1. Represiunile politice din RASSM în anii 1937-1938.
„Duşmanii poporului” din RASSM - oameni nevinovaţi dar trecuţi în această categorie doar pentru că nu insuflau încredere „puterii sovietice” -, arestaţi în anii 1937-1938, au fost judecaţi de „troika specială” („osobaia troika”) – o instituţie sovietică extrajudiciară, constituită, de regulă, la nivel regional şi republican. Un rol aparte în declanşarea represiunilor în masă din 1937-1938 şi la constituirea „troicilor speciale” i-a revenit Plenarei CC a PC(b) din toată Uniunea, care s-a desfăşurat în perioada 23 februarie - 5 martie 1937. La acest for, I. Stalin a prezentat raportul „Cu privire la deficienţele lucrului de partid şi a acţiunilor de lichidare a troţkiştilor şi a altor ipocriţi” şi a cerut să fie identificaţi şi anihilaţi „diversioniştii”, „agenţii troţkişti”, „rămăşiţele claselor exploatatoare” şi, în general, toate tipurile de „duşmani ai poporului”, făcând referinţă şi la consecinţele „încercuirii capitaliste”. În paralel, a fost convocată şi Plenara CC al PC(b) din toată Uniunea din 3 martie 1937. Conform rezoluţiilor adoptate în baza raportului comisarului poporului al afacerilor interne al URSS, N. Ejov, „Lecţiile sabotajului, diversiunilor şi spionajului efectuat de agenţii japono-germano-troţkişti”, organele NKVD-ului au primit împuterniciri nelimitate în activitatea de lichidare a „agenţilor fascişti” şi „troţkişti”. La 2 iulie 1937 a fost adoptată Hotărârea Biroului Politic al CC al PC(b) din toată Uniunea „Cu privire la elementele antisovietice”, în conformitate cu care organelor de partid şi NKVD-ului local şi central li s-a cerut să înregistreze pe „toţi culacii şi criminalii” reîntorşi la baştină din închisori şi lagăre, iar cei mai periculoşi să fie arestaţi şi împuşcaţi prin intermediul „troicilor”. Persoanele mai puţin active, dar totuşi periculoase pentru regimul comunist, trebuiau să fie deportate. În cele din urmă, la 30 iulie 1937, N. Ejov a semnat ordinul de tristă amintire, nr. 00447, aprobat la 31 iulie de Biroul Politic al CC al PC(b) din URSS, „Cu privire la operaţiunea de reprimare a foştilor culaci, a infractorilor şi a altor elemente antisovietice”, care stabilea „ordinea, termenii, proporţiile represiunilor, componenţa troicilor regionale şi republicane”. De obicei, aceste „troici speciale” erau compuse dintr-un preşedinte – şeful local al Comisariatului Poporului al Afacerilor Interne (NKVD) şi din doi membri – primul secretar al comitetului regional sau republican de partid, procurorul regional sau republican. „Troicile” aveau împuterniciri nelimitate şi nu erau controlate de nimeni. De fapt, după cum reiese din ordinul 00447, ele trebuiau să se descotorosească rapid şi definitiv de toţi „duşmanii poporului” şi de toate „elementele antisovietice”, „criminale”. Victimele erau împărţite în două categorii: în prima intrau cei care trebuiau împuşcaţi imediat, în a doua – cei care trebuiau întemniţaţi sau internaţi în GULAG-uri. Pentru fiecare republică şi regiune din URSS erau stabilite „cote”, atât pentru cei care urmau să fie împuşcaţi, cât şi pentru cei ce urmau să fie internaţi în lagăre.
Constituirea, în 1937, a „troicilor speciale” a reprezentat o continuare şi o „dezvoltare” a activităţii diferitelor tipuri de „troici”, organizate în URSS încă din anul 1929 (prima „troikă” din cadrul organizaţiilor de partid bolşevice a fost formată în anul 1918) – „troika operaţională”, „troika judiciară”, „troika extraordinară”. În RASSM, „troicile” au început să activeze, probabil, din 1930, atunci când s-au operat primele deportări ale familiilor „culacilor”. Prin hotărârea Biroului Comitetului Moldovenesc Regional de Partid al PC(b) din Ucraina din 15 noiembrie 1933 „Cu privire la apropiatele deportări ale familiilor culăceşti”, în RASSM au fost formate „troici raionale” care aveau sarcina de a selecta familiile de culaci, care trebuiau deportate. Drept urmare a Hotărârii Biroului Politic al CC al PC(b) din toată Rusia din 17 noiembrie 1938 (nr. P 65/116), toate tipurile de „troici”, inclusiv cele speciale, au fost desfiinţate, iar dosarele acestor instituţii au fost transmise judecătoriilor sau Consiliului Special („Osoboie soveşcianie”) al NKVD din URSS.
În anii 1937-1938, perioada de vârf a „marii terori”, în URSS au fost arestaţi, fiind învinuiţi de comiterea „crimelor politice”, 1.575.259 de oameni. Dintre aceştia, 1.344.923 au fost condamnaţi: 681.692 – la moarte prin împuşcare, iar 663.231 – la închisoare sau internare în GULAG-uri. În perioada de activitate a „troicilor speciale” (august 1937 - noiembrie 1938), constituite în baza ordinului nr. 00447, în URSS au fost executate circa 386.798 de persoane, iar 389.070 au fost internate în lagăre de detenţie. Conform calculelor efectuate de S. A. Cropaciov, numărul total al celor supuşi represiunilor în baza ordinului nr. 00447 a fost de şase ori mai mare decât „cotele” planificate iniţial de la centru, iar al celor împuşcaţi – de opt ori. Suplimentarea numărului celor supuşi represiunilor se producea la iniţiativa conducătorilor locali ai NKVD, dar ei erau încurajaţi, în acest sens, de conducerea de la Moscova, care aproba prompt propunerile acestora de majorare a „cotelor”. De regulă, documentele care sancţionau amplificarea represiunilor erau semnate de N. Ejov şi erau coordonate cu Stalin.
Debutul activităţii „troicii speciale” din RASSM s-a produs la 10 august 1937. Preşedinte al primei şedinţe a „troicii”, după cum se stipulează în procesul-verbal nr. 1, a fost „tov. Rogol”, comisar interimar al afacerilor interne din RASSM, locotenent superior al Direcţiei Securităţii Statului, membri – „tov. Todres”, secretar al comitetului regional de partid din RASSM al PC(b) din Ucraina, „tov. Kolod”, procuror interimar al RASSM, secretar – Pervuhin. „Troika” a examinat dosarul de urmărire penală nr. 38469, intentat de NKVD din RASSM „organizaţiei contrarevoluţionare, fasciste din coloniile germane ale raionului Grigoriopol, RASSM, care a desfăşurat o activitate intensă de luptă împotriva puterii sovietice”. Raportor pe marginea acestui caz a fost „tov. Zaiţev”, şeful secţiei III a Direcţiei Securităţii Statului. Au fost acuzate şi condamnate, în baza învinuirii sus-menţionate, 39 de persoane: 26 – la moarte prin împuşcare, 10 – la 10 ani de detenţie în „lagăre de corecţie prin muncă” (bine cunoscutele GULAG-uri), trei – la opt ani de detenţie în aceleaşi lagăre .
În anii 1937-1938, componenţa „troicii speciale” din RASSM a suportat modificări periodice. Pe parcursul anului 1937, preşedinţi ai acestei instituţii, după schimbarea „tov. Rogol” (a fost preşedinte doar primele două zile – pe data de 10 şi 11 august), au mai fost „tov. Prihodko”, comisar interimar al afacerilor interne din RASSM, căpitan al Direcţiei Securităţii Statului, şi „tov. Rivlin”, comisar interimar al afacerilor interne din RASSM, locotenent superior al Direcţiei Securităţii Statului, iar în anul 1938, în afară de Rivlin, – „tov. Liutîi”, comisar interimar al afacerilor interne din RASSM, locotenent superior al Direcţiei Securităţii Statului, şi „tov. Malîşev”, comisar adjunct al afacerilor interne din RASSM, locotenent superior al Direcţiei Securităţii Statului. După Todres, care a fost membru al “troicii”, doar pe data de 10 şi 11 august 1937, la 26 octombrie 1937 în această funcţie a fost numit Borisov, secretar al comitetului regional de partid din RASSM al PC (b) din Ucraina, care, împreună cu Kolod, procuror interimar al RASSM, şi-a păstrat calitatea de membru până la sfârşitul activităţii „troicii”. Între 11 august 1937 şi 11 martie 1938, secretar al „troicii” a fost Dokuţki, locotenent inferior al Direcţiei Securităţii Statului, înlocuit apoi de Melniciuk, locotenent inferior al Direcţiei Securităţii Statului, urmat, la rândul lui, de Ronis, inspector al secţiei speciale nr. 1 a NKVD din RASSM.
Conform documentelor, „troika specială” din RASSM s-a întrunit în circa 110 „şedinţe judiciare”, reflectate în 110 procese-verbale. Până în prezent au fost depistate şi cercetate 105 asemenea procese-verbale. Cifra totală a celor condamnaţi în perioada 10 august 1937 – noiembrie 1938, calculată în baza acestor date incomplete, este de 4.762 de persoane. Dintre acestea 3.497 (73,4%) au fost împuşcate, 1.252 (26,3%) au fost condamnate la cinci, opt şi, respectiv, zece ani de detenţie în aşa-zisele „lagăre de corecţie”, iar 13 (0,3%) au fost returnate pentru a fi reexaminate.
Acuzaţiile aduse celor împuşcaţi sau condamnaţi la muncă forţată în GULAG-uri reflectă esenţa represivă a doctrinei dezvoltate de Marx, Engels şi Lenin, bazată pe lupta ireconciliabilă dintre clasele şi categoriile „nobiliare” sau „burgheze” şi cele „proletare”, cât şi a politicii curente a instituţiilor de stat din URSS, întemeiată pe aceeaşi doctrină „marxistă” şi „leninistă”. Originea socială „burgheză”, statutul de „culac răsculăcit”, descendenţa din România şi Basarabia, întreţinerea contactelor cu rudele şi cunoscuţii din România sau din alte „ţări capitaliste” au servit drept capete de acuzare, indiferent dacă persoanele respective au săvârşit vreo infracţiune. Noţiunea de „fost culac” era în mod obligatoriu asociată celei de „calomniator”, „sabotor”, „diversionist”, „contrarevoluţionar”, „antisovietic” etc. În pofida formulărilor diferite a acuzaţiilor aduse celor condamnaţi de „troika specială” din RASSM – „defăimarea puterii sovietice” sau a „conducătorilor de partid” (inclusiv, a lui Stalin), „înfăptuirea agitaţiei contrarevoluţionare” sau doar „intenţii contrarevoluţionare”, „răspândirea dispoziţiilor defetiste”, „lăudarea duşmanilor poporului ce fuseseră împuşcaţi”, „rudenia cu cei deportaţi şi răsculăciţi”, „răspândirea ştirilor provocatoare cu privire la începerea războiului şi învingerea în acest război a URSS”, „întreţinerea legăturilor cu cei de peste hotare” etc. –, ele toate, în fond, se asemănau, având drept sursă atitudinea marxistă şi bolşevică faţă de diferenţele de clasă şi ideologice. În realitate, odată pusă în funcţiune, „maşina morţii” din URSS a ucis sau a mutilat vieţile multor oameni care nu aveau nimic în comun nici chiar cu percepţia bolşevică a „duşmanului” de clasă sau ideologic. În general, majoritatea celor căzuţi sub ghilotina bolşevică din considerente politice, indiferent de originea sau categoria socială din care făceau parte, au fost condamnaţi nu pentru crime reale, ci pentru infracţiuni inventate de autorităţile sovietice.
Dată fiind vecinătatea cu România, calificativul de „spion” era atribuit, de obicei, persoanelor originare din România şi Basarabia, dar şi celor provenite din alte ţări. Membrii „troicii” din RASSM îi acuzau, în 1938, pe „contrarevoluţionarii” şi „spionii români” de infracţiunile cele mai stupide, fapt ce denotă caracterul lor formal. Astfel, Teodor Caftan din s. Hlinaia, r-nul Slobozia, condamnat la 10 ani de GULAG, a fost învinuit, printre altele, de „dezorganizarea disciplinei în colhoz”; Petru Schiţenco din localitatea Slobozia, condamnat la împuşcare, – de „transmiterea materialelor... privind starea politică şi economică a colhozurilor”; Hariton Colomiiciuc din s. Jerebkovo, r-nul Ananiev, condamnat la 10 ani de GULAG, pentru „agitaţie împotriva candidaturilor propuse în Sovietul Suprem al RSSU şi RASSM” şi pentru încercarea de a „distruge urna de vot”; Mihail Lapşin din s. Pererâta, r-nul Dubăsari, condamnat la împuşcare pentru „colectarea şi transmiterea informaţiilor... privind dispoziţiile politice ale populaţiei”; Ion Jurja, originar din Basarabia, condamnat la împuşcare pentru „acte de sabotaj şi pentru subminarea programelor de învăţământ de la Institutul Agricol, pentru crearea unor condiţii materiale precare studenţilor” etc.
În paralel cu operaţiunea de lichidare a diverselor elemente „contrarevoluţionare” şi „antisovietice”, iniţiată în baza ordinului nr. 00447 din 30 iulie 1937, conducerea URSS a iniţiat, în august 1937 – noiembrie 1938, şi o serie de operaţiuni naţionale, orientate împotriva cetăţenilor străini şi sovietici din URSS, de diversă origine etnică. Este vorba de nemţi, polonezi, „harbini” (lucrători de la Calea Ferată Chineză de Răsărit, care, după ce aceasta a fost vândută în 1935, au revenit în URSS), români, letoni, estonieni, finlandezi, greci, iranieni, chinezi, bulgari, macedoneni etc.
Comunitatea reprezentanţilor acestor naţiuni era percepută de către conducerea URSS din acea perioadă drept un mediu favorabil pentru activitatea „spionilor şi colaboraţioniştilor”. În opinia lui Stalin, hotarul URSS constituia o „linie neîntreruptă a frontului”, de aceea toţi cei care îl traversau erau consideraţi „duşmani reali sau potenţiali”. Au fost arestaţi, în primul rând, cei care se ocupau de „organizarea relaţiilor externe, a căror ţară istorică reprezenta un pericol pentru URSS”. Potrivit propagandei sovietice, scopul principal al acestor represiuni din 1937-1938, efectuate în baza criteriului apartenenţei naţionale, era distrugerea, în ajunul războiului, a „coloanei a cincea” din URSS, a „bazei de spionaj şi diversiune” a ţărilor din „încercuirea capitalistă”.
Deşi operaţiunile naţionale au fost efectuate conform „liniilor” cu, practic, toate ţările din „încercuirea duşmănoasă”, totuşi, în opinia lui S. A. Cropaciov, nu „naţionalitatea a fost criteriul „infracţionalităţii”, ci locul de naştere sau existenţa oricărui tip de legătură cu acesta”. Naţionalitatea a servit doar „bază pentru suspiciuni”.
Conform documentelor de arhivă, în operaţiunea germană, declanşată încă în luna iulie 1937 la indicaţia lui Stalin, din cele 55.005 persoane condamnate, nemţii au constituit circa 37,7-38,3 mii. Cei mai mulţi oameni au fost condamnaţi în cadrul operaţiunii poloneze. Au fost arestaţi 143.810 oameni, condamnaţi – 139.835, împuşcaţi – 111.093 (79,44%), internaţi în lagăre – 28.742 (20,56%). În operaţiunea „harbină” au fost arestaţi 53.906 „spioni japonezi”. Până la 10 septembrie 1938, au fost examinate 17.851 de dosare ale „spionilor letoni”, 13.944 fiind împuşcaţi. În anii 1937-1938 au fost identificaţi 18.861 de „spioni letoni”.
În total, conform rapoartelor prezentate de NKVD, în operaţiunile declanşate împotriva cetăţenilor străini sau sovietici de diverse naţionalităţi din URSS au fost condamnaţi 335.513 oameni. 247.157 sau 73,66% dintre aceştia au fost împuşcaţi, iar 96.556 sau 26,34% – întemniţaţi sau internaţi în lagăre.
În 1937-1938, în cadrul operaţiunii „culăceşti”, efectuate în baza ordinului nr. 00447, şi al tuturor operaţiunilor naţionale, care au constituit aspecte ale politicii de lichidare a „rezistenţei antisovietice”, au fost arestaţi 1.114.110 oameni, dintre care 1.102.910 au fost condamnaţi. Numărul celor împuşcaţi a constituit 663.955 de persoane, iar al celor ajunşi în închisori şi lagăre – 485.626.
„Operaţiunea română” a început în contextul politic creat de represiunile declanşate împotriva „spionilor polonezi”. Astfel, la 17 august 1937 a fost emisă directiva NKVD privind răspândirea ordinului NKVD nr. 00485 din 11 august 1937, care demara „operaţiunea poloneză”, şi asupra „spionilor români” din RASSM. Conform directivei, trebuiau să fie arestaţi, în primul rând, „dezertorii şi emigranţii din România”.
Ordinul nr. 00485 preconiza crearea unui organ extrajudiciar special – „dvoika” –, constituit din comisarul afacerilor interne al URSS şi din procurorul URSS. În corespondenţa funcţionarilor Comisariatului Poporului al Afacerilor Interne din Kiev cu cei din instituţia respectivă din Tiraspol, „dvoika” era numită „Consiliu Special al NKVD din URSS” („Osoboie Soveşcianie pri NKVD SSSR”). Acest organ, însă, nu trebuie confundat cu Consiliul Special al NKVD, creat în 1934, alcătuit dintr-un număr mult mai mare de membri.
De asemenea, ordinul nr. 00485 prevedea o modalitate specifică de constituire a dosarelor penale, care erau asemănătoare unor albume. Examinarea dosarelor se efectua în contumacie, după listele „cusute” în „album”.
Arestările în cadrul „operaţiunii române” (întâlnim deseori termenul „operaţiune română” în corespondenţa membrilor „troicii” din RASSM cu funcţionarii Direcţiei Securităţii Statului de la Kiev şi Moscova) au început în luna august 1937, iar prima şedinţă de „judecată” a „dvoicii”, cu participarea lui N. Ejov, comisar al afacerilor interne din URSS, comisar general al securităţii statului, şi A. Vîşinski, procuror al URSS, s-a produs la 12 septembrie 1937.
Pentru a ne edifica asupra mecanismului de funcţionare a „dvoicii” şi de condamnare a victimelor arestate, vom examina în continuare materialele, luate aleatoriu, ale şedinţei din 8 octombrie 1937. În acea şedinţă, N. Ejov şi A. Vîşinski au examinat, conform procesului-verbal nr. 1, „materialele persoanelor acuzate de spionaj şi de activitate diversionistă în folosul României, prezentate de NKVD al RSS Ucrainene (referitoare la RASSM)”. Ei au dispus ca, din totalul de 139 de persoane condamnate, 125 să fie împuşcate, iar 14 – „internate pe 10 ani în lagăre de concentrare”.
În categoria celor condamnaţi la moarte prin împuşcare, găsim mai mulţi activişti de partid şi culturali din RASSM. Este vorba de I. Badeev, M. Baluh, A. Bihman, H. Bogopolski, N. Cabac, P. Chior, A. Dâmbul, K. Galiţki, N. Golub, Gh. Gordinski, I. Korcinski, D. Prestesco, Gr. Starîi, A. Stroev, S. Săteanu etc.
Totuşi, unii dintre aceştia au scăpat, pentru moment, de executare, deoarece a intervenit şeful securităţii din Kiev. Într-o adresă „strict secretă” („seria K”) din 11 octombrie 1937, nr. 108809, Leplevski, comisar al afacerilor interne din RSS Ucraineană, comisar al Securităţii de Stat de rangul II, îi comunica lui Rivlin, comisar adjunct al afacerilor interne din RASSM, locotenent superior al Securităţii de Stat, aflat la Tiraspol, următoarele: „Expediindu-vă copia nr. 1 a procesului-verbal nr. 1 din 8 octombrie a.c. cu deciziile tov. Ejov, comisar al afacerilor interne din URSS, comisar general al Securităţii Statului, şi ale tov. Vîşinski, procuror al URSS, cu privire la lista compusă din 139 de persoane, acuzate de spionaj şi acţiuni diversioniste în avantajul României, prezentată vouă de către detaşamentul de grăniceri moldovenesc şi cel de la Râbniţa, propun să executaţi imediat sentinţa referitor la cei condamnaţi la împuşcare, cu excepţia a 18 oameni:
1. Badeev Iosif Isakovici
2. Bogopolski Haim Benţionovici
3. Verbiţki Semen Iosifovici
4. Golod Ovişii Ilici
5. Golub Nicolai Isaievici
6. Dimitriu Serghei Vasilievici
7. Chior Pavel Ivanovici
8. Crivorukov Ivan Nicolaevici
9. Meteliski Leonid Vladimirovici
10. Nemirovski Gheorghe Trofimovici
11. Popovici Grigore Grigorievici
12. Rechemciuc Evsei Timofeevici
13. Stroev Alexandr Ivanovici
14. Starîi – Borisov Grigore Ivanovici
15. Tacu Mihail Petrovici
16. Turcenko Vasilii Ivanovici
17. Fridman Zeliman Hunovici
18. Cervenakov Mihail Andreevici, care sunt judecaţi în cazuri instrumentate de Direcţia Securităţii Statului a NKVD din RSSU.
Raportaţi cu privire la executarea sentinţei, prezentând în Secţia nr. 8 a Direcţiei Securităţii Statului a NKVD din RSSU procesele-verbale şi dosarele de anchetă penală ale tuturor condamnaţilor, atât din categoria I, cât şi din categoria II.
Referitor la cei condamnaţi la internare în lagăre de concentrare o să vi se trimită suplimentar extrase din dispoziţiile Consiliului Special („Osoboie Soveşcianie”) al NKVD din URSS”.
Constatăm, aşadar, că o mare parte din cei care au ocupat funcţii importante în organele de partid şi de stat, în sistemul de învăţământ şi cel cultural, arestaţi odată cu declanşarea, în august 1937, a „operaţiunii române”, au fost anchetaţi şi supuşi represiunilor atât de Consiliul Special al NKVD din URSS („dvoika specială”), cât şi de Comisariatul Afacerilor Interne şi de Direcţia Securităţii Statului din RSSU.
La 13 octombrie 1937, în oraşul Tiraspol, a fost întocmit procesul-verbal care confirmă executarea a unui număr de 57 de persoane din cele 125 condamnate la moarte de către N. Ejov şi A. Vîşinski. Iată conţinutul documentului: „Noi, subsemnaţii, Nagornîi, şeful închisorii Direcţiei Securităţii Statului a NKVD din RSSU, colonel inferior al Direcţiei Securităţii Statului, Pervuhin, secretar – operativ al NKVD din RASSM, Docuţki, inspector interimar al secţiei nr. 8 a Direcţiei Securităţii Statului a NKVD din RASSM, colonel inferior al Direcţiei Securităţii Statului, au executat, în baza dispoziţiei nr. 108809 din 11 octombrie 1937 a tov. Leplevski, comisar al afacerilor interne din RSSU, comisar al Direcţiei Securităţii Statului de rangul II, în prezenţa tov. Rivlin, comisar interimar al afacerilor interne din RASSM, colonel superior al Direcţiei Securităţii Statului şi tov. Kolodii, procuror interimar din RASSM, sentinţele de condamnare la moarte prin împuşcare, pronunţate de tov. Ejov, comisar al afacerilor interne din URSS, comisar general al Securităţii Statului, şi tov. Vîşinski, procuror al URSS, în procesul-verbal nr. 1 din 8 octombrie 1937. Au fost împuşcaţi următorii condamnaţi”. Urmează lista celor 57 de persoane împuşcate. La 15 octombrie 1937, printr-un alt proces-verbal, funcţionarii respectivi din RASSM confirmau executarea sentinţei în cazul a încă 47 de persoane condamnate la moarte de Ejov şi Vîşinski la 8 octombrie 1937. Astfel, timp de o săptămână, cu excepţia celor 18 persoane a căror sentinţă a fost sistată la intervenţia funcţionarului sus-menţionat de la Kiev, şi a două persoane a căror sentinţă a fost comutată de către Ejov şi Vîşinski, toţi cei condamnaţi la moarte de Consiliul Special al NKVD din URSS în ziua de 8 octombrie 1937 au fost executaţi (105 persoane din cele 125).
Toate condamnările ulterioare s-au produs după scenariul descris mai sus. Consiliul Special sau „dvoika” lua deciziile în baza materialelor prezentate de NKVD-ul de la Kiev, care, la rândul lui, le primea de la NKVD-ul din RASSM. În acest sistem ierarhic din trei trepte, „troika specială” din RASSM constituia, pe de o parte, o instituţie autonomă care examina cazurile de „spionaj”, de „diversiuni”, de „antisovietism”, depistate printre populaţia din stânga Nistrului, iar, pe de altă parte, era un organ care executa deciziile luate de „dvoika” specială de la Moscova în cazurile persoanelor din RASSM, arestate în cadrul operaţiunii „române”.
În această fază a cercetărilor, nu cunoaştem numărul total al celor din RASSM care au fost arestaţi şi condamnaţi în cadrul operaţiunii „române” din URSS. Deocamdată au fost identificate 2.185 de persoane arestate. Din acest număr, 1.389 (63,6%) au fost condamnate la moarte prin împuşcare, 752 (34,4%) – la internare în GULAG-uri (majoritatea pe 10 ani), iar materialele a 44 de persoane (2%) au fost returnate pentru a fi cercetate suplimentar.
Din cele 2.185 de persoane, 2.019 sau 92,4 % au fost arestate, fiind învinuite de spionaj în favoarea României, iar 166 de persoane sau 7,6% au fost arestate, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul celorlalte operaţiuni naţionale, în baza ordinelor NKVD de reprimare a nemţilor, polonezilor, grecilor, bulgarilor (atunci când aceste documente au existat, desigur), ele fiind învinuite, respectiv, de spionaj în favoarea Germaniei, Poloniei, Greciei, Bulgariei. Astfel, de exemplu, 102 persoane au fost arestate şi condamnate în baza „ordinului NKVD nr. 00439 din 25 iulie 1937”, document care a declanşat operaţiunea „germană” şi reprimarea în masă a nemţilor din URSS; 38 de persoane au fost arestate în baza „ordinului NKVD nr. 00485 din 11 august 1937”, act care a dat startul operaţiunii de reprimare a polonezilor din URSS; cinci persoane au fost condamnate în baza „ordinului NKVD nr. 50215 din 11 decembrie 1937” cu privire la reprimarea grecilor. 21 de oameni de etnie bulgară, cei mai mulţi din s. Parcani, r-nul Tiraspol, au fost condamnaţi „pentru spionaj şi activitate diversionistă în folosul Bulgariei”.
Operaţiunea „română”, declanşată în RASSM, în baza directivei NKVD din 17 august 1937, s-a răspândit în curând asupra întregului teritoriu al Ucrainei, iar apoi şi asupra altor regiuni din URSS. În total, în cadrul operaţiunii „române” din URSS, au fost condamnaţi 8.292 de oameni: 5.439 (65,5%) – la moarte prin împuşcare, iar 2.863 (34,5%) – la internare în GULAG-uri.
În RASSM, conform unor date incomplete, în timpul operaţiunii de reprimare a „foştilor culaci” şi a „elementelor antisovietice”, demarate în baza ordinului NKVD nr. 00447 din 30 iulie 1937, şi a operaţiunii de reprimare a „spionilor români”, iniţiate în baza directivei NKVD din 17 august 1937, au fost arestate 6.947 de persoane: 4.886 (70,3%) au fost condamnate la împuşcare, 2.004 (28,9%) – la internare în GULAG-uri, iar dosarele a 57 (0,8%) de persoane au fost returnate pentru a fi reexaminate.
Aşadar, „duşmanii poporului” au fost arestaţi şi condamnaţi de către „troika” specială a NKVD din RASSM, în cadrul operaţiunii „culăceşti” din iulie 1937 şi noiembrie 1938 din URSS, şi de „dvoika” specială a NKVD din URSS, în cadrul operaţiunii „române”, efectuate în august 1937 - noiembrie 1938. Scopul acestor represiuni şi al acestor crime în masă din perioada de vârf a „marii terori” a fost lichidarea rivalilor politici ai lui Stalin, a heterodocşilor şi a oricărei opoziţii din URSS, consolidarea regimului totalitar comunist. Totodată, represiunile au constituit, după cum menţionează mulţi cercetători, o condiţie indispensabilă pentru funcţionarea economiei sovietice, bazate pe munca neremunerată, de sclavi, a deţinuţilor. În plus, represiunile urmăreau distrugerea elitelor care contribuiseră, în anii ’20, la o anumită renaştere naţională. Stalin pregătea astfel terenul pentru o nouă elită ce urma să stea la baza relaţiilor inegale dintre naţiunile sovietice.
sursa: timpul.md, prin Biblioteca Moniei GUGU
sursa: timpul.md, prin Biblioteca Moniei GUGU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu