Voronin la ''Vocea Americii'': Partidele de dreapta din Moldova il ridica pe maresalul Antonescu la rang de erou

Partidele de opozitie sunt niste formatiuni extremiste de dreapta, pentru ca il ridica la rang de erou pe maresalul Ion Antonescu, "organizatorul si persoana care se face vinovata de Holocaustul de pe teritoriul Moldovei si al Romaniei", considera presedintele moldovean Vladimir Voronin, relateaza NewsIn.
In ideologia acestor partide "este prezenta nu doar nostalgia pentru perioada cand Moldova a facut parte din Romania, ci si ridicarea la rang de erou a unor criminali de razboi precum Ion Antonescu", a declarat Voronin intr-un interviu pentru Vocea Americii. "Va reamintesc ca Antonescu a fost organizatorul si persoana care se face vinovata de Holocaustul de pe teritoriul Moldovei si al Romaniei", a continuat el.
"Partidele se numesc liberale, dar de fapt ele sunt niste formatiuni extremiste de dreapta, corupte, carora le sunt straine valorile europene", a acuzat presedintele moldovean in exercitiu.
"De aceea, lupta politica va fi destul de dura. Si noi intentionam sa castigam aceasta lupta. Insa pentru noi nu este important cine va avea intaietate in alegeri, ci desfasurarea lor", a spus Voronin."Din acest motiv am micsorat pragul electoral si am exclus, practic, participarea primelor persoane in stat din emisiunile posturilor de radio si televiziune publica. Alegatorii nu trebuie sa reproseze guvernarii monopolizarea mass-mediei si utilizarea resurselor administrative", a explicat presedintele moldovean in exercitiu, care detine si functia de presedinte al Partidului Comunistilor. El a repetat ca partidul sau vede formatiunile din opozitie "drept o putere ce tinteste infrangerea politica a Republicii Moldova si a independentei sale (...)".
"In materialele informative de partid si in retorica lor este atacata Moldova, independenta sa", a sustinut Voronin in interviul pentru postul de radio Vocea Americii.
Voronin: De ce Romania nu a condamnat pe cei care au organizat dezordinile din 7 aprilie de la Chisinau sub drapelele ei?
In ceea ce priveste relatia cu Romania, Voronin i-a spus reporterului care il intervieva ca in acest sens intrebarile ar trebui adresate nu Moldovei, ci Romaniei si autoritatilor ei oficiale si a facut chiar si unele sugestii de intrebari: "Iar intrebarile ar putea fi precum... de ce Romania nu vrea sa semneze acordul de frontiera cu Republica Moldova, in conditiile in care are un astfel de acord cu fiecare dintre vecinii ei? De ce Romania isi permite permanent la nivel de presedinte sa faca declaratii deschise despre inevitabilitatea disparitiei statului moldovean?", a spus el. "In opinia noastra, o asfel de retorica este inadmisibila pentru o tara membra a UE si NATO", a comentat Voronin. "In sfarsit, de ce oficialitatile Romaniei nu au condamnat pe cei care au organizat dezordinile din 7 aprilie de la Chisinau sub drapelele ei? Din contra, toate aceste persoane au fost calificate de presedintele Romaniei drept revolutionari, el a facut declaratii aprobatoare la adresa lor. Asteptam momentul cand Romania si clasa ei politica se va ocupa de problemele sale si va inceta sa ameninte populatia Moldovei cu absorbtia inevitabila a tarii noastre", a mai spus Voronin.
Voronin despre relatia cu Transnistria: Important este ca pe Nistru s-a instalat pacea
Despre reglementarea transnistreana Voronin a spus "ca multe depind de contextul international general. Am vrea ca unificarea Moldovei sa se produca ca rezultat al unui serios compromis geopolitic din partea tuturor partilor implicate in procesul de negocieri", a afirmat presedintele. El a explicat ca se refera la UE, Rusia, SUA si Ucraina. "Important este ca pe Nistru s-a instalat pacea, oamenii de afaceri transnistreni comercializeaza linistit sub marca 'made in Moldova' cu statele membre UE, Rusia, statele CSI, studentii transnistreni invata gratuit la facultatile moldovenesti, iar echipa transnistreana de fotbal este campioana Moldovei", a aratat Voronin.
De asemenea, a adaugat el, "in orice conflict teritorial cea mai complicata este restabilirea increderii intre oameni si nu cautarea unei modalitati politice sau juridice de solutionare a problemei. Intre locuitorii regiunii transnistrene si cei ai restului Moldovei aceasta incredere exista de mult timp, ceea ce inseamna ca acest conflict poate fi solutionat in orice clipa", este de parere Vladimir Voronin.
Z.O.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
©2009 Jos comunismul! | by TNB