-- Procurorul general de la Chisinau a sustinut ieri ca Romania nu a fost implicata in protestele din stanga Prutului din 7 aprilie
Valeriu Gurbulea (foto), procurorul general al Republicii Moldova, a declarat ca Romania nu a participat la protestele din 7 aprilie, potrivit Unimedia.
Acesta a tinut insa sa precizeze ca "au fost inregistrate doar unele forme", facand referire la faptul ca a existat un atac cibernetic asupra serverelor institutiilor de stat din Romania, precum si incercari de trecere a frontierei moldo - romane. In cadrul conferintei de presa cu titlul "Desfasurarea urmaririi penale pe evenimentele din 6 - 7 aprilie 2009", Burgulea a afirmat ca pana in prezent au fost inregistrate 96 de plangeri privind torturarea persoanelor de catre politie, pentru 55 dintre acestea existand si rezultatele examinarii medicilor legisti, Gurbulea sustinand ca este vorba doar de leziuni corporale usoare.
Schingiuitori neidentificati
Tot legat de acest subiect, procurorul a mai precizat ca exista probleme in privinta identificarii persoanelor care i-au torturat pe tinerii retinuti, deoarece acestia aveau fata acoperita, urmand ca MAI sa puna la dispozitia Procuraturii Generale listele cu cu persoanele care au participat la retinere. Referitor la inregistrarile convorbirilor telefonice ale primarului municipiului Chisinau, Dorin Chirtoaca, si cele ale omului de afaceri Gabriel Stati, din filmul "Atacul asupra Moldovei", Gurbulea a declarat ca acestea nu au fost oferite de Procuratura, urmand ca aceasta sa investigheze circumstantele in care inregistrarile au ajuns in presa.
Scuipatul parintilor
In privinta celor patru persoane care au decedat in timpul evenimentelor de la Chisinau din 7 aprilie, procurorul general sustine ca, fie acestea au decedat inainte de acea data, fie ca nu exista nici o legatura intre moartea lor si respectivele incidente, desi investigatia internationala in cazul lui Valeriu Boboc a demonstrat faptul ca acesta a murit in urma loviturilor primite cu un corp dur. Afirmatiile lui Burgulea infirma toate acuzatiile lansate de Voronin privind implicarea Romaniei in evenimentele de la Chisinau, ce au urmat alegerilor din 5 aprilie. Presedintele moldovean a declarat in repetate randuri ca detine dovezi ale implicari tarii noastre, aceasta fiind facuta in principal prin consultarea politica a celor trei partide de opozitie de catre Ambasada Romaniei de la Chisinau. Seful statului moldovean acuza Ambasada Romaniei ca ar fi organizat si transportat in Republica Moldova mai multe grupuri de studenti, pentru a facilita participarea acestora la respectivele actiuni stradale, fara a preciza insa cetatenia lor si modul in care au fost facute aceste lucruri. Presa din Romania a fost si ea tinta atacurilor lui Voronin, acesta acuzand-o de "sprijin informational activ". Mai mult, ieri, liderul de la Chisinau a declarat ca politicienii moldoveni care numesc limba moldoveana drept romana, "scuipa nu doar in Constitutia tarii, dar si in propriii lor parinti".
Mai bine vaca in UE decat student la Chisinau
George Mocanu, reprezentantul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), a declarat ca "este mai bine sa fii vaca in Uniunea Europeana (UE), decat tanar in Republica Moldova", potrivit Mediafax. Acesta a facut referire la faptul ca in Moldova , pentru un tanar se aloca anual 3 sau 4 lei moldovenesti, in timp ce in UE pentru o vaca se aloca 2 Euro, echivalentul a 30 de lei moldovenesti.
Ioan TUDOR
www.ziua.net
Pariuri sportive Germania: Top Siteuri & Case de pariuri 2024
Acum o săptămână
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu