Liniştea „sfârşitului de epocă” din Republica Moldova. Cadou pentru Dragos, fiul martirului Valeriu Boboc

La câteva zile după scrutinul care a zdruncinat serios regimul comunist, toată încrâncenarea din ultima vreme pare uitată.

Au trecut 115 zile de la revoltă şi Chişinăul respiră. Nu e nici un foc, pietrele sunt la locul lor, în pavaj, iar paşii sunt lenţi, de plimbare. Pe clădirea preşedinţiei - îmbrăcată în schele - e steagul Republicii Moldova. Fix peste drum e parlamentul, o clădire imensă şi proaspăt vopsită în roz. Trei tineri, cam de vârsta celor adunaţi pe 7 aprilie în Piaţa Marii Adunări Naţionale, stau aplecaţi deasupra unui laptop, în parcul central al oraşului. Undeva, aproape de aici, sunt sediile unor partide şi, acolo, nişte oameni la costum negociază viitorul unei ţări aflate deocamdată la marginea Europei.

Se discută pe funcţii, pe soluţii, pe programe. Marile ziare ale lumii au scris zilele trecute despre înfrângerea ultimului bastion comunist din zonă. Aşa o fi. Unul dintre ziarele în limba română de aici a pus titlu mare pe prima pagină: „Good Bye Voronin!”, şi dedesubt, ceva mai mic - “Sfârşit de epocă la Chişinău”. Epocile se termină uneori aproape fără să-ţi dai seama, te pot prinde cu o îngheţată în mână şi e mai bine aşa. E un semn de întrebare deasupra fotografiei proaspătului democrat Marian Lupu, dar un lucru e cert: oamenii ăştia doi care traversează aleea sunt fericiţi.

E acelaşi parc la marginea căruia, acum patru zile, se adunaseră politicieni din opoziţie care chemau lumea la vot. Le cereau din când în când alegătorilor să nu se teamă, şi totuşi puţini îndrăzneau să se oprească în dreptul lor. Azi, vorbele acelea şi frica ce nu-i lăsa să se adune nu mai înseamnă mare lucru.

Cadou pentru Dragoş

Ieri a fost ziua lui Dragoş, a împlinit 2 ani. Colegii de la „Timpul” au scris că Dragoş a primit de la bunici o maşină mare-mare şi un elicopter. Prima oară când l-am văzut, băieţelul avea o altă maşină mare, căreia îi zicea “brulea”. “Aşa-i place lui, inventează cuvinte, îşi dezvoltă imaginaţia”, îmi explicau bunicii.

Dragoş ştie însă ceva despre care n-o să uite cât va trăi: în fotografia din sufragerie e un bărbat, se duce din când în când spre ea şi spune „tata”. Peste câţiva ani, când va fi timpul

, va afla că pe tatăl său - pe nume Valeriu Boboc - l-au ucis în bătaie nişte oameni care apărau “statalitatea” Republicii Mol do va. S-ar putea să înţeleagă mai greu cine erau comuniştii şi ce au avut cu tatăl său. Sunt lucruri greu de înţeles şi pentru oamenii mari.

Sursa: Evenimentul Zilei