60 de ani de la al doilea val de deportari din Basarabia

Astazi, 6 iulie, se implinesc 60 de ani de la deportarile din Basarabia, din anul 1949. Deportarea de la 6-7 iulie 1949 (operatiune denumita conspirativ "IUG" (Sud), s-a facut in urma Hotararii Biroului Politic al CC al PC al URSS Nr. 1290-467cc din 6 aprilie 1949 "Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldoveneasca a chiaburilor, fostilor mosieri, marilor comercianti, complicilor ocupantilor germani, persoanelor care au colaborat cu organele politiei germane si romanesti, a membrilor partidelor politice, a gardistilor albi, membrilor sectelor ilegale, cat si a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus". Hotararea, care prevedea "deportarea in Kazahstan, Asia Centrala si Siberia a 11.280 de familii cu 40.850 de oameni", era insotita de un act aditional in care se specifica decizia Guvernului Sovietic ca "deportarea categoriilor mentionate sa se faca pe vecie", operatiunea sa inceapa pe 6 iulie 1949, ora 02,00, si sa se incheie pe 7 iulie 1949, ora 20,00.
Documente

de arhiva indica participarea la desfasurarea acestei operatiuni a 4.496 de "lucratori operativi" ai Ministerului Securitatii de Stat al URSS, inclusiv adusi din alte republici, 13.774 ofiteri si soldati si a 4.705 activisti de partid din Moldova. Au fost mobilizate 4069 autovehicule pentru asigurarea transportului intern a celor ce au fost ridicati si au fost pregatite 30 de esaloane, respectiv, 1573 de vagoane de vite in care romanii basarabeni deportati au fost transportati in Siberia (tinutul Altai, regiunile Kurgan, Tiumeni si Tomsk) si RSS Kazaha (regiunile Aktubinsk, Kazahstanul de Sud si Jambul). In fapt, au fost deportate 11.293 de familii - 35.796 persoane, din care 9864 barbati, 14.033 femei si 11.889 copii

. 7620 de familii au fost considerate "chiaburi", iar celelalte acuzate de "colaborare cu fascistii", de "apartenenta la partidele burgheze romanesti sau la secte religioase ilegale". De notat ca acestor "deportati pe vecie" li s-au confiscat averile si li s-a interzis sa-si ia cu ei bunuri materiale.(Vasile SOARE, ambasadorul Romaniei in Kazahstan - www.romaniidinkazahstan.info)
Mars in Chisinau
Potrivit Unimedia, sute de oameni au venit la ora 8.00 dimineata la monumentul lui Stefan cel Mare, pentru a depune

flori in memoria persoanelor deportate in perioada comunista. Batrani, copii, oameni de cultura si lideri politici au comemorat evenimentele de acum cca 60 de ani. Grupul de batrani veniti la stefan cel Mare s-au deplasat intr-un mars spre monumentul oamenilor deportati, aflat la Gara feroviara din Chisinau.
Acestia au depus flori, au organizat o slujba de pomenire a celor care au suferit in urma deportarilor din perioada sovietica si au tinut discursuri in care si-au amintit cu tristete de acele vremuri. Batranii au scandat lozinci anti-comuniste, cerand guvernului sa le returneze banii si averile confiscate in acea perioada. "Am scris scrisori si catre Voronin si catre Putin, presedintele Rusiei la acea vreme, insa nu am primit niciun raspuns. Aceasta este dovada ca nu le pasa de noi si ca acest regim este unul crimial", a declarat Valentina Sturza, presedintele Asociatiei fostilor deportati si detinuti politici.
De asemenea, potrivit Partidului Liberal Democrat din Moldova si Partidul Liberal, citate de "Timpul", autoritatile moldovene nu si-au onorat obligatiunile fata de victimele deportarilor comuniste si fata de urmasii acestora. "Deportatii au fost in permanenta neindreptatiti. Descendentii acestora isi mai cauta si azi dreptatea. Comportamentul autoritatilor noastre nu difera cu mult de tacticile celor care au organizat deportarile. Printr-o similitudine tragica, avem si astazi acelasi regim autoritar, care manifesta o politica de genocid fata de propriul popor", afirma Mihai Godea, vicepresedintele PLDM. Potrivit lui Mihai Ghimpu, liderul PL, guvernarea comunista n-a reactionat niciodata la cererile insistente ale deportatilor si urmasilor acestora de a ridica un monument in memoria celor care au avut de suferit in urma represiunilor. Membrii PL si PLDM au cerut guvernarii sa-si asume responsabilitatea fata de victimele deportarilor si sa identifice solutii viabile pentru compensarea bunurilor acestora. Pana in prezent nu exista un mecanism aplicabil de restituire a averilor persoanelor deportate.
Vineri, Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova a prezentat, in cadrul unei conferinte de presa, un proiect de lege care ar oferi mai multe drepturi persoanelor deportate, acesta urmand sa fie inaintat viitorului Parlament.
Totodata, PL si PLDM isi exprima regretul fata de faptul ca, in timp ce mai multe state condamna represiunile efectuate de regimul sovietic, autoritatile comuniste din R. Moldova continua tacticile odioase ale comunistilor sovietici, moldovenii fiind nevoiti sa-si paraseasca familiile si sa plece la munci peste hotare. PLDM a anuntat ca la 4 iulie, la Orhei, a fost dezvelit un monument dedicat deportatilor, iar in orasul Soroca a fost inaugurata o expozitie consacrata acestora.
Macinati de suferinta si de frica
Chiar si la 60 ani de la deportarile din 1949, amintirile, suferinta si frica ii macina inca pe multi dintre fostii deportati, mai scrie Jurnal de Chisinau. Familia Cozmin, din satul Bobulesti, raionul Floresti, alaturi de multe altele, a suferit ani grei de foame, saracie, dureri si munca silnica in urma celui de-al doilea val de deportari.
Teodosia Cozmin spune ca, in 1945, avea sapte ani cand i-au arestat pe tatal si l-au deportat in regiunea Krasnoiarsk, fiindca era om gospodar si se considera roman. "Cu mama si bunica am ramas 5 copii, iar de atunci au inceput chinurile. Sovietici luau de la oameni tot, pana la ultimul graunte, incat nu mai ramanea nimic pe langa gospodarie. Au urmat ani grei, ani de foamete organizata si de diverse boli

infectioase. Toata familia se imbolnavise de tifos si toti sedeau la pat cu febra. Boala a luat viata

fratelui, surorii mai mici si bunicii. Iar eu fiind singurul copil care se tinea pe picioare, trebuia sa am grija de toti", spune fosta deportata.
Teodosia Cozmin povesteste ca inainte de tragica seara, a ras toata ziua, s-a jucat cu semenii, fara a da prea mare importanta fluxului neobisnuit de mare de masini circuland intre Floresti si satul Gura Camencii.
"Inaintea tragicei nopti, la 5 iulie, mama fusese la prasit cu cateva persoane care o ajutau. Eu, fiind un copil de zece ani, imi faceam de cap impreuna cu alti copii, mai tare ca niciodata. in jocurile noastre radeam cu lacrimi. insa, pe la ora doua-trei noaptea, am auzit batai in usa si vocea secretarului sovietului satesc. In casa noastra navalise un grup de militari rusi, care ne-au dat 20-30 minute ca sa ne luam strictul necesar si sa ne urcam intr-o masina. in acele momente eu am intepenit, iar mama saruta peretii casei si isi lua ramas bun de la orice lucru. in aceasta stare doar vecinii ne-au sarit in ajutor si au aruncat in masina cateva lucruri pe care le-au gasit la intamplare", a explicat aceasta.
Deportati in regiunea Amur, la granita cu China
Teodosia Cozmin spune ca nimeni din cei deportati nu stiau unde sunt dusi, insa toti aveau un singur gand: "Ne ducem la moarte!"
"Spre dimineata am ajuns la Floresti, unde ne astepta un tren cu care se transportau vitele. Eu, sora mijlocie si mama ne-am urcat intr-un vagon, ne-au inchis cu lacatele si ne-am pornit pe drumul mortii. Sora mai mare a scapat si nu a fost deportata. Era mare jale pe peron. Rudele plangeau, alergau langa tren si ne rugau sa le scriem. Am fost deportati in regiunea Amur, la hotar cu China.
"Am fost robi aproape noua ani de zile. Primii trei ani am muncit la fermele de vite din stepa, dupa care am fost mutati in orasul Blagovescensk, unde am participat la constructia caselor de lemn. Am locuit in baraci, in vagoane pline cu insecte, cu plosnite, iar iarna era atat de frig incat ne ingheta talpa piciorului de incaltaminte. Pentru munca noastra primeam foarte putini bani, incat ne permiteam sa mancam doar paine, sare si uneori poate si ciorba", a mai spus aceasta.
"Am fost robi"
Fosta deportata povesteste ca nu aveau ce cauta la scoala copiii de felul ei, toti trebuiau sa munceasca pentru o bucatica de paine. "Am fost robi, fara drept la carte. Vroiam tare sa invat si am facut chiar o tentativa, desi era dificil pentru ca nu cunosteam limba rusa. Am inceput sa merg la scoala abia la 3 ani dupa ce am ajuns in Amur, aveam pe atunci 13 ani. insa, fiind fortata de umilinta, saracie si greutatile vietii, am renuntat la studii. Cu toate acestea, am citit multa literatura chiar si pana la miezul noptii. Traiam fiecare moment descris in cartile lecturate", povesteste cu mandrie femeia.
Prima dragoste tot in exil am trait-o, marturiseste protagonista noastra. "Desi multi cavaleri rusi imi cereau mana, i-am refuzat intotdeauna, spunandu-le ca ma voi casatori doar cu cineva cu sange moldav. Pentru ca pana la urma sa ma indragostesc de un baiat moldovean de origine"
Gandul la patrie i-a tinut in viata
Desi a fost greu, Teodosia Cozmin ne marturiseste ca a avut si unele momente de fericire, explicand ca a fost fericita si a respirat usor atunci cand a decedat Iosif Stalin, dictatorul Uniunii Sovietice.
"In martie 1953, cand a decedat Stalin am respirat cu usurinta si am strigat: "Ura, a murit calaul! Multi ani am supravetuit acolo, dar am muncit mult si am rezistat. si doar gandul ca ne vom intoarce in patrie ne tinea in viata. Astfel, in toamna anului 1957 ne-am intors in Moldova. Ajunsi in patrie am trait si durere si bucurii. Cele mai profunde sentimente le-am avut cand pentru prima data dupa 8 ani am auzit grai moldav. in acele momente am plans si nu puteam crede ca suntem pe pamantul nostru", ne-a destainuit fosta deportata.
Cu toate acestea, Teodosia Cozmin spune ca a trait un profund sentiment de dezamagire cand a ajuns in satul natal si nu a putut sa locuiasca in casa parinteasca pe motiv ca acolo era infiintata o gradinita. Astfel, fiind nevoita sa traiasca la sora cea mare. Casa doar, fara avere, i-a fost restituita dupa multe eforturi abia in 1961.
"Nimeni nu vroia sa ne angajeze, toti se uitau la noi ca la dusmanii poporului. Iar pentru a castiga o bucatica de paine ne rugam de sateni sa ne ia cu ziua in camp. Din acele clipe si pana in momentul de fata suntem considerati dusmani", a spus cu ochii in lacrimi femeia.
Potrivit acesteia, R. Moldova este pierduta daca Partidul Comunistilor vor continua sa fie la putere. "in rugaciunile mele, il rog pe Dumnezeu sa descopere tradatorii de neam, sa-i sature de bani, iar noi sa traim mai bine", a explicat Teodosia Cozmin. Teodosia Cozmin s-a casatorit in 1959 si are doi baieti.

Sursa: Ziua