Voronin, chemat la „raport“ în cazul protestelor din aprilie

Fostul preşedinte moldovean Vladimir Voronin a fost citat pentru a se prezenta vineri în faţa procurorilor, în calitate de martor, pentru audieri pe tema protestelor din aprilie 2009. Şeful direcţiei urmărire penală din cadrul Procuraturii Generale a afirmat că toate persoanele implicate în acele evenimente nefaste vor fi audiate, fiind necesară audierea pentru a se confirma sau infirma vinovăţia anumitor persoane. Urmărirea penală trebuie să fie obiectivă sub toate aspectele, a mai precizat acesta, data finalizării dosarului fiind preconizată a fi peste maxim un an. Voronin a ieşit marţi cu declaraţii critice la adresa înfiinţării unei comisii pentru studierea comunismului, apreciind că o eventuală condamnare a comunismului ar fi o „erezie“.

CINE ESTE MARIAN LUPU? DE DEPARTE – TRANDAFIR, DE APROAPE – BORŞ CU ŞTIR

Într-un articol precedent am vorbit despre ţinuta intelectuală, sau mai bine zis lipsa acesteia la politicianul Marian Lupu. În articolul de faţă ne vom opri îndeosebi la ţinuta sa morală în lumina transformării sale subite din „comunist” în „democrat”.

Cu vreo cinci ani în urmă, cînd fostul (vice)ministrul economiei Marian Lupu a fost ales preşedinte al Parlamentului, această opţiune a comuniştilor (citeşte a lui Vladimir Voronin) a trezit o adevărată furoare. Discrepanţa dintre ţinuta lingvistică şi maniera de a vorbi a tînărului speaker de cea a celorlalţi aleşi ai poporului (nu numai din PCRM) era într-atît de izbitoare, încît Marian Lupu apărea printre ei ca o cioară albă. A trecut o habă de vreme şi agitaţia stîrnită în jurul chipeşului preşedinte de parlament cu diplomă de economist şi „prononce” dîmboviţean s-a mai potolit niţel. Ceea ce a ieşit la suprafaţă i-a cutremurat şi dezgustat pe mulţi.

Regele era gol. Sub spoiala de „intelectual select” se ascundea o mediocritate care, uneori, răbufnea prin fraze şi ieşiri ridicole. Este vorba nu numai de cazul cu „cultura politică europeană” şi „bizantină” de care Lupu habar nu are, dar şi de multe altele. Printre exemplele de enormităţi perorate şi comise fără să-şi dea seama de speakerul nostru, la loc de frunte se află cea cu „luptătorii” pentru dreptul la autodeterminare a moldovenilor de dincolo de Prut (în realitate – agenţi ai SRI) pe care Marian Lupu i-a prezentat legislatorilor noştri drept ... „colegi”!!!

A devenit clar chiar şi pentru un diletant în ale politicii că Marian Lupu este o vitrină, dacă vreţi – momeală menită să atragă de partea sa filistinul „cult” (de fapt incult sau cel mult semidoct) şi simpatiile Occidentului. Mai rămînea ţinuta sa morală, or, un om mediocru din punct de vedere intelectual, în fond, poate fi destul de integru din punct de vedere moral.

Din păcate ţinuta morală a lui Marian Lupu s-a dovedit a fi pe potriva celei intelectuale. Atît timp cît asupra lui s-au vărsat ca din cornul abundenţei posturi şi onoruri (practic, nemeritate), Marian a fost cel mai loial şi disciplinat tribun. Presa noastră de toate zilele vedea în el cel mai posibil succesor al lui Vladimir Voronin la funcţia de şef al statului. Despre înaintarea candidaturii lui Marian Lupu se vorbea ca despre un fapt împlinit, iar o idee insuflată cu insistenţă poate deveni o idee-fixă a obiectului. Marian Lupu se vedea, deja, instalat în jilţul prezidenţial.

Alegerile de pe data de 5 aprilie s-au dovedit a fi pline de surprize. În primul rînd - opoziţia nu s-a aşteptat la o victorie atît de categorică a partidului de guvernămînt, iar ultimul – la o reacţie aşa de violentă din partea străzii (mai exact, din partea tineretului prostit de propaganda politica). O altă surpiză a constituit-o candidaturile înaintate de PCRM (citeşte – Vladimir Voronin) la suplinirea celor mai înalte funcţii în stat. Zinaidei Greceanîi i-a fost rezervată funcţia de şef al statului, iar lui Vladimir Ţurcan – fotoliul prim-vice-speaker-ului. În ceea ce îl privşte pe Marian Lupu, Vladimir Voronin a declarat că acesta, în virtutea studiilor sale (economist), s-ar potrivi pentru funcţia de prim-ministru.

A fi un preşedinte de parlament pe lîngă un şef de stat autoritar, precum Vladimir Voronin (care conducea şi partidul de guvernămînt), este o adevărată sinecură – bine plătită şi legată de anumite onoruri. Oricum, şeful statului şi al partidului hotăra totul. Marian Lupu se complăcuse în această postură de „dolce farniente” (dulcea tolăneală).

Funcţia de şef al statului într-o republică parlamentară în care Vladimir Voronin ar fi condus parlamentul, urma să fie o continuare destoinică a „dolce farniente”-ului devenit obişnuit pentru eroul nostru. Înaintarea sa (şi aceasta în termeni destul de vagi) la funcţia de prim-ministru a fost pentru ambiţiosul Marian Lupu un trăsnet din senin şi o mare decepţie, căci ea presupune o muncă grea, asiduă şi ingrată, mai ales în condiţiile crizei globale.

Faptul că Lupu este „copt” pentru a trăda s-a văzut imediat după evenimentele de pe 6-7 aprilie şi declaraţiile lui Vladimir Voronin privitor la candidaturile înaintate de PCRM pentru suplinirea celor mai înalte funcţii în stat. Tuturor observatorilor le-a părut cam straniu faptul că Marian Lupu s-a abţinut de la acuzaţii dure la adresa opoziţiei, deşi, la ele au recurs toţi ceilalţi colegi din conducerea PCRM. Acesta a fost un semnal adresat taberei liberale că Lupu-şi schimbă părul. S-a făcut observată şi lipsa de entuziasm (ca să nu spunem refuzul său categoric şi îngrozit) faţă de înaintarea candidaturii sale la postul de prim-ministru.

Marian aştepta oferta cea mai avantajoasă. Ea a venit din partea democraţilor lui Diacov. „Tripla Alianţă” (PL, PLDM şi AMN), deşi îi făcuse anterior avansuri lui Lupu, nu mai avea nevoie de el. Prima spaimă a trecut, iar doritori de a ocupa funcţii călduţe (Serafim Urecheanu îşi rezervase deja pe cea de preşedinte) erau mult prea destui şi printre ei. Pentru Marian Lupu nu mai era loc.

O cu totul altă situaţie s-a creat în jurul Partidului Democrat al lui Dumitru Diacov. La alegerile de pe 5 aprilie, PD nu a obţinut procentajul necesar pentru trecerea pragului electoral şi avea nevoie acută de un nou brand electoral. Cele vechi erau jerpelite, ponosite şi compromise prin multiplele trădări şi schimbări de poziţie. În primul rînd aceasta se referă chiar la persoana liderului său – Dumitru Diacov, cunoscut prin acrobaţia sa politică şi permanenta disponibilitate de a trăda pe oricine şi orice numai pentru a rămîne în eşaloanele superioare ale puterii.

Diacov face parte din cohorta foştilor lucrători komsomolişti (Braghiş, Bujor, Urechean – numele lor e legiunea) care s-au făcut vestiţi în perioada perestroikăi şi după ea prin nemaipomenita elasticitate a coloanei vertebrale (sau, mai bine zis, prin lipsa acesteia). Adus de Petru Lucinschi (un alt trădător de vocaţie) de la Moscova şi lansat în politica moldovenească, el nu a pregetat să-şi trădeze patronul atunci cînd a devenit clar că (Şme)Chirilovici se duce la fund. Diacov a procedat la fel şi în anul 2005, cînd părăseşte BMD-ul condus de Serafim Urecheanu şi susţine candidatura lui Vladimir Voronin la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova.

Dumitru Diacov a reuşit să atragă în partidul său figuri politice pe măsura sa (în sens de predilecţie pentru liber-schimbism). În primul rînd este vorba de tînărul şi ambiţiosul liberal Oleg Serebrian vestit nu numai prin limbajul său academic. În tabăra lui Diacov a fost şi Vlad Filat Acesta, la rîndu-i, după ce s-a certat cu şeful, şi-a creat propriu-i partid – PLDM şi pretinde a fi liderul opoziţiei consolidate. Printre altele, Filat, care îşi acuză fostul boss de pactizare cu comuniştii, în anul 2005 a votat şi el pentru candidatura lui Vladimir Voronin.

De altfel, este cazul sa pomenim aici că atunci, în aprilie 2005, Iurie Roşca cu PPCD-ul său a fost „stimulat” să voteze pentru Voronin de ... Băsescu şi Saakaşvili (vă amintiţi vizitele-fulger ale acestoa la Chişinău cînd s-au întînit numai cu Voronin şi numai cu Roşca, refuzînd să se întîlnească cu oricine altcineva dintre opoziţionişti care îi aşteptau în antecamera ambasadei României), precum şi de către ambasadorul SUA la Chişinău. Pe cînd pe Filat nu l-a „stimulat” nimeni: acesta a votat din propria iniţiativă pentru Voronin preşedinte. Iar acum Filat este „principial”, iar Roşca este trădător !? Deşi trădători sînt şi Filat, şi Băsescu, şi Saakaşvili, şi SUA şi Diacov care l-a oploşit acum pe „principialul” Lupik Morozov.

Mersul evenimentelor, în cazul lui Diacov, aminteşte de aventurile Gogoaşei din povestea rusească care, fugind de la moşnegi, lup şi urs, pînă la urmă şi-a găsit naşul în persoana vulpii. La alegerile din 5 aprilie, rolul vulpii a fost jucat de Măria Sa alegătorul care s-a săturat de zigzagurile politice celor de-alde Diacov, Roşca şi compania şi nu a mai votat trădătorii. Dreptate, totuşi , a avut marele Coşbuc cînd a spus că la toţi le convine trădarea, dar nimănui nu-i plac trădătorii.

Dezertarea lui Marian Lupu din PCRM a fost o adevărată mană cerească pentru Diacov. Nu-i vorbă - limbă fără oase are şi Serebrian, dar cu academismul lui autentic (nu ca cel de mucava al lui Marian Lupu) ... Oazu Nantoi este prea deştept (fără nici un fel de ironie) pentru filistinul de rînd, iar de Diacov - alegătorii înşişi se feresc de el ca de un lepros. Liderul democraţilor i-a cedat lui Marian Lupu conducerea partidului şi primul loc în lista de candidaţi la electoralele din 29 iulie. Mai mult decît atît – pentru a nu roade ochii alegătorului, Diacov şi-a plasat numele său pe modestul loc şase care, însă, dacă democraţii trec pragul electoral, îi asigură un mandat în parlament. Şi, pentru ca confuzia să fie totală, la denumirea partidului a mai fost adăugat şi numele ilustrului renegat – Partidul Democrat (Marian Lupu).

Aparenţele, dacă şi înşeală pe cineva, numai nu pe cei versaţi în politică. Marian Lupu cum a fost canarul de colivie al lui Vladimir Voronin, tot aşa a rămas şi la Dumitru Diacov, doar că şi-a schimbat coloritul penajului. Noul lider s-a lansat în campania electorală sub lozinca – „Nu războiului politic!” Ea denotă faptul că Marian al nostru este disponibil în orice moment să-şi vîndă voturile măcar şi lui Satan numai ca acesta să-l instaleze în jilţul mult rîvnit de preşedinte al republicii.

Relevant în această ordine de idei este sloganul lansat de „specialiştii” în tehnologii şi propagandă electorală aflaţi în slujba partidului democrat – „Marian Lupu – Preşedinte!”. Observaţi? – Nu „Marian Lupu – în Parlament!” sau „Democraţii – în Parlament!”, ci – „Marian Lupu – Preşedinte!”. Se creează impresia că Republica Moldova s-a lansat într-o cursă electorală prezidenţială şi nu în una parlamentară. Sau, poate, cum se spune la ţară – „Obraznicul mănîncă praznicul?”.

În alineatele precedente am analizat cîteva exemple de trădări infame. Comun între ele este lipsa de scrupule şi a oricăror impedimente de ordin moral în atingerea scopului. De asemenea „calităţi” a dat dovadă şi Marian Lupu. Mai există încă o asemănare izbitoare între trădătorii menţionaţi – toţi, inclusiv Marian Lupu, au fost nimeni şi au ajuns pe vîrful piramidei puterii numai datorită patronului pe care, ulterior, l-au trădat.

Ceea ce face acum ex-speakerul moldovean se numeşte prostituţie şi şantaj politic. Or, Marian Lupu este pe deplin conştient că partidul său de adopţie nu va obţine majoritatea în parlament. Scopul său însă a rămas acelaşi – funcţia de şef al statului sau, cel puţin, preşedinte al parlamentului. Prin urmare, el vrea să pună la mezat posibilele mandate parlamentare ale PD (ML). Cine va fi cumpărătorul – pentru el şi gaşca de renegaţi învederaţi ce-l înconjoară, nu are nici o importanţă.

DE DEPARTE – TRANDAFIR, DE APROAPE – BORŞ CU ŞTIR

Anume această zicală îmi vine pe limbă atunci cînd este vorba de asemenea „politicieni”, precum Marian Lupu. Ei se orientează spre segmentul electoral alcătuit din aşa zişii „filistini culţi” şi gospodinele casnice amatoare de seriale latino-americane. Acest segment este obişnuit să aprecieze omul nu după calităţile intelectuale şi morale reale (de cele spirituale nici nu putem vorbi), ci după cele ce ţin de fizic, exterior şi spoiala pseudo-intelectuală (vocabularul „academic”, maniera de a îndrepta savant ochelarii etc.).

Oricît ar fi de dureros, dar are şanse, pramatia! Or, în condiţiile unui sistem electoral proporţional există o constantă a alegătorilor cu anumite preferinţe. Într-o ţară cu vechi tradiţii electorale, cultură şi educaţie politică am putea vorbi de careva preferinţe politice. La noi, şi în genere - pe întreg spaţiul ex-sovietic, doar de cele legate de o persoană concretă. De exemplu, partidul lui Jirinovski în Rusia nu a cîştigat nici un mandat în circumscripţii, dar a avut vreo 12% pe ţară, ceea ce i-a permis să devină a treia fracţiune ca mărime în Duma de Stat (pînă la ultimele remanieri constituţionale, în Federaţia Rusă acţiona un sistem electoral mixt – proporţional-majoritar). Ruşii numesc această constantă care-l simpatizează pe scandalagiul Volfovici – „konstanta durakov” („constanta proştilor”).

Trebuie să recunoaştem că impozantul şi elegantul ex-speaker care, pe de asupra, mai ştie să arunce praf în ochi filistinului cu pseudo-intelectul şi pseudo-erudiţia sa, ar putea să treacă pragul electoral (parcă special coborît pentru cei de alde dînsul). Recent am auzit la radio (nu-mi mai amintesc pe ce post) cum o „oiţă nezlobivă” (sau cum se exprimă un bun prieten de-al meu – „brută sentimentală”) amatoare de seriale latino-americane vorbea despre Marian Lupu că este înalt, frumos, elegant, deştept, „cultural”, inteligent, erudit şi poliglot. Alta, personal mi-a adus în calitate de ultim şi „zdrobitor” argument faptul că nimeni nu-şi îndreaptă atît de frumos şi elegant ochelarii ca Marian Lupu!!! Relevant pentru acest segment electoral este faptul că anumite calităţi (reale, de altfel) legate de fizicul şi exteriorul „eroului” nostru le devansează pe cele legate de intelect (fie şi închipuite).

Nu ne rămîne decît să sperăm că „constanta proştilor” la noi e mai joasă decît în alte ţări ex-sovietice şi că trădătorii (indiferent de coloratură) vor fi răsplătiţi după merite, adică nu vor accede în Parlament.

A. Apolschi

www.mdn.md

VOCEA BASARABIEI ii pune la punct pe Vladimir Voronin si Vladimir Socor, "trotkist de marca deghizat in 'luptator anticomunist de la Europa Libera'"

Vocea Basarabiei incearca sa demonteze acuzatiile presedintelui Vladimir Voronin la adresa Romaniei
Chisinau, 13 apr /Agerpres/ - Ziaristii basarabeni de la postul de radio independent Vocea Basarabiei demonteaza acuzatiile formulate de presedintele comunist al Republicii Moldova, Vladimir Voronin (al carui mandat a expirat in data de 7 aprilie), la adresa Romaniei.


1. In ceea ce priveste acuzatia referitoare la consultanta partidelor politice din Republica Moldova, recurgerea la serviciile unor consultanti straini este o practica internationala. Este, de altfel, un lucru arhicunoscut ca Partidul Comunist condus de Vladimir Voronin a primit consultanta masiva nu doar din partea unor experti din Rusia, ci a beneficiat si de sfaturile oficialilor de cel mai inalt rang de la Moscova, intre care presedintele rus Dmitri Medvedev si ministrul rus de externe Serghei Lavrov. Intre altele, unul dintre cei mai importanti consilieri ai lui Vladimir Voronin este 'analistul american' Vladimir Socor, trotkist de marca deghizat in 'luptator anticomunist de la Europa Libera', scrie in comentariul sau Vocea Basarabiei.


2. Niciun partid politic din Romania nu a facut declaratii vizavi de alegerile din Republica Moldova. Niciun partid politic din Romania sau din Republica Moldova nu a antrenat studenti si elevi pentru actiuni violente. Manifestatiile din 6 si 7 aprilie au fost spontane si au exprimat opinia libera a tinerilor fata de fraudarea masiva a alegerilor de catre comunisti, potrivit sursei citate.


3. 'Specialistii romani in spionaj' reprezinta o aberatie patologica a lui Vladimir Voronin, considera ziaristii moldoveni. Pana la ora actuala, niciun 'specialist roman in spionaj' nu a fost arestat si nu s-a demonstrat in niciun fel ca 'specialistii' romani ar fi organizat vandalizarea sediilor Presedintiei si Parlamentului. Singurul 'cetatean roman' a carui retinere a fost data publicitatii de Procuratura de la Chisinau este JOHNATTAN JERUSALAYEM NETANYAHU, al carui nume sugereaza mai degraba implicarea Mossad in revolta de la Chisinau decat cea a Bucurestilor.
Dimpotriva, toate informatiile de care dispune opozitia din Republica Moldova releva ca vandalizarea institutiilor statului a fost organizata de Vladimir Voronin, ministrul de interne Gheorghe Papuc si directorul SIS Artur Resetnikov, asistati de ofiteri ai serviciilor speciale ruse, potrivit postului mentionat de radio.


4. In Republica Moldova nu se vinde niciun ziar romanesc, iar 'sustinerea informationala a ostilitatilor prin presa din Romania' constituie un non-sens fiindca presa de mare tiraj din Romania, cu parere de rau, pana la 7 aprilie nu s-a preocupat de alegerile din 5 aprilie si de ceea ce se intampla in Basarabia, ci, cum se stie, a fost interesata intr-un grad mai mare de cazul Gigi Becali, comenteaza Vocea Basarabiei.


Potrivit ziaristilor de la acest post de radio, niciun partid politic din Republica Moldova nu a cerut in programele electorale unirea cu Romania. Alta este insa opinia libera a cetatenilor, mai ales a majoritatii tinerilor, care s-au saturat pana peste cap de statul politienesc al lui Vladimir Voronin si de crizele interne pe care autoritatile de la Chisinau le transfera in responsabilitatea unui 'inamic extern'.De altfel, tocmai Partidul Comunist al lui Vladimir Voronin a incalcat grav Constitutia Republicii Moldova in anul 2001 cand si-a facut campanie electorala cu sloganul 'Unirea Republicii Moldova cu Uniunea Rusia-Belarus', scrie, in comentariul sau, Vocea Basarabiei.
AGERPRES/(Lilia Traci)
Vezi si
Vocea Basarabiei
Preluat de pe blogul lui Victor Roncea

Un posibil scenariu. "Eminenta cenusie" a lui Vladimir Voronin, Mark Tkaciuk si operatiunea "Succesorul"

DECLARAŢIA PRIVIND SITUAŢIA POLITICĂ INTERNĂ NEGATIVĂ DIN RM ŞI PERSPECTIVA DESTRUCTIVĂ A DEZVOLTĂRII PROCESELOR POLITICE

Asociaţia transnistreană „Pro Europa” deţine informaţii precum că în cercurile de conducere este planificată operaţiunea „Succesorul”, în cadrul căreia se va încerca să-l pună în funcţia de preşedinte pe Valentin Mejinschi. Candidatura a fost convenită cu Kremlinul şi va fi propusă spre aprobare după alegerea componenţei noului Parlament. Trebuie menţionat faptul că, din punct de vedere al intereselor de securitate naţională, Valentin Mejinschi este o candidatură absolut nepotrivită pentru funcţia de preşedinte al RM. Fratele său, Andrei Mejinschi, este viceministrul MAI al Transnistriei şi una din persoanele foarte apropiate ale lui Alexandr Coroliov, aşa-numitul vicepreşedinte al Transnistriei şi secretarul Consiliului de Securitate din Transnistria, precum şi viitorul preşedinte al Transnistriei după planurile lui Smirnov. Din punct de vedere al intereselor de securitate naţională, Valentin Mejinschi este o personalitate foarte vulnerabilă pentru a fi ales nu doar în asemenea funcţie, ci, în general, pentru a fi numit în oricare funcţie înaltă în structurile de stat ale RM. De asemenea, Valentin Mejinschi este implicat în patronatul cunoscutei grupări criminale transnaţionale a lui Petru Poroşenco. Pe timpul său, P. Poroşenco a deţinut ilegal, prin trei fonduri de investiţii, activele SA „Fabrica de sticlă Chişinău”, SA „Bucuria”, SA „Gemeni”. Prin intermediul fondurilor de investiţii şi prin firmele off-shore, P.Poroşenco ilegal şi-a însuşit diferite bunuri (bani „murdari”, mărfuri) în sumă de peste 50.000.000 dolari SUA. Atunci cînd Direcţia de Combatere a Crimei Organizate din cadrul MAI a început cercetarea reprezentantului lui Poroşenco în RM, Vitalie Ciofu, materialele dosarului penal privind şantajul şi stoarcerea de bani au fost sustrase şi transmise Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, fapt săvîrşit cu încălcarea gravă a Codului Penal al RM. Membrul grupării criminale transnaţionale a fost eliberat, iar colaboratorii CCCEC au sustras din dosarul penal materialele şi le-au transmis infractorului. În spatele patronatului criminalului se aflau directorul de atunci al CCCEC, Valentin Mejinschi, şi secretarul Consiliului Suprem de Securitate al RM, Ion Morei.

De elaborarea şi propunerea lui Vladimir Voronin a scenariilor postelectorale se ocupă ex-consilierul preşedintelui, Mark Tkaciuk. Deşi Tkaciuk de ceva timp nu deţine formal o funcţie de stat, această persoană şi-a concentrat în mîinile sale o putere semnificativă, pe care o foloseşte inclusiv pentru realizarea diferitelor tipuri de provocări brutale. Una dintre acestea este fabricarea dosarului privind tentativa de asasinare a vicespeakerului Parlamentului, Iurie Roşca. Acest spectacol imoral dezgustător, care, în esenţă, reprezintă, de asemenea, o încălcare penală, Tkaciuk l-a jucat împreună cu viceministrul MAI, Valentin Zubic, controlat de el, pe care îl lobbyază pentru funcţia de ministru al afacerilor interne în Guvernul care va fi format după alegerile parlamentare. Această provocare ieftină urmărea, pe de o parte, reprezentanţii principalului concurent al comuniştilor la alegeri, partidul politic Alianţa „Moldova Noastră”, Serafim Urechean şi Ion Pleşca, care, conform planurilor lui Tkaciuk, au fost declaraţi comandatarii asasinării, iar, pe de altă parte, şi vicespeakerul Parlamentului Iurie Roşca, pentru ca mass-media controlată de Tkaciuk, inclusiv postul tv NIT, să prezinte informaţia despre acest caz în aşa mod încît să-l compromită pe Iurie Roşca, aruncînd asupra lui umbra implicării în organizarea înscenării asasinării. Această provocare brutală dezgustătoare a lui Tkaciuk a fost posibilă, deoarece la ea a participat V. Zubic, care cu cîţiva ani în urmă a fost un poliţist de sector lipsit de talent şi care, prin acordul şi participarea sa la provocările lui Tkaciuk, a compromis organele poliţiei şi a pus într-o situaţie delicată Procuratura Generală.

Trebuie de menţionat faptul că practic toate elementele destructive din politica externă şi internă, dusă de autorităţile Republicii Moldova începînd din 2003, reprezintă o consecinţă a influenţei negative pe care o are Mark Tkaciuk asupra preşedintelui. Însă în ultimul an politica pregătită de Tkaciuk a dobîndit trăsături evidente de prezenţă, care, condiţional, poate semnifica terorism politic. Această persoană, căruia îi sunt absolut străine atît interesele securităţii naţionale a RM, cît şi acest pămînt, consideră că este posibil pentru sine să realizeze provocări dezgustătoare direcţionate împotriva unor persoane în parte şi care are un caracter vădit antinaţional. La aşa-numita Şcoală Superioară Antropologică condusă de Tkaciuk a fost format şi activează un fel de centru de elaborare a provocărilor. De asemenea, Tkaciuk controlează desfăşurarea sondajelor sociologice realizate de Institutul pentru Politici Publice. Sub controlul total al lui Tkaciuk se află aşa-numitul expert al IPP, Viorel Cibotaru. Rezultate publicate ieri de aşa-numitul sondaj sociologic „Barometru” reprezintă o falsificare totală în folosul PCRM şi PLDM.

În rîndul provocărilor lui Tkaciuk se numără gluma proastă făcută de un grup de netrebnici la 1 decembrie 2008 în timp ce cetăţenii depuneau flori la monumentul lui Ştefan cel Mare în ziua aniversării a 90 de ani de la Marea Unire. Tkaciuk a mai organizat un atac fără precedent asupra reprezentanţilor organizaţiilor pentru apărarea drepturilor omului, pe care grupul de „rebeli” folosit de el pentru astfel de chestiuni l-a întreprins în faţa Procuraturii Generale. Trebuie menţionat faptul că Tkaciuk organizează atît provocări de stradă, cît şi provocări împotriva politicienilor, cu o aroganţă rară şi cu o încredere cinică precum că va fi în stare să scape de responsabilitate. Acest lucru se explică prin faptul că acest terorist politic este încrezut că poziţiile sale de „emineţă cenuşie” a politicii basarabene se vor menţine şi într-o astfel de stabilire postelectorală a forţelor, care nu va oferi posibilitatea de a efectua operaţiunea „Succesorul”.

Operaţiunea „Succesorul” este prima variantă „oficială” de acest gen a rezultatelor alegerilor, care a fost pusă în acord cu Moscova. Însă există şi a doua variantă, care, de asemenea, a fost pusă în acord cu Moscova, cu diferenţa că Tkaciuk a convenit asupra ei cu ex-rezidentul FSB în RM, Valeriu Pasat, fără ca Voronin să ştie. Trebuie menţionat faptul că Tkaciuk demult îşi pune în acord acţiunile sale cu Pasat. Această a doua variantă este pregătită în cazul în care PCRM nu va avea numărul suficient de voturi, iar posibilităţile de a-l alege pe Mejinschi în funcţia de preşedinte se vor reduce. În acest caz Tkaciuk, împreună cu un grup de deputaţi, inclusiv Marian Lupu, va părăsi fracţiunea PCRM din Parlament şi, folosind aceste voturi drept decisive, planifică să participe la alegerea preşedintelui împreună cu partidele de opoziţie care au intrat în Parlament, înaintîndu-l pe Lupu pentru funcţia de preşedinte. Pentru realizarea acestui plan Tkaciuk a făcut o înţelegere cu coruptul Vlad Filat, care, de asemenea, îşi coordonează acţiunile sale cu Valeriu Pasat, şi care, împreună cu Pasat, este membru al „Marii Loje a Moldovei”, ce-i drept, prin componenta sa „Junimea”. Dacă va trece în Parlament, Filat va fi gata, în caz de necesitate, să participe ca variantă de rezervă a lui Tkaciuk, pretinzînd în această situaţie la funcţia de prim-ministru.

Nu există nici o îndoială că în această variantă rusă a alegerii preşedintelui este implicat şi partidul proromân la prima vedere, PL. Merită a fi menţionate cîteva momente importante. Publicaţia cu autoritate de la Moscova „Komersant” practic a început să facă PR pentru Partidul Liberal, numindu-l principalul concurent al comuniştilor la alegerile parlamentare. Aceasta în timp ce la alegerile locale de acum doi ani Partidul Liberal a acumulat în republică 1,5%. PL se dă drept un partid orientat spre preşedintele Traian Băsescu şi, într-un fel, îl urmează. Însă aceasta este o păcăleală. Cu cîteva zile în urmă Dorin Chirtoacă s-a întors din România, unde nu a avut nici o întrevedere cu vreo persoană din anturajul lui Băsescu, ci doar cu studenţii. În realitate conducerea Partidului Liberal este legată în România cu forţe proruseşti. Însă chestiunea nu costă doar în faptul că partidul a fost creat cu participarea multimilionarului Anatol Stati, care are strînse legături cu Rusia, ci şi în faptul că în România conducerea PL în persoana lui Mihai Ghimpu şi Anatol Şalaru, intră în „Marea Lojă Naţională”, al cărei Mare Maestru este Eugen-Ovidiu Chirovici. Chirovici are legături cu serviciile speciale ruseşti şi cu masoneria rusă în persoana cunoscutului Alexandr Kondiakov, secretarul „Marii Loje Masonice a Rusiei” (şi Pasat intră în această lojă) şi consultantul lui Vladimir Putin. Kondiakov se afla în România în toiul crizei politice din 2007 şi, împreună cu Ghimpu şi Şalaru, Ovidiu Chirovici a încercat să influenţeze procesele politice din interior, urmărind scopul demiterii preşedintelui Traian Băsescu. În legătură cu acest fapt Băsescu nu acordă nici o susţine pentru PL, iar acest partid va fi disponibil să participe la al doilea scenariu rusesc în alegerea preşedintelui RM.

Astfel, oricare ar fi situaţia forţelor politice din Parlamentul RM, Kremlinul este capabil practic să-şi asigure rezultatul dorit.

Sursa: InfoTag.md
Vezi si Iurie Rosca: Mark Tkaciuk, groparul lui Vladimir Voronin

Reteua Soros din Moldova sub controlul lui Mark Tkaciuk « Compromat

Marc Tkaciuk
CEL MAI APROPIAT CONSILIER AL LUI VORONIN

Spre deosebire de mulţi reprezentanţi de vârf ai puterii, Marc Tkaciuk n-a propus niciodată oameni la posturi de răspundere (consilieri prezidenţiali, miniştri, preşedinţi de comisii parlamentare) pe principiul fidelităţii faţă de persoana sa. Cu toate acestea, ulterior, o dată cu avansarea în administraţia publică, cei pe care i-a promovat în funcţii importante pe principiul profesionalismului, i-au dovedit devotament şi ataşament politic ferm
» Flexibilitatea ca garanţie a succesului
Oricine dintre invitaţii la recenta aniversare a lui Marc Tkaciuk – în septembrie, el a împlinit vârsta de 40 de ani – ar fi remarcat, înainte de toate, două lucruri. Mai întâi, ce bancuri inteligente şi rafinate spun amicii săi. Apoi, câţi dintre ei au fost promovaţi la înalte posturi de stat. Masa de la restaurantul „Purcari” din sudul ţării al casei de vinuri cu acelaşi nume adunase în jur de 200 de convivi: prieteni, colegi de serviciu, actuali şi de la Şcoala de Antropologie, înfiinţată şi condusă mai bine de un deceniu de cel mai apropiat consilier al lui V. Voronin.M. Tkaciuk e considerat, după mentalitatea basarabeană, evreu, pe motiv că este foarte deştept şi nu vorbeşte fluent româna. N-ar fi nici el împotrivă, probabil, născut din mamă armeancă şi tată ucrainean, să-i gâlgâie prin vene şi ceva sânge semit. Dar e curios să-l asculţi cu câtă pasiune vorbeşte cu prietenii o ucraineană anecdotică din cătunele de nord ale Moldovei şi cum potriveşte cu grijă cuvintele când se întreţine în armeană cu Asea Akopovna, mama sa. Tatăl, Evgheni Tkaciuk, este bine cunoscut în lumea ziariştilor de la Chişinău, mai ales ca un salahor al ideii. Mai mult pe principii de voluntariat, a redactat ani buni ziarul „Komunistul”, tot cu muncă voluntară întreţine acum revista „Mâsli”, considerată drept serverul ideologic şi filozofic al reţelei comuniste de instruire din Moldova. Tkaciuk-junior are predilecţii pentru filozofia chineză. La şcolile de vară ale comsomoliştilor, unde e musafir şi lector nelipsit, îi place să facă mereu referinţă la stratagemele lui Sun-Tzi şi nu oboseşte să inventeze formule noi pentru o veche idee confuciană: „Moliciunea şi flexibilitatea înving până la urmă duritatea şi tăria”.
Se zice, şi pe bună dreptate, că M. Tkaciuk a căştigat în două rânduri alegerile comuniştilor. Prima dată, în 2001, prin elaborarea unei tehnologii electorale foarte potrivite situaţiei socio-economice de atunci, punând în valoare carisma lui V. Voronin. A doua oară, în 2005, când a dat situaţia politică peste cap, utilizând sindromul oranj, potrivnic ideologiei comuniste, în favoarea PCRM, aranjând în toiul campaniei electorale apropierea lui V. Voronin de M. Saakaşvili, V. Iuşcenko şi T. Băsescu – trei chipuri ale simbolului revoluţiei oranj.
M. Tkaciuk îl venerează pe preşedinte şi tocmai de aceea poate fi încadrat cu greu în noţiunea de „eminenţă cenuşie”. Da, posibilităţile lui administrative sunt imense, iar soluţiile pentru anumite situaţii de conflict sau fără ieşire sunt de cele mai dese ori de-a dreptul uluitoare chiar pentru guvernanţi. Dintre actualii oameni de stat este, probabil, creditat de către preşedinte cu cea mai mare încredere. Nu i se poate reproşa, însă, că ar fi abuzat vreodată de această încredere.
Se spune că toate soluţiile lui netradiţionale de gestionare a crizelor politice îşi găsesc, mai întâi, un opozant foarte dur în persoana preşedintelui. Totuşi, cei mai înverşunaţi inamici îi are în mijlocul opoziţiei. Aceasta, pentru că e un partizan convins al statalităţii moldoveneşti. Mai în glumă, mai în serios, M. Tkaciuk zice că e de acord cu Unirea, dacă aceasta ar fi condiţionată de Chişinău şi dacă la Moldova s-ar alipi, în afară de România, Ucraina şi Bielorusia. Toastul lui preferat este „Pentru frontiera moldo-chineză!”. Opoziţia a pierdut aproape de fiecare dată duelurile politice cu consilierul prezidenţial pentru probleme interne. Destrămarea principalului partid de opoziţie Alianţa „Moldova Noastră” (AMN), de exemplu, a avut loc nu în ultimul rând ca urmare a faptului că presa afiliată puterii, dirijată din umbră de M. Tkaciuk, a demonstrat că S. Urechean nu e un lider politic credibil, înainte de toate, pentru colegii săi. Abandonându-l recent pe Urechean, liberalii A. Ţăranu şi V. Pavlicenco au repetat, de fapt, acuzaţiile presei procomuniste de acum un an şi jumătate. Totodată, M. Tkaciuk îşi poate apropia, când e nevoie, cei mai bătăioşi adversari. Pe Iurie Roşca, bunăoară. Oamenii care s-au întreţinut cu M. Tkaciuk observă farmecul lui aparte cu care ghidează o discuţie spre obiectivele propuse, nonşalanţa cu care abordează cele mai complexe probleme de stat, predispoziţia pentru compromisuri.

» Omul de temut pentru adversarii politici ai comuniştilor
Deşi a fost unul dintre iniţiatorii şi promotorii Memorandumului Kozak (desigur, în versiunea pe care o considera, cu îndoielile inerente, acceptabilă pentru Moldova), adevăraţii lui duşmani se află, paradoxal, la Moscova, în Kremlin. Oamenii ştiutori spun că au existat destule încercări ale serviciilor secrete ruseşti de a-l discredita şi îndepărta de preşedinte. Ultima întâlnire a lui V. Voronin cu V. Putin era condiţionată de excluderea lui M. Tkaciuk din componenţa delegaţiei oficiale. N-a fost să fie. Din această cauză, alături de preşedinte, M. Tkaciuk rămâne omul de temut pentru adversarii politici ai comuniştilor din exteriorul şi din interiorul ţării, fie că e vorba de alegeri, de războaie informaţionale sau diplomatice. Altminteri, îşi adoră soţia, o rusoaică din rândul intelectualităţii rasate din Sankt Petersburg (oraşul unde M. Tkaciuk şi-a făcut doctoratul), îşi iubeşte fiul aflat în pragul pubertăţii, rămâne fidel profesiei sale de arheolog, eroului său romantic Che Guevara, chitarei şi naturii noastre moldoveneşti.
În august, când preşedintele e plecat în vacanţă, poţi întâlni pe malul Nistrului, la nordul Moldovei, un om între două vârste, cu barbă deasă şi neagră de caucazian, în ghete sport şi cu un rucsac enorm în spate, transpirat, numai praf, dar mereu zâmbăreţ. E Marc Tkaciuk, zis evreul, omul flexibil care găseşte oricând soluţii pentru grijile Preşedinţiei.

Sursa: VipMagazin
Preluat de pe blogul lui Victor Roncea