Abuzurile continua. Grănicerii moldoveni au interzis în mod ilegal accesul unui preot român în R. Moldova

Deşi printr-o Hotărâre a Curţii de Apel Chişinău din 24 aprilie curent Serviciul Grăniceri al RM era obligat să permită intrarea pe teritoriul R. Moldova a preotului Ionel Bigea, cetăţean român, care conduce parohia din satul Vadul lui Isac timp

de 15 ani de zile, grănicerii moldoveni de la punctul de trecere Oancea-Cahul i-au interzis trecerea graniţei.

Preoţii Ion Bigea şi Constantin Dumitraşcu au fost reţinuţi în vama Oancea-Cahul pe data de 11 aprilie de către grănicerii moldoveni, care au motivat
interdicţia prin decretul-lege comunicat pe data de 9 aprilie, de către preşedintele în exerciţiu al RM, Vladimir Voronin, prin care cetăţenii români nu mai au voie să intre pe teritoriul R. Moldova decât cu viză de la Ministerul Afacerilor
Interne din Chişinău.

Ion Bigea a atacat în judecată autorităţile moldovene. Astfel, în urma Hotărârii Curţii de Apel, “se recunosc ilegale acţiunile Serviciului Grăniceri al RM din 11.04.2009 privind refuzul permiterii intrării în RM a lui Bigea Ionel. Se obligă Serviciul Grăniceri al RM să permită intrarea lui Bigea Ionel, născut la 11.01.1969, pe teritoriul RM în lipsa vizei, în baza actelor personale prezentate: paşaport, adeverinţă de emigrant, permis de şedere, permis de muncă. Hotărârea este definitivă şi executorie din momentul pronunţării, însă poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiţie a RM în termen de 15 zile”.

Solicitat de JURNAL, preotul Ionel Bigea a spus că grănicerii moldoveni, la indicaţia maiorului Mândru, au refuzat să-i permită accesul pe teritoriul R. Moldova, deşi acesta avea asupra sa Hotărârea Curţii de Apel în original.

În prezent, preotul Ionel Bigea se află pe teritoriul R. Moldova, reuşind să ajungă pe data de 2 mai la parohia sa din Vadul lui Isac, Vulcăneşti, printr-un alt punct de trecere a frontierei. Pe data de 8 mai, Ionel Bigea a obţinut viză multiplă de la Biroul de Migraţie şi Azil al MAI.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
©2009 Jos comunismul! | by TNB