Şmecherie, şantaj, mită, încălcarea drepturilor şi manipularea procesului de vot în Republica Moldova! Toate astea au fost folosite din nou la alegerile parlamentare anticipate ţinute ieri în statul de peste Prut, de comuniştii aflaţi la putere. Aflaţi într-o situaţie dificilă după ce au fost nevoiţi să repete alegerile din prima săptămână a lui aprilie şi confruntaţi cu perspectiva de a fi dislocaţi de la putere, comuniştii nu s-au dat înapoi de la metodele hoţeşti tradiţionale, ca şi la precedentul scrutin. De data asta, sorţii par să nu le mai fie însă aşa de favorabili, iar găinăriile electorale care i-au făcut celebri ar putea să nu fie de ajuns pentru rămânerea la guvernare. Există totuşi posibilitatea ca rezultatul să-i oblige doar să „împartă puterea“ cu altcineva.
Nebunie curată la vot !
În comuna Coceri, presa moldoveană a relatat faptul că puterea a adus la vot în „turism electoral“ chiar şi 14 oameni bolnavi pishic, care au fost sfătuiţi să voteze cu Partidul Comuniştilor din Republica Moldova. De altfel, turismul electoral a fost semnalat în foarte multe dintre satele Moldovei, practică pentru care partidul lui Voronin nu s-a sfiit să folosească resursele statului.
Într-o altă localitate moldoveană, Corjova, un grup de persoane necunoscute au blocat pur şi simplu secţia de vot şi nu au mai permis accesul, fără ca forţele de ordine să intervină într-un fel. Observatorul român, europarlamentarul Cristian Preda, a dezvăluit că cei care blocau secţia erau cazaci din Transnistria.
La ţară, oamenii lui Voronin au folosit o veche metodă de „ameţit“ alegătorii - le-au dat acestora băutură pentru a-i convinge să voteze cu PCRM.
Militarii, forţaţi să voteze comuniştii
„Ziarul de Gardă“ de la Chişinău a dezvăluit faptul că viceministrul moldovean de Interne, Andrei Sumleanschi, le-ar fi ordonat militarilor de la unitatea de carabinieri UM 1002 să voteze cu PCRM. Probabil pentru a fi şi mai convingător, acesta a adăugat şi promisiunea că dacă vor proceda în acest mod, vor fi demobilizaţi mai devreme.
Te trezeşti cu necunoscuţi pe adresa ta!
O altă practică „murdară“ folosită şi anterior de comunişti a fost „încărcarea“ listelor electorale cu oameni care nici măcar nu locuiesc la adresele la care sunt trecuţi, practică semnalată în sute de cazuri.
Până şi liderul Partidului Liberal Democrat din Republica Moldova, Vlad Filat, a avut imensa surpriză să constate că pe adresa lui erau trecute două persoane despre care n-avea habar cine ar putea fi.
E foarte posibil ca multe dintre persoanele trecute pe această listă să fi fost persoane decedate sau pur şi simplu plecate din ţară, de numele cărora comuniştii s-au folosit şi la alegerile din 5 aprilie pentru a „îndesa“ mii de voturi. Cu menţiunea „votat PCRM“, desigur.
„Mânăriile“, pregătite din timp
Comuniştii au pregătit terenul din timp pentru ca toate elementele să-i avantajeze
1. Au făcut aproape imposibilă exercitarea dreptului de vot pentru basarabenii din străinătate, aproape toţi anti-comunişti. Spre exemplu, în Spania, unde sunt câteva sute de mii de basarabeni, nu există nici măcar o secţie de vot, existând însă una în Portugalia.
2. Au programat alegerile vara, când electoratul activ e plecat în vacanţă, ca şi studenţii, iar votanţii tradiţionali ai comuniştilor, adică pensionarii, şi mulţi dintre agricultori sunt acasă.
3. Au monopolizat mare parte din apariţiile în mass-media, deşi şeful misiunii PE, europarlamentarul Marianjean Marinescu, a arătat că nu au reuşit să facă asta la nivelul celui din aprilie. Folosirea controlului asupra mass-media de stat şi a şantajului asupra celor private au fost armele lor.
4. Au expulzat o serie de observatori independenţi din organizaţia ENEMO, proveniţi din Georgia, Ucraina, Kîrgîstan şi Rusia.
Lupu - „făcătorul de regi“?
Dacă la alegerile din 5 aprilie forţele care s-au confruntat au fost pe de o parte opoziţia liberală (PLM, PLDM şi Alianţa Moldova Noastră), iar pe de alta Partidul Comuniştilor, de data asta în ecuaţie a intrat un alt jucător important - Marian Lupu.
Fost membru al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova şi preşedinte al Parlamentului până în aprilie, Lupu a devenit lider al Partidului Democrat din Moldova şi va fi cel care va înclina balanţa într-o parte sau alta.
Cum comuniştii sunt cotaţi cam la 30% din voturi (deşi, ca la 5 aprilie, vor obţine probabil mai mult cu ajutorul fraudelor electorale), iar opoziţia liberală tot cam la acelaşi nivel, formaţiunea lui Marian Lupu va decide aproape sigur viitoarea putere.
Lupu, un economist echilibrat cu alură de tehnocrat, a reprezentat ani de-a rândul „faţa umană“ a PCRM, dar a anunţat că nu va face o alianţă de guvernare numai cu acesta, ci doar dacă participă mai multe partide. În plus, o condiţie pentru o alianţă de felul acesta ar fi ca Voronin să nu mai conducă într-un fel sau altul PCRM. „Nu vom vota niciodată un preşedinte comunist“, a anunţat Lupu, care a dezvăluit şi motivul pentru care nu vrea să fie singur într-o relaţie cu comuniştii: „sunt ca femeia de păianjen, îşi devorează partenerul“.
Cu Rusia, dar relaţie decentă cu România!
Pragmaticul Marian Lupu a anunţat că în cazul în care ajunge la guvernare partenerul său extern cel mai important va fi Rusia, cu care vrea un „parteneriat strategic consolidat“, în primul rând din raţiuni geopolitice şi economice.
Cu toate astea, Lupu nu e nici pe departe un anti-român ca Voronin şi pledează pentru relaţii bune cu acestea şi pentru integrarea în Uniunea Europeană.
Mai mult, spre deosebire de Voronin, el nu marşează pe un discurs de tip sovietic şi recunoaşte că în Moldova şi România se vorbeşte aceeaşi limbă şi că împărtăşim în mare aceeaşi cultură.
Lucian Lumezeanu
Curentul
Pariuri sportive Germania: Top Siteuri & Case de pariuri 2024
Acum o săptămână
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu