Fostul comunist Marian Lupu - actuala speranta a coalitiei Alianta pentru Integrare Europeana de la Chisinau - nu doreste reintroducerea "istoriei romanilor" in scolile din stanga Prutului. Incet-incet liderii opozitiei anti-comuniste de la Chisinau dovedesc ca nu sunt chiar atat de anticomunisti pe cat le-ar placea sa se creada la Bucuresti.
Noua guvernare de la Chisinau pregateste asiduu summit-ul CSI si asteapta frematand vizita presedintelui rus Dmitri Medvedev. Pe de alta parte noua guvernare a anuntat cat se poate de clar ca nu este interesata de NATO. Daca nu ii intereseaza NATO si abia asteapta reuniunea CSI atunci se poate spune ca aderarea la Uniunea Europeana este o vorba de dansii inventata. A mai iesit si proaspatul premier democrat Vladimir Filat sa ne spuna ca isi doreste tratat de baza cu Romania. Pana la urma care este diferenta dintre noul si vechiul regim? Eu unul incep sa cred ca nu exista nici o diferenta mai ales in punctele esentiale...
Dintre toate declaratiile insa, cea a lui Marian Lupu referitoare la "istoria Moldovei" este cea mai nelinistitoare. Mai ales ca Marian Lupu este prezentat la Bucuresti ca marea speranta a democratizarii Republicii Moldova. Daca fostul comunist are de gand sa democratizeze Republica Moldova cu metode staliniste incepe sa imi para rau de tanara democratie...
Intr-un interviu pentru agentia Omega Marian Lupu declara: "Dupa parerea noastra, cea mai buna varianta pentru Republica Moldova ar fi istoria statului nostru - istoria Republicii Moldova. Fara a pune accente pe momente sensibile, care ar putea duce la o sciziune in societate. Am pledat si vom pleda in continuare impotriva unor astfel de iesiri. Daca istoricul are menirea de a cauta adevarul istoric, atunci scopul politicianului este de a aplica intr-un sector sau altul un model care ar asigura o congruenta si o armonie in dezvoltarea ulterioara a societatii pentru ca aceste decizii sa uneasca oamenii".
Politicienii de la Bucuresti au fost pacaliti inca o data (a cata oara nu au invatat nimic din lectiile administrate de la Chisinau incepand cu decembrie 1989?). Eurodeputatii romani au acordat un sprijin nelimitat "Opozitiei" de la Chisinau in Parlamentul European. La fel, deputatii romani din Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei au sprijinit delegatia venita de la Chisinau.
Marian Lupu lanseaza cateva percepte dure: in primul rand istoricii n-au decat sa caute adevarul istoric pana le vine rau - acest adevar nu va ajunge la destinatari, respectiv la populatie si mai ales la elevi. In al doilea rand trebuie predata "istoria Republicii Moldova" - doar ca pentru asa ceva nu este nevoie de un manual, Republica Moldova exista ca stat doar de 18 ani asa ca nu este mare lucru de predat din punct de vedere istoric. Insa daca Marian Lupu are in vedere o istorie mai indelungata atunci vom avea parte in Basarabia din nou de "istoria Moldovei" inventata in perioada stalinista... Iar Marian Lupu si l-ar putea lua drept consilier pe Vasile Stati sau pe Victor Stepaniuc, vajnici aparatori ai istoriei Moldovei Mari.
Pana la urma pozitia lui Marian Lupu este extrem de apropiata de cea a fostilor sai colegi, comunistii. Deputatul comunist Grigore Petrenco spunea "Traim in Republica Moldova si trebuie sa studiem istoria noastra. Din cate cunosc nici in Romania nu se studiaza istoria romanilor". Aici Petrenco are dreptate: nici in Romania nu se mai studiaza istoria romanilor...
George DAMIAN
ZIUA
Pariuri sportive Germania: Top Siteuri & Case de pariuri 2024
Acum o săptămână
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu