Io, Voronin, presedinte!

Cand m-am trezit, era dimineata, dar Stefan cel Mare continua sa ma bantuie si nu atat el cat un cal nazdravan, care dupa ce a mancat o galeata cu jaratic a facut un salt peste munti, pana la apa Moldovei si adapandu-se bine a mai sarit o data si a ajuns dincolo de Prut, de acolo spunandu-le, celor mirati de o asa aparitie, ca Republica Moldova nu-i a lui, ci a urmasilor, urmasilor sai voronieni, acum, in veac si peste veacuri...

Marele nazdravan s-a dat peste cap, facandu-se militian, din pantecul sau navalind o cohorta de cazaci motorizati, veri buni ai slavilor descalecatori cu multe secole inainte, pe pamantul plin doar de paduri si jivine, ca si ungurii, ceva mai tarziu, de l-am populat apoi cu niste zice-se romani, asa cum bine v-a spus marele istoric Roller, de care voi v-ati lepadat, socotind ca de la Rim va trageti, dupa zisa unui cronicar moldav, adica tot de-al nostru, pe care insa nu-l mai recunoastem, deoarece nu se tragea din pravoslavnici si mult rau a facut istoriei noastre.
Revin Si zic, ce dracul, Doamne iarta-ma, ca de m-ar auzi Patriarhul Alexei, ma excomunica, va tot faliti cu trecutul vostru istoric, in care, culmea, ma bagati si pe mine, doar-doar ne-om impartasi cu vin de Corcova si la o betie slavo-cazaceasca, precum fac fratii mei din Tiraspol si imprejurimi, lasand mujicilor votca aia imputinata, sa mergem brat la brat pana la Moscova, unde zace tatucul Stalin, care si pe voi v-a onorat cu un regim al proletariatului, ce se voia in vesnicie, noi urmandu-i sfatul, pana la adanci batranete, numai voi sa nu interveniti, cu tot felul de idei nationalist-unioniste si proeuropene, ca asta le bagati in cap elevilor si studentilor nostri, ce s-au strecurat peste Prut si se dezvata a vorbi moldovineste, asa cum le-au transmis mosii si stramosii, ca si nacajitilor plecati sa munceasca prin strainataturi, in loc sa ramana aici si sa manance mamaliga cu ceapa, cum fac eu, de pe vremea Marelui Razboi pentru Apararea Patriei si a colhozurilor multilateral dezvoltate.
A, Imi amintiTi de "podul de flori", din 1990, dar va spun sincer ca de eram eu la putere atunci, il dinamitam tot ca-n razboi, de nu se mai vedea floare pe floare, ci numai vize, pentru astia care ne destabilizeaza tara, dar noroc cu oameni de-ai mei, pusi acolo unde trebuie si care mi-au dat doua mandate sa o conduc spre Maica Rusie, cu al carei ajutor mai salvam ceva-ceva din saracia noasta, ca eu, vorba Eminescului nostru, pe care voi l-ati insusit cu nerusinare, imi apar saracia si neamul, indiferent de alegeri si observatori, ca, spusa lui Stalin, nu conteaza cine voteaza, ci doar cei ce numara, asa ca i-am pus pe listele noastre si pe bravii decedati in lupta pentru republica, si pe nevrozatii de atata democratie, si pe militarii sortiti sa ne apere tara impotriva invaziei imperialismului romanesc, si pe superbii mei bautori de votca, mereu stigmatizati ca vin manga la alegeri, ca si cum ei n-ar avea dreptul, consfintit de Constitutie, sa voteze cu cine le da mai multa bautura, ca asa-i la noi, in Basarabia voastra...
Zic asta, Io, Voronin, presedinte, ca de mine sau de umbra mea de lup hamesit nu scapati, chiar daca ar fi vorba sa trec cu demnitarii mei fideli la Tiraspolul sovietizat, deoarece limba si pregatirea militara a regimului separatist de acolo le stiu din tineretea mea revolutionara.
PS. Acum, va asigur, ca oricine vine la putere, in coasta Romaniei si a Uniunii Europene vor fi prezenti numerosi comunisti!

Valentin HOSSU-LONGIN
Ziua

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
©2009 Jos comunismul! | by TNB