Chirtoacă respinge unirea teritorială ca soluţie de remediere a erorilor istoriei

Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, acuzat adesea că este "unionist", spune că problemele teritoriale istorice dintre România, R. Moldova şi Ucraina nu pot fi remediate prin unire, ci prin integrare europeană, pentru că altfel s-ar crea instabilitate regională.

Fobiile antiromâneşti au fost cultivate de comunişti în ultimii opt ani pentru a se menţine la putere, dar în ciuda propagandei comuniste, România a devenit primul partener economic al Republicii Moldova, iar integrarea europeană este singura soluţie pentru repararea unor greşeli ale istoriei, a declarat primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, într-un interviu acordat Radio România Actualităţi, potrivit RADOR. “Sunt subiecte false prin care nimeni nu va mai reuşi vreodată să manipuleze opinia publică în aşa fel încât să obţină cu adevărat capital politic”, a declarat Chirtoacă în interviu.

Primarul de Chişinău, care este şi vicepreşedinte al Partidului Liberal, a salutat recenta promulgare de către preşedintele Traian Băsescu a modificărilor la legea cetăţeniei şi a menţionat că pentru moldoveni cetăţenia română reprezintă un punct de atracţie.

“Este şi dreptul cetăţenilor Republicii Moldova, nimeni nu a retras cetăţenia română cetăţenilor Republicii Moldova. Ei n-au avut cum să obţină actele de identitate, certificate

de naştere, de căsătorie, respectiv buletin de identitate, paşaport, în perioada 1940-1989, pentru că era U.R.S.S., care a împiedicat respectiv descendenţii acelor cetăţeni români care trăiau în Basarabia până în '40 să primească acele acte de identitate, să se constate de fapt cetăţenia lor românească. Ei, posiblitatea asta a apărut după '89 şi din punctul meu de vedere, legislaţia românească ar urma să prevadă doar constatarea faptului că cetăţenii din Republica Moldova, aceia care au trăit în perioada de până la 1940, precum şi descendenţii lor au cetăţenia română, urmând să li se elibereze acte de identitate. Sperăm ca legea să-şi facă efectul cât mai repede”, a declarat Chirtoacă.

Referindu-se la eticheta de unionist care îi este aplicată de comunişti, primarul de Chişinău a spus că PL are o abordare firească şi corectă în ceea ce priveşte relaţiile cu România şi tot ce ţine de limba
română şi de istorie. “Pentru că, da, sunt două state independente, recunoscute la nivel internaţional, dar care vorbesc aceeaşi limbă sau unde limba oficială este aceeaşi. Şi Germania cu Austria au limba germană ca limbă oficială. De aceea nu considerăm corect
să acceptăm teoria sovietică a limbii moldoveneşti şi aşa mai departe. La fel este şi în ceea ce priveşte istoria, la fel este şi în ceea ce priveşte marile noastre personalităţi şi de o parte şi de alta a Prutului, atât Mihai Eminescu, cât şi Grigore Vieru, domnitorii noştri, şi aşa mai departe. Pornind de la faptul că noi susţinem adevărul istoric şi susţinem identitatea dintre limba vorbită pe malul drept al Prutului şi pe malul stâng al Prutului au apărut aceste discuţii vizavi de unire”, precizează Dorin Chirtoacă.

În realitate, spune el, "dacă este să abordăm la modul matur, pragmatic, subiectul relaţiilor dintre Republica Moldova şi România, este corect să spunem că viitorul nostru este Uniunea Europeană, unde nu mai există frontiere şi unde ne putem
regăsim împreună. Altă soluţie nu este şi nici nu cred că are rost să o discutăm, pentru că intrăm pe un teren foarte alunecos”, a punctat Chirtoacă.

“Raptul Basarabiei la 1812 şi după aceea repetat, la 1940, nu a fost un act singular. Nordul Bucovinei, sudul Basarabiei, sunt şi acestea teritorii care au fost răpite. După aceea, Transnistria, plus problema prezenţiei militare. În prezent
, Republica Moldova este un stat care nu merge doar până la Nistru, dar dincolo de Nistru, inclusiv Transnistria, chiar dacă avem problema teritorială acum. În cazul în care se pune problema unirii, ce se întâmplă, de fapt? Se creează o situaţie de neclaritate şi aş spune, chiar instabilitate, la nivelul întregii regiuni, pentru că ar urma să fie pusă în cazul dat şi problema sudului Basarabiei şi a nordului Bucovinei şi nu se ajunge la niciun numitor comun. Rezultă, deci, că nu pot fi corectate greşelile, abuzurile, aş spune, comise la 1812, la 1940, de-a lungul istoriei, împotriva României şi a românilor, prin aceleaşi metode la care s-a recus atunci. Trebuie căutate alte soluţii. Nu putem, aşa cum s-a tras pe hartă cu creionul în 1939, la fel să facem şi noi acum cu creionul pe hartă. Însă observăm că există, la nivel european, o rezolvare a acestor probleme, prin integrarea europeană”, a comentat Dorin Chirtoacă.

“Pentru că asemenea probleme a avut şi Franţa cu Germania, asemenea probleme au fost şi în partea de est şi sud-est a Europei şi iată că astăzi toţi aceia care sunt membri ai Uniunii Europene au uitat - şi, părerea mea, definitiv au uitat - de asemenea tip de probleme. Rezultă deci că şi pentru România, Republica Moldova, Ucraina, în cazul dat, soluţia este aceeaşi: integrarea europeană, standarde şi valori comune, care vor duce la dispariţia acestui subiect definitiv de pe agendă”, este de părere Dorin Chirtoacă.

Primarul liberal al Chişinăului însoţeşte un grup de tineri care efectuează o vizită de recuperare psihologică în România, după ce au fost maltrataţi de poliţie după protestele din 7 aprilie. Programul, denumit “Recunoaştere şi recunoştinţă”, este finanţat de Departamentul pentru relaţiile cu Românii de pretutindeni din cadrul MAE român.

Sursa:

ziare.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
©2009 Jos comunismul! | by TNB