Comisia Electorala Centrala din Republica Moldova a centralizat 98,2% din voturile alegatorilor. Desi mai sunt cateva procese verbale intarziate, principalele voturi care pot influenta rezultatul in defavoarea comunistilor sunt cele ale cetatenilor moldoveni de peste hotare. Potrivit expertilor, votul moldovenilor de peste hotare formeaza circa 1% din numarul total al alegatorilor, care se prezinta la urne. Acestea vor fi calculate pana la sfarsitul zilei de joi, informeaza Unimedia. Presa de la Chisinau spune ca daca va acumula cu 1% mai putin, PCRM va obtine 47 mandate de deputat. In aceste conditii, o alianta bilaterala cu PDM, care urmeaza sa detina circa 13 mandate, va fi inutila, deoarece va lipsi din nou "votul de aur" pentru alegerea presedintelui tarii.
Dupe precedentele alegeri, celor 60 de deputati comunisti le-a lipsit un singur vot ca sa poata alege presedintele Republicii Moldova. Opozitia beneficiaza pana acum de 53 de mandate de deputat si ar putea forma singura Guvernul, potrivit rezultatelor partiale. Dupa numararea a 98,2% dintre buletinele de vot PCRM a obtinut 45,1%, PLDM 16,4%, PL 14,4%, PDM 12,6% si AMN 7,4%. |
Ziua Online |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu