Patriotul român Alexandru Leşco: „Aş vrea să apuc timpurile când Prutul o să redevină un râu intern“

Unul din eroii uitaţi ai Romåniei, Alexandru Leşco, închis de ruşi timp de 12 ani, la Tiraspol, pentru idealurile sale naţionale, s-a aflat cåteva zile la Bucureşti, silit să-şi efectueze mai multe consultaţii medicale aprofundate. Cei 12 ani de temniţă rusească se resimt şi azi, la peste cinci ani de la eliberare. Din păcate, nici măcar acum eroul din Transnistria, arestat şi judecat barbar pentru a se da un exemplu Romåniei, nu poate locui în ţara-mamă, pentru care a suferit umilinţe şi o închisoare nedreaptă şi nelegală, după cum a stabilit şi o sentinţă CEDO fără precedent, de condamnare a Rusiei pentru acest fapt. Deşi a fost decorat de către Traian Băsescu - preşedintele reales acum cu peste 90 de procente în Basarabia - chiar cu Ordinul Naţional „Steaua Romåniei“, iar primăria l-a desemnat Cetăţean de Onoare al Capitalei, alături de camarazii săi Tudor Popa şi Andrei Ivanţoc, niciunul dintre eroi nu şi-a primit apartamentele promise deja de fostul prim-ministru, Călin Popescu Tăriceanu, iar în Parlament o lege a recunoştinţei pentru cei trei este boicotată în permanenţă. Singurul oficial al statului care îl ajută este Eugen Tomac, de la Departamentul pentru Romånii de Pretutindeni, care s-a ocupat şi de internarea fostului deţinut politic romån de la Tiraspol. Am stat de vorbă cu patriotul romån despre evoluţia situaţiei politice din Basarabia şi aşteptările faţă de Romånia după schimbarea regimului comunist de peste Prut, în exclusivitate pentru „Curentul“.

„Lucrurile s-au schimbat spre bine la Chişinău. Este o cu totul altă atmosferă, care se simte în stradă şi oriunde. Lumea răsuflă mai uşurată acum“, ne spune Alexandru Leşco, la externarea sa din spital, într-un material video disponibil pe www.curentul.ro. „Aşteptările au fost prea mari, şi atunci şi cerinţele sunt mai mari din partea oamenilor“, adaugă Leşco. În privinţa primei vizite de stat a preşedintelui reales al României, Traian Băsescu, aleasă simbolic tot la Chişinău, ca şi în urmă cu cinci ani, Alexandru Leşco apreciază că relaţiile cu Bucureştiul s-au îmbunătăţit semnificativ, mai ales după căderea gardului de sârmă ghimpată de la Prut şi semnarea acordului de mic trafic de frontieră. În ce priveşte alte aşteptări ale fraţilor de peste Prut, Alexandru Leşco ne spune: „Îl ştiu pe domnul preşedinte ca foarte sensibil la chestiunea Basarabiei şi problemele basarabenilor şi cred că va face tot posibilul ca să se urgenteze redobândirea cetăţeniei române de cât mai mulţi români“. Planurile de viitor ale lui Alexandru Leşco, membru de onoare al Fundaţiei Pentru România, sunt legate tot de răspândirea românismului. El şi-a propus să înfiinţeze o asociaţie de carte la Chişinău: „Este nevoie de carte adevărată în Basarabia“, afirmă patriotul, după ce ne-a mărturisit gândul său cel mai fierbinte: „Eu tare aş vrea să apuc timpurile când Prutul o să redevină un râu intern şi nu de frontieră“.

Alexandru Leşco nu este demoralizat de faptul că un al doilea proiect de lege pentru ajutorarea celor trei eroi şi repunerea lor în drepturi cetăţeneşti fireşti primeşte piedici în Parlament. „La câte am pătimit în temniţele ruseşti, aproape nimic nu mă mai impresionează. Este normal să existe forţe potrivnice nouă şi în Parlamentul de aici. Aşa lucrează ruşii. Eu rămân oricum un simplu cetăţean credincios prin viaţă şi prin moarte neamului meu. Iubesc România indiferent de aceste piedici“. La data de 21 mai 2009, senatorul Iulian Urban a depus la Senat, împreună cu senatorul de diaspora Viorel Badea, o Propunere legislativă privind declararea lui Alexandru Leşco, Andrei Ivanţoc şi Tudor Popa drept „eroi-martiri, luptători pentru democraţie, drepturile omului şi apărători ai valorilor spirituale şi culturale româneşti“. La data de 2 noiembrie 2009, chiar Comisia pentru Drepturile Omului, Culte şi Minorităţi din Senat, prin semnătura UDMR-istului Gyorgy Frundo, preşedintele acesteia, a dat raport de respingere a Proiectului de lege, la fel ca şi PSD-istul Toni Greblă, de la Comisia Juridică. Ajunsă în plenul Senatului, legea recunoştinţei a căzut la vot, acelaşi Greblă afirmând că nu este normal ca aceşti eroi să beneficieze de „avantaje financiare“, respectiv o minimă pensie sugerată de Iulian Urban. Mai mult, PNL-istul Mircea Diaconu a trâmbiţat că cei trei nu pot fi numiţi martiri atâta timp cât se află în viaţă, sugerând că ar trebui să aşteptăm moartea lor. Desigur, finuţul actoraş ar mai trebui să ştie şi puţină limbă română înainte de a vorbi în asentimentul rusoilor. Martir, conform DEX, este o „persoană care a avut de îndurat suferinţe, chinuri îngrozitoare sau moartea pentru ideile, convingerile sale. Persoană care îndură persecuţii, un tratament inuman, bătăi etc. - din fr. Martyr“. Legea se află în prezent la Camera Deputaţilor, forul decizional, în aşteptarea unui vot decisiv.

Eugen Tomac, prietenul lui Alexandru Leşco, a făcut „contrabandă“ cu tricolorul

În privinţa lui Eugen Tomac, singurul care îl mai ajută cu problemele sale de simplu cetăţean român nerecunoscut, este legat de amintirile eliberării şi venirii sale, pentru prima oară, în România, ţara-mamă pentru care s-a luptat şi a pătimit, după cum ne-a mai mărturisit: „De cunoscut, personal, l-am cunoscut la Televiziunea Română, alături de Marian Voicu. Amândoi mă aşteptau pentru a realiza o emisiune dedicată Basarabiei şi luptei noastre pentru românism. Ne-am îmbrăţişat ca şi cum ne-am fi cunoscut de-o viaţă şi l-am simţit din primul moment ca pe-un fiu. Dar, practic, chiar îl ştiam cu mult dinainte. Încă din închisoare. El, cu alţi tineri inimoşi, a încercat să ajungă la mine pe când eram în Penitenciarul Nr. 2 din Tiraspol. Nu a fost lăsat. Se afla într-o adevărată campanie pentru eliberarea noastră, dusă în România şi în străinătate, la Consiliul Europei, în America. Am aflat după aceea, de la soţie, că, la plecarea din Transnistria, cei trei au fost reţinuţi de trupele «pacificatoare» ruseşti, cu maşina rechiziţionată şi apoi percheziţionaţi şi lăsaţi în miez de noapte pe şosea, înconjuraţi de kalaşnikovurile militarilor ruşi. Asta pånă când, la insistenţele unuia dintre ei că vrea să atenţioneze Ambasada SUA şi Ambasada României de la Chişinău, au fost lăsaţi să plece. Ajunşi aici au mers la soţia mea, a lui Ivanţoc şi la copiii lui Tudor Popa şi le-au înmânat ajutoarele strânse în campanie, inclusiv prin intermediul presei de la Bucureşti. Soţia a venit apoi şi mi-a povestit totul şi a reuşit să-mi introducă şi o Ediţie Specială, în engleză şi română, făcută de Eugen cu prietenii săi ziarişti pentru campania internaţională. Soţiei nu-i venea să creadă că există astfel de tineri! Şi aici trebuie să subliniez că tot ce a făcut acest tânăr, la anii la care alţii se bucură de grija mamei şi a tatei, l-a maturizat brusc şi profund. A fost un „copil de trupă“ pe frontul românesc, cu o memorie încărcată cu lupte grele. Astăzi, este un adult cu înţelepciunea unui bătrân al satului, mândru că este român şi munceşte, în fiecare clipă, pentru România. Sunt convins că omul politic care va fi chiar de mâine va aduce Basarabiei, basarabenilor şi, de fapt, românilor din jurul ţării sau răspândiţi aiurea, în această robie modernă, şansa de a fi acasă, în demnitate şi prosperitate. El a simţit pe propria-i piele toate nedreptăţile făcute neamului nostru“, afirma Alexandru Leşco. Şi adăuga şi o confesiune: „Vă zic o singură poveste, spusă chiar de către preşedintele României, Traian Băsescu. Ne aflam la decorarea de la Palatul Cotroceni, când ni s-a oferit Ordinul Naţional «Steaua României» în grad de Cavaler pentru sacrificiul nostru, după cum scrie chiar în Decretul Prezidenţial. După ceremonie, ne-am retras puţin. Băsescu îl ţinea pe după umeri pe Tomac şi mi-l lăuda pentru cât a făcut pentru grupul nostru, al deţinuţilor politici din Transnistria. Eu i-am zis că nu-i nevoie, că ştiu de la soţie. Dar el mi-a zis: «Dar cred că nu ştii, domnule Leşco, că erai închis, cum tânărul ăsta a ajuns să ducă steagul României în Basarabia, la manifestaţiile studenţilor şi elevilor pentru istoria şi limba română. Pe ascuns! Iar steagurile erau din Primăria Capitalei, că eu eram primar! Unii fac contrabandă cu produse peste Prut, el a trecut aceleaşi riscuri pentru drapelul tricolor!», mi-a mai zis Băsescu. Uite, acesta-i doar un exemplu...“, evocă acum Alexandru Leşco.

„Trei nume care înseamnă dragoste de ţară şi eroism“

Fostul deţinut politic de la Tiraspol Alexandru Leşco, membru al Grupului Ilaşcu, judecat şi condamnat în 1992 de către un tribunal sovietic transnistrean la 12 ani de temniţă grea pentru „crima“ de a fi încercat păstrarea identităţii romåneşti în Basarabia, este un romån pur sånge. Alexandru Leşco şi-a ispăşit în întregime pedeapsa unui tribunal ilegal, fiind eliberat la 2 iunie 2004. După ce s-a refăcut fizic şi psihic, patriotul romån a ţinut să fie prezent în Romånia pentru a readuce în atenţia opiniei publice romåneşti faptul că doi dintre camarazii săi, Andrei Ivanţoc şi Tudor Petrov Popa, sunt încă închişi în temniţele transnistrene, fiind ultimii deţinuţi politici din Europa secolului al XXI-lea. Totodată, el a atras atenţia asupra situaţiei copiilor basarabeni din Transnistria, care nu pot învăţa în limba lor maternă, regimul separatist de la Tiraspol făcånd tot posibilul pentru desfiinţarea şcolilor romåneşti din stånga Nistrului. După alţi trei ani, cånd au fost eliberaţi şi camarazii săi, cei trei au primit din partea preşedintelui Traian Băsescu Ordinul Naţional „Steaua Romåniei“. „Eliberarea tuturor detinuţilor politici din Transnistria deschide, în sfårşit, calea restituirii adevărului istoric asupra acestui episod eroic din cronica zbuciumată a primelor decenii din viaţa statului independent, proclamat pe ruinele «Republicii Ribbentropp-Molotov», şi ea plăsmuită din trupul sfåşiat al Basarabiei istorice“, consemna atunci analistul Corneliu Vlad. Din păcate, nici după alţi trei ani, acest lucru nu este dorit de forţele ruseşti care fac parte din politica „romånească“ de la Bucureşti. După eliberarea de la Tiraspol, întrebat de studenţii de la Bucureşti ce ar face dacă ar fi să dea timpul înapoi cu 12 ani, Alexandru Leşco a răspuns imediat: „Aş face exact acelaşi lucru“.

Victor RONCEA