România, acuzată că vrea să rupă Transnistria de Moldova

Ministrul moldovean al Reintegrării, Vasili Şova, a acuzat că susţinerea arătată recent de preşedintele Traian Băsescu faţă de opoziţia din Republica Moldova are în spate un plan de separare a Transnistriei.

“În ultimele luni se creează impresia că nici o săptămână nu trece fără ca instituţiile statului român să nu facă anumite declaraţii dure care reprezintă amestec în treburile interne ale R. Moldova suverane. Cerinţele pe care le-a formulat recent preşedintele României, Traian Băsescu, că în R. Moldova trebuie să câştige partidele liberale de opoziţie poate şi reprezintă un anumit plan de soluţionare a conflictului transnistrean al anumitor forţe politice. Nu ştiu dacă acesta poate fi numit plan de soluţionare sau plan de a scăpa de o parte a teritoriului ţării şi în felul acesta să realizeze anumite ambiţii politice”, a declarat comunistul Vasili Şova, citat de “Jurnal de Chişinău”.

Potrivit publicaţiei, Şova este singurul ministru moldovean care nu vorbeşte limba română. “Dacă cunoaşterea limbii de stat le permite demnitarilor să-şi îndeplinească obligaţiunile ca şi funcţionar de stat, dar nu o poate vorbi, acest lucru nu constituie un obstacol, nici măcar Constituţia nu reprezintă un impediment”, a replicat Sova la o întrebare din partea presei.

În aceeaşi zi cu acuzele lansate de guvernul de la Chişinău, preşedintele Parlamentului transnistrean, Evgheni Sevciuk, şi-a dat demisia. El şi-a motivat gestul prin faptul că o recentă modificare a Constituţiei va spori şi mai mult puterile liderului separatist Igor Smirnov. “Cum se numeşte forma de guvernare propusă - monarhie, sultanat? Aceste variante, în opinia mea, sunt inacceptabile”, a spus preşedintele Sovietului Suprem de la Tiraspol. Presa rusă a vehiculat de mai multe ori ipoteza că Moscova îl pregăteşte pe Sevciuk pentru înlocuirea lui Smirnov, în cazul în care acesta nu va accepta planul rus de reglementare a conflictului din Transnistria.

Razvan Ciubotaru
www.cotidianul.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
©2009 Jos comunismul! | by TNB