totdeauna trupurile celor ucisi si adevarul despre aceasta crima.

Lumea nu trebuia sa afle niciodata. Familiilor victimelor li s-a luat dreptul sa-i jeleasca in public pe cei ucisi, sa-i comemoreze cu mandrie. Pamantul a acoperit urmele crimei si minciuna trebuia sa o stearga din memoria oamenilor.

O tentativa de a ascunde adevarul despre Katyn – rezultatul unei decizii luate de cei care au pus la cale aceasta crima – a devenit una dintre temeliile politicii comuniste in Polonia postbelica: o temelie mincinoasa a Republicii Populare Polone.

A fost momentul in care oamenii au fost nevoiti sa plateasca un pret greu pentru ca stiau si-si aminteau adevarul despre Katyn. Totusi, rudele celor ucisi si poporul curajos au pastrat amintirea, au aparat-o si au transmis-o mai departe catre urmatoarele generatii de polonezi. Au reusit sa pastreze amintirea Katyn in perioada comunista si sa o raspandeasca in perioada Poloniei libere si independente. Drept urmare, le datoram tuturor respectul si multumirea noastra, indeosebi familiilor celor ucisi la Katyn. In numele statului polonez, va multumesc sincer ca, aparand amintirea rudelor voastre, ati reusit sa salvati o dimensiune extrem de importanta a constiintei si identitatii noastre poloneze.

Katyn a devenit o rana dureroasa a istoriei poloneze, ce a otravit timp de decenii relatiile dintre polonezi si rusi. Sa lasam rana Katyn sa se vindece si sa se cicatrizeze in sfarsit. Suntem deja pe cale sa realizam acest lucru. Noi, polonezii, apreciem ceea ce rusii au facut in ultimii ani. Ar trebui sa urmam calea apropierii dintre natiunile noastre, nu sa ne oprim sau sa ne intoarcem.

Toate circumstantele crimei de la Katyn trebuie investigate si dezvaluite. Este important ca nevinovatia victimelor sa fie confirmata oficial si ca toate dosarele legate de aceasta crima sa fie deschise, astfel incat minciuna Katyn sa poata disparea definitiv. Cerem acest lucru, inainte de toate, de dragul memoriei victimelor si al respectului pentru suferinta familiilor lor. Il cerem, de asemenea, in numele valorilor comune, care sunt necesare pentru a crea temelia increderii si parteneriatului intre natiunile vecine in intreaga Europa.

Sa omagiem memoria celor ucisi si sa ne rugam. Glorie Eroilor! Vie amintirea lor!

Foto: Marta Kaczynski, fiica presedintelui, si Jaroslaw, fratele sau geaman, la primirea ramasitelor pamantesti ale fostului sef al statului, pe aeroportul din Varsovia

La 70 de ani de la masacrul de la Katyn (documentar VIDEO), conducerea politico-militară a Poloniei este ucisă într-un accident aviatic.




George RONCEA: Moldova în braţele „noului“ KGB.

Zilele trecute s-a dat cep, la Chişinău, noului butoi cu lături media scos din catacombele ruseşti ale fostului puşcăriaş Sorin Ovidiu Vîntu. O televiziune cu nume rusesc, Publika TV, cu 20% din programe în limba rusă (în realitate 40% din programe se adresează cetăţenilor ruşi din Moldova), deşi aceştia nu reprezintă nici zece la sută din totalul cetăţenilor aşa-zisei Republici Moldova. Mai mult, toate clipurile publicitare de prezentare a televiziunii lui Vîntu lansate în mediul online, pe stream, erau tot în limba rusă. Lansarea noii portavoci a intereselor ruseşti la Chişinău a fost aleasă nu întåmplător pentru data de 7 aprilie, zi a „revoluţiei“ cică, tocmai pentru a marca simbolic data noii ofensive ruseşti asupra teritoriului Basarabiei.
Faptul că Sorin Ovidiu Vîntu este un vector important al intereselor ruseşti, după cum îl definea fostul său bine informat colaborator, Dan Andronic, nu este o noutate pentru nimeni. Faptul că liderii de stat ai Republicii Moldova au ţinut să se asocieze public cu „brandul“ lui Vîntu spune multe, fără multe cuvinte.
I-am putut vedea în direct la Realitatea TV, vidanja falimentară a lui Vîntu de la Bucureşti, pe actualii lideri politici ai Moldovei, de la preşedinte la prim-ministru etc. cum s-au perindat cu microfonul „televiziunii soră“ - Publika TV - în mână pentru a transfera autoritate „noului proiect media“ al devalizatorului FNI, tunul financiar care a lăsat peste 300 000 de români fără aproape 350 de milioane de dolari. Bani investiţi cică, acum, în proiecte media. Am asistat la o nouă mizerabilă lansare în scenă a miorlăielilor unui Tatulici şi Hurezeanu, patrihoţi de ocazie pe meleaguri pe care nu le-au vizitat niciodată până la primirea ordinului de misiune, în plicul cu valută, de la barosanu’ Vîntu. Pe lângă cei doi amploaiaţi ai lui Vîntu, au fecundat mesajul noii televiziuni, pe post de miresici date la montă, liderii politici ai aşa-zisului stat moldovenesc, ajunşi la putere în cârca tinerilor aduşi în stradă „spontan“, în data de 7 aprilie a anului trecut.
Rolul unui Brateş, la noi, cel care chema populaţia în jurul TVR în decembrie 1989, pentru a asigura un necesar de victime şi de sânge, l-a avut la moldoveni o domnişoară cam de aceeaşi extracţie, devenită instant un fel de Jenica d’Arc a revoltei populare, fată aleasă din popor, cum ar veni. Numai că fătuca „aparţine“ unui alt popor, popor ales. Până să devină brusc o vedetă la Chişinău, era o starletă a unei publicaţii de pripas a unui Berezovski, mogul de limbă rusă.
Revolta juvenilă de stradă de la Chişinău, din aprilie 2009, a constituit scânteia care a produs, momentan, „schimbarea“. Regimul vetust comunist, osificat şi cu un „bad PR“, s-a retras, nu fără a produce victimele „necesare“, jertfa de sânge, iar noii veniţi, cu costume evropeneşti, bântuie acum pe la înalte porţi, cerând, desigur, bani. Bani pe care lumea nu mai era dispusă să-i verse unui Voronin, înveşmântat cu rubaşcă rusească neagră de jeg la guler, din motive tot de „bad PR“. Altfel spus, suferinţa copiilor basarabeni devine marfă vandabilă pe piaţă, aducând dividende politice şi nu numai contrabandiştilor aburcaţi pe scaunele puterii frecate şi lustruite de un deceniu de comuniştii rusofoni. Se dă acum un nou lustru scaunelor şi cooperativa de produs parale merge mai departe, cu noua gardă.
Gargara publică de la Chişinău, pe tema pedepsirii vinovaţilor, a celor care au produs moartea unor tineri şi arestările şi maltratarea altor câteva sute o cunoaştem bine, noi cei de la Bucureşti, cei care am participat la Piaţa Universităţii. Tot un „basarabean“, născut în Tighina, dintr-o mamă „franţuzoaică“, Emil Constantinescu, s-a jurat pe mă-sa că va trage la răspundere pe Ion Iliescu şi gaşca sa, cei care au provocat Represiunea şi măcelul din iunie 1990. Emil s-a aburcat de altfel pe scaunul prezidenţial, cu textele Pieţei Universităţii pe buzele-i descărnate. Pretinzând chiar cu neruşinare, el şi Zoe Petre, altă „franţuzoiacă“, că chiar el ar fi deschis Balconul luminat al Pieţei Universităţii. Minciună ordinară. L-a deschis femeia de serviciu a Facultăţii de Geologie, în seara de 23 spre 24 aprilie, după ce studenţii Ligii Studenţilor din Universitate au ameninţat că sparg uşa.
O minciună repetată are şanse să devină „adevăr“, iar „basarabeanul“ Constantinescu şi-a întemeiat mandatul pe astfel de minciuni. Îl vedem în ultimii ani numai de braţ cu Ion Iliescu, la conferinţe internaţionale, la paranghelii comunistoide, în campanii electorale, un fel de pretutindenar atârnat ca o căpuşă cu ţăcălie de cârpa kaghebistă Ion Ilici Iliescu.
Basarabenii ajunşi acum la putere la Chişinău, ca şi basarabeanul Emil Constantinescu la vremea sa, pretind acum că sunt aduşi la putere călare de spuma protestelor anticomuniste, proteste care au copiat aidoma până şi cântecele noastre, ale vechilor golani ai Pieţei Universităţii. Surfingul acestora s-a produs însă pe o spumă roşie de sânge. Vărsând lacrimi de crocodil peste colivele celor morţi, acum, la moment aniversar, la lansarea televiziunii lui Vîntu, acordă decoraţii cu o mână, în timp ce cu cealalată îşi încasează pe la spate tainul, de la cei de o teapă cu SOV. Asta în timp ce-şi arogă postura de eroi ai democraţiei, construindu-şi deja o mitologie all-inclusive, şi-şi clădesc statui de procurori morali ai fostei guvernări comuniste de limbă rusă. Vocea publika a limbii ruse a rămas în top, doar că şi-a schimbat vectorul politic. Acum e liberal şi „demokratik“ şi a căpătat şi o nouă portavoce, de import rromanesc, cică: Pulika TV.
Bleah pizdeţ, cum ar spune basarabenii...

Cateva fatete (vazute) ale evenimentelor din 7 aprilie 2009 de la Chisinau. FOTO – Cronica.



Evenimentele din 7 aprilie 2009 de la Chisinau comporta numeroase asemanari cu cele din 13 – 15 iunie 1990, de la Bucuresti, cu exceptia faptului ca scenariul de peste Prut a reusit. Daca Voronin este un alt Iliescu, Vladimir Filat este un corespondent peste timp al lui Petre Roman. Cine ar fi clonele celorlalte personaje, va las pe dvs sa va imaginati. Cum profitorii par de aceeasi sorginte, din pacate, si victimele rezultate din masa de manevra au fost, si atunci ca si acum, tineri nevinovati.

Multumiri autorilor fotografiilor.

Sursa

http://roncea.ro/2010/04/06/cateva-fatete-vazute-ale-evenimentelor-din-7-aprilie-2009-de-la-chisinau-foto-cronica/#more-5384

Dezvrăjirea, în 500 de file: KGB-ul civilizator şi “românofilii” barbari.

Acte neştiute, conţinând detaliile represiunii sovietice şi ale unei sălbăticii care s-a prezentat pe sine însăşi ca “noua civilizaţie”, plus condiţiile indispensabile ale “revoluţiei de la Chişinău” îi permit astăzi istoricului basarabean Igor Caşu să vorbească, într-un interviu-repertoriu pentru EVZ, despre efectele cancerului totalitar.

Pe cutia de medicamente scrie, în această ordine: România, Europa. Comunismul va fi ucis, oficial, în iunie 2010, printr-un raport al Comisiei Cojocaru. Moldova refuză să mai fie un “no man’s land”. Tandemul Vladimirilor (Voronin şi Lenin) coboară de pe soclu.
Sursa: RFE/RL
EVZ: Comisia al cărei vicepreşedinte sunteţi îşi propune să „studieze” şi „aprecieze” regimul totalitar instalat de sovietici la Chişinău. „Studiul” e sarcina experţilor: istoricii analizează, pe baza documentelor din arhive, cauzele şi efectele dictaturii comuniste. „Aprecierea” însă e o chestiune de nuanţă: condamnarea totalitarismului e, simultan, o reparaţie istorică, dar şi un instrument politic. Ce-şi propun Igor Caşu şi, prin extensie, comisia din care face parte?

Igor Caşu: Scopul Comisiei este de a studia regimul comunist totalitar. S-a făcut o mică greşeală când s-a vorbit de „aprecierea” regimului, a fost o calchiere din rusă şi ea provine de la denumirea comisiei Iakovlev din 1989. Atunci s-a vorbit în presa de la Chişinău de o „apreciere politico-juridică” a pactului Molotov-Ribbentrop. În realitate, noi ne propunem o evaluare a consecinţelor regimului comunist sovietic pe teritoriul actual al Republicii Moldova şi, prin extensie, dar nu explicit, a celorlalte teritorii ale României ocupate de Uniunea Sovietică în iunie 1940.

În acelaşi timp trebuie să precizez că noi nu ne propunem să ridicăm nici într-un caz problema hotarelor actuale, atât în raport cu Ucraina, cât şi cu România. Or, pornim de la premisa că nedreptăţile care ni s-au făcut nouă ca români, în 1940 şi după, pot fi eliminate după aderarea la Uniunea Europeană: dispariţia de facto a hotarului de pe Prut. La fel, sudul Basarabiei şi nordul Bucovinei vor putea să comunice normal cu spaţiul românesc abia după o eventuală aderare a Ucrainei la UE.

Scopul Comisiei Cojocaru (n.r. după numele preşedintelui Comisiei, Gheorghe Cojocaru) este de a arăta preţul uman cu care a fost înfăptuită modernizarea de tip sovietic. Din acest punct de vedere, sigur este vorba de o reparaţie istorică faţă de toţi cei care şi-au pierdut viaţa sau care au avut de suferit pe nedrept în cei aproape cincizeci de ani de comunism.

Spectrul represiunilor terorii comuniste e foarte larg: de la cei arestaţi, executaţi, ucişi prin înfometare, deportaţi în Siberia, mobilizaţi forţat la şantiere de muncă, dar şi internaţi în spitale psihiatrice pentru atitudini stigmatizate drept antisovietice. Din acest unghi, noi ne propunem să demonstrăm în mod elocvent, cu documente de arhivă până nu demult ţinute sub lacăt, perenitatea represiunilor politice nu numai în perioada stalinistă, dar şi în cea care a urmat după 1953/1956.

Cu alte cuvinte, documentele pe care le-am depistat ne permit să arătăm şi celor care erau sceptici cu privire la mărturiile victimelor că represiunea politică a continuat şi după moartea lui Stalin. Sigur, a avut o altă amploare, s-au utilizat metode mai puţin violente, mai sofisticate, dar esenţa lor a fost aceeaşi – înăbuşirea din faşă a oricărei gândiri alternative, disidente, a unora dintre drepturile esenţiale ale omului, la expresie şi, uneori, chiar la viaţă. Partidul unic se considera deţinătorul Adevărului Unic şi toţi cei care exprimau viziuni în contradicţie cu dogma oficială erau consideraţi fie nebuni, fie susceptibili de a urma programe de reeducare prin care se urmărea distrugerea personalităţii.

Poliţia politică era cea care veghea din scurt ca indivizii indezirabili să fie identificaţi la timp şi supuşi unor umilinţe care erau numite eufemistic „profilaxie”. Eu sunt cel care răspunde de acest subiect dificil şi practic necercetat până acum despre care se ştia mai mult din mărturii, anume cel referitor la lupta împotriva indezirabililor şi, în măsura în care au existat, a disidenţilor.
Pentru că vorbiţi de reparaţii istorice, nu pot să evit câteva întrebări sensibile. Cât de importantă mai este „memoria” pentru un popor „dresat” sistematic să uite? Şi cât de pregătiţi sunt astăzi moldovenii să-şi asume un trecut dureros? Comisia pare un imens exerciţiu public de asanare a mentalului colectiv din Moldova. Ar putea rezultatele sale să deschidă definitiv ochii celor care gândesc comunismul în termeni nostalgici?
Maniera în care Republica Moldova a încercat să se distanţeze de trecutul comunist sovietic a fost într-adevăr una mult mai dificilă decât cea din cazul României. În România a avut loc o revoluţie anticomunistă violentă în decembrie 1989, o revoluţie „încâlcită”, confiscată, dar lucrurile au mers pe urmă într-un mod care a apropiat ţara de Europa şi a îndepărtat-o progresiv de himerele trecutului totalitar.

În Republica Moldova, desprinderea de totalitarism a avut mai multe paliere. Un obiectiv era acela de a crea un stat independent, pornind de la instituţiile de faţadă din perioada sovietică, dar o mare parte a societăţii, mai ales intelectualii, au pus la îndoială acest proiect şi au optat multă vreme pentru reunificarea cu România.

În acest context, „stataliştii” s-au grupat în jurul ideii de a păstra o relaţie specială cu Rusia, ca garant al neunirii cu România. O cochetare care era privită la un moment dat ca una tactică a devenit ulterior una strategică, un scop în sine.

Majoritatea absolută a elitelor acestui curent erau şi sunt foşti demnitari sovietici şi ei nu erau interesaţi de cunoaşterea trecutului recent, de deschiderea arhivelor, deoarece acestea puteau să scoată la iveală servilismul lor faţă de interesele Centrului, participarea lor la închiderea de biserici, persecutarea credincioşilor, alte acţiuni care le-ar fi ştirbit din imaginea lor de „lideri democraţi şi patrioţi”.

Dizidenţii îşi schimbă părul, nu şi năravurile

Prin urmare, Republica Moldova s-a împotmolit în traseul său neclar, unii foşti comunişti care erau critici la adresa regimului de dinainte de 1989 nu au putut să renunţe la dimensiunea imperială a ceea ce a însemnat URSS şi, prin ricoşeu, s-au re-comunizat. Pot să vă ofer două exemple: cea a lui Valeriu Reniţă, jurnalist, un indezirabil sub regimul sovietic, dar care s-a regăsit în tabăra PCRM după 2001, fiind mai întâi purtător de cuvânt al lui Voronin, iar ulterior director al agenţiei de presă oficiale „Moldpres”; Alexandru Roman, istoric, director al Arhivei Naţionale în anii 1990, apoi pactizând cu comuniştii după o scrisoare făcută publică în 2002 în care mărturiseşte că a rămas comunist în suflet întotdeauna. Dincolo de interesele pecuniare pe care le-au urmărit cei doi, se pare că problema e mult mai gravă, aceea a dificultăţii de readaptare, a reciclării, dacă vreţi, a unor cadre comuniste într-o societate post-totalitară. Societatea moldovenească a fost manipulată de aceste elite politice care împărtăşeau aceste valori sau, mai degrabă, interese.

Acum, ca să revin la întrebare, sunt de acord că ceea ce îşi propune Comisia pentru studierea comunismului este şi o provocare adresată societăţii – va fi gata ea să accepte aceste adevăruri despre comunism, va demonstra maturitate sau va insista în aplecarea spre amnezie, aşa cum şi-au făcut impresia numeroşi observatori din afară. Eu personal sunt convins că efectele activităţii noastre se vor răsfrânge asupra cetăţenilor moldoveni.

Problema este timpul, or pe termen scurt s-ar putea ca dezvăluirile arhivelor să nu-i sensibilizeze pe mulţi. Dar pe termen mediu şi lung consecinţele vor fi vizibile. Mă refer în primul rând la tineri, care nu vor mai fi pradă uşoară şi vor deveni într-un fel imuni faţă de unii lideri care vor încerca să-şi facă capital politic pe baza cultivării nostalgiei după perioadă sovietică.

Civilizaţia vine de la Răsărit

Moldovenii români sunt în general mai puţin anticomunişti – sau cel puţin aceasta era valabil până recent – prin comparaţie cu ceea ce se observă la românii din România, deoarece pentru ei ultimul deceniu al comunismului a însemnat o perioadă relativă de prosperitate în raport cu deceniile precedente şi ei au rămas cu senzaţia că comunismul putea fi reformat, îmbunătăţit.

Cât de straniu ar fi la prima vedere, până şi majoritatea celor care au emigrat după 1945 în Occident, intervievaţi în cadrul unui faimos proiect de la Harvard, credeau într-un fel sau altul în faptul că orânduirea comunistă este una perfectibilă. Ei se pronunţau împotriva terorii, a birocraţiei, a colhozurilor. Dar evident că nu înţelegeau atunci că de fapt asemenea elemente precum teroarea şi colhozurile, birocraţia erau chiar esenţa regimului comunist.

O rezervă deosebită faţă de rezultatele activităţii comisiei noastre o prevăd din partea unor segmente ale minoritarilor rusolingvi, mai ales cei care au fost privilegiaţi în perioada de până la 1989. Acest lucru nu înseamnă neapărat că ei au rămas fideli ideilor şi practicilor comuniste, din contră. Dar ceea ce îi deranjează pe ei este critica unei componente a ceea ce a semnificat URSS, anume componenta imperială a regimului. Adică noi, Comisia, atentăm la un mit fundamental, alimentat şi de istorici din Rusia până astăzi, potrivit căruia ruşii au eliberat „poporul moldovenesc” şi l-au „civilizat”. Or o anumită aroganţă a unora dintre ruşi îşi are rădăcina anume în acest „complex al fratelui mai mare, eliberator”.
Sursa: EVZ.RO

Aspazia Oţel Petrescu despre Sărbătoarea Învierii Domnului în închisorile comuniste. Sfântul român Valeriu GAFENCU - Imnul Învierii

Imnul învierii

Vă cheamă Domnul slavei la lumină,
Vă cheamă mucenicii-n veşnicii,
Fortificaţi Biserica Creştină
Cu pietre vii zidite-n temelii.

Refren: Veniţi, creştini, luaţi Lumină,
Cu sufletul senin, purificat!
Veniţi, flămânzi, gustaţi din Cină,
E Nunta Fiului de Împărat!

Să crească-n inimile noastre-nfrânte
Un om născut din nou, armonios,
Pe chipurile voastre să Se-mplânte
Pecetea Domnului Iisus Hristos.

Un clopot tainic miezul nopţii bate,
Iisus coboară pe pământ;
Din piepturile voastre-nsângerate
Răsună Imnul Învierii Sfânt.

Smulgeţi-vă din ceata celor răi,
Intraţi în cinul oastei creştineşti,
Priviţi spre Porţile Împărăteşti,
Căci cei din urmă fi-vor cei dintâi.

Valeriu GAFENCU





Sursa: Blog Vlad-Mihai

Cum a fost ucis la Chişinău tânărul român anticomunist Valeriu Boboc.







FILAT + PASAT = LUCINSCHI sau De ce nu avem nevoie de referendum pentru ca religia să fie predată în şcoală.

În ultimul timp este mediatizată tot mai intens chestiunea predării religiei în şcoală. Chestiunea este veche şi răspunde unei necesităţi reale. Ceea ce a surprins o parte a opiniei publice este faptul că pentru a promova ideea sau pentru a propti imaginea structurii locale a Patriarhiei Ruse de la Moscova au ieşit subit la rampă mai multe personaje care nu au arătat înainte un interes constant pentru Ortodoxie şi nici nu au excelat în virtuţile creştine: doi foşti capi ai serviciilor secrete, Valeriu Pasat şi Anatol Plugaru, Valeriu Pleşca, Victor Josu, Vladimir Filat. Capul de listă este bineînţeles Valeriu Pasat, omul care este ceva mai mult decât un prieten intim al mitropolitului Vladimir. Fostul securist nr. 1 şi angajat al gigantului energetic rusesc „RAO EES” al lui Anatoli Ciubais a devenit brusc un mare atlet al Ortodoxiei.

Potrivit unui comunicat de presă al Mitropoliei Chişinăului şi a „întregii Moldove” (Patriarhia Moscovei), la 15 martie 2010, mitropolitul Vladimir Cantarean, a convocat de urgenţă toţi preoţii din câteva protopopiate ale eparhiei sale pentru a alinia Biserica „iniţiativei domnului Valeriu Pasat cu privire la studierea Bazelor Ortodoxiei în instituţiile preuniversitare de învăţământ”. Preoţii din trei protopopiate (Ialoveni, Rezina şi Şoldăneşti), veniţi cu tema bine pregătită de acasă, i-au prezentat mitropolitului Vladimir un soi de memoriu, din care vom cere cititorilor îngăduinţa să spicuim câteva pasaje. Aşadar, „Având în vedere iniţiativa domnului Valeriu Pasat cu privire la includerea în curriculumul naţional a Bazelor Ortodoxiei ca obiect de studiu obligatoriu pentru instituţiile preuniversitare de învăţământ, clerul Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove nu poate decât să-şi manifeste susţinerea pentru această propunere sănătoasă şi necesară atât din punct de vedere moral, cât şi social (…) În acelaşi timp suntem bucuroşi de faptul că asemenea gen de iniţiative vin şi din partea laicatului, în persoana domnului Valeriu Pasat, care vine cu propunerea către Legislativul Republicii Moldova de organizare a unui referendum naţional în cadrul căruia cetăţenii ţării noastre să-şi poată exprima opţiunea referitor la introducerea în programele învăţământului preuniversitar a obiectului „Bazele Ortodoxiei”. (…) De notat că domnul V. Pasat vine către deputaţii Parlamentului cu o serie de argumente indubitabile, acestea fiind de ordin moral, istorico-identitar, didactic-educaţional, constituţional-legislativ şi politic”.

Această reuniune era de prisos, din moment ce cu aproximativ o lună înainte, mai exact la 18 februarie 2010, mitropolia Chişinăului emisese un alt comunicat oficial, intitulat „Mitropolia Moldovei susţine demersul dlui Valeriu Pasat privind introducerea Bazelor Ortodoxiei în instituţiile preuniversitare”, comunicat care ne oferă o rarisimă mostră de servilism şi complicitate politică şi pe care îl vom cita aici integral, respectând originalul: „Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove cu plăcută surprindere a aflat despre curajosul demers al Domnului Valeriu PASAT, adresat Parlamentului Republicii Moldova în vederea organizării unui referendum naţional pentru obţinerea dreptului definitiv şi cu vot al poporului de a introduce în programele învăţământului preuniversitar (curriculumul şcolar) a obiectului „Bazele Ortodoxiei”. Autorul Scrisorii Deschise a invocat un şir de argumente juste atât de ordin moral, didactic-educaţional, istorico-identitar, constituţional-legislativ cât şi politic care fac imposibilă o decizie negativă asupra celor solicitate în demers. Este îmbucurător faptul că Domnul Valeriu PASAT a subliniat cu hotărâre că societatea poate fi considerată sănătoasă numai atunci când îşi întemeiază existenţa pe valorile moralităţii, or pentru poporul Moldovei morala întotdeauna a fost inseparabilă de Ortodoxie. Această scrisoare deschisă, pe care o vom susţine prin implicarea tuturor mijloacelor ce sunt la dispoziţia Bisericii, ne încurajează odată în plus şi revarsă o nouă rază de lumină asupra problematicii, rezolvarea căreia parcă deja devenise imposibilă, deoarece s-au scurs două decenii, timp în care statul „n-a făcut un lucru pe care, pur şi simplu, era dator să-l facă: n-a introdus predarea Ortodoxiei ca obiect de studiu în programul şcolar.” Implicarea Bisericii o vedem prin mobilizarea tuturor mijloacelor acestei instituţii divino-umane: episcopat, cler şi bineînţeles factorul majoritar eclesiastic – poporul binecredincios. Un imbold în plus îl considerăm apariţia de sub tipar a monografiei aceluiaşi autor – colecţie de documente care pentru totdeauna scot de sub paravanul prigoanei adevărul despre Ortodoxia din Moldova, fapt ce ne determină să considerăm că Ortodoxia a fost nu doar un refugiu spiritual sau alinare sufletească, ci un adevărat pilon dar şi un factor identitar care la fel ca şi limba, deşi din alt unghi de vedere, ne-a permis să supravieţuim ca popor.

În scrisoarea sa deschisă despre care pomeneşte structura condusă de mitropolitul Vladimir Cantarean, Valeriu Pasat le spune parlamentarilor: „La fel ca Domniile Voastre, sunt şi eu la curent cu faptul că, în prezent, problema predării religiei în şcoală a revenit pe ordinea zilei, că ministerul de resort întreprinde anumiţi paşi în acest sens. Problema, s-ar părea, se află în curs de soluţionare, şi sunteţi în drept să întrebaţi: pentru ce, în acest caz, este nevoie de referendum? Personal, admit că astăzi există în Parlament o majoritate cu şanse să voteze “pro” predarea Ortodoxiei în şcoală. Dar formulez, la rându-mi, şi eu o întrebare: dar dacă mâine Republica Moldova se pomeneşte cu o altă majoritate parlamentară – căci aşa-i în democraţie, puterea se schimbă – dacă vin la putere alţi politicieni, cu viziuni ateiste sau seculariste, atunci ce ne facem? Dacă vine un alt ministru la educaţie, ce se va întâmpla cu predarea religiei în şcoală? Convingerea mea profundă este că o problemă care ţine de starea morală a societăţii, de identitatea noastră comună – şi a liberalilor, şi a liberal-democraţilor, şi a democraţilor, şi a social-democraţilor, şi a comuniştilor, şi a anticomuniştilor – nu trebuie să depindă de adierea vânturilor politice. În problema dată cuvântul decisiv trebuie să aparţină nu politicienilor, ci poporului. Dacă pretindem că trăim în democraţie, anume poporul trebuie să fie acela care să spună “Da” introducerii obiectului “Bazele Ortodoxiei” în programul învăţământului şcolar. S-o spună prin intermediul unui referendum la scară naţională. Iar de faptul că poporul va spune un “Da” ferm eu nu mă îndoiesc nici pentru o clipă. Pentru că ştiu cu siguranţă un lucru – îl ştiu din sute de documente care ţin de o perioadă istorică extrem de dificilă pentru Ortodoxie, perioadă plină de obstacole şi suferinţe pentru credincioşi – ştiu că poporul nostru este un popor ortodox. După acest referendum politicienii, indiferent din ce partide vor face ei parte, vor fi obligaţi să respecte voinţa poporului. Fiindcă aşa zice Constituţia ţării. Iar Constituţia trebuie respectată.

Pe de altă parte, premierul Vladimir Filat nu a prididit să se avânte în abordarea subiectului, având mai multe întâlniri de taină, publice şi oficiale cu mai mult ca prietenul intim al lui Valeriu Pasat, mitropolitul Vladimir. Presa afiliată guvernului şi site-ul mitropoliei Chişinăului ne-au informat copios în această privinţă. De formă, premierul l-a consultat şi pe mitropolitul Basarabiei, Petru Păduraru, care, în mod firesc, s-a arătat favorabil introducerii cursului de religie în şcolile de stat, însă doar ca urmare a unor decizii administrative ale guvernului şi ministerului Educaţiei şi în nici un caz în urma unui referendum la care să participe şi ateii şi persoanele eterodoxe. Există mai multe indicii şi elemente care certifică faptul că mitropolitul Vladimir Cantarean acţionează în toată această vânzoleală, stârnită în jurul problemei religiei în şcoală, ca om de legătură între Valeriu Pasat şi Vladimir Filat şi vom arăta mai jos cum anume şi de ce, precum şi căror scopuri reale serveşte.

Să mergem însă mai departe. La 26 martie 2010 postul Pro TV din Chişinău ne anunţa că “Valeriu Pasat vrea referendum pe problema predării obligatorii a religiei în şcoli” şi că “Fostul director al SIS face parte dintr-un grup de iniţiativă care a prezentat şi un proiect de lege în acest sens. Ministerul Educaţiei pledează, însă, pentru un curs opţional de religie şi se arată sceptic faţă de reuşita iniţiativei lui Valeriu Pasat. Pentru a organiza referendumul, grupul de iniţiativă din care face parte şi Pasat a elaborat şi un proiect de lege care a fost deja prezentat Parlamentului şi Ministerului Educaţiei. Elevii şi părinţii consideră că religia nu trebuie să fie predată în mod obligatoriu. Potrivit lui Pasat, grupul de iniţiativă este format din 2500 de persoane din toate raioanele ţării. Până la sfârşitul lunii propunerea va fi prezentată CEC-ului care timp de 10 zile va accepta sau nu iniţiativa de desfăşurare a unui referendum. Ulterior, pentru ca plebiscitul să poată avea loc, grupul de iniţiativă trebuie să colecteze cel puţin 340 de mii de semnături. Pasat este sprijinit de Mitropolia Moldovei, în timp ce Mitropolia Basarabiei consideră că obiectul trebuie sa fie opţional.” Vom preciza că picătura de otravă strecurată de cei de la Pro TV în ultima frază a ştirii este un element vădit de manipulare, întrucât Mitropolia Basarabiei a susţinut dintotdeauna, a cerut şi va cere în continuare introducerea, pe cale administrativă, a religiei ca materie obligatorie de studiu în şcoli, cu diferenţa că se opune scoaterii chestiunii la referendum, ca instrument plebiscitar menit să transforme Biserica în actor politic, atrăgând-o pe terenul riscant al propagandei şi polemicilor contradictoriii pe marginea subiectului şi, în definitiv, tulburând liniştea Bisericii prin împărţirea credincioşilor în tabere adverse. Reţinem în context că religia este predată obligatoriu sau opţional în 46 din cele 48 de state europene şi nicăieri predarea acestei materii nu a fost introdusă în urma referendumurilor naţionale.

Două sunt ideile de reţinut din toate extrasele ample ale acestor documente şi ştiri: 1. Valeriu Pasat, omul dintotdeauna al lui Petru Lucinschi şi al serviciilor secrete ruse, este prezentat ca principalul izvor de voinţă în chestiunea predării religiei în şcoli, un fel de figură centrală şi părinte al Ortodoxiei locale, în gura căruia îşi ţine privirile mitropolitul Vladimir şi toţi cei împreună cu el; 2. Referendumul naţional este privit ca metodă politică ultimativă şi singură de soluţionare a chestiunii.

Nimic nou sub soare. Problema este cu mult mai simplă decât ne-o înfăţişează o anumită parte a presei şi personajele implicate. Asistăm la un caz banal de instrumentare a religiei în scopuri politice. Adevăratele mize ale acţiunii lansate de fostul şef al serviciului secret, în strânsă coordonare cu mitropolitul Vladimir şi premierul Filat, ţin de perspectiva alegerilor parlamentare anticipate. Mai simplu, chestiunea predării religiei în şcoli şi referendumul dorit trebuie să servească drept trambulină de lansare a unui nou partid politic pe scena locală. Un partid de extracţie sau filiaţie ortodoxă, blagoslovit de mitropolia „întregii Moldove”, complementar partidului condus de premierul Filat. Ţinând cont de legăturile vechi, strânse şi permanente ale mitropolitului Vladimir cu oamenii serviciilor secrete, planul unui partid politic de extracţie ortodoxă capătă contururi clare şi ne arată originile sale.

Planul de creare a unui asemenea partid cuprinde toate elementele clasice pentru astfel de situaţii: acumularea de capital pozitiv de imagine prin exploatarea sentimentului religios al populaţiei şi supralicitarea subiectului religiei în şcoală; rodarea personajelor care vor fi scoase în faţă în momentul lansării partidului; crearea unei reţele de oameni antrenaţi iniţial în organizarea referendumului, care să constituie apoi osatura noii structuri politice; contactul, „atingerile” repetate sau „încălzirea” alegătorilor (cu ocazia colectării de semnături, a referendumului propriu-zis şi a bombardamentului mediatic deja lansat); implicarea structurilor bisericeşti din subordinea mitropoliei (eparhii, protopopiate, parohii) şi a clerului ca vehicule ale ideii.

Cine sunt personajele implicate în proiect? Deocamdată numărul celor cunoscuţi este limitat: 1. Valeriu Pasat, fost ministru al Securităţii, ca autor sau „părinte” al iniţiativei, creditat moral de mitropolitul Vladimir şi anturajul său (Pasat este unul din oamenii de suflet şi de încredere ai ex-preşedintelui Lucinschi), 2. Victor Josu, ca preşedinte al „grupului de iniţiativă” pentru organizarea referendumului, grup care ar cuprinde peste „2 500 de membri din toate raioanele ţării” (în paranteză fie spus, Victor Josu este unul dintre adversarii înverşunaţi şi declaraţi ai Mitropoliei Basarabiei şi a mai fost implicat în alte proiecte politice, printre care cel al Partidului Social Democrat, apoi al Partidului Renașterii şi Concilierii, condus de ex-președintele Mircea Snegur şi avându-l ca nr. 2 pe Nicolae Andronic), 3. Valeriu Pleşca, fost ministru al Apărării şi actual director al Centrului de asistenţă socială creştin-ortodox (CASCO) de pe lângă mitropolia Chişinăului şi a „întregii Moldove” (Deunăzi, Valeriu Pleşca organizase, în calitate de subaltern de lux al mitropolitului Vladimir, o conferinţă de presă în comun cu deputatul AMN Veaceslav Platon, cerând anularea noilor tarife la gaze, electricitate şi energie termică şi scoţând la iveală conexiunea cu gruparea lui Serafim Urechean, prieten comun al mitropolitului Vladimir şi al ex-preşedintelui Lucinschi). Lui Valeriu Pleşca îi revine rolul de a asigura legătura viitoarei construcţii politice cu actualii parteneri ai CASCO, „oameni de afaceri, organizaţii obşteşti şi experţi ai societăţii civile”, cunoscându-se profundele implicaţii ale mitropoliei în afacerile economice. Valeriu Pleşca a devenit deputat în 1998 pe listele construcției electorale înjghebate de președintele de atunci, Petru Lucinschi, Blocul pentru o Moldova Democratica şi Prosperă în funte cu Dumitru Diacov, Lucinschi întocmind cu mâna lui lista electorală respectivă. În 2001 Valeriu Pleşca devine din nou deputat, de această dată iarăși pe o listă alcătuită de Petru Lucinschi, făcătura numindu-se „Alianţei Braghiş”, după numele premierului în exercițiu, şi el fiind cunoscut ca om al aceluiași Lucinschi. Iar consoarta sa, Stela Pleşca, femeie de afaceri, a deţinut şi funcţia de director al Fondului de binefacere al fostei prime doamne Antonina Lucinschi – „Brânduşele speranţei”.

În ultima perioadă s-au afişat public alături de Valeriu Pasat şi mitropolitul Vladimir şi alte personaje cunoscute publicului: Anatol Plugaru, fost ministru al Securităţii, persoană apropiată de asemenea ex-preşedintelui Lucinschi, de la o vreme acţionând în tandem cu Mihai Petrache, fost consilier al ex-preşedintelui Lucinschi şi preşedinte al Partidului Uniunii Centriste din Moldova, o construcţie satelit care a gravitat tot în jurul ex-preşedintelui Lucinschi, Anatol Ţăranu, ex-deputat, unul dintre cei mai fideli colaboratori ai ex-preşedintelui Lucinschi şi Victor Ţvircun, ex-ministru al Educaţiei şi Tineretului, actual director al Institutului de Integrare Europeană şi Politici Publice.

Ce au în comun aceste personaje? Prin biografiile lor, de la un capăt la altul, trece ca un fir roşu, iar de curând ca un fir verde, un singur nume: Petru Lucinschi, protectorul şi mentorul lui Valeriu Pasat, dar şi prietenul de afaceri politice al mitropolitului Vladimir.

Cum este asigurată legătura dintre „grupul de iniţiativă” şi gruparea premierului Filat? Întâi de toate prin intermediul mitropolitului Vladimir, cu care premierul a avut mai multe întâlniri fie în teritoriu, fie cu ocazia slujbelor de la catedrală (se pare că locul de altădată al preşedintelui Voronin alături de mitropolitul Vladimir a fost ocupat de premierul Filat), fie la reşedinţa mitropolitană în orele târzii ale serii, fie în cabinetul premierului de la Guvern. Numai în luna martie cei doi au avut trei întâlniri, ceea ce depăşeşte chiar şi frecvenţa întâlnirilor ex-premierului Sangheli cu mitropolitul Vladimir. Şi de fiecare dată pretextele sunt aceleaşi: preocuparea premierului pentru cooperarea cu Biserica şi predarea religiei în şcoală. Există şi legături mai vechi între gruparea Filat şi Pasat, întrucât în timpul preşedinţiei lui Lucinschi ambii au făcut parte din acelaşi guvern (Vladimir Filat ca ministru de Stat, între 12 martie – 12 noiembrie 1999, iar Valeriu Pasat ca ministru al Apărării, între 12 martie – 11 mai 1999, şi ministru al Securităţii Naţionale, între 11 mai – 12 noiembrie 1999). Trebuie să amintim că Valeriu Pasat l-a succedat ca ministru al Securităţii Naţionale pe generalul KGB Tudor Botnaru, care apare ca membru al Mişcării Acţiunea Europeană. Acest Tudor Botnaru, vechi cadru KGB, care ocupa un post-cheie în ambasada URSS de la București până în 1990, este considerat un fel de mentor spiritual al mai multor politicieni. În treacăt fie spus, se aude că Filat şi Pasat au purtat discuţii intense la începutul anului curent în legătură cu MAE, ca re se doreşte a fi un satelit al partidului condus de premier.

Concluziile care se impun de la sine sunt câteva: 1. Religia poate fi şi trebuie introdusă ca obiect de studiu în şcoli şi calea cea mai simplă este cea a deciziei administrative, acum blocate intenţionat de guvernul Filat; 2. Un referendum naţional în problema predării religiei este inutil şi le-ar servi iniţiatorilor doar ca prilej de răscolire a electoratului şi de captare a simpatiilor unei părţi a acestuia; 3. Mitropolia Chişinăului acceptă instrumentalizarea politică a chestiunilor religioase şi este implicată din plin în planul de pregătire a lansării unei noi grupări politice formate din oamenii cu care lucrează mână în mână; 4. Există o coordonare a acţiunilor de pregătire a noii grupări politice între premierul Filat, mitropolitul Vladimir, mai mult ca prietenul său intim Pasat şi eternul Petru Chirilovici Lucinschi; 5. Toate aceste pregătiri sunt de asemenea coordonate cu factori din exterior interesaţi de situaţia politică din Republica Moldova şi în siajul cărora se află cei implicaţi.

Evoluţiile ulterioare vor confirma planul pus la cale de Lucinschi, Filat, Pasat, Pleşca şi mitropolitul Vladimir de încropire a unui nou partid politic. Şi se va vedea că predarea religiei în şcoală, pentru care niciunul dintre aceştia nu a urnit un deget cât a fost la guvernare, constituie acum doar un prilej nimerit de a-şi asigura vizibilitatea necesară scopului politic urmărit. Iar scopul este unul eminamente electoral. Capii listei respective au şi fost trecuți în revistă în articolul de faţă.

Ceea ce se poate deduce din toata istoria asta este faptul că avem de a face cu o caracatiță de tip mafiot, care încearcă să se lățească peste întregul spectru politic al ţării, având la dispoziție resurse administrative, mediatice, financiare şi bisericești uriașe. Bătrânul intrigant Lucinschi, cu toata cohorta de kaghebiști şi de ţârcovnici cu epoleţi şi cu nagane pe sub sutane, nu se mulțumește doar cu existenţa PLDM, condus de el şi prezidat formal de Vladimir Filat, acest băiat de mingi ai bătrânului nomenclaturist. Tentaculele extinse de acesta grupare peste trupul ţării s-ar putea să fie insuficiente pentru preluarea guvernării în urma alegerilor. Iată de ce acum se lansează febril încă o făcătură care îl are drept căpetenie pe același pensionar infatigabil şi trișor de calibru Lucinschi. Iar instrumente de manipulare şi dezinformare a opiniei publice, numite în mod impropriu instituții de presă, respectiva grupare oligarhica şi-a creat destule. Acestea sufocă la ora actuală spațiul public, având o politică editorială coordonată de același centru de comandă. Astfel încât propaganda masivă a grupării respective poate avea efecte de-a dreptul nocive pentru o parte considerabilă a cetățenilor, care sunt supuși zilnic unui masiv proces de spălare a creierilor.

Simplificând, putem reduce încrengătura ramificată a rețelei respective la trei nume. Lucinschi, Filat, Pasat. I-am zice chiar, preluând un titlu al lui Vladimir Volkoff, „treimea răului”, dacă această întunecată confrerie, care este un amestec pervers de foşti nomenclaturiști ai PCUS, kaghebişti, masoni, elemente corupte şi gradaţi în sutane, nu ar arăta mai curând ca o legiune.

Se zice ca necuratul, atunci când vrea să te smintească, bate şi mătănii, intră şi în altar. Exact la fel se întâmplă cu inițiativa de a preda religia în şcoală, pe care încearcă să o confiște şi să o călărească un ins ca Pasat. Şi totuși, strategii cu pricina au o problemă. A face din Pasat un personaj pozitiv, un exponent de vârf al Ortodoxiei, e un exercițiu dificil nu doar pentru lustragiii din organele de propagandă. Albirea unuia ca el nu se va produce nici dacă e stropit cu toata agheasma mitropoliei Chişinăului sau chiar dacă ar da cu cădelnița toți preoții aliniați ca la comandă de mitropolitul Vladimir. Vorba aia, din coadă de câine nu faci sită de mătase, şi nici din căpetenia securiştilor creştin vrednic, oricât s-ar căzni apostolii întunericului.

Aşadar,

Fiat lux! Să se facă lumină!

Vlad CUBREACOV

 
©2009 Jos comunismul! | by TNB