Raport: TEROAREA COMUNISTA IN BASARABIA SI TRANSNISTRIA (I)

1. Represiunile politice din RASSM în anii 1937-1938.

Literatura de specialitate a abordat în câteva rânduri tematica represiunilor politice din anii 1937-1938 în RASSM. Dar pentru că, până nu demult, accesul la documentele secrete din Republica Moldova a fost inaccesibil, nu se ştie exact cum a decurs procesul de „judecare” şi condamnare a persoanelor arestate, de executare a sentinţelor, care a fost amploarea represiunilor etc. Anume aceste subiecte se vor afla în atenţia noastră în rândurile ce urmează.

„Duşmanii poporului” din RASSM - oameni nevinovaţi dar trecuţi în această categorie doar pentru că nu insuflau încredere „puterii sovietice” -, arestaţi în anii 1937-1938, au fost judecaţi de „troika specială” („osobaia troika”) – o instituţie sovietică extrajudiciară, constituită, de regulă, la nivel regional şi republican. Un rol aparte în declanşarea represiunilor în masă din 1937-1938 şi la constituirea „troicilor speciale” i-a revenit Plenarei CC a PC(b) din toată Uniunea, care s-a desfăşurat în perioada 23 februarie - 5 martie 1937. La acest for, I. Stalin a prezentat raportul „Cu privire la deficienţele lucrului de partid şi a acţiunilor de lichidare a troţkiştilor şi a altor ipocriţi” şi a cerut să fie identificaţi şi anihilaţi „diversioniştii”, „agenţii troţkişti”, „rămăşiţele claselor exploatatoare” şi, în general, toate tipurile de „duşmani ai poporului”, făcând referinţă şi la consecinţele „încercuirii capitaliste”. În paralel, a fost convocată şi Plenara CC al PC(b) din toată Uniunea din 3 martie 1937. Conform rezoluţiilor adoptate în baza raportului comisarului poporului al afacerilor interne al URSS, N. Ejov, „Lecţiile sabotajului, diversiunilor şi spionajului efectuat de agenţii japono-germano-troţkişti”, organele NKVD-ului au primit împuterniciri nelimitate în activitatea de lichidare a „agenţilor fascişti” şi „troţkişti”. La 2 iulie 1937 a fost adoptată Hotărârea Biroului Politic al CC al PC(b) din toată Uniunea „Cu privire la elementele antisovietice”, în conformitate cu care organelor de partid şi NKVD-ului local şi central li s-a cerut să înregistreze pe „toţi culacii şi criminalii” reîntorşi la baştină din închisori şi lagăre, iar cei mai periculoşi să fie arestaţi şi împuşcaţi prin intermediul „troicilor”. Persoanele mai puţin active, dar totuşi periculoase pentru regimul comunist, trebuiau să fie deportate. În cele din urmă, la 30 iulie 1937, N. Ejov a semnat ordinul de tristă amintire, nr. 00447, aprobat la 31 iulie de Biroul Politic al CC al PC(b) din URSS, „Cu privire la operaţiunea de reprimare a foştilor culaci, a infractorilor şi a altor elemente antisovietice”, care stabilea „ordinea, termenii, proporţiile represiunilor, componenţa troicilor regionale şi republicane”. De obicei, aceste „troici speciale” erau compuse dintr-un preşedinte – şeful local al Comisariatului Poporului al Afacerilor Interne (NKVD) şi din doi membri – primul secretar al comitetului regional sau republican de partid, procurorul regional sau republican. „Troicile” aveau împuterniciri nelimitate şi nu erau controlate de nimeni. De fapt, după cum reiese din ordinul 00447, ele trebuiau să se descotorosească rapid şi definitiv de toţi „duşmanii poporului” şi de toate „elementele antisovietice”, „criminale”. Victimele erau împărţite în două categorii: în prima intrau cei care trebuiau împuşcaţi imediat, în a doua – cei care trebuiau întemniţaţi sau internaţi în GULAG-uri. Pentru fiecare republică şi regiune din URSS erau stabilite „cote”, atât pentru cei care urmau să fie împuşcaţi, cât şi pentru cei ce urmau să fie internaţi în lagăre.

Constituirea, în 1937, a „troicilor speciale” a reprezentat o continuare şi o „dezvoltare” a activităţii diferitelor tipuri de „troici”, organizate în URSS încă din anul 1929 (prima „troikă” din cadrul organizaţiilor de partid bolşevice a fost formată în anul 1918) – „troika operaţională”, „troika judiciară”, „troika extraordinară”. În RASSM, „troicile” au început să activeze, probabil, din 1930, atunci când s-au operat primele deportări ale familiilor „culacilor”. Prin hotărârea Biroului Comitetului Moldovenesc Regional de Partid al PC(b) din Ucraina din 15 noiembrie 1933 „Cu privire la apropiatele deportări ale familiilor culăceşti”, în RASSM au fost formate „troici raionale” care aveau sarcina de a selecta familiile de culaci, care trebuiau deportate. Drept urmare a Hotărârii Biroului Politic al CC al PC(b) din toată Rusia din 17 noiembrie 1938 (nr. P 65/116), toate tipurile de „troici”, inclusiv cele speciale, au fost desfiinţate, iar dosarele acestor instituţii au fost transmise judecătoriilor sau Consiliului Special („Osoboie soveşcianie”) al NKVD din URSS.

În anii 1937-1938, perioada de vârf a „marii terori”, în URSS au fost arestaţi, fiind învinuiţi de comiterea „crimelor politice”, 1.575.259 de oameni. Dintre aceştia, 1.344.923 au fost condamnaţi: 681.692 – la moarte prin împuşcare, iar 663.231 – la închisoare sau internare în GULAG-uri. În perioada de activitate a „troicilor speciale” (august 1937 - noiembrie 1938), constituite în baza ordinului nr. 00447, în URSS au fost executate circa 386.798 de persoane, iar 389.070 au fost internate în lagăre de detenţie. Conform calculelor efectuate de S. A. Cropaciov, numărul total al celor supuşi represiunilor în baza ordinului nr. 00447 a fost de şase ori mai mare decât „cotele” planificate iniţial de la centru, iar al celor împuşcaţi – de opt ori. Suplimentarea numărului celor supuşi represiunilor se producea la iniţiativa conducătorilor locali ai NKVD, dar ei erau încurajaţi, în acest sens, de conducerea de la Moscova, care aproba prompt propunerile acestora de majorare a „cotelor”. De regulă, documentele care sancţionau amplificarea represiunilor erau semnate de N. Ejov şi erau coordonate cu Stalin.

Debutul activităţii „troicii speciale” din RASSM s-a produs la 10 august 1937. Preşedinte al primei şedinţe a „troicii”, după cum se stipulează în procesul-verbal nr. 1, a fost „tov. Rogol”, comisar interimar al afacerilor interne din RASSM, locotenent superior al Direcţiei Securităţii Statului, membri – „tov. Todres”, secretar al comitetului regional de partid din RASSM al PC(b) din Ucraina, „tov. Kolod”, procuror interimar al RASSM, secretar – Pervuhin. „Troika” a examinat dosarul de urmărire penală nr. 38469, intentat de NKVD din RASSM „organizaţiei contrarevoluţionare, fasciste din coloniile germane ale raionului Grigoriopol, RASSM, care a desfăşurat o activitate intensă de luptă împotriva puterii sovietice”. Raportor pe marginea acestui caz a fost „tov. Zaiţev”, şeful secţiei III a Direcţiei Securităţii Statului. Au fost acuzate şi condamnate, în baza învinuirii sus-menţionate, 39 de persoane: 26 – la moarte prin împuşcare, 10 – la 10 ani de detenţie în „lagăre de corecţie prin muncă” (bine cunoscutele GULAG-uri), trei – la opt ani de detenţie în aceleaşi lagăre .

În anii 1937-1938, componenţa „troicii speciale” din RASSM a suportat modificări periodice. Pe parcursul anului 1937, preşedinţi ai acestei instituţii, după schimbarea „tov. Rogol” (a fost preşedinte doar primele două zile – pe data de 10 şi 11 august), au mai fost „tov. Prihodko”, comisar interimar al afacerilor interne din RASSM, căpitan al Direcţiei Securităţii Statului, şi „tov. Rivlin”, comisar interimar al afacerilor interne din RASSM, locotenent superior al Direcţiei Securităţii Statului, iar în anul 1938, în afară de Rivlin, – „tov. Liutîi”, comisar interimar al afacerilor interne din RASSM, locotenent superior al Direcţiei Securităţii Statului, şi „tov. Malîşev”, comisar adjunct al afacerilor interne din RASSM, locotenent superior al Direcţiei Securităţii Statului. După Todres, care a fost membru al “troicii”, doar pe data de 10 şi 11 august 1937, la 26 octombrie 1937 în această funcţie a fost numit Borisov, secretar al comitetului regional de partid din RASSM al PC (b) din Ucraina, care, împreună cu Kolod, procuror interimar al RASSM, şi-a păstrat calitatea de membru până la sfârşitul activităţii „troicii”. Între 11 august 1937 şi 11 martie 1938, secretar al „troicii” a fost Dokuţki, locotenent inferior al Direcţiei Securităţii Statului, înlocuit apoi de Melniciuk, locotenent inferior al Direcţiei Securităţii Statului, urmat, la rândul lui, de Ronis, inspector al secţiei speciale nr. 1 a NKVD din RASSM.

Conform documentelor, „troika specială” din RASSM s-a întrunit în circa 110 „şedinţe judiciare”, reflectate în 110 procese-verbale. Până în prezent au fost depistate şi cercetate 105 asemenea procese-verbale. Cifra totală a celor condamnaţi în perioada 10 august 1937 – noiembrie 1938, calculată în baza acestor date incomplete, este de 4.762 de persoane. Dintre acestea 3.497 (73,4%) au fost împuşcate, 1.252 (26,3%) au fost condamnate la cinci, opt şi, respectiv, zece ani de detenţie în aşa-zisele „lagăre de corecţie”, iar 13 (0,3%) au fost returnate pentru a fi reexaminate.

Acuzaţiile aduse celor împuşcaţi sau condamnaţi la muncă forţată în GULAG-uri reflectă esenţa represivă a doctrinei dezvoltate de Marx, Engels şi Lenin, bazată pe lupta ireconciliabilă dintre clasele şi categoriile „nobiliare” sau „burgheze” şi cele „proletare”, cât şi a politicii curente a instituţiilor de stat din URSS, întemeiată pe aceeaşi doctrină „marxistă” şi „leninistă”. Originea socială „burgheză”, statutul de „culac răsculăcit”, descendenţa din România şi Basarabia, întreţinerea contactelor cu rudele şi cunoscuţii din România sau din alte „ţări capitaliste” au servit drept capete de acuzare, indiferent dacă persoanele respective au săvârşit vreo infracţiune. Noţiunea de „fost culac” era în mod obligatoriu asociată celei de „calomniator”, „sabotor”, „diversionist”, „contrarevoluţionar”, „antisovietic” etc. În pofida formulărilor diferite a acuzaţiilor aduse celor condamnaţi de „troika specială” din RASSM – „defăimarea puterii sovietice” sau a „conducătorilor de partid” (inclusiv, a lui Stalin), „înfăptuirea agitaţiei contrarevoluţionare” sau doar „intenţii contrarevoluţionare”, „răspândirea dispoziţiilor defetiste”, „lăudarea duşmanilor poporului ce fuseseră împuşcaţi”, „rudenia cu cei deportaţi şi răsculăciţi”, „răspândirea ştirilor provocatoare cu privire la începerea războiului şi învingerea în acest război a URSS”, „întreţinerea legăturilor cu cei de peste hotare” etc. –, ele toate, în fond, se asemănau, având drept sursă atitudinea marxistă şi bolşevică faţă de diferenţele de clasă şi ideologice. În realitate, odată pusă în funcţiune, „maşina morţii” din URSS a ucis sau a mutilat vieţile multor oameni care nu aveau nimic în comun nici chiar cu percepţia bolşevică a „duşmanului” de clasă sau ideologic. În general, majoritatea celor căzuţi sub ghilotina bolşevică din considerente politice, indiferent de originea sau categoria socială din care făceau parte, au fost condamnaţi nu pentru crime reale, ci pentru infracţiuni inventate de autorităţile sovietice.

Dată fiind vecinătatea cu România, calificativul de „spion” era atribuit, de obicei, persoanelor originare din România şi Basarabia, dar şi celor provenite din alte ţări. Membrii „troicii” din RASSM îi acuzau, în 1938, pe „contrarevoluţionarii” şi „spionii români” de infracţiunile cele mai stupide, fapt ce denotă caracterul lor formal. Astfel, Teodor Caftan din s. Hlinaia, r-nul Slobozia, condamnat la 10 ani de GULAG, a fost învinuit, printre altele, de „dezorganizarea disciplinei în colhoz”; Petru Schiţenco din localitatea Slobozia, condamnat la împuşcare, – de „transmiterea materialelor... privind starea politică şi economică a colhozurilor”; Hariton Colomiiciuc din s. Jerebkovo, r-nul Ananiev, condamnat la 10 ani de GULAG, pentru „agitaţie împotriva candidaturilor propuse în Sovietul Suprem al RSSU şi RASSM” şi pentru încercarea de a „distruge urna de vot”; Mihail Lapşin din s. Pererâta, r-nul Dubăsari, condamnat la împuşcare pentru „colectarea şi transmiterea informaţiilor... privind dispoziţiile politice ale populaţiei”; Ion Jurja, originar din Basarabia, condamnat la împuşcare pentru „acte de sabotaj şi pentru subminarea programelor de învăţământ de la Institutul Agricol, pentru crearea unor condiţii materiale precare studenţilor” etc.

În paralel cu operaţiunea de lichidare a diverselor elemente „contrarevoluţionare” şi „antisovietice”, iniţiată în baza ordinului nr. 00447 din 30 iulie 1937, conducerea URSS a iniţiat, în august 1937 – noiembrie 1938, şi o serie de operaţiuni naţionale, orientate împotriva cetăţenilor străini şi sovietici din URSS, de diversă origine etnică. Este vorba de nemţi, polonezi, „harbini” (lucrători de la Calea Ferată Chineză de Răsărit, care, după ce aceasta a fost vândută în 1935, au revenit în URSS), români, letoni, estonieni, finlandezi, greci, iranieni, chinezi, bulgari, macedoneni etc.

Comunitatea reprezentanţilor acestor naţiuni era percepută de către conducerea URSS din acea perioadă drept un mediu favorabil pentru activitatea „spionilor şi colaboraţioniştilor”. În opinia lui Stalin, hotarul URSS constituia o „linie neîntreruptă a frontului”, de aceea toţi cei care îl traversau erau consideraţi „duşmani reali sau potenţiali”. Au fost arestaţi, în primul rând, cei care se ocupau de „organizarea relaţiilor externe, a căror ţară istorică reprezenta un pericol pentru URSS”. Potrivit propagandei sovietice, scopul principal al acestor represiuni din 1937-1938, efectuate în baza criteriului apartenenţei naţionale, era distrugerea, în ajunul războiului, a „coloanei a cincea” din URSS, a „bazei de spionaj şi diversiune” a ţărilor din „încercuirea capitalistă”.

Deşi operaţiunile naţionale au fost efectuate conform „liniilor” cu, practic, toate ţările din „încercuirea duşmănoasă”, totuşi, în opinia lui S. A. Cropaciov, nu „naţionalitatea a fost criteriul „infracţionalităţii”, ci locul de naştere sau existenţa oricărui tip de legătură cu acesta”. Naţionalitatea a servit doar „bază pentru suspiciuni”.

Conform documentelor de arhivă, în operaţiunea germană, declanşată încă în luna iulie 1937 la indicaţia lui Stalin, din cele 55.005 persoane condamnate, nemţii au constituit circa 37,7-38,3 mii. Cei mai mulţi oameni au fost condamnaţi în cadrul operaţiunii poloneze. Au fost arestaţi 143.810 oameni, condamnaţi – 139.835, împuşcaţi – 111.093 (79,44%), internaţi în lagăre – 28.742 (20,56%). În operaţiunea „harbină” au fost arestaţi 53.906 „spioni japonezi”. Până la 10 septembrie 1938, au fost examinate 17.851 de dosare ale „spionilor letoni”, 13.944 fiind împuşcaţi. În anii 1937-1938 au fost identificaţi 18.861 de „spioni letoni”.

În total, conform rapoartelor prezentate de NKVD, în operaţiunile declanşate împotriva cetăţenilor străini sau sovietici de diverse naţionalităţi din URSS au fost condamnaţi 335.513 oameni. 247.157 sau 73,66% dintre aceştia au fost împuşcaţi, iar 96.556 sau 26,34% – întemniţaţi sau internaţi în lagăre.

În 1937-1938, în cadrul operaţiunii „culăceşti”, efectuate în baza ordinului nr. 00447, şi al tuturor operaţiunilor naţionale, care au constituit aspecte ale politicii de lichidare a „rezistenţei antisovietice”, au fost arestaţi 1.114.110 oameni, dintre care 1.102.910 au fost condamnaţi. Numărul celor împuşcaţi a constituit 663.955 de persoane, iar al celor ajunşi în închisori şi lagăre – 485.626.

„Operaţiunea română” a început în contextul politic creat de represiunile declanşate împotriva „spionilor polonezi”. Astfel, la 17 august 1937 a fost emisă directiva NKVD privind răspândirea ordinului NKVD nr. 00485 din 11 august 1937, care demara „operaţiunea poloneză”, şi asupra „spionilor români” din RASSM. Conform directivei, trebuiau să fie arestaţi, în primul rând, „dezertorii şi emigranţii din România”.

Ordinul nr. 00485 preconiza crearea unui organ extrajudiciar special – „dvoika” –, constituit din comisarul afacerilor interne al URSS şi din procurorul URSS. În corespondenţa funcţionarilor Comisariatului Poporului al Afacerilor Interne din Kiev cu cei din instituţia respectivă din Tiraspol, „dvoika” era numită „Consiliu Special al NKVD din URSS” („Osoboie Soveşcianie pri NKVD SSSR”). Acest organ, însă, nu trebuie confundat cu Consiliul Special al NKVD, creat în 1934, alcătuit dintr-un număr mult mai mare de membri.

De asemenea, ordinul nr. 00485 prevedea o modalitate specifică de constituire a dosarelor penale, care erau asemănătoare unor albume. Examinarea dosarelor se efectua în contumacie, după listele „cusute” în „album”.

Arestările în cadrul „operaţiunii române” (întâlnim deseori termenul „operaţiune română” în corespondenţa membrilor „troicii” din RASSM cu funcţionarii Direcţiei Securităţii Statului de la Kiev şi Moscova) au început în luna august 1937, iar prima şedinţă de „judecată” a „dvoicii”, cu participarea lui N. Ejov, comisar al afacerilor interne din URSS, comisar general al securităţii statului, şi A. Vîşinski, procuror al URSS, s-a produs la 12 septembrie 1937.

Pentru a ne edifica asupra mecanismului de funcţionare a „dvoicii” şi de condamnare a victimelor arestate, vom examina în continuare materialele, luate aleatoriu, ale şedinţei din 8 octombrie 1937. În acea şedinţă, N. Ejov şi A. Vîşinski au examinat, conform procesului-verbal nr. 1, „materialele persoanelor acuzate de spionaj şi de activitate diversionistă în folosul României, prezentate de NKVD al RSS Ucrainene (referitoare la RASSM)”. Ei au dispus ca, din totalul de 139 de persoane condamnate, 125 să fie împuşcate, iar 14 – „internate pe 10 ani în lagăre de concentrare”.

În categoria celor condamnaţi la moarte prin împuşcare, găsim mai mulţi activişti de partid şi culturali din RASSM. Este vorba de I. Badeev, M. Baluh, A. Bihman, H. Bogopolski, N. Cabac, P. Chior, A. Dâmbul, K. Galiţki, N. Golub, Gh. Gordinski, I. Korcinski, D. Prestesco, Gr. Starîi, A. Stroev, S. Săteanu etc.

Totuşi, unii dintre aceştia au scăpat, pentru moment, de executare, deoarece a intervenit şeful securităţii din Kiev. Într-o adresă „strict secretă” („seria K”) din 11 octombrie 1937, nr. 108809, Leplevski, comisar al afacerilor interne din RSS Ucraineană, comisar al Securităţii de Stat de rangul II, îi comunica lui Rivlin, comisar adjunct al afacerilor interne din RASSM, locotenent superior al Securităţii de Stat, aflat la Tiraspol, următoarele: „Expediindu-vă copia nr. 1 a procesului-verbal nr. 1 din 8 octombrie a.c. cu deciziile tov. Ejov, comisar al afacerilor interne din URSS, comisar general al Securităţii Statului, şi ale tov. Vîşinski, procuror al URSS, cu privire la lista compusă din 139 de persoane, acuzate de spionaj şi acţiuni diversioniste în avantajul României, prezentată vouă de către detaşamentul de grăniceri moldovenesc şi cel de la Râbniţa, propun să executaţi imediat sentinţa referitor la cei condamnaţi la împuşcare, cu excepţia a 18 oameni:

1. Badeev Iosif Isakovici

2. Bogopolski Haim Benţionovici

3. Verbiţki Semen Iosifovici

4. Golod Ovişii Ilici

5. Golub Nicolai Isaievici

6. Dimitriu Serghei Vasilievici

7. Chior Pavel Ivanovici

8. Crivorukov Ivan Nicolaevici

9. Meteliski Leonid Vladimirovici

10. Nemirovski Gheorghe Trofimovici

11. Popovici Grigore Grigorievici

12. Rechemciuc Evsei Timofeevici

13. Stroev Alexandr Ivanovici

14. Starîi – Borisov Grigore Ivanovici

15. Tacu Mihail Petrovici

16. Turcenko Vasilii Ivanovici

17. Fridman Zeliman Hunovici

18. Cervenakov Mihail Andreevici, care sunt judecaţi în cazuri instrumentate de Direcţia Securităţii Statului a NKVD din RSSU.

Raportaţi cu privire la executarea sentinţei, prezentând în Secţia nr. 8 a Direcţiei Securităţii Statului a NKVD din RSSU procesele-verbale şi dosarele de anchetă penală ale tuturor condamnaţilor, atât din categoria I, cât şi din categoria II.

Referitor la cei condamnaţi la internare în lagăre de concentrare o să vi se trimită suplimentar extrase din dispoziţiile Consiliului Special („Osoboie Soveşcianie”) al NKVD din URSS”.

Constatăm, aşadar, că o mare parte din cei care au ocupat funcţii importante în organele de partid şi de stat, în sistemul de învăţământ şi cel cultural, arestaţi odată cu declanşarea, în august 1937, a „operaţiunii române”, au fost anchetaţi şi supuşi represiunilor atât de Consiliul Special al NKVD din URSS („dvoika specială”), cât şi de Comisariatul Afacerilor Interne şi de Direcţia Securităţii Statului din RSSU.

La 13 octombrie 1937, în oraşul Tiraspol, a fost întocmit procesul-verbal care confirmă executarea a unui număr de 57 de persoane din cele 125 condamnate la moarte de către N. Ejov şi A. Vîşinski. Iată conţinutul documentului: „Noi, subsemnaţii, Nagornîi, şeful închisorii Direcţiei Securităţii Statului a NKVD din RSSU, colonel inferior al Direcţiei Securităţii Statului, Pervuhin, secretar – operativ al NKVD din RASSM, Docuţki, inspector interimar al secţiei nr. 8 a Direcţiei Securităţii Statului a NKVD din RASSM, colonel inferior al Direcţiei Securităţii Statului, au executat, în baza dispoziţiei nr. 108809 din 11 octombrie 1937 a tov. Leplevski, comisar al afacerilor interne din RSSU, comisar al Direcţiei Securităţii Statului de rangul II, în prezenţa tov. Rivlin, comisar interimar al afacerilor interne din RASSM, colonel superior al Direcţiei Securităţii Statului şi tov. Kolodii, procuror interimar din RASSM, sentinţele de condamnare la moarte prin împuşcare, pronunţate de tov. Ejov, comisar al afacerilor interne din URSS, comisar general al Securităţii Statului, şi tov. Vîşinski, procuror al URSS, în procesul-verbal nr. 1 din 8 octombrie 1937. Au fost împuşcaţi următorii condamnaţi”. Urmează lista celor 57 de persoane împuşcate. La 15 octombrie 1937, printr-un alt proces-verbal, funcţionarii respectivi din RASSM confirmau executarea sentinţei în cazul a încă 47 de persoane condamnate la moarte de Ejov şi Vîşinski la 8 octombrie 1937. Astfel, timp de o săptămână, cu excepţia celor 18 persoane a căror sentinţă a fost sistată la intervenţia funcţionarului sus-menţionat de la Kiev, şi a două persoane a căror sentinţă a fost comutată de către Ejov şi Vîşinski, toţi cei condamnaţi la moarte de Consiliul Special al NKVD din URSS în ziua de 8 octombrie 1937 au fost executaţi (105 persoane din cele 125).

Toate condamnările ulterioare s-au produs după scenariul descris mai sus. Consiliul Special sau „dvoika” lua deciziile în baza materialelor prezentate de NKVD-ul de la Kiev, care, la rândul lui, le primea de la NKVD-ul din RASSM. În acest sistem ierarhic din trei trepte, „troika specială” din RASSM constituia, pe de o parte, o instituţie autonomă care examina cazurile de „spionaj”, de „diversiuni”, de „antisovietism”, depistate printre populaţia din stânga Nistrului, iar, pe de altă parte, era un organ care executa deciziile luate de „dvoika” specială de la Moscova în cazurile persoanelor din RASSM, arestate în cadrul operaţiunii „române”.

În această fază a cercetărilor, nu cunoaştem numărul total al celor din RASSM care au fost arestaţi şi condamnaţi în cadrul operaţiunii „române” din URSS. Deocamdată au fost identificate 2.185 de persoane arestate. Din acest număr, 1.389 (63,6%) au fost condamnate la moarte prin împuşcare, 752 (34,4%) – la internare în GULAG-uri (majoritatea pe 10 ani), iar materialele a 44 de persoane (2%) au fost returnate pentru a fi cercetate suplimentar.

Din cele 2.185 de persoane, 2.019 sau 92,4 % au fost arestate, fiind învinuite de spionaj în favoarea României, iar 166 de persoane sau 7,6% au fost arestate, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul celorlalte operaţiuni naţionale, în baza ordinelor NKVD de reprimare a nemţilor, polonezilor, grecilor, bulgarilor (atunci când aceste documente au existat, desigur), ele fiind învinuite, respectiv, de spionaj în favoarea Germaniei, Poloniei, Greciei, Bulgariei. Astfel, de exemplu, 102 persoane au fost arestate şi condamnate în baza „ordinului NKVD nr. 00439 din 25 iulie 1937”, document care a declanşat operaţiunea „germană” şi reprimarea în masă a nemţilor din URSS; 38 de persoane au fost arestate în baza „ordinului NKVD nr. 00485 din 11 august 1937”, act care a dat startul operaţiunii de reprimare a polonezilor din URSS; cinci persoane au fost condamnate în baza „ordinului NKVD nr. 50215 din 11 decembrie 1937” cu privire la reprimarea grecilor. 21 de oameni de etnie bulgară, cei mai mulţi din s. Parcani, r-nul Tiraspol, au fost condamnaţi „pentru spionaj şi activitate diversionistă în folosul Bulgariei”.

Operaţiunea „română”, declanşată în RASSM, în baza directivei NKVD din 17 august 1937, s-a răspândit în curând asupra întregului teritoriu al Ucrainei, iar apoi şi asupra altor regiuni din URSS. În total, în cadrul operaţiunii „române” din URSS, au fost condamnaţi 8.292 de oameni: 5.439 (65,5%) – la moarte prin împuşcare, iar 2.863 (34,5%) – la internare în GULAG-uri.

În RASSM, conform unor date incomplete, în timpul operaţiunii de reprimare a „foştilor culaci” şi a „elementelor antisovietice”, demarate în baza ordinului NKVD nr. 00447 din 30 iulie 1937, şi a operaţiunii de reprimare a „spionilor români”, iniţiate în baza directivei NKVD din 17 august 1937, au fost arestate 6.947 de persoane: 4.886 (70,3%) au fost condamnate la împuşcare, 2.004 (28,9%) – la internare în GULAG-uri, iar dosarele a 57 (0,8%) de persoane au fost returnate pentru a fi reexaminate.

Aşadar, „duşmanii poporului” au fost arestaţi şi condamnaţi de către „troika” specială a NKVD din RASSM, în cadrul operaţiunii „culăceşti” din iulie 1937 şi noiembrie 1938 din URSS, şi de „dvoika” specială a NKVD din URSS, în cadrul operaţiunii „române”, efectuate în august 1937 - noiembrie 1938. Scopul acestor represiuni şi al acestor crime în masă din perioada de vârf a „marii terori” a fost lichidarea rivalilor politici ai lui Stalin, a heterodocşilor şi a oricărei opoziţii din URSS, consolidarea regimului totalitar comunist. Totodată, represiunile au constituit, după cum menţionează mulţi cercetători, o condiţie indispensabilă pentru funcţionarea economiei sovietice, bazate pe munca neremunerată, de sclavi, a deţinuţilor. În plus, represiunile urmăreau distrugerea elitelor care contribuiseră, în anii ’20, la o anumită renaştere naţională. Stalin pregătea astfel terenul pentru o nouă elită ce urma să stea la baza relaţiilor inegale dintre naţiunile sovietice.

sursa: timpul.md, prin Biblioteca Moniei GUGU

La 70 de ani de la masacrul de la Katyn (documentar VIDEO), conducerea politico-militară a Poloniei este ucisă într-un accident aviatic.

Dezvrăjirea, în 500 de file: KGB-ul civilizator şi “românofilii” barbari.

Acte neştiute, conţinând detaliile represiunii sovietice şi ale unei sălbăticii care s-a prezentat pe sine însăşi ca “noua civilizaţie”, plus condiţiile indispensabile ale “revoluţiei de la Chişinău” îi permit astăzi istoricului basarabean Igor Caşu să vorbească, într-un interviu-repertoriu pentru EVZ, despre efectele cancerului totalitar.

Pe cutia de medicamente scrie, în această ordine: România, Europa. Comunismul va fi ucis, oficial, în iunie 2010, printr-un raport al Comisiei Cojocaru. Moldova refuză să mai fie un “no man’s land”. Tandemul Vladimirilor (Voronin şi Lenin) coboară de pe soclu.

Sursa: RFE/RL

EVZ: Comisia al cărei vicepreşedinte sunteţi îşi propune să „studieze” şi „aprecieze” regimul totalitar instalat de sovietici la Chişinău. „Studiul” e sarcina experţilor: istoricii analizează, pe baza documentelor din arhive, cauzele şi efectele dictaturii comuniste. „Aprecierea” însă e o chestiune de nuanţă: condamnarea totalitarismului e, simultan, o reparaţie istorică, dar şi un instrument politic. Ce-şi propun Igor Caşu şi, prin extensie, comisia din care face parte?

Igor Caşu: Scopul Comisiei este de a studia regimul comunist totalitar. S-a făcut o mică greşeală când s-a vorbit de „aprecierea” regimului, a fost o calchiere din rusă şi ea provine de la denumirea comisiei Iakovlev din 1989. Atunci s-a vorbit în presa de la Chişinău de o „apreciere politico-juridică” a pactului Molotov-Ribbentrop. În realitate, noi ne propunem o evaluare a consecinţelor regimului comunist sovietic pe teritoriul actual al Republicii Moldova şi, prin extensie, dar nu explicit, a celorlalte teritorii ale României ocupate de Uniunea Sovietică în iunie 1940.

În acelaşi timp trebuie să precizez că noi nu ne propunem să ridicăm nici într-un caz problema hotarelor actuale, atât în raport cu Ucraina, cât şi cu România. Or, pornim de la premisa că nedreptăţile care ni s-au făcut nouă ca români, în 1940 şi după, pot fi eliminate după aderarea la Uniunea Europeană: dispariţia de facto a hotarului de pe Prut. La fel, sudul Basarabiei şi nordul Bucovinei vor putea să comunice normal cu spaţiul românesc abia după o eventuală aderare a Ucrainei la UE.

Scopul Comisiei Cojocaru (n.r. după numele preşedintelui Comisiei, Gheorghe Cojocaru) este de a arăta preţul uman cu care a fost înfăptuită modernizarea de tip sovietic. Din acest punct de vedere, sigur este vorba de o reparaţie istorică faţă de toţi cei care şi-au pierdut viaţa sau care au avut de suferit pe nedrept în cei aproape cincizeci de ani de comunism.

Spectrul represiunilor terorii comuniste e foarte larg: de la cei arestaţi, executaţi, ucişi prin înfometare, deportaţi în Siberia, mobilizaţi forţat la şantiere de muncă, dar şi internaţi în spitale psihiatrice pentru atitudini stigmatizate drept antisovietice. Din acest unghi, noi ne propunem să demonstrăm în mod elocvent, cu documente de arhivă până nu demult ţinute sub lacăt, perenitatea represiunilor politice nu numai în perioada stalinistă, dar şi în cea care a urmat după 1953/1956.

Cu alte cuvinte, documentele pe care le-am depistat ne permit să arătăm şi celor care erau sceptici cu privire la mărturiile victimelor că represiunea politică a continuat şi după moartea lui Stalin. Sigur, a avut o altă amploare, s-au utilizat metode mai puţin violente, mai sofisticate, dar esenţa lor a fost aceeaşi – înăbuşirea din faşă a oricărei gândiri alternative, disidente, a unora dintre drepturile esenţiale ale omului, la expresie şi, uneori, chiar la viaţă. Partidul unic se considera deţinătorul Adevărului Unic şi toţi cei care exprimau viziuni în contradicţie cu dogma oficială erau consideraţi fie nebuni, fie susceptibili de a urma programe de reeducare prin care se urmărea distrugerea personalităţii.

Poliţia politică era cea care veghea din scurt ca indivizii indezirabili să fie identificaţi la timp şi supuşi unor umilinţe care erau numite eufemistic „profilaxie”. Eu sunt cel care răspunde de acest subiect dificil şi practic necercetat până acum despre care se ştia mai mult din mărturii, anume cel referitor la lupta împotriva indezirabililor şi, în măsura în care au existat, a disidenţilor.

Pentru că vorbiţi de reparaţii istorice, nu pot să evit câteva întrebări sensibile. Cât de importantă mai este „memoria” pentru un popor „dresat” sistematic să uite? Şi cât de pregătiţi sunt astăzi moldovenii să-şi asume un trecut dureros? Comisia pare un imens exerciţiu public de asanare a mentalului colectiv din Moldova. Ar putea rezultatele sale să deschidă definitiv ochii celor care gândesc comunismul în termeni nostalgici?
Maniera în care Republica Moldova a încercat să se distanţeze de trecutul comunist sovietic a fost într-adevăr una mult mai dificilă decât cea din cazul României. În România a avut loc o revoluţie anticomunistă violentă în decembrie 1989, o revoluţie „încâlcită”, confiscată, dar lucrurile au mers pe urmă într-un mod care a apropiat ţara de Europa şi a îndepărtat-o progresiv de himerele trecutului totalitar.

În Republica Moldova, desprinderea de totalitarism a avut mai multe paliere. Un obiectiv era acela de a crea un stat independent, pornind de la instituţiile de faţadă din perioada sovietică, dar o mare parte a societăţii, mai ales intelectualii, au pus la îndoială acest proiect şi au optat multă vreme pentru reunificarea cu România.

În acest context, „stataliştii” s-au grupat în jurul ideii de a păstra o relaţie specială cu Rusia, ca garant al neunirii cu România. O cochetare care era privită la un moment dat ca una tactică a devenit ulterior una strategică, un scop în sine.

Majoritatea absolută a elitelor acestui curent erau şi sunt foşti demnitari sovietici şi ei nu erau interesaţi de cunoaşterea trecutului recent, de deschiderea arhivelor, deoarece acestea puteau să scoată la iveală servilismul lor faţă de interesele Centrului, participarea lor la închiderea de biserici, persecutarea credincioşilor, alte acţiuni care le-ar fi ştirbit din imaginea lor de „lideri democraţi şi patrioţi”.

Dizidenţii îşi schimbă părul, nu şi năravurile

Prin urmare, Republica Moldova s-a împotmolit în traseul său neclar, unii foşti comunişti care erau critici la adresa regimului de dinainte de 1989 nu au putut să renunţe la dimensiunea imperială a ceea ce a însemnat URSS şi, prin ricoşeu, s-au re-comunizat. Pot să vă ofer două exemple: cea a lui Valeriu Reniţă, jurnalist, un indezirabil sub regimul sovietic, dar care s-a regăsit în tabăra PCRM după 2001, fiind mai întâi purtător de cuvânt al lui Voronin, iar ulterior director al agenţiei de presă oficiale „Moldpres”; Alexandru Roman, istoric, director al Arhivei Naţionale în anii 1990, apoi pactizând cu comuniştii după o scrisoare făcută publică în 2002 în care mărturiseşte că a rămas comunist în suflet întotdeauna. Dincolo de interesele pecuniare pe care le-au urmărit cei doi, se pare că problema e mult mai gravă, aceea a dificultăţii de readaptare, a reciclării, dacă vreţi, a unor cadre comuniste într-o societate post-totalitară. Societatea moldovenească a fost manipulată de aceste elite politice care împărtăşeau aceste valori sau, mai degrabă, interese.

Acum, ca să revin la întrebare, sunt de acord că ceea ce îşi propune Comisia pentru studierea comunismului este şi o provocare adresată societăţii – va fi gata ea să accepte aceste adevăruri despre comunism, va demonstra maturitate sau va insista în aplecarea spre amnezie, aşa cum şi-au făcut impresia numeroşi observatori din afară. Eu personal sunt convins că efectele activităţii noastre se vor răsfrânge asupra cetăţenilor moldoveni.

Problema este timpul, or pe termen scurt s-ar putea ca dezvăluirile arhivelor să nu-i sensibilizeze pe mulţi. Dar pe termen mediu şi lung consecinţele vor fi vizibile. Mă refer în primul rând la tineri, care nu vor mai fi pradă uşoară şi vor deveni într-un fel imuni faţă de unii lideri care vor încerca să-şi facă capital politic pe baza cultivării nostalgiei după perioadă sovietică.

Civilizaţia vine de la Răsărit

Moldovenii români sunt în general mai puţin anticomunişti – sau cel puţin aceasta era valabil până recent – prin comparaţie cu ceea ce se observă la românii din România, deoarece pentru ei ultimul deceniu al comunismului a însemnat o perioadă relativă de prosperitate în raport cu deceniile precedente şi ei au rămas cu senzaţia că comunismul putea fi reformat, îmbunătăţit.

Cât de straniu ar fi la prima vedere, până şi majoritatea celor care au emigrat după 1945 în Occident, intervievaţi în cadrul unui faimos proiect de la Harvard, credeau într-un fel sau altul în faptul că orânduirea comunistă este una perfectibilă. Ei se pronunţau împotriva terorii, a birocraţiei, a colhozurilor. Dar evident că nu înţelegeau atunci că de fapt asemenea elemente precum teroarea şi colhozurile, birocraţia erau chiar esenţa regimului comunist.

O rezervă deosebită faţă de rezultatele activităţii comisiei noastre o prevăd din partea unor segmente ale minoritarilor rusolingvi, mai ales cei care au fost privilegiaţi în perioada de până la 1989. Acest lucru nu înseamnă neapărat că ei au rămas fideli ideilor şi practicilor comuniste, din contră. Dar ceea ce îi deranjează pe ei este critica unei componente a ceea ce a semnificat URSS, anume componenta imperială a regimului. Adică noi, Comisia, atentăm la un mit fundamental, alimentat şi de istorici din Rusia până astăzi, potrivit căruia ruşii au eliberat „poporul moldovenesc” şi l-au „civilizat”. Or o anumită aroganţă a unora dintre ruşi îşi are rădăcina anume în acest „complex al fratelui mai mare, eliberator”.

Sursa: EVZ.RO

citeşte şi CUM A ŞTERS UNIUNEA SOVIETICĂ LINIA DINTRE TORŢIONARI ŞI INOCENŢI

Blestemul satanic al comunismului (VIDEO)

În documentarele de mai jos poţi vedea o parte din esenţa comunismului de ieri, identitatea căruia de păstrează şi astăzi. Am citit cartea lui Richard Wumbrand, “Marx şi Satan“. “Blestemul satanic al comunismului” a ucis milioane de oameni şi continuă să o facă până în prezent.

Autor: JurnalTV.MD
Sursa: jurnaltv.md

Din puţul gândirii. Marian Lupu: Din punct de vedere științific, vorbesc limba română, din punct de vedere politic - limba moldovenească!

Marian Lupu, liderul PDM, este de părere că limba română și limba moldovenească sunt aceleași, dar există o nuanță la denumirea ei. Rugat să precizeze cum se numește limba pe care o vorbește, liderul democrat a precizat că aceasta se numește "română din punct de vedere științific, moldovenească - din punct de vedere politic".

Potrivit declarațiilor lui Lupu din cadrul emisiunii înProfunzime, modificarea denumirii limbii în Constituția R. Moldova trebuie operată astfel ca marea majoritate a populației să agreeze schimbările. UNIMEDIA amintește că începând de astăzi la Chișinău se va afla o delegație a Comisiei de la Veneția, care va asista AIE în vederea propunerilor de modificarea a punctelor din legea supremă.

Sursa: UNIMEDIA, via

Blogul lui Vlad-Mihai

7 cetăţeni străini au fost ridicaţi de persoane în civil de la Hotelul «Turist»

În seara zilei da astăzi, 28 iulie, la Hotelul

Turist au fost ridicaţi 7 cetăţeni străini şi duşi la sectorul de Poliţie Râşcani. Este vorba de 4 tineri din Danemarca şi 3 tinere din Belorusia. Tinerii au fost duşi la poliţie de către persoane în civil, care s-au legitimat în mod diferit.

Cei şapte tineri sunt membri ai unei organizaţii neguvernamentale din Danemarca şi au solicitat să fie accreditaţi în calitate

de observatori însă din alegerile din aprilie. Autorităţile din Moldova le-au refuzat, de aceea cei 7 au venit de această dată

în calitate de turişti, pentru a vedea Moldova în stare electorală.

Pe la ora 8 seara la Hotelul Turist, unde erau cazaţi, au venit câteva persoane în civil şi s-au recomandat ca repreyentanţi ai Serviciului de Migraţie. Toţi şapte, deşi aveau acte în regulă, patru dintre ei — paşapoarte ale UE, au fost transportaţi la Sectorul de Poliţie Râşcani din Chişinău. Acolo deja, unii dintre cei care i-au ridicat de la hotel, au spus că sunt de la poliţia criminală.

Acolo tinerii au fost separaţi, danezii într-un birou

şi fetele din Belarus în alt birou. Peste câteva ore, cetăţenii din Danemarca au fost eliberaţi, nu înainte de a fi instruiţi să fie precauţi atunci când vor avea loc proteste. Ei au fost preveniţi să nu comunice cu protestatarii, fără să le spună exact pe ce data anume se preconizează protestele şi unde anume.

La această oră nu se ştie nimic despre cele trei tinere din Belorusia.

Comuniştii au transformat Chişinăul în Oraşul Fricii

Capitala Republicii Moldova e împânzită de poliţişti şi militari. Vladimir Voronin şi guvernul au grijă de toate nevoile cetăţenilor, iar una dintre priorităţi este siguranţa.

Asta se vede peste tot în Chişinău. La intrările în oraş sunt echipaje militare din kilometru în kilometru, uneori şi câte două la un loc, iar cei câţiva oameni care se strâng la mitingurile opoziţiei sunt filmaţi şi fotografiaţi de „civili”. Această atmosferă, care pare să anunţe un adevărat război civil, e în perfectă armonie cu principalul slogan al comuniştilor: „Să ne apărăm patria!”.

Ziua începe frumos: e Vladimir Voronin la televizor, adresându-se solemn publicului dintr-o sală: “Mişcarea a luat amploare ca urmare a acţiunilor reprezentanţilor opoziţiei…”. Îl acoperă imediat o voce care traduce totul în rusă.

În cele ce urmează, publicul telespectator este invitat să-l cunoască pe domnul preşedinte şi altfel - în ţinută lejeră, descheiat tinereşte la cămaşă, inaugurând o bucată de cale ferată într-un colţ al ţării. Iar când Voronin lipseşte, umbra lui veghează cu bunătate asupra tuturor.

În satul Copanca din raionul Căuşeni, de exemplu, oamenii au apă potabilă după ce apeductul a fost reparat prin contribuţia guvernului şi a domnului preşedinte. Satul s-a adunat ca la urs în jurul unei cişmele în perfectă stare de funcţionare. Acum, cel mai bătrân om al locului primeşte o cană de apă şi, înainte să bea, îşi face cruce. “Sătenii ţin să mulţumească autorităţilor pentru că acum pot primi o cană de apă la bătrâneţe”, se zice în comentariul jucăuş suprapus de jurnaliştii televiziunii publice Moldova 1 peste imagini.

Hamlet în apărarea statalităţii

Vladimir Voronin şi guvernul au grijă de toate nevoile cetăţenilor, iar una dintre priorităţi este siguranţa. Asta se vede peste tot în Chişinău. De aceea, înainte de ale - geri, pe străzile oraşului patrulează poliţişti în cămăşi imaculate şi militari înarmaţi cu mitraliere. La intrările în Capitală sunt echipaje militare din kilometru în kilometru, uneori şi câte două la un loc.

“Vor să facă problemă multă, vor să bage frica în oameni”, crede un cetăţean. Însă e doar o părere.

Sloganul comuniştilor pentru aceste alegeri - “Să ne apărăm Patria” -, se potriveşte bine cu desfăşurarea de forţe din jurul oraşului. Într-unul dintre fluturaşii roşii electorali împărţiţi de o bătrână îmbrăcată în roşu, apare fotografia unei femei ce-şi acoperă bebeluşul cu un gest protector. “A fi sau a nu fi stabilităţii? A fi sau a nu fi Moldovei - teritoriu al păcii, bunătăţii şi speranţei? A fi sau a nu fi viitorului copiilor noştri?”, scrie alături.

Sună măreţ, e Hamlet de campanie. Cu toate astea, bătrâna nu prea are succes cu împărţitul: majoritatea tinerilor refuză bucata de hârtie şi vorba bună a femeii, cu un gest din cap şi un zâmbet. Nu prea au chef să pună mâna pe ştampile şi să-şi apere ţara.

„E o dezinformare, n-am organizat nimic pe 30 iulie”

Cetăţenii Republicii Moldova - teritoriu al păcii, bunătăţii şi speranţei - sunt într-adevăr oameni cuminţi. La mitingurile opoziţiei nu se duc, că nu dă bine.

La intrarea în parcul central al Chişinăului, aproape de statuia lui Ştefan cel Mare, se desfăşoară un miting electoral comun al Partidului Liberal, Partidului Liberal Democrat din Moldova şi al Alianţei Moldova Noastră. În total, vreo 30 de politicieni şi cam tot atâţia simpatizanţi. “E rău că-i puţină lume” - constată cineva din public către amicul său - “diseară asta o să arate comuniştii la televizor”.

Liderii opoziţiei unite vorbesc despre cât de murdară e campania electorală ce se-ncheie şi roagă lumea să nu aplece urechea la dezinformări. Un jurnalist în treabă, de exemplu, ce e cu mitingul opoziţiei, anunţat pe internet pentru 30 iulie, deci la o zi după alegeri. “E o dezinformare, n-am organizat aşa ceva”, explică Mihai Ghimpu, liderul Partidului Liberal: “Noi vrem o guvernare democratică, obţinută în mod democratic”. Aplauze firave.

Majoritatea celor de aici par mult mai atenţi la oamenii care trec pe stradă, să nu cumva să fie filmaţi sau fotografiaţi de vreun “civil”. Câţiva bătrâni vorbesc însă tare. Fac asta dinadins, ca nişte oameni care - la vârsta lor - nu mai au nimic de pierdut. Un alt pensionar traversează grupul de la un capăt la altul şi încearcă să treacă prin faţa reprezentanţilor opoziţiei la modul ostentativ. Pe şapca sa e o stea roşie, iar pe stea sunt desenate secera şi ciocanul. Le arată cine-i şeful.

Fuga de după miting

În câteva minute, locul întâlnirii electorale e pustiu. Rămân doar maşinile de poliţie, la fiecare colţ al parcului.

La vreun kilometru mai încolo, o avocată se apucă să vorbească, pe scările Ministerului de Interne, despre nelegiuirile comise după revolta din 7 aprilie de către conducerea acestei instituţii.

Vorbeşte tare, se îneacă de emoţie, însă continuă. Repetă din când în când: “Să nu vă fie frică!”. Un bărbat s-a oprit să filmeze publicul şi lumea începe să se împrăştie. E multă frică gratuită în oraş, ajunge la toată lumea.

“Comuniştii vor să facă problemă multă, vor să bage frica în oameni.”- Alegător din Chişinău

SELECŢIE

Ziariştii străini - da, cei români - ba

Spre deosebire de ziariştii români – nevoiţi să recurgă la metode cât mai ingenioase pentru a putea relata din Republica Moldova pe timpul alegerilor – alţi străini îşi pot face meseria liniştiţi. Mila e o jurnalistă franceză de televiziune şi a venit la Chişinău de capul ei, ştia că sunt alegeri şi că data trecută a ieşit urât. N-a întâmpinat mari probleme la sosirea pe aeroport.

„Au întrebat doar ce-i cu camera

. Şi le-am zis că merg la o nuntă aici şi că vreau să filmez. Apoi n-au fost probleme, chiar dacă m-am ocupat de campanie”, explică ea. Se plimbă acum nestingherită printre liderii opoziţiei. Îl roagă pe primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, să-şi spună numele în faţa camerei

.

„E prima întrebare care mi s-a pus la ora de limba franceză”, îşi aminteşte amuzat primarul. Mila a reuşit chiar să stea de vorbă recent cu un reprezentant al comuniştilor, “un anume Alexandru”, la sediul partidului. “Poate au fost drăguţi pentru că-s fată”, glumeşte ea.

JUCĂTOR-CHEIE

Marian Lupu, „pacifistul politic”

Vlad Odobescu

„Factorul Lupu”, aşa cum l-au numit analiştii politici şi liderii opoziţiei, a fost unul dintre cele mai aprins discutate subiecte ale campaniei electorale.

Fost preşedinte al parlamentului moldovean şi fost vicepreşedinte al comuniştilor, Marian Lupu a demisionat după eşecul suferit de Zinaida Greceanâi în parlament. După intrarea în Partidul Democrat - până la acel moment o formaţiune politică de buzunar - a reuşit să aducă acest partid la aproape 10 procente din preferinţele electoratului, imediat după Partidul Liberal şi la o treime din voturile PCRM - cel puţin, aşa arată ultimul Barometru de opinie publică, publicat înainte de alegeri.

Mulţi analişti consideră însă că „proiectul Lupu” este o invenţie a comuniştilor, care ar urma să le asigure acestora voturile necesare menţinerii la guvernare, printr-o alianţă postelectorală. Într-una dintre reclamele sale electorale, Lupu se caracterizează ca un “pacifist politic”: “Războiul politic trebuie oprit!”, îndeamnă sloganul său. Lupu se poziţionează călduţ şi într-o altă chestiune: integrare europeană versus apropiere de Rusia. Liderul democrat zice că le vrea pe amândouă.

Într-adevăr, atacurile lui Lupu la adresa fostului său partid au fost extrem de firave, pe teme care ar putea deveni subiect de discuţie în cazul unei colaborări. Astfel, Lupu a declarat că principalele motive ale plecării sale din partid au fost legate de rigiditatea comuniştilor în două chestiuni: cea legată de nevoia schimbării denumirii partidului, respectiv de nevoia întineririi conducerii acestuia. E de presupus ca, în cazul obţinerii celor două deziderate - plus desemnarea sa drept candidat la preşedinţie -, Lupu să accepte o colaborare cu actualii comunişti.

De cealaltă parte, deşi au avut ieşiri dure

împotriva sa, ceilalţi lideri ai opoziţiei susţin că aşteaptă să vadă dacă acesta a fost sincer când a părăsit tabăra comuniştilor, pentru a vedea dacă-i vor propune o colaborare parlamentară.

INTERVIU ÎN PRESA RUSĂ

Voronin vrea „compromis pentru stabilitate”

Dan Stancu

Preşedintele Republicii Moldova şi al parlamentului de la Chişinău, Vladimir Voronin, a declarat, într-un interviu postat ieri pe site-ul ziarului rus „Vremia Novostei”, că opoziţia vrea „cu orice preţ să paralizeze ţara, să o pună subprotectoratinternaţional, cu perspectiva dispariţiei de pe harta politică a lumii”.

„Noi chemăm la compromis indiferent de numărul locurilor pe care partidul nostru îl va obţine în viitorul parlament, 65 ori 75. Compromisul este necesar nu pentru a soluţiona problema alegerii noului preşedinte. El este necesar pentru a readuce ţara pe orbita stabilităţii şi a unei dezvoltări previzibile”, a mai spus şeful statului moldovean. De data aceasta, liderul de la Chişinău i-a luat la ţintă doar pe reprezentanţii opoziţiei, evitând să mai atace România, aşa cum obişnuia în ultima vreme.

Optimism prezidenţial

Vladimir Voronin este convins că Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) va câştiga alegerile legislative de mâine şi explică şi de ce: „Vedem deja că alegătorii, inclusiv cei care pe 5 aprilie au votat cu partidele de opoziţie, încep să înţeleagă situaţia reală şi îşi revizuiesc poziţiile”.

Rusia, un creditor înţelegător

Preşedintele şi-a motivat decizia de a solicita Rusiei acordarea unui împrumut în valoare de 500 de milioane de dolari prin faptul că Moscova „nu a înaintat condiţii drastice, aşa cum procedează in stituţiile internaţionale”. Potrivit liderului de la Chişinău, Rusia nu va cere un preţ politic pentru asistenţa acordată. „Această asistenţă constituie o contribuţie sub - stanţială din partea Rusiei în economia moldovenească”, a precizat Voronin, menţionând că Republica Moldova speră să primească o primă tranşă de 150 de milioane de dolari în perioada august septembrie 2009.

Decizia acordării creditului a fost luată pe 22 iunie, în cadrul întrevederii pe care Voronin a avut-o, la Moscova, cu premierul rus, Vladimir Putin, comentează agenţia de presă Omega. Creditul urmează să fie investit exclusiv în proiecte de reabilitare şi reconstrucţii a drumurilor şi, parţial, pentru dezvoltarea ape ductului Soroca-Bălţi, care funcţionează la o capacitate de doar 15 la sută.

Observatori electorali de la Bucuresti respinsi de Comisia Electorala de la Chisinau

Comisia Electorala Centrala a respins solicitarea de a acredita observatori internationali din partea Oficiului pentru Comunicare Internationala si Drepturile Omului din Bucuresti la alegerile legislative ce au loc in Republica Moldova, reprezentantii acestei organizatii contestand aceasta decizie la Curtea de Apel Chisinau, transmite corespondentul Agerpres.
Reprezentantii Oficiului pentru Comunicare Internationala si Drepturile Omului din Bucuresti sustin, potrivit unui comunicat, ca refuzul este unul neintemeiat din punct de vedere juridic, deoarece sustine ideea suplinirii dispozitiilor Codului Electoral cu o hotarare a CEC, ceea ce incalca principiul ierarhiei actelor normative in functie de forta lor juridica, precum si principiul legalitatii. Potrivit comunicatului, concluzia care reiese din aceasta situatie este ca CEC nu este interesata de o buna monitorizare a procesului electoral si ca, prin urmare, nu este exclus un nou val de fraude dat fiind faptul ca aceasta atitudine a Comisiei reprezinta o reiterare a celei avute fata de organizatia respectiva la inceputul lunii aprilie a acestui an.

Ziua Online

11 observatori georgieni sunt retinuti pe aeroportul din Chisinau

Comisia electorala din Georgia a calificat drept un "fapt revoltator" retinerea celor 11 observatori georgieni la alegerile parlamentare anticipate, prevazute sa se desfasoare miercuri in Republica Moldova de catre autoritatile moldovene pe aeroportul din Chisinau, relateaza ITAR-TASS."In legatura cu retinerea la Chisinau a observatorilor Comisiei Electorale Centrale din Georgia am trimis o scrisoare de protest Comisiei Electorale Centrale din Republica Moldova. Consideram revoltatoare o astfel de atitudine fata de observatorii nostri si speram ca partea moldoveana isi va revizui decizia si le va permite acestora accesul la monitorizarea scrutinului legislativ", a declarat, in cadrul unei conferinte de presa sustinute marti la Tbilisi, un responsabil al comisiei electorale.

Unsprezece georgieni, membri ai Retelei Europene a Organizatiilor de Monitorizare a Alegerilor (REOMA) sunt tinuti in aeroportul din Chisinau inca din dimineata zilei de luni si nu sunt lasati de vamesi sa intre in Republica Moldova, transmite corespondentul Agerpres. Serghei Tkacenko, seful misiunii de observatori REOMA, a declarat ca nimeni nu le spune care este motivul interdictiei aplicate celor 11 georgieni. "Li s-au luat pasapoartele si i-au izolat. Nu putem comunica cu ei. Nu au nici produse, nici macar apa. Am trimis un jurist, dar nu i s-a permis sa discute cu ei. Le-au spus doar ca vor astepta cursa de marti seara pentru a fi trimisi inapoi", a declarat Serghei Tkacenko. Potrivit acestuia, Comisia Electorala Centrala (CEC) urma sa le acorde luni, 27 iulie, acreditari observatorilor europeni, dar din motive necunoscute aceasta chestiune nici nu a fost pusa in discutie la sedinta.

"Saptamana trecuta am cerut acreditarea a 140 de observatori din diferite tari, iar CEC a formulat invitatii pentru toate persoanele. Ulterior, comisia a decis sa ofere acreditari doar pentru 53 de observatori, iar, in forma verbala, ni s-a spus ca Serviciul de Informatii si Securitate a decis ca ceilalti 'nu sunt demni pentru a observa alegerile din Republica Moldova'. Am sperat ca la sedinta de astazi a CEC incidentul se va rezolva, iar observatorii deja au pornit spre Moldova", a spus seful misiunii REOMA, potrivit caruia nu au primit acreditari observatorii din Georgia si cei din Kargazstan.

Ziua Online