Parlamentul Republicii Moldova nu a izbutit sa-l aleaga pe Marian Lupu, presedintele Partidului Democrat, in functia de sef al statului. Lupu a fost singurul candidat. El a primit voturile celor 53 de deputati ai Aliantei pentru Integrare Europeana (AIE). Conform Constitutiei, ar fi avut nevoie de minimum 61 de voturi din totalul celor 101 deputati ai Parlamentului de la Chisinau. Cei 48 de deputati comunisti au parasit sala in timpul sedintei. Legea fundamentala prevede repetarea scrutinului in maximum 30 de zile. “Pana la alegerile repetate, Partidul Liberal nu va incerca sa convinga PCRM sa voteze. Ma gandesc la examinarea Rezolutiei Consiliului Europei privind condamnarea comunismului in R. Moldova. Nu vor? Sa nu voteze! AIE are mecanisme juridice clare, prin care presedintele va fi totusi ales. Veti afla in curand care sunt acestea”, a spus Mihai Ghimpu, liderul Partidului Liberal, care detine functiile de presedinte al Parlamentului si de presedinte interimar al statului. “Anuntarea organizarii alegerilor prezidentiale repetate este in conformitate cu legislatia in vigoare. Turul doi nu era posibil, deoarece avem un singur candidat. Urmeaza sa discutam si sa negociem pentru a vedea daca putem ajunge la un compromis”, a mentionat deputatul comunist Vladimir Turcanu. Un comunicat lansat de PCRM enumera printre cauzele refuzului de a-l vota pe Lupu: “Dezmatul in politica de cadre, demiteri pe motive politice, sistarea activitatii unui sir de programe in limba rusa, intimidarea jurnalistilor incomozi, instituirea cenzurii asupra mai multor posturi de televiziune, inclusiv audiovizualul public (cazurile Teleradio-Moldova, NIT, TOP NEWS, ANTENA-C, ziarele Moldova Suverana. Nezavisimaia Moldova“ si PIC). Prin aceasta atitudine, Voronin face presiuni asupra AIE pentru a-i acorda imunitate totala lui si apropiatilor privind faptele de coruptie si crimele din 7-8 aprilie 2009. Lupu e dispus sa-l vada scapat, dar liberalii nu pot face abstractie de electoratul lor, mai ales de tinerii care au avut de suferit. “Data alegerilor prezidentiale repetate va fi stabilita in zilele urmatoare. Alegerile vor avea loc nu mai tarziu de 30 de zile”, a spus Ion Plesca, presedintele Comisiei speciale pentru alegerea sefului statului. El a precizat ca, daca si alegerile repetate vor esua, va avea loc dizolvarea Parlamentului, insa nu mai devreme de 16 iunie 2010, adica la un an de la dizolvarea Parlamentului precedent.
Esec la Chisinau. Comunistii lui Voronin au blocat alegerea lui Marian Lupu in functia de presedinte
Kommersant: Kremlinul l-a chemat pe Voronin la Moscova pentru a-l convinge să-l voteze pe Marian Lupu
Kremlinul l-a chemat pe Voronin la Moscova la 30 octombrie, pentru a-l convinge să-l voteze pe Marian Lupu în funcţia de şef al statului, scrie Kommersant, cu trimitere la surse din interiorul administraţiei prezidenţiale din Federaţia Rusă.
Publicaţia mai precizează că astăzi, 31 octombrie, la Moscova se află şi preşedintele PDM, Marian Lupu, care are planificate întâlniri cu conducerea partidului "Edinaia Rossia" şi şeful administraţei prezidenţiale Serghei Narâşchin.
Explicaţia acestor întâlniri constă în faptul că, dacă "vor fi organizate alegeri anticipate, la conducerea Republicii Moldova ar veni forţe politice anti-ruse".
"Voronin a fost întâmpinat de către Serghei Narâşchin. Liderul PCRM trebuie să înţeleagă că el şi-a utilizat toate resursele politice. Noi i-am propus lui Voronin anume scheme de lucru pentru perioada următoare. Până în acest moment, el le-a ignorat. Să vedem cum se va comporta el acum", a comunicat sursa de la Kremlin pentru Kommersant.
"În schimb întâlnirile cu Lupu la Kremlin nu doar că sunt posibile, ele sunt planificate. El se va întâlni cu Narâşchin. Noi suntem gata să lucrăm cu el. Nu ne implicăm în jocurile politice din Republica Moldova, doar le urmărim", a mai precizat sursa Kommersant.
Sursa:
Voronin a luat din reşedinţa prezidenţială animalele de curte, murăturile şi maşinile de teren
La retragerea din funcţie, fostul preşedinte moldovean, liderul comuniştilor Vladimir Voronin, a luat cu el de la reşedinţa prezidenţială de la Condriţa caii, găinile, curcile, vaca şi viţelul, dar şi mobila din dormitorul prezidenţial.
Din pivniţa reşedinţei mai lipsesc şi borcanele cu murături şi gem, sticlele de vin de colecţie cu care Voronin s-a fotografiat de mai multe ori. De asemenea au fost luate şi maşinile de teren în care fostul preşedinte a pozat pentru jurnaliştii ruşi, dar şi chiuveta din baia dormitorului preşedintelui, în locul căreia a rămas doar gaura pentru scurgere din pardoseală şi ieşirile pentru robineţi.
Acestea sunt doar câteva lucruri constatate duminică, atunci când şeful statului în exerciţiu, Mihai Ghimpu, a efectuat o vizită la reşedinţa prezidenţială de la Condriţa, însoţit de jurnalişti. Vizita a trezit interesul presei mai ales că în ultimii ani jurnaliştii nu au avut acces mai departe de gardul cu sârmă ghimpată, lung de nouă kilometri, cu care au fost împrejmuite cele peste 500 de hectare de pădure unde se află reşedinţa prezidenţială.
Mihai Ghimpu a declarat că va cere Cancelariei de Stat, care are în administrare reşedinţa de la Condriţa, o inventariere strictă a dotărilor conacului, dar şi a modului în care au fost cheluiţi cei peste 33 milioane lei moldoveneşti (peste trei milioane dolari), luaţi din buget pe parcursul anilor în care Voronin a fost preşedinte pentru întreţinerea şi amenajarea reşedinţei de la Condriţa.
Fostul director adjunct al complexului rezidenţial, Gheorghe Creţu, devenit interimar după ce directorul şi-a depus demisia odată cu plecarea lui Voronin din funcţie, spune că toate lucrurile, inclusiv animalele şi mobila din dormitor, au fost luate de liderul comunist, pentru că erau "lucruri personale".
La reşedinţa prezidenţială, Mihai Ghimpu a fost tratat de către personal mai degrabă ca un intrus decât ca şef al statului. Într-o atitudine apropiată de ostilitate, personalul i-a explicat lui Ghimpu că în reşedinţă nu există nimic cu ce şi-ar putea servi oaspeţii - pe cei aproximativ 25-30 de jurnaliştii - iar în cele peste două ore în care Ghimpu s-a aflat pe teritoriul reşedinţei angajaţii nu au depus niciun efort pentru a face rost de plăcinte, ceai şi cafea, aşa cum îi rugase şeful statului.
La încheierea vizitei, când Ghimpu îi invita pe jurnaliştii îngheţaţi după "excursia" de pe malul lacului din pădurea în care se află reşedinţa să bea un ceai la cald, preşedintelui i s-a spus că în conac nu există nici măcar veselă pentru a servi oaspeţii cu ceai sau cafea.
Conacul de la Condriţa, a constatat Mihai Ghimpu, nu şochează prin lux şi extravaganţă. Clădirea, construită la sfârşitul anilor '60, a păstrat elementele de decor şi chiar de mobilier de atunci. Pun pe gânduri lucrurile care lipsesc şi modul în care au fost cheluite sumele importante alocate din buget. "Vom face o inventariere şi îi vom trage la răspundere pe cei care au luat abuziv lucruri de la reşedinţă", a promis Mihai Ghimpu.
Şi dacă clădirea conacului nu a şocat prin lux, coteţul pentru animale a depăşit imaginaţia jurnaliştilor. Încăperile dotate cu climatizare, cu faianţă până în tavan şi lemn masiv din care sunt facute uşile şi ţarcurile pentru porci, cai şi vite au impresionat cu adevărat. Cele şapte coteţe din faianţă şi lemn au ieşire în cuşti spaţioase din plasă de sârmă. Directorul interimar al complexului, Gheorghe Creţu, ne-a explicat că în fiecare coreţ erau ţinute câte 20-30 de păsări - găini, gâşte, curcani, prepeliţe, şi aşa mai departe - iar în ţarcuri mai era un cal, porci, o vacă şi un viţel. Întrebat de Mihai Ghimpu unde sunt toate vietăţile, Gheorghe Creţu a spus că "toate au fost luate". "Şi, chiar aşa, Vladimir Voronin a plecat cu vaca şi viţelul?", a ţinut să insiste Ghimpu. "Da, le-a luat pe toate", a confirmat directorul interimar. Iar jurnaliştii, care erau pregătiţi de un reportaj cu cai şi găini, au filmat doar câteva pene găsite prin coteţ.
Singurele vietăţi care au rămas la Condriţa sunt două lebede şi câteva raţe sălbatice, care trăiesc în prejama lacului artificial datând tot de la sfârşitul anilor '60. Podul suspendat peste lac duce pe o insulă, unde Gheorghe Creţu ne explică că lacul este dotat cu un compresor şi un sistem de încălzire ce pomprează aer cald pe suprafaţa lacului pe tot parcursul iernii, în aşa fel încât apa să nu îngheţe, iar raţele sălbătice să nu plece în ţările calde. "Sistemul mai are şi menirea de a proteja raţele de vulpi, care ar putea veni pe gheaţă din pădure. Dar din moment ce apa nu mai îngheaţă, şi raţele sunt în siguranţă", i-a mai explicat directorul interimar preşedintelui interimar.
În lac, există mult peşte, amur siberian şi crap românesc, spune responsabilul. Creţu mai spune că în pădirea din apropiere, unde există o făzănărie, au fost crescuţi mulţi fazani, care, întâmplător sau nu, au fost eliberaţi în luna iulie, exact când au avut loc alegerile parlamentare anticipate, iar Partidul Comuniştilor a pierdut majoritatea pentru prima dată în ultimii opt ani.
Gheorghe Creţu nu a ştiut să precizeze dacă fazanii au fost eliberaţi înainte sau după 29 iulie, când au avut loc alegerile, iar la insistenţele presei preşedintele Miahi Ghimpu i-a venit în ajutor. "Lăsaţi fazanii în pace, ei şi-au obţinut libertatea, să ne bucurăm pentru ei că au scăpat de comunişti. Acum, trebuie să facem şi noi lucrul ăsta!", a spus Mihai Ghimpu.
Voronin urzeste planuri cu Lupu
Seful comunistilor si cel al democratilor s-au intalnit ieri pentru discutii asupra alegerii unui presedinte al Republicii
Liderii Aliantei pentru Integrare Europeana au avut ieri o noua runda de negocieri cu comunistii in speranta ajungerii la un compromis politic in ceea ce priveste obtinerea a minimum opt voturi din partea PCRM pentru alegerea lui Marian Lupu in fruntea statului. Politistii din Republica Moldova si-au mentinut amenintarea ca vor intra in greva generala, in semn de protest fata de unele presiuni exercitate asupra lor de catre procurori in cazul violentelor de la 7 aprilie. Seful Partidului Comunist din Republica Moldova, Vladimir Voronin, a purtat ieri negocieri intr-un local de lux din Chisinau cu Marian Lupu, propunerea Aliantei pentru Integrare la fotoliul prezidential. Simultan, conducatorii din umbra au celor doua formatiuni politice, asa cum au fost numiti de presa de la Chisinau, Mark Tkaciuk si Dumitru Diacov, au avut la randul lor negocieri separate la "o cafea", informeaza portalul Stirea Zilei, citand o sursa din randul comunistilor. "Pana in acest moment nu avem niciun motiv de a-l vota pe Marian Lupu", a declarat Tkaciuk, dupa intalnirea de ieri.
Madalin Necsutu
ZIUA
Vladimir Voronin ar putea fi anchetat penal in legătură cu protestele din 7 aprilie
Fostul preşedinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, ar putea fi unul dintre oficialii care vor fi anchetaţi de către un grupul de urmărire penală, infiinţat pentru a investiga protestele postelectorale din 7 aprilie, de la Chişinău, relatează Unimedia.md, citata de NewsIn. Recent, Procuratura Generală, Ministerul Afacerilor Interne şi Serviciul de Informaţii şi Securitate au creat un grup de urmărire penală, in cadrul căruia s-a discutat despre "investigarea şi aprecierea acţiunilor factorilor de decizie, care au admis declanşarea violenţelor postelectorale din aprilie 2009", transmite serviciul de presă al Procuraturii Generale de la Chişinău. Vladimir Voronin a declarat după protestele din 7 aprilie că e mai bine "să fie distruse două clădiri", decat să "fie vărsat sange de om", referire la ordinul pe care il primiseră poliţiştii de a se retrage de la Parlament şi Preşedinţie, in momentul in care forţele de ordine erau obligate să păzească principalele instituţii ale statului. Pană in acest moment, nu se cunoaşte cine a ordonat retragerea poliţiştilor.
Alte semne de intrebare, pe care presa le-a formulat după acţiunile violente de protest, se referă la prezenţa unui grup de tineri poliţişti, studenţi la Academia de Poliţie, in faţa mulţimii de circa 30.000 de protestatari, in timp ce alte cateva sute de poliţişti, bine echipaţi, se aflau in spatele Preşedinţiei şi Parlamentului, dar nu au intervenit.
Ulterior, reprezentanţii forţelor de ordine, de această dată bine dotaţi şi echipaţi, au arestat cateva sute de tineri, pe care i-ar fi torturat in izolatoarele poliţiei. In urma protestelor din capitala Republicii Moldova, patru tineri au decedat in condiţii neclare, despre care presa a scris că ar avea o legătură directă cu loviturile aplicate de poliţişti.
Ziua Online
George Damian: Basarabia ramane in criza
Comunistii controleaza in continuare Republica Moldova. Aceasta afirmatie simpla poate fi completata de o alta: comunistii vor controla Republica Moldova si in viitorul apropiat. In primul rand Partidul Comunistilor nu s-a dezmembrat - nici macar nu si-a schimbat conducerea. Vladimir Voronin a ramas seful necontestat al comunistilor de la Chisinau, iar Marian Lupu nu a reusit sa realizeze bresa necesara pentru ca partidele pro-occidentale sa reuseasca sa controleze legislativul. La sfarsitul acestei saptamani trebuia sa se desfasoare primul scrutin prin care Parlamentul de la Chisinau ar fi ales un nou presedinte. Comunistii au aruncat in aer acest scrutin printr-o mutare eleganta: nu au nominalizat niciun candidat. Alianta pentru Integrare Europeana a ramas in aer cu singurul pretendent la postul de presedinte - fostul comunist Marian Lupu. Timpul se scurge in prezent in favoarea comunistilor care asteapta esecul alegerii unui nou presedinte si declansarea unor noi alegeri anticipate in luna ianuarie a anului viitor.
Intre timp, "Generalul Iarna" joaca de partea lui Voronin. Criza economica l-a silit pe primarul Chisinaului sa mareasca tarifele la caldura si transport public - iar comunistii au mobilizat pensionarii impotriva tanarului liberal Dorin Chirtoaca. Este foarte putin probabil ca se va reusi alegerea unui nou presedinte - cuvantul de ordine lansat saptamanal de Voronin este "nu" pentru Marian Lupu. Iarna de la Chisinau se anunta lunga si dificila - iar comunistii vor sti sa speculeze problemele sociale in cazul unor eventuale alegeri anticipate. Ca in zicala "daca ceva poate sa mearga prost, atunci va merge foarte prost" la Chisinau au inceput sa apara fenomene de violenta nemaiintalnite pana acum. Explozia grenadei din timpul concertului lui Stefan Banica Jr. a ramas fara explicatii pana in prezent. Insa un alt eveniment petrecut in aceeasi seara este de natura sa starneasca ingrijorari si mai mari: un grup de tineri imbracati in straie populare au fost batuti de o gasca de etnici rusi. Acest gen de incidente este de natura sa incinga si mai mult atmosfera tensionata din stanga Prutului. In aceasta perioada basarabenii au inca o ocazie de a alege in ce directie sa mearga. Iar rezultatul ultimelor alegeri indica faptul ca populatia nu se poate hotari intre Uniunea Europeana si Comunitatea Statelor Independente dominata de Rusia. Pe undeva exista si o mare greseala din partea Romaniei care ar fi trebuit sa faca tot posibilul sa tina deschisa granita de pe Prut si nu sa se ascunda in spatele unor vize greu de obtinut pentru basarabeni. Daca basarabenii ar fi putut circula liber in Romania in ultimii ani poate ca mai multi oameni ar fi fost atrasi de optiunea occidentala. Nici acum nu este prea tarziu sa fie usurat la maxim regimul vizelor si sa se mareasca ritmul pentru redobandirea cetateniei romane. In mod ciudat, Bulgaria anunta o crestere a numarului de cetatenii acordate etnicilor bulgari din Republica Moldova - si desi acestia primesc cetatenie si nu redobandesc un drept furat de fosta Uniune Sovietica, totusi nimeni de la Uniunea Europeana nu are ceva de spus. In acelasi timp la Bucuresti persista temerea "ce se va spune la Bruxelles"... Basarabia ramane in criza - mai precis ramane in continuare la mana lui Voronin si se indreapta amenintator spre alegeri anticipate. Care alegeri anticipate nu ar fi un dezastru daca cu acest prilej ar fi scosi comunistii din viata politica.
george.damian@ziua.ro
Iliescu a refuzat în 1991 oferta de unire a Moldovei cu România
♦ Ambasadorul Aurel Preda afirma ca, in 1991, Mircea Snegur i-a transmis de doua ori lui Ion Iliescu propunerea de unire a Basarabiei cu Romania. Snegur a trimis la Bucuresti doi emisari care sa-i propuna lui Iliescu realizarea unirii. Aurel Preda s-a intalnit in octombrie 1991, in Parcul Bordei din Bucuresti, cu Vasile Nedelciuc, presedintele Comisiei de politica externa din Parlamentul de la Chisinau, care era insotit de Anatol Plugaru, directorul SIS.
♦ Nedelciuc i-a transmis lui Aurel Preda propunerea de a-i asigura lui Snegur o functie de vicepresedinte al Romaniei in schimbul reunificarii. Mai precis, parlamentarii trebuiau sa introduca in textul noii Constitutii o prevedere privind mentionarea functiei de vicepresedinte al Romaniei pentru presedintele R. Moldova, oricare ar fi fost acela. Aurel Preda a transmis oficial informatia printr-un raport supervizat de Ministerul Afacerilor Externe catre Ion Iliescu .
♦ Puterea de la Bucuresti nu a dat nici un raspuns si nu a acceptat nici propunerea agreata de Chisinau, conform careia frontiera de pe Prut urma sa fie pazita numai de Romania. Ion Iliescu considera ca dezvaluirile lui Aurel Preda sunt simple fabulatii. „Asemenea informatii nu au ajuns la mine. Nu-mi amintesc, dar ideea era total nerealista. Erau atunci niste realitati peste care nu se putea trece. Armata a 14-a se afla pe Nistru”, ne-a declarat fostul presedinte al Romåniei.
Ieri, Vladimir Voronin si Zinaida Grecianii au depus flori la Monumentul lui Stefan cel Mare si Sfant. S-au tinut slujbe religioase in toate bisericile din centrele raionale ale republicii. S-a marcat astfel ziua in care Parlamentul de la Chisinau a aprobat Declaratia de independenta, iar comunistii vor sa induca ideea ca Stefan cel Mare este pionierul statalitatii Republicii Molotov. Putina lume mai stie insa ca Declaratia de independenta a fost elaborata de ambasadorul Aurel Preda din Ministerul Afacerilor Externe de la Bucuresti, la solicitarea presedinteluiu Mircea Snegur, moment evocat in cartea amintita. Aurel Preda a fost insotit atunci de tanarul diplomat Valentin Stan, care, ulterior, avea sa devina un antiist feroce. Situatia politica era volatila atat la Chisinau, cat si la Bucuresti. Premierul Mircea Druc fusese inlaturat la ordinul Moscovei, iar Ion Iliescu semnase in primavara ultimul tratat politic din lume cu Uniunea Sovietica.
Functia de vicepresedinte sau macar senator
Pare incredibil astazi, dar Mircea Snegur a trimis ulterior la Bucuresti doi emisari speciali, care sa-i propuna lui Ion Iliescu realizarea unirii. Ambasadorul Aurel Preda relateaza ca s-a intalnit in octombrie, in Parcul Bordei din Bucuresti, cu Vasile Nedelciuc, presedintele Comisiei de politica externa din Parlamentul de la Chisinau. La aproximativ 50 de metri veghea atent Anatol Plugaru, seful Serviciului de Informatii si Securitate al republicii. Nedelciuc i-a transmis lui Aurel Preda propunerea lui Mircea Snegur de a-i asigura o functie de vicepresedinte al Romaniei in schimbul reunificarii. Mai precis, parlamentarii, pe care Ion Iliescu ii domina foarte usor, sa introduca in textul noii Constitutii o prevedere privind mentionarea functiei de vicepresedinte al Romaniei pentru presedintele R. Moldova, oricare ar fi fost acela, iar unirea se facea. Aurel Preda a transmis oficial informatia printr-un raport supervizat de Ministerul Afacerilor Externe catre presedintele Ion Iliescu. Nici o reactie de la Cotroceni. Vasile Nedelciuc si Anatol Plugaru au revenit in acelasi loc peste o luna, insistand pentru obtinerea unui raspuns. „Uite, noi credem ca am exagerat. Renuntam la postul de vicepresedinte al Romaniei, dar solicitam un post de senator de drept pentru presedintele Snegur“, a spus Vasile Nedelciuc. Conform uzantelor, Aurel Preda redacteaza un nou raport catre Ion Iliescu. Nici un raspuns. Recent, ambasadorul a publicat cartea „Memoriile unui diplomat oarecare“ si i-a oferit-o lui Ion Iliescu: nici o reactie!
„Am fost prosti fiindca am fost saraci“
„Noi chiar credeam atunci in reunificare. Am insistat pe langa Snegur ca Declaratia de independenta s-o citeasca cineva clar si sa spuna populatiei adevarul. Se stransesera aproximativ un milion de basarabeni in Piata Centrala din Chisinau. A vorbit un scriitor din Gagauzia, care nu prea stia nici ruseste, nici romaneste, dar a spus un lucru extraordinar: „Oameni buni, am fost prosti pentru ca am fost saraci; am fost saraci pentru ca am fost prosti. Daca vrem sa scapam de saracie, nu mai trebuie sa fim prosti si de aceea trebuie sa ne unim cu Romania“. Insusi Snegur mi-a talmacit ce spunea scriitorul. Oamenii din piata plangeau si se imbratisau, asa ca sa nu-mi spuna mie nimeni ca basarabenii nu voiau unirea“, isi aminteste Aurel Preda. Primele semne ca „emanatii“ nu voiau sa auda de unire au aparut cand ambasadorul Aurel Preda, care primise misiunea insarcinat cu afaceri, a propus sa nu se spuna ambasada la Chisinau, ci reprezentanta Bucurestiului la Chisinau. Teodor Melescanu nici n-a vrut sa auda. „Dupa cele doua intalniri cu Vasile Nedelciuc, am mai avut o revelatie la Iasi, in cadrul unei comisii mixte a granicerilor. Comandantul trupelor de graniceri din Romania era generalul Dumitru Luca. Noi am propus ca paza frontierelor R. Moldova sa fie asigurata numai de catre Romania, astfel ca paza sovietica sa fie inlaturata. In urma raportului nostru catre presdintele Ion Iliescu, nu s-a primit nici o reactie. Lui Iliescu nici nu i-a trecut prin cap sa faca unirea.“ Aurel Preda nu crede ca Iliescu se temea ca propunerea reunificarii ar fi fost „o provocare marsava“ din partea lui Snegur. Pe-atunci, Ministerul Afacerilor Externe de la Chisinau era sprijinit consecvent de Directia Juridica si a tratatelor din MAE de la Bucuresti. Ulterior, Marcel Dinu a schimbat radical orientarea de la MAE Bucuresti, iar Ion Iliescu il asculta orbeste. „Daca Ion Iliescu accepta, se facea unirea atunci. Sigur, cei de la Chisinau ar fi pus niste conditii asa cum a procedat si Pantelimon Halipa la 27 martie 1918 sau ca Iuliu Maniu pentru Transilvania. Ion Iliescu nu mi-a transmis macar un formal „Multumesc!“…
Spaima atavica fata de Rusia sau angajamentul?
Mircea Druc, primul sef de guvern anticomunist si ist de la Chisinau, este uluit de dezvaluirile lui Aurel Preda: „Este un adevar catastrofal. A fost un moment formidabil, comparabil cu momentul din 1992, cand eu i-am propus lui Ion Iliescu sa lase circulatia libera pentru leul romanesc in Basarabia, la concurenta cu rubla si cu cuponul moldovenesc. Nedelciuc era pentru mine o personalitate controversata, dar este un om instruit. El nu a votat pentru referendumul din martie 1991 pentru pastrarea URSS. Despre Ion Iliescu stiu ca nu a fost niciodata ist si nici nu era sigur ca va ramane presedinte. Parlamentarii de la Bucuresti nu ar fi respins o asemenea propunere. Nici Snegur nu era sigur de soarta lui. Cat am fost prim-ministru, Ion Iliescu nu m-a primit niciodata. A venit insa cu Petre Roman la Spitalul Elias, unde fusesem internat dupa ce am fugit de procurorii lui Gorbaciov de la Chisinau“. Era Ion Iliescu un tradator al intereselor Romaniei sau era bolnav de spaima fata de orice adiere de la Moscova? In toate cartile dumisale, parintele democratiei originale nu lamureste nici aceste aspecte. In Constitutia Romaniei nu exista nici o referire la reintregirea nationala, asa cum era in Constitutia Republicii Federale Germania. Acum, Republica Molotov se transnistrizeaza lent si fiindca parlamentarii de la Bucuresti au adoptat de fapt independenta Basarabiei fata de Romania, iar nu de Rusia. Medvedev l-a felicitat din nou pe Voronin si i-a propus „un parteneriat strategic adancit“. Pana una-alta, orginalul Declaratiei de independenta s-a pierdut in focul de la 7 aprilie 2009.
Viorel Patrichi
Voronin lasat din brate de Moscova
Voronin a fost lasat din brate de Moscova. Presedintele rus Dmitri Medvedev i-a transmis omologului sau de la Chisinau ca parteneriatul dintre Rusia si Republica Moldova este extrem de important "indiferent de sezonul politic". Vladimir Voronin ar trebui sa fie un om politic condamnat. Dinspre Uniunea Europeana nu ar trebui sa se mai poata astepta la niciun fel de ajutor. La Washington nu-l iubeste nimeni. Iar acum Moscova l-a abandonat. Voronin a reusit vreme de opt ani de zile sa faca un slalom intre cele trei mari centre de putere globale. A promis fiecaruia dintre aceste centre ceea ce a vrut sa auda - si a facut de fiecare data pe dos.
Nu vreau sa fiu inteles gresit cand spun ca am tot respectul pentru Vladimir Voronin. S-a dovedit a fi un politician viclean, care si-a urmarit cu tenacitate scopurile si in mare parte a reusit sa si le atinga. Ca scopurile sale au fost imbogatirea pesonala, mentinerea la putere cu orice pret, mentinerea Republicii Moldova in afara Uniunii Europene, ruperea relatiilor cu Romania - toate acestea indica in ce directie se indrepta Voronin si de ce trebuie sa dispara ca om politic. Insa abilitatea sa ramane o certitudine.
Insa Vladimir Voronin a gresit fundamental: a crezut ca poate sa isi asume angajamente pe care sa nu le respecte. Lenin, Stalin, Hitler - toti acestia au crezut acelasi lucru - insa Voronin nu se poate compara cu niciunul dintre ei. Represiunea brutala din 7 aprilie a demonstratiilor anticomuniste dovedeste faptul ca Voronin mai are resurse sa se mentina la putere. Insa in acest caz Voronin risca o izolare internationala totala si ii va condamna pe romanii dintre Prut si Nistru sa traverseze criza economica in lipsa oricarui sprijin extern. In eventualitatea in care Voronin va alege sa se mentina la putere cu orice pret nu va face decat sa amane rezolvarea unei situatii explozive pe o perioada nedeterminata. Iar explozia va fi una extrem de puternica in momentul in care comunistii de la Chisinau vor pierde controlul supapelor.
Cel mai probabil insa Voronin va renunta la puterea absoluta pe care a detinut-o pana acum in urma avertismentului primit de la Moscova si va prefera sa colaboreze cu partidele liberale. Viclenia sa il va face pe Voronin sa negocieze la sange cu partidele liberale si sa obtina unul dintre cele trei posturi cheie de la Chisinau - presedinte, premier sau presedinte al Parlamentului. Oricare din aceste posturi, laolalta cu cei 48 de parlamentari comunisti il va trasforma pe Voronin intr-un conducator de facto al Republicii Moldova. Victoria liberalilor de la Chisinau devine astfel o infrangere. Blocajul politic dintre Prut si Nistru ramane o amenintare reala.
Mai trebuie spus un lucru: Voronin are in orice moment posibilitatea sa arunce Republica Moldova intr-o noua serie de alegeri anticipate - care vor avea loc cel mai probabil in luna ianuarie a anului viitor. Doar ca nimeni nu isi doreste acest lucru - nici macar Voronin. Insa posibilitatea ramane. O ultima remarca: daca Voronin nu mai este preferatul Moscovei de la Chisinau inseamna ca altcineva a ocupat acest post de vreme ce Rusia pare sa fie de acord cu inlocuirea comunistilor. Ramane sa vedem cine va fi noul om al Moscovei - nu ca ar fi lipsa de candidati, mai trebuie sa vedem cine va fi cel ales.
George DAMIAN
ZIUA
Aroganta imposturii si “noii agenti” ai rusoilor

Ţin să menţionez, înainte de toate, că aceste 3 asociaţii nici măcar nu există. Asociaţiile de basarabeni care activează (unele doar cu numele) pe teritoriul Romaniei sunt:
- Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Bucureşti
- Liga Studenţilor Basarabeni din Bucureşti
- Asociaţia Studenţilor şi Elevilor din Bucureşti
- Uniunea Naţională a Tinerilor Basarabeni, Bucureşti
- Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Constanţa
- Organizaţia Studenţilor Basarabeni şi Bucovineni din Braşov
- Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Timişoara
- Asociaţia Studenţilor şi Elevilor Basarabeni din Oradea
- Asociaţia Tinerilor Basarabeni din Iaşi
- Grupul de Iniţiativă a Românilor Basarabeni din Suceava
- Grupul de Iniţiativă Basarabeană din Cluj
- Liga Studenţilor Basarabeni din Timişoara (G.I.)
- Liga Studenţilor Basarabeni din Galaţi (G.I.)
- Asociaţiile Studenţilor Basarabeni din Craiova
- Liga Studenţilor Basarabeni din România
- Uniunea Naţionala a Tinerilor Basarabeni, Sibiu
- Clubul Studenţilor Basarabeni şi Bucovineni, din cadrul Ligii Studenţilor din Galaţi
Acest material al SIS-ul nu este primul de acest tip, ci vine după altele două, apărute în decursul ultimului an.
Primul a apărut în ziarul “Moldova Suverană”, în data de 18 iunie 2008, şi avea următorul titlu: “Studenţii din Republica Moldova – o pradă uşoară pentru serviciile secrete din România”, fiind semnat de “Un grup de tineri, studenţi în Romania.”
Al doilea a apărut în data de 13 martie 2009, a fost trimis de pe aceeaşi adresă de mail ca ultimul, studentbas@yahoo.co.uk, de către „Asociaţia Basarabenilor din România” şi adresat Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe al României, Preşedenţiei României, ONG-urilor studenţilor basarabeni din România şi mass-mediei din România şi Moldova, după cum se arată în materialul nr.2, apărut pe blogul azumix.ablog.ro, preluat de basarabeni.ro şi dezminitit de aceeaşi Moldova Suverană.
În toate aceste materiale, se susţine că studenţii basarabeni din România, în mare parte lideri şi membri ai unor asociaţii enumerate mai sus, sunt racolaţi de SRI şi SIE, instruiţi de politicieni români şi finanţaţi de anumite instituţii ale statului român în vederea promovării unor idei unioniste, ceea ce ar reprezenta un atac la statalitatea Republicii Moldova.
De fapt, acesta reprezintă un atac la adresa României şi a instituţiilor acesteia, Preşedintelui României, Traian Basescu, secretarului de Stat, şefului Departamentului pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni (DRRP), Eugen Tomac si altor oficialităţi din România.
Este o trecere în revistă a tuturor asociaţiilor de basarabeni din România, a liderilor acestora şi a activităţilor întreprinse de aceştia, cu excepţia unei singure, LSB Bucureşti inclusă în LSB România, liderul acestor două asociaţii nefiind menţinat în materialul nr. 2, în care sunt trecuţi, practic, toţi activiştii oengişti basarabeni, cu excepţia lui Tudor Cojocaru.
Noii Golani şi Noua Dreaptă
Cel de al treilea material dedică un pasaj şi grupurilor Noii Golani şi Noua Dreaptă:
“Dezaprobăm şi acţiunile cunoscutei organizaţii românesti „Noii Golani”, care pe site-ul www.romanism.net şi-a afişat printre primii filmele „Agonia surzilor” şi „7 aprilie”, orientate împotriva statalităţii Republicii Moldova. În paralel continuă să-şi desfăşoare activitatea extremistă organizţia “Noua Dreaptă”. Ambele, cu acceptul SRI fiind lăsate să acţioneze liber împotriva statalităţii Republicii Moldova.”
Cine sunt aceste grupări? 
harta ciuntita de "noii golani"
Şi Noua Dreaptă şi Noii Golani şi-au recrutat personalul din incintele stadioanelor de fotbal.
Ambele formaţiuni au aceeaşi formulă a înnoirii – complet diversionistă, adică… vechea Dreaptă, Dreapta pur şi simplu nu mai era bună, trebuia una mai lustruită, Noua, iar “vechii golani” erau şi ei perimaţi, deci e nevoie de unii de moda noua.
Noii Golani sunt promotorii campaniei preluate de la Noua Dreaptă – “Basarabia Pamânt Românesc”, dar au adăugat o linie proprie acestei campanii, care devine astfel una de dezinformare şi îndobitocire, promovând o hartă ciopârţită a României Mari, în care au uitat “din greşeală” să treacă şi judeţe din sudul Basarabiei: Ismail, Cetatea Albă, Chilia, Bolgrad, Bucovina de Nord, ţinutul Herta şi Cadrilaterul, pământuri româneşti în aceeaşi masură, smulse din trupul ţării de aceeaşi ruşi, ucraineni şi bulgari.
Astfel, devin promotorii, sub platforma “românismului”, a unei aşa zise campanii pro-Basarabia, ilustrată prin harta ciuntită promovată pe timpul lui Brejnev şi difuzată în proporţii de masă. Mii de tineri români poartă tricouri cu această hartă, în nenumărate oraşe din România harta poate fi văzută lipită pe pereţii clădirilor, internetul este plin de imagini ale aceleiaşi hărţi. Mai mult chiar, şi pe Wikipedia au fost deja aşezate aceste reprezentări falsificante ale Romaniei. Atacul la harta mentală a desfăşurării româneşti dintr-o zonă cheie a Basarabiei, convine forţelor pro-moldveneşti şi pro-ucrainene, denaturându-se astfel adevărul despre teritoriile româneşti încarcerate astăzi în hotarele Moldovei şi Ucrainei.
În ce-i priveşte pe ceilalţi diversionişti, care se imbracă tot cu hainele altora, ale legionarilor, “legionarismul” şi “nationalismul” celor de la Noua Dreaptă este, de asemenea, numai de lustru şi faţadă, nu are nici un rezon sufletesc adânc. Cum ar putea fi aceştia naţionalişti români când îi vedem alăturaţi ruşilor extremişti, creaţi şi susţinuţi din umbră de KGB. Noua Dreaptă a semnat recent un acord de parteneriat cu o grupare neo-fascistă de pe teritoriul Rusiei, “Евроазиатский соrюз молодежи” (Uniunea Tinerilor Euroasiatici), după cum arată un articol apărul pe un site rusesc.
De altfel şi simbolistica celor de la Noua Dreaptă spune destule despre orientarea lor reala: ei se afişează cu tot felul de însemne celtice, neo-pagâne şi chiar dacă se îmbracă în verde şi flutură steaguri verzi, pe fond sunt nişte tipi penibili – ce intră în categoria imposturii derizorii – cei care compun “organizaţia”, care nu are oricum mai mult de 60-70 de membri.
Evident că dacă este tolerată existenţa unei astfel de organizaţii, înseamnă că cineva extrage un profit din prezenţa publică a unora aşa zise organizaţii extremiste.
Aflăm imediat şi cine trage profitul, cui folosesc manifestările membrilor Noii Drepte şi “noilor golani”de pe site-ul www.pcrm.md, unde Partidul Comunist aflat de aproape 10 ani la conducerea RM, “tremură” de spaimă la adresa “teribilei” organizaţii care ameninţă independenţa ţărişoarei. Găsim luări de cuvând ale deputatului comunist Grigore Petrenco şi materiale numeroase care încearcă să alinieze aşa zisele şi inventatele legături Traian Băsescu – Noua Dreaptă, Traian Băsescu – Dorin Chirtoacă, Dorin Chirtoacă – Noua Dreaptă, etc.
Procedura este clasică sovietică şi aduce aminte de statuia Soldatului Sovietic Eliberator din centrul Chişinăului, a cărui soclu se referă la eliberarea Moldovei de “fasciştii români”. E o formă de propagandă îngroşată specific anilor ‘50 şi Războiului Rece, perioadă în care inamicul URSS-ului, era identificat cu Vestul imperialist şi fascist. Aşa cum se ştie, nici atunci Vestul nu era fascist/nazist şi nici acum România/Vestul nu are nimic de a face cu hitlerismul-nazismul-fascismul. Comuniştii au mai acuzat de “extremism, xenofobie şi intoleranţă” diverse ziare din Moldova pretinzând că ar avea legături cu mişcarea legionară. Din câte ştiu eu, dacă ar fi existat astăzi vreo mişcare legionară pe cuprinsul României, s-ar fi văzut sigur până acum măcar câţiva comunişti ciuruiţi de gloanţe. Până una alta, cei care au omorât, cei care sunt vinovaţi de crime şi de atacuri contra populaţiei civile din Chişinău şi Bucureşti sunt comuniştii Ion Iliescu şi Vladimir Voronin.
Aşa cum Noua Dreaptă nu reprezintă decât o adunătură de epigoni, imitatori ai vechilor legionari, tot astfel impostorii cu numele de “Noii Golani” sunt epigonii şi imitatorii caricaturali ai vechilor golani ai Pieţei Universităţii, cei care au ţinut piept, singuri împotriva tuturor, regimului pro-sovietic a lui Ion Iliescu.
Un alt impostor: Tudor Cojocari
(La îndemnul dirigintei lor, 4 elevi de la liceul “Gheoghe Asachi” din Chişinău au săvârşit un gest notabil în octombrie 2006: au dat jos o plăcuţa, pe care scria “Liceul moldo-francez”, înlocuind-o cu româno-francez. Actul, de bun simţ elementar a fost fructificat ulterior de unul dintre elevi, devenit nici mai mult nici mai puţin decat “erou” …
Din cei patru tineri, toţi aflaţi la studii în România, doar unul s-a implicat activ în mediul studenţesc “apolitic” din România, iar restul au rămas pe dinafară, acesta fiind Tudor Cojocari, actualul preşedinte LSBB/LSBR. “Eroicule” – aşa îi place să i se spună de către fete. Cu toate că, după spusele unuia dintre ceilalţi 3 tineri, Vitalie Zgarbur, pe care l-am cunoscut anul acesta la Şcoala de Vară de la 2 MAI, Tudor Cojocari a fost cel mai fricos dintre ei, fugind primul de la locul faptei.)
Textul lui Tudor Cojocari despre asociaţiile studenteşti din România (vezi aici) vine ca o completare la celelate texte apărute până acum despre asociaţiile basarabenilor din România realizate, mai mult ca sigur, de colaboratorii SIS, dintre care unul a fost publicat în Moldova Suverană.
Şi textul lui Cojocari şi textele SIS-ului înferează cu mânie oarbă pe unii din liderii mai vechi ai asociaţiilor de studenţi din România. Astfel, “ppcd-iştii” atât de urâţi de Cojocari sunt stigmatizaţi de raportul SIS ca fiind colaboratori ai serviciilor de informaţii româneşti SRI, SIE, etc, etc. (Înfăţişarea în alb şi negru şi ostracizarea tinerior simpatizanti ai PPCD indică o politică de polarizare cel puţin ne-sinceră în premiză.)
Aşa că iată cum ţintele se suprapun.
De altfel, pe fond, întreaga jeluire a lui Tudor Cojocaru nu-i altceva decât o prolixă trecere în revistă a tribulaţiilor organizaţiilor moldoveneşti care de ani şi ani de zile se zbat să se facă că există când, în realitate, ele sunt în majoritate infiltrate, controlate, penetrate şi abuzate de colaboratori şi agenţii serviciilor noastre dragi de la Chişinău.
În realitate, mai toate grupusculele şi grupurile exprimă interesele unor grupări partinice de la Chişinău, iar alura de independenţă pe care şi-o asumă ipocrit Tudorache este praf în ochi, deoarece el este membru tot al unui partid care pe scena politică moldovenească nu a însemnat nimic până la alegerea lui Dorin Chirtoacă în funcţia de primar al Chişinăului. Ca şi la Bucureşti, toate grupările politice de la Chişinau au “schelete în debara”. Iar curvăsăria din viaţa politică de pe ambele maluri ale Prutului este aidoma.
Pretenţiile de independenţă si de activitate în interesul exclusiv al studenţimii sunt de cele mai multe ori vorbe în vant.
Istoria vieţii politice de la Chişinău n-a început odată cu descoperirea ei de către Tudor Cojocari şi a celor de la “Noii Golani”, mari susţinători ai „opoziţiei” de la Chişinău. Înainte ca ei să deschidă ochii în politică, vreme de 15 ani, principala forţă politică cu orientare pro-românească a fost PPCD. Dacă Tudor Cojocari ar avea onestitate în analizele sale socio-politice, ar fi bine să se inspire din activitatea îndelungată a profesorului său Dan Dungaciu, dusă alături de PPCD.
După cum scria chiar Dan Dungaciu, succesul lui Chirtoacă la primăria or. Chişinău a fost alimentat tocmai de munca de peste un deceniu a PPCD şi “Noii Generaţii” de consolidare a identităţii românesti în rândurile tinerilor de la Chişinău.
Contextul în care PPCD a ajuns să se asocieze cu PCRM este ignorat voit de tânărul politician Tudor Cojocari. E păcat că nu-şi aduce aminte de succesiunea revoluţiilor laleleor la Tbilisi, trandafirilor la Kiev, care a culminat cu revolutie oranj ce a cuprins intregul spatiu GUAM respectiv Georgia, Ucraina, Moldova, şi finalmente, România.
Organizatorii din spate ale acestor revoluţii sunt americanii, iar aşezarea lui Iurie Roşca în aceeaşi barcă cu Voronin, care a refuzat semnarea memorandumului Kozak, a avut loc la insistenţele celor trei preşedinţi portocalii: Iuşcenko, Saakaşvili şi Băsescu.
Prin planul Kozak se obţinea controlul total – şi legal mai ales al Basarabiei. PPCD s-a împotrivit în strada, a organizat mari demonstraţii de protest, iar Voronin a renunţat în ultimul moment să semneze Memorandumul Kozak, Putin anuland vizita la Chişinău. Voronin a devenit atunci preferatul Occidentului.
Declaraţia recentă făcută de Traian Băsescu la postul public de radio, cu privire la sprijinul acordat lui Vladimir Voronin în formarea unei majorităţi în primăvara anului 2005, când Voronin a fost ales pentru a doua oară preşedinte al Republicii Moldova cu voturile Partidului Popular Creştin Democrat, este semnificativă pentru oricine are urechi de auzit.
Acuzele lui Tudor Cojocari se înscriu de fapt în linia manipulatoare şi mincinoasă de-a dreptul a unor grupări politice de la Chişinau cu orientare pro-moscovită dovedită, iar acţiunea sa este cu atât mai perfidă cu cât acesta se pretinde ipocrit neangajat politic şi interesat exclusiv de binele basarabenilor veniţi la studii în România. Legătura sa directă cu gruparea “noilor golani” şi cu campania acestora de dezinformare trasează încă un contur semnificativ al profilului sau. Deşi şi el promoveaza harta ciuntită a aceastora, chiar în contul său de flickr există o fotografie a sa cu o imagine a hărţii României Mari – ceea ce arată ca el ştie prea bine cum arată România şi Basarabia. Poza este mai veche şi probabil că între timp alţii – “noi prieteni” de-ai săi l-au lămurit să promoveze o hartă “nouă” cu un cu totul alt mesaj.
cojocari stie harta corecta a Romaniei
Convingerile pro-moscoviciste ale lui Tudor Cojocari
Pe blogul lui Cojocari găsim un reper interesant care oferă o imagine asupra convingerilor sale. Este vorba de o recenzie dedicată lui Serghei Moscovici (vezi aici), de fapt un material extins de pupincureală dedicată unui comunist din vechea generaţie bolşevică lăudat şi prezentat cu entuziasm de “anticomunistu” Tudorachi. Acest Serghei Moscovici, modelul lui Cojocari, este un alt tovarăş al familiei Tismeniţki, născut în România, ţară pe care a părăsit-o la vârsta de 22 de ani, al cărui fiu, Pierre Moscovici, a continuat tradiţia comisarială, devenind comisar european, fostul raportor şi supraveghetor al României din partea Parlamentului European.
Pe saitul romaniamurdara.ro am găsit o scurtă prezentare a acestui bolşevic-model, completată cu un text ce aparţine lui Paul Goma, un dizident autentic, basarabean care nu mai are nevoie de vreo prezentare.
“Născut în 1928 sub numele Strul Hers Moscovici, într-un mediu sionist, actualul Serge a optat pentru comunism, intrând în 1939 în reţeaua ilegală şi conspirativă de partid. Partidul era în afara legii deoarece Internaţionala proclamase dorinţa ruperii României în bucăţi atribuite « imperiilor » din jur. Structurile moscovite, CEKA, NKVD, au creat reţele clandestine între care se găsea şi Strul Moscovici, al cărui agent de legătură purta numele conspirativ de Kappa. Amicul cel mai apropiat din acea perioadă a lui Moscovici, Gheorghe Crăciun, va fi cunoscut peste ani drept macelarul de la Aiud sau torţionarul de la Aiud, director al penitenciarului Aiud.
La un moment dat, Moscovici alege varianta traiului în zone mai aerisite, conform unui plan mai larg de răspândire în Occident (vezi şi cazul trotkistilor Virgil Ierunca şi Monica Lovinescu) ; se duce la
Conform dezvăluirilor lui Paul Goma (foto mai sus din Jurnalul sau), adevăratul patron din umbră al Editurii Polirom ar fi chiar Serge Moscovici, fostul agent bolşevic Strul. Dacă este aşa, nu este singura instituţie acoperită în care funcţionează oameni educaţi de Moscova în specificul tehnicilor conspirative. La Polirom dar şi la Humanitas s-au concentrat reprezentanţii unui « curent » izvorât din celule ideocratice adânc scufundate şi bine infăşurate de reţeaua « conspiraţiei deschise ». Grupul mai funcţionează şi în jurul unor reviste precum « Sfera politicii », « Politica », « 22 », « A treia Europa » susţinute de Soros, sau « Dilema Veche », susţinută de Patriciu, « Idei în Dialog », supliment cultural al publicaţiei Caţavencu, sau « Observator Cultural » întreţinută de avocatul GDS, dar şi în alte edituri, catedre, universităţi, cum ar fi Universitatea Central-Europeană (CEU) a lui Soros, cu sediul central la Budapesta. Însăşi Polirom are un « Supliment de Cultură » dăunător şi ramificaţii asijderii ân Republica Moldova.
Această grupare generic adapostită sub sigla GDS participă la fenomenul postdecembrist al acţiunii de « înfăşurare » a României într-un înveliş geopolitic falsificator, care desfigurează chipul acestei ţări şi al acestui popor în lume. Polirom este o verigă, un nod, care are un rol bine stabilit în « revoluţia culturală », în operaţiunea « revizurii noţiunilor ». Acţiunea este rezultatul cooperării unor panideii, unor « internaţionale », a celei clasice, la vedere, Kominterniste cu cea a Mitteleuropei, de tipar neokominternist, care s-a afirmat şi s-a stabilizat în Europa Occidentală, începând de prin anii ‘70. Efectele ei sunt pe deplin vizibile după 1989. Frontul Salvării Naţionale (FSN) în care s-au regăsit iniţial majoritatea actorilor GDS, la comanda lui Silviu Brucan, a fost expresia panideii imperiale de sorginte moscovită cu un rol major în operaţia de falsificare şi/sau dislocare a ideii naţionale din spaţiul mental românesc.
Reţeaua are drept un obiectiv, pe termen lung – cel puţin o generaţie sau două -, acela de a obţine puterea totală, după modelul sovietic dar cu mijloace moderne, de a desfigura şi remodela “harta mentală” a poporului român. Actorii acestei grupări ideologice, anti-ortodoxe şi anti-româneşti, (regizorii stau mai la distanţa) încearcă să definească o anume “hartă cognitivă” pe care s-o impună utilizând resursele aparatului instituţional, în care şi-au găsit loc în poziţii cheie atât înainte cât şi după 1989. Astfel acţionează continuu la erodarea şi distrugerea simbolurilor naţionale, a pilonilor românismului, a culturii şi ortodoxiei, de la Ştefan cel Mare şi Sfânt la Sfinţii Închisorilor, de la Eminescu la Părintele Staniloae.
O preocupare constantă, de ordin strategic este rescrierea istoriei, « prelucrarea » acesteia – respectiv ocultarea rădăcinilor ateist-bolşevice ale ciumei roşii, stergerea din memoria şi de pe retina supravieţuitorilor şi urmaşilor a adevărului, folosind inclusiv şi mai ales mijloace instituţionale. Polirom este doar un instrument de smintire, ce face parte din mai vasta operă de « inginerie socială » la care mosmondeşte neobosit fostul agent bolşevic Strul Moscovici, alături de alţii ca dânsul, moştenitori ai misiunii lui Leon Tisminenski, fiul şi tovarăsii săi de drum Mungiu, Pleşu, Patapievici, Codrescu-Adolf eiusdem farinae…
În laboratoarele criminalei revoluţii franceze, continuată apoi de cea marxist-leninistă, s-au pus bazele teoretizării politice în concepte precum « stânga » şi « dreapta ». Revoluţia (revolvo – întoarcere pe dos) a însemnat atunci peste 200 000 de victime şi zeci de milioane pânp astăzi. Tot cu aceeaşi ocazie s-au pus bazele actualului sistem politic – falsa şi formala idee de dreapta şi stânga – închipuită la origine de iacobini şi girondini – aşezaţi pe scaune unii la stânga şi alţii la dreapta pupitrului central, de fapt aceeaşi grupare de bolnavi. După tiparul acesta, astăzi, anodini cu diverse pseudonime, o fac pe « teoreticienii de dreapta », alături de alţi anti-creştini şi anti-români notorii, cu toţii hulitori ai lui Eminescu, în timp ce alţii, de aceeaşi teapă, se ocupă de « valorile stângii ».
Tovarăşii au ştiut să se împartă după modelul « revoluţionar », pentru a acoperi întregul spectru politic, administrativ, cultural şi a controla total ţările ocupate.”
Aşadar, în ce-l priveşte pe studentul la sociologie Cojocari, cel care îşi îndeamnă colegii să “ia lumină” de la un Moscovici, lucrurile stau clar (şi) la capitolul formare şi educaţie. E greu să mai adaugi ceva după această trecere în revistă a grupării din care intenţionează să îşi tragă seva “liderul” nostru de generaţie…
Impostura este o haină îmbracată de mulţi dintre cei care ies în faţă ca păduchele pe frunte, în lumea politică de la Bucureşti şi Chişinău. Cojocari nu face deosebire şi îi prevedem un viitor politic pe măsură.
Presa rusă: Marian Lupu la conducerea R. Moldova ar fi o variantă de compromis pentru Moscova
Venirea la conducere in Republica Moldova a Partidului Democrat, condus de Marian Lupu, care se pronunţă impotriva aderării la NATO şi susţine statutul de neutralitate, ar reprezenta o variantă de compromis pentru Moscova, scrie Kommersant, citat de NewsIn. Alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova au impărţit ţara in două tabere, scrie Kommersant. Rezultatul scrutinului in urma căruia comuniştii au obţinut 44,7 la sută din sufragii, iar opoziţia restul de voturi nu a făcut decat să confirme faptul că există două Moldove : una pro-occidentală, iar alta, după cate se pare, pro-rusă. De altfel, numărul adepţilor celei din urmă scade treptat, consideră publicaţia rusă.
La alegerile din 29 iulie Partidul Comuniştilor a obţinut 48 de mandate, PLDM - 18 mandate, PL - 15 mandate, PD - 13 mandate şi AMN - 7 mandate de deputat.
In această situaţie, varianta de compromis pentru Moscova ar putea fi - bineinţeles, in cazul in care Partidul Comuniştilor nu va reuşi printr-o minune să-şi invingă oponenţii interni - venirea la putere a Partidului Democrat condus de Marian Lupu, care a imprumutat de la comunişti refuzul categoric de aderare a Republicii Moldova la NATO. "Necesitatea relaţiilor strategice cu Rusia şi prezenţa Republicii Moldova in CSI sunt lucruri atat de evidente, incat nu mai avem ce discuta in acest sens", a declarat Lupu pentru revista Ogoniok, citată de Kommersant. "In ceea ce priveşte NATO, sunt convins că Republica Moldova ar trebui să-şi păstreze statutul de neutralitate", a adăugat el.
Voronin nu vrea sa auda de liberali
După anunţarea rezultatelor finale ale alegerilor parlamentare de miercuri, partidele dispun de timp suficient pentru discuta despre alcătuirea unei coaliţii ce ar putea forma nu doar guvernul, dar şi să aleagă preşedintele ţării, consideră publicaţia rusă Gazeta in articolul intitulat "Opoziţia caută democraţi printre comunişti". Faptul că recent formata coaliţie nu se va destrăma a devenit limpede după ce liderii Partidului Democrat, pe susţinerea cărora au mizat comuniştii, au declarat deschis că nu poate fi vorba de formarea unei alianţe cu PCRM, a spus pentru Gazeta un reprezentat al Partidului Liberal Democrat. "Impreună cu liberalii şi Alianţa Moldova Noastră am respirat uşuraţi după ce Marian Lupu (preşedintele Partidului Democrat) a declarat public că se aliază cu noi. In acest fel, vom forma cel puţin guvernul şi vom alege preşedintele Parlamentului, care va indeplini funcţia de interimar in locul lui Vladimir Voronin", a spus el. "Va fi timp să găsim printre deputaţii PCRM pe cei care vor susţine candidatura coaliţiei unite", a adăugat el.
La randul său, preşedintele Partidului Comuniştilor Vladimir Voronin a declarat că in cazul in care in coaliţie va intra Partidul Liberal, comuniştii vor pleca in opoziţie, ceea ce fără indoială va prelungi criza politică din ţară, spune Gazeta. Publicaţia rusă reaminteşte că liberalii sunt acuzaţi de extremism de către autorităţi. "Repet, noi suntem gata pentru diverse compromisuri cu toate partidele, cu excepţia liberalilor. Avem 48 de locuri in Parlament ceea ce inseamnă că oricum in momentul in care va fi ales preşedintele va trebui să se ţină cont şi de părerea noastră. Şi in zadar incearcă opoziţia să găsească in PCRM pe cei care vor trăda interesele partidului. Comuniştii merg ca o singură forţă şi nu vor fi dezertori", a mai spus pentru Gazeta un aliat apropiat al lui Voronin, Mark Traciuk.
Sursa: Ziua
Traian Basescu: Voronin nu poate spera la sprijinul meu pentru a forma o majoritate parlamentara
"Am inteles ca eu am expulzat ambasadorul Moldovei de la Bucuresti si nu Voronin pe al nostru de la Chisinau, am inteles ca noi am modificat regimul de vize si nu Voronin. Ma rog, e propaganda bolsevica si probabil presedintele Voronin si-a adus aminte ca la un moment dat i-am dat o mana de ajutor sa formeze majoritatea de dupa alegerile trecute. Probabil mesajul acesta s-ar vrea un mesaj prin care sa arate ca ar vrea sa coopereze. De data aceasta presedintele Voronin nu poate spera la sprijinul meu pentru a face majoritatea de care are nevoie ca sa desemneze presedintele", a declarat seful statului roman, la Radio Romania Actualitati.
Voronin mulţumeşte Rusiei pentru susţinere
"Dacă situaţia de după alegeri se va deteriora atat incat să amintească de evenimentele din 7 aprilie, forţele de ordine vor acţiona intr-un mod adecvat".
Preşedintele moldovean Vladimir Voronin se declară convins că relaţiile cu Rusia se vor imbunătăţi şi mai mult după alegeri şi a mulţumit Moscovei pentru susţinerea oferită după protestele violente din aprilie, relatează AFP, citata de NewsIn. "Relaţia cu Rusia este foarte bună şi se va dezvolta şi mai mult după alegeri", a declarat Voronin, mulţumind Moscovei pentru susţinere. Voronin, şi-a exprimat şi speranţa că legislativele vor pune capăt crizei politice din ţară. "Votez pentru stabilitate şi pentru dezvoltare democratică. Speră că, după aceste alegeri, vom ieşi din ciza (politică) şi vom putea incepe munca pentru a lupta impotriva crizei conomice", a spus el. De asemenea, liderul de la Chişinău a dat asigurări că nu crede că se vor repeta tulburările şi violenţe de la inceputul lunii aprilie, potrivit RIA Novosti. "Nu cred că Moldova are nevoie de o repetare a scenariului din 7 aprilie, că ţara poate rezista unui astfel de scenariu şi că cetăţenii il vor accepta", a spus el.
Voronin a avertizat insă că, "dacă situaţia de după alegeri se va deteriora atat incat să amintească de evenimentele din 7 aprilie, forţele de ordine vor acţiona intr-un mod adecvat".
Ziua Online
Vladimir Voronin: Vizele pentru Romania vor fi ridicate cand vor fi ridicate vizele pentru cetatenii R.Moldova in tot spatiul UE
Presedintele in exercitiu al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a cerut miercuri Romaniei sa se dezica de trecutul sau istoric, rugat fiind sa comenteze relatiile dintre cele doua tari, transmite corespondentul Agerpres. De asemenea, seful statului moldovean a mai spus ca regimul de vize pentru Romania va fi ridicat atunci cand va fi ridicat regimul de vize pentru cetatenii Republicii Moldova in tot spatiul Uniunii Europene. "Si cu Romania, si cu toate tarile, in special cele vecine, trebuie sa avem cele mai bune relatii, cele mai stranse relatii, cele mai dezvoltate, si noi suntem dispusi pentru aceste relatii nu numai astazi in ziua alegerilor, dar si pe tot parcursul guvernarii noastre, incepand din anul 2001. Am facut eforturi de mai multe ori, am facut mai multe propuneri de a imbunatati aceste relatii, dar nu totul depinde de noi, cu parere de rau. Trebuie sa constientizeze si ea (Romania - n.red.) pentru dezvoltarea acestor relatii si sa se dezica de trecutul ei istoric, acela pe care l-a avut si de alte momente legate de nationalism si multe alte chestii care nu ne permit ca aceste relatii sa fie asa cum ar trebui sa fie cu tarile vecine", a spus Voronin, imediat dupa ce a votat, la primele ore ale diminetii, la Liceul Antioh Cantemir din Chisinau. |
Ziua Online |
Comuniştii au transformat Chişinăul în Oraşul Fricii
Capitala Republicii Moldova e împânzită de poliţişti şi militari. Vladimir Voronin şi guvernul au grijă de toate nevoile cetăţenilor, iar una dintre priorităţi este siguranţa.
Asta se vede peste tot în Chişinău. La intrările în oraş sunt echipaje militare din kilometru în kilometru, uneori şi câte două la un loc, iar cei câţiva oameni care se strâng la mitingurile opoziţiei sunt filmaţi şi fotografiaţi de „civili”. Această atmosferă, care pare să anunţe un adevărat război civil, e în perfectă armonie cu principalul slogan al comuniştilor: „Să ne apărăm patria!”.
Ziua începe frumos: e Vladimir Voronin la televizor, adresându-se solemn publicului dintr-o sală: “Mişcarea a luat amploare ca urmare a acţiunilor reprezentanţilor opoziţiei…”. Îl acoperă imediat o voce care traduce totul în rusă.
În cele ce urmează, publicul telespectator este invitat să-l cunoască pe domnul preşedinte şi altfel - în ţinută lejeră, descheiat tinereşte la cămaşă, inaugurând o bucată de cale ferată într-un colţ al ţării. Iar când Voronin lipseşte, umbra lui veghează cu bunătate asupra tuturor.
În satul Copanca din raionul Căuşeni, de exemplu, oamenii au apă potabilă după ce apeductul a fost reparat prin contribuţia guvernului şi a domnului preşedinte. Satul s-a adunat ca la urs în jurul unei cişmele în perfectă stare de funcţionare. Acum, cel mai bătrân om al locului primeşte o cană de apă şi, înainte să bea, îşi face cruce. “Sătenii ţin să mulţumească autorităţilor pentru că acum pot primi o cană de apă la bătrâneţe”, se zice în comentariul jucăuş suprapus de jurnaliştii televiziunii publice Moldova 1 peste imagini.
Hamlet în apărarea statalităţii
Vladimir Voronin şi guvernul au grijă de toate nevoile cetăţenilor, iar una dintre priorităţi este siguranţa. Asta se vede peste tot în Chişinău. De aceea, înainte de ale - geri, pe străzile oraşului patrulează poliţişti în cămăşi imaculate şi militari înarmaţi cu mitraliere. La intrările în Capitală sunt echipaje militare din kilometru în kilometru, uneori şi câte două la un loc.
“Vor să facă problemă multă, vor să bage frica în oameni”, crede un cetăţean. Însă e doar o părere.
Sloganul comuniştilor pentru aceste alegeri - “Să ne apărăm Patria” -, se potriveşte bine cu desfăşurarea de forţe din jurul oraşului. Într-unul dintre fluturaşii roşii electorali împărţiţi de o bătrână îmbrăcată în roşu, apare fotografia unei femei ce-şi acoperă bebeluşul cu un gest protector. “A fi sau a nu fi stabilităţii? A fi sau a nu fi Moldovei - teritoriu al păcii, bunătăţii şi speranţei? A fi sau a nu fi viitorului copiilor noştri?”, scrie alături.
Sună măreţ, e Hamlet de campanie. Cu toate astea, bătrâna nu prea are succes cu împărţitul: majoritatea tinerilor refuză bucata de hârtie şi vorba bună a femeii, cu un gest din cap şi un zâmbet. Nu prea au chef să pună mâna pe ştampile şi să-şi apere ţara.
„E o dezinformare, n-am organizat nimic pe 30 iulie”
Cetăţenii Republicii Moldova - teritoriu al păcii, bunătăţii şi speranţei - sunt într-adevăr oameni cuminţi. La mitingurile opoziţiei nu se duc, că nu dă bine.
La intrarea în parcul central al Chişinăului, aproape de statuia lui Ştefan cel Mare, se desfăşoară un miting electoral comun al Partidului Liberal, Partidului Liberal Democrat din Moldova şi al Alianţei Moldova Noastră. În total, vreo 30 de politicieni şi cam tot atâţia simpatizanţi. “E rău că-i puţină lume” - constată cineva din public către amicul său - “diseară asta o să arate comuniştii la televizor”.
Liderii opoziţiei unite vorbesc despre cât de murdară e campania electorală ce se-ncheie şi roagă lumea să nu aplece urechea la dezinformări. Un jurnalist în treabă, de exemplu, ce e cu mitingul opoziţiei, anunţat pe internet pentru 30 iulie, deci la o zi după alegeri. “E o dezinformare, n-am organizat aşa ceva”, explică Mihai Ghimpu, liderul Partidului Liberal: “Noi vrem o guvernare democratică, obţinută în mod democratic”. Aplauze firave.
Majoritatea celor de aici par mult mai atenţi la oamenii care trec pe stradă, să nu cumva să fie filmaţi sau fotografiaţi de vreun “civil”. Câţiva bătrâni vorbesc însă tare. Fac asta dinadins, ca nişte oameni care - la vârsta lor - nu mai au nimic de pierdut. Un alt pensionar traversează grupul de la un capăt la altul şi încearcă să treacă prin faţa reprezentanţilor opoziţiei la modul ostentativ. Pe şapca sa e o stea roşie, iar pe stea sunt desenate secera şi ciocanul. Le arată cine-i şeful.
Fuga de după miting
În câteva minute, locul întâlnirii electorale e pustiu. Rămân doar maşinile de poliţie, la fiecare colţ al parcului.
La vreun kilometru mai încolo, o avocată se apucă să vorbească, pe scările Ministerului de Interne, despre nelegiuirile comise după revolta din 7 aprilie de către conducerea acestei instituţii.
Vorbeşte tare, se îneacă de emoţie, însă continuă. Repetă din când în când: “Să nu vă fie frică!”. Un bărbat s-a oprit să filmeze publicul şi lumea începe să se împrăştie. E multă frică gratuită în oraş, ajunge la toată lumea.
SELECŢIE
Ziariştii străini - da, cei români - ba
Spre deosebire de ziariştii români – nevoiţi să recurgă la metode cât mai ingenioase pentru a putea relata din Republica Moldova pe timpul alegerilor – alţi străini îşi pot face meseria liniştiţi. Mila e o jurnalistă franceză de televiziune şi a venit la Chişinău de capul ei, ştia că sunt alegeri şi că data trecută a ieşit urât. N-a întâmpinat mari probleme la sosirea pe aeroport.
„Au întrebat doar ce-i cu camera. Şi le-am zis că merg la o nuntă aici şi că vreau să filmez. Apoi n-au fost probleme, chiar dacă m-am ocupat de campanie”, explică ea. Se plimbă acum nestingherită printre liderii opoziţiei. Îl roagă pe primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, să-şi spună numele în faţa camerei.
„E prima întrebare care mi s-a pus la ora de limba franceză”, îşi aminteşte amuzat primarul. Mila a reuşit chiar să stea de vorbă recent cu un reprezentant al comuniştilor, “un anume Alexandru”, la sediul partidului. “Poate au fost drăguţi pentru că-s fată”, glumeşte ea.
JUCĂTOR-CHEIE
Marian Lupu, „pacifistul politic”
Vlad Odobescu
„Factorul Lupu”, aşa cum l-au numit analiştii politici şi liderii opoziţiei, a fost unul dintre cele mai aprins discutate subiecte ale campaniei electorale.
Fost preşedinte al parlamentului moldovean şi fost vicepreşedinte al comuniştilor, Marian Lupu a demisionat după eşecul suferit de Zinaida Greceanâi în parlament. După intrarea în Partidul Democrat - până la acel moment o formaţiune politică de buzunar - a reuşit să aducă acest partid la aproape 10 procente din preferinţele electoratului, imediat după Partidul Liberal şi la o treime din voturile PCRM - cel puţin, aşa arată ultimul Barometru de opinie publică, publicat înainte de alegeri.
Mulţi analişti consideră însă că „proiectul Lupu” este o invenţie a comuniştilor, care ar urma să le asigure acestora voturile necesare menţinerii la guvernare, printr-o alianţă postelectorală. Într-una dintre reclamele sale electorale, Lupu se caracterizează ca un “pacifist politic”: “Războiul politic trebuie oprit!”, îndeamnă sloganul său. Lupu se poziţionează călduţ şi într-o altă chestiune: integrare europeană versus apropiere de Rusia. Liderul democrat zice că le vrea pe amândouă.
Într-adevăr, atacurile lui Lupu la adresa fostului său partid au fost extrem de firave, pe teme care ar putea deveni subiect de discuţie în cazul unei colaborări. Astfel, Lupu a declarat că principalele motive ale plecării sale din partid au fost legate de rigiditatea comuniştilor în două chestiuni: cea legată de nevoia schimbării denumirii partidului, respectiv de nevoia întineririi conducerii acestuia. E de presupus ca, în cazul obţinerii celor două deziderate - plus desemnarea sa drept candidat la preşedinţie -, Lupu să accepte o colaborare cu actualii comunişti.
De cealaltă parte, deşi au avut ieşiri dure împotriva sa, ceilalţi lideri ai opoziţiei susţin că aşteaptă să vadă dacă acesta a fost sincer când a părăsit tabăra comuniştilor, pentru a vedea dacă-i vor propune o colaborare parlamentară.
INTERVIU ÎN PRESA RUSĂ
Voronin vrea „compromis pentru stabilitate”
Dan Stancu
Preşedintele Republicii Moldova şi al parlamentului de la Chişinău, Vladimir Voronin, a declarat, într-un interviu postat ieri pe site-ul ziarului rus „Vremia Novostei”, că opoziţia vrea „cu orice preţ să paralizeze ţara, să o pună subprotectoratinternaţional, cu perspectiva dispariţiei de pe harta politică a lumii”.
„Noi chemăm la compromis indiferent de numărul locurilor pe care partidul nostru îl va obţine în viitorul parlament, 65 ori 75. Compromisul este necesar nu pentru a soluţiona problema alegerii noului preşedinte. El este necesar pentru a readuce ţara pe orbita stabilităţii şi a unei dezvoltări previzibile”, a mai spus şeful statului moldovean. De data aceasta, liderul de la Chişinău i-a luat la ţintă doar pe reprezentanţii opoziţiei, evitând să mai atace România, aşa cum obişnuia în ultima vreme.
Optimism prezidenţial
Vladimir Voronin este convins că Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) va câştiga alegerile legislative de mâine şi explică şi de ce: „Vedem deja că alegătorii, inclusiv cei care pe 5 aprilie au votat cu partidele de opoziţie, încep să înţeleagă situaţia reală şi îşi revizuiesc poziţiile”.
Rusia, un creditor înţelegător
Preşedintele şi-a motivat decizia de a solicita Rusiei acordarea unui împrumut în valoare de 500 de milioane de dolari prin faptul că Moscova „nu a înaintat condiţii drastice, aşa cum procedează in stituţiile internaţionale”. Potrivit liderului de la Chişinău, Rusia nu va cere un preţ politic pentru asistenţa acordată. „Această asistenţă constituie o contribuţie sub - stanţială din partea Rusiei în economia moldovenească”, a precizat Voronin, menţionând că Republica Moldova speră să primească o primă tranşă de 150 de milioane de dolari în perioada august septembrie 2009.
Decizia acordării creditului a fost luată pe 22 iunie, în cadrul întrevederii pe care Voronin a avut-o, la Moscova, cu premierul rus, Vladimir Putin, comentează agenţia de presă Omega. Creditul urmează să fie investit exclusiv în proiecte de reabilitare şi reconstrucţii a drumurilor şi, parţial, pentru dezvoltarea ape ductului Soroca-Bălţi, care funcţionează la o capacitate de doar 15 la sută.
Trupe speciale ale Moscovei asigura fuga lui Voronin si a clicii sale prin Transnistria
Serviciul de Informatii Externe (SVR) al Rusiei a transmis in data de 23 iulie regimului separatist pro rus de la Tiraspol, insarcinarea de a organiza trecerea «in deplina siguranta» pe teritoriul transnistrean a lui Vladimir Voronin si a 18 demnitari ai regimului de la Chisinau, in cazul in care regimul comunist nu se va putea mentine la putere dupa 29 iulie, iar fuga pe cale aeriana ar fi compromisa, transmite Romanian Global News, citand surse de la Tiraspol.
In acest sens militiile transnistrene impreuna cu agenti operativi rusi trebuie sa fie gata de a interveni inclusiv in afara teritoriului transnistrean pentru a-i crea un culoar de trecere sigur dictatorului comunist si familiei acestuia, precum si celorlalti demnitari de la Chisinau.
In dispozitia SVR-ului se arata ca Armata Nationala a Moldovei ar putea sa devina ostila grupului de demnitari, iar in acest caz regimul de la Tiraspol trebuie sa asigure forte suficiente pentru a descuraja o astfel de tentativa.
Surse ale Romanian Global News de la Tiraspol au declarat de asemenea ca in in ultimele zile au sosit la Tiraspol mai multe detasamente ale fortelor speciale GRU (Serviciile de Informatii ale Armatei Ruse), care au executat deja misiuni de recunoastere inclusiv in Chisinau si in majoritatea oraselor din R. Moldova. Acestea ar urma sa indeplineasca misiuni de diversiune impotriva unitatilor Armatei Nationale a Moldovei precum si impotriva unitatilor Ministerului de Interne care ar deveni ostile puterii comuniste de la Chisinau.
Pe de alta parte surse locale din capitala asa-numitei Republici Molodovenesti Nistrene au declarat in exclusivitate pentru ZIUA, ca in ziua de 29 iulie a.c., cand in Republica Moldova se vor desfasura alegeri parlamentare anticipate, regimul de crima organizata de la Tiraspol va desfasura manevre militare pe zonele de jonctiune cu teritoriul controlat de Chisinau.
Manevrele, cu un evident scop de intimidare a populatiei romanofone din zona care este asteptata la vot, vor incepe pe 28 iulie si vor implica inclusiv contingente de rezervisti.
"De o saptamana, cei aflati in rezerva sunt chemati la cartiruiri (unitati militare-n.n.)", au declarat surse locale pentru ZIUA. Conform acelorasi surse, cele mai mari concentrari de trupe vor fi la Corjova, Cocieri si Cosnita, cunoscute ca "nuclee dure" ale separatismului, inca din perioada razboiului din 1992, dintre Chisinau si Tiraspol.
Alte zone de pe linia de jonctiune cu teritoriul controlat de Chisinau (precum Bender- Tighina, unde gardistii transnitreni sunt sprijiniti direct de grupuri de civili rusofoni) se afla, deja, sub supraveghere militara. Neoficial, regimul de crima organizata de la Tiraspol, al lui Igor Smirnov, este pregatit sa justifice aceste manevre militare prin "nevoia de antrenament" a gardistilor.
Practic sursele ZIUA vin sa confirme pregatirea culoarului de fuga pentru Vladimir Voronin, organizat la ordinul Moscovei de catre regimul marioneta de la Tiraspol.
Surse ale serviciilor de informatii ale NATO au declarat pentru Romanian Global News, ca o destabilizare a situatiei la frontiera Aliantei este ingrijoratoare si din acest motiv, pentru a se evita derapajele nedemocratice care ar putea pune in pericol vietile oamenilor, inclusiv a unor cetateni ai tarilor membre NATO, miscarile trupelor speciale ruse sunt monitorizate atent ca si miscarile de trupe si tehnica a militiilor transnistrene.
Un alt avion rusesc la Marculesti
Azi, 28 iulie, la orele 10:00, a aterizat un nou avion din Federaţia Rusă pe aeroportul internaţional Mărculeşti. Informaţia a fost oferită redacţiei UNIMEDIA de către surse din anturajul puterii de la Chisinau sub protecţia anonimatului.
Amintim că, anterior, Ziarul de gardă a scris că la 22 iulie 2009 un alt avion din Federaţia Rusă ar fi aterizat pe aeroportul din Mărculeşti, unde ar fi lăsat nişte „jucării poliţieneşti": bastoane, scuturi şi alte echipamente.
Autor: RGN press
Sursa: www.rgnpress.ro
Regimul lui Vladimir Voronin i-a obligat pe nebuni sa voteze cu Partidul Comunistilor
Un film prezentat de UNIMEDIA arata ca bolnavii din spitalele de psihiatrie au fost obligati sa voteze cu Partidul Comunistilor, altfel nu primesc hrana. Premisele fraudarii alegerilor sunt evidente: partidele de opozitie nu au avut acces la posturile de televiziune si radio de stat, comunistii au distrus panourile electorale si masinile Opozitiei, de comun acord si cu participarea politistilor si au folosit fonduri de stat pentru propria campanie.
Prin urmare, exista toate premisele ca regimul Voronin sa fraudeze din nou alegerile din Basarabia, chiar daca acolo se afla numerosi observatori europeni. In consecinta, tinerii exasperati vor iesi din nou in strada, daca nu se va crea iluzia ca se redistribuie puterea cu partidul lui Marian Lupu. Adica tot intre comunisti.
Suveica si urna cu fund dublu
Pe 21 iunie, Voronin a fost in Israel, unde a pus la punct strategia fraudarii alegerilor, anunta Asociatia Pro Europa. In Israel, s-ar fi tipait deja peste 100.000 de buletine de vot. “Alegatorului i se va propune unul din buletinele false, confectionate in Israel, stampilat pentru PCRM sau PDM. Cetateanul urmeaza sa puna in urna de vot buletionul fals, iar cel primit de la biroul electoral trebuie sa-l transmita dupa iesirea de la biroul electoral, contra sumei de 200 de lei (aproximativ 18 dolari). Introducerea buletinelor de vot false este planificata sa fie realizata inclusiv cu ajutorul tehnologiilor de folosire a urnelor electorale cu fund dublu si de aceea s-a renuntat la urnele transparente din plastic”, explica Asociatia Pro Europa.
Romania „tine pumnii Opozitiei“
Alegerile de dincolo de Prut au o miza decisiva: daca vor invinge comunistii, Basarabia va fi transformata intr-un adevarat lagar (deja exista semne clare); daca vor castiga cele trei partide de opozitie – Partidul Liberal, Partidul Liberal Democrat si Alianta Moldova Noastra - exista inca sanse ca R. Moldova sa adere la Uniunea Europeana si chiar la NATO dupa un anumit timp. AFP crede ca Romania “tine pumnii partidelor de Opozitie”. Romania nu mai poate pleda cauza aderarii la Bruxelles cu aceeasi dromaderi la putere, in jurul lui Voronin, chiar daca, prin absurd, Marian Lupu ar ajunge presedinte.
“In spatiul european, comunismul, ca regim politic si practica de guvernare, s-a pastrat doar in R. Moldova. La scrutinul parlamentar din 29 iulie 2009, avem sansa sa alegem intre trecut si viitor, intre saracie si bunastare, intre dictatura si libertate, avem sansa sa inlaturam de la putere pe cale democratica partidul comunistilor si sa facem schimbarea de esenta a R. Moldova”, se spune in apelul Opozitiei unite. “Actiunea noastra comuna este un mesaj clar catre societate ca doar impreuna vom reusi. Urmeaza un ultim efort – votul din 29 iulie, ca actuala conducere criminala a lui Voronin sa fie trimisa in istorie”, a spus Vlad Filat, liderul PLDM. “Aceste trei partide isi asuma raspunderea sa scoata R. Moldova din impas, sa integreze R. Moldova in UE si noi suntem convinsi ca schimbarea se va produce”, a precizat Mihai Ghimpu, presedintele Partidului Liberal.
Mata lui Deng moare de foame
♦ Partidul Comunistilor este creditat de sondaje cu 30% din intentiile de vot, comparativ cu 49,48%, cat a obtinut la alegerile din 5 aprilie. Ca presedinte al partidului, Voronin s-a manifestat duplicitar: in 2001, s-a apropiat de Bucuresti, apoi de Moscova, a declarat ca adera la uniunea Rusia-Belarus si ca va impune rusa ca limba de stat. A respins “Planul Kozak” de federalizare si a inceput sa vorbeasca despre aderarea la UE. Din nou s-a intors spre Rusia si Medvedev l-a crezut – dovada ca l-a sustinut si-l sustine la alegeri. A provocat deteriorarea grava a relatiilor cu Bucurestiul prin atitudinea lui gratuit romanofoba si prin impunerea vizelor pentru cetatenii romani, sperand ca astfel va convinge Kremlinul de loialitatea lui. Voronin pretinde sa ramana pe mai departe in fruntea bucatelor, “asemenea lui Deng Xiaoping”, care a exercitat o influenta puternica in China si dupa ce s-a retras din functiile oficiale. Cu diferenta ca Deng a spus: “Nu conteaza ce culoare are pisica, important este sa prinda soareci”, iar mata lui Voronin moare de foame dupa ce stapanul o tine priponita cu zgarda. In rezervatia Padurea Domneasca din Basarabia, a venit pe lume un pui de zimbru. Televiziunea NITI, care apartine lui Birstein si lui Oleg, a prezentat un reportaj de-acolo. “Il cheama Dragos“, spune Vladimir Voronin in limba rusa. Chiar daca pe comunisti ii calca pe nervi numele “descalecatorului” din Maramuresul istoric…
♦ Partidul Liberal este cotat cu 13% din voturi, daca este sa dam crezare sondajelor platite de regimul Voronin. Este condus de Mihai Ghimpu, un vechi parlamentar, care provine dintr-o familie de luptatori pentru eliberare nationala. Gheorghe si Simion Ghimpu au fost dusi in Siberia pentru convingerile lor. Partidul Liberal a castigat alegerile locale din Chisinau in 2007, iar Dorin Chirtoaca, nepotul lui Mihai Ghimpu, a ajuns primar al Capitalei. A militat pentru “relatii fratesti” cu Romania si a cerut alegatorilor sa voteze contra comunistilor, pentru a permite retragerea R. Moldova din sfera de influenta rusa si aderarea la NATO si UE. Dorin Chirtoaca a abordat cu destul curaj inclusiv tema unirii cu Romania, fara s-o faca totusi explicit si consecvent. Primarul Chisinaului este foarte vizibil si este tot mai simpatizat fiindca este inteligent si e perceput ca un luptator anticomunist deschis.
♦ Partidul Democrat Liberal ar obtine 7% din voturi, dupa aceleasi sondaje putin credibile. In aprilie a obtinut 12% din sufragii. Cum s-ar explica scaderea la jumatate? Vlad Filat, presedintele PLDM, a fost ministru in doua guverne. S-a retras din Partidul Democrat dupa unele dezacorduri cu Dumitru Diacov. Vlad Filat opteaza pentru un stat democratic, care sa adere la UE. Nu si la NATO. A ezitat de multe ori sa vorbeasca deschis despre optiunea reunificarii cu Romania.
♦ Partidul Democrat condus de Dumitru Diacov a obtinut doar 4% din voturi pe 5 aprilie. Conforma strategiei lui Mark Tkaciuk, considerat eminenta cenusie a lui Voronin, Marian Lupu a defectat de la comunisti si s-a dus la Partidul Democrat, unde Diacov i-a cedat presdintia. Dupa aceleasi sondaje ciudate, Partidul Democrat ar lua acum 10% din sufragii.
♦ Alianta Moldova Noastra a obtinut 10% din voturi pe 5 aprilie, desi aceleasi institute de sociologie glasuiau ca nu va intra in Parlament. Serafim Urechean se opune vehement comunistilor, desi a plecat tot dintre ei. Este tot un “statalist” ca Voronin, nu pomeneste de unirea cu Romania, iar sociologii de la Chisinau iar trag clopotele ca ramane de caruta. Urma alege!
Hillary Clinton: „Rusia nu va mai avea o sfera de influenta in estul Europei“
Hillary Clinton nu crede ca Rusia este pe butuci, cum a afirmat Joe Biden. “Statele Unite considera in continuare Rusia o mare putere. Fiecare tara se confrunta cu provocari. Noi avem provocarile noastre, Rusia are provocarile ei. Vrem sa fie clar ca, atat timp cat reluam relatiile de la zero, acest lucru nu inseamna ca Rusia va avea o sfera de influenta in secolul XXI in estul Europei. Este o atitudine pe care o respingem. Am fost foarte clari ca orice natiune din estul Europei, care a facut parte din uniunea Sovietica, isi poate alege orice alianta careia sa i se alature”, a explicat sefa Departamentului de Stat american.