Copii inchisi de Voronin

Preşedintele moldovean recunoaşte că printre cele 200 de persoane reţinute se află şi minori, pe care îi interoghează „ca să se afle cine i-a trimis la proteste”, iar o parte dintre aceste persoane sunt acuzate de participare la realizarea unei lovituri de stat, instigare la dezordine în masă şi tentativă de uzurpare a puterii.

Printre arestaţi se află copii şi adolescenţi (ridicaţi de poliţie direct din spitale), membrii unor organizaţii civice moldovene, dar şi politicianul Sergiu Mocanu, tatăl celor doi tineri care s-au refugiat de peste jumătate de an în Ambasada României din Chişinău.

Copii dispăruţi după demonstraţii

Autorităţile moldovene au trecut, ieri, la represalii împotriva demonstranţilor care au cerut reluarea alegerilor din Republica Moldova printr-o manifestaţie de amploare declanşată spontan după ce s-a aflat că majoritatea mandatelor din noul parlament au fost câştigate de comunişti. Arestările au început în noaptea de marţi spre miercuri, iar printre reţinuţi se află şi minori. Mai mulţi părinţi din Republica Moldova au anunţat presa că nu îşi găsesc copiii, în condiţiile în care peste 200 de tineri, reţinuţi în urma protestelor de marţi, ar fi fost ridicaţi de pe paturile de spital.

„Copiii au fost duşi din oraş, nu mai sunt în Chişinău”, a anunţat Comisariatul de poliţie, contactat telefonic de unul dintre părinţi. De altfel, chiar Vladimir Voronin a precizat - pentru BASA-press - că în timpul protestelor au fost reţinuţi copii şi adolescenţi. „Cei care au participat la proteste vor fi interogaţi cu privire la instituţiile de învăţământ unde îşi fac studiile şi cine i-a trimis în Piaţa Marii Adunări Naţionale, la proteste. Nu dorim răzbunare, ci din contră, o conlucrare”, a spus Voronin.

Fost consilier al lui Voronin acuzat de lovitură de stat

Într-o altă declaraţie, preşedintele Moldovei a mai dat un indiciu cu privire la identitatea celor arestaţi miercuri: „Violenţele de la Chişinău sunt organizate de agenţi infractori, de foşti politicieni care vor să ajungă la putere şi de cei care nu au fost în stare să ajungă în parlament. Există probe că această contestare a rezultatelor alegerilor este doar un pretext pentru organizarea unei lovituri de stat, în care sunt implicate servicii speciale din străinătate”, a precizat liderul comunist.

„Forţele de ordine au arestat organizatorii revoltelor de la Chişinău, iar sponsorii cei mai bogaţi au părăsit deja ţara”, a subliniat el. Printre cei arestaţi se află fostul consilier prezidenţial al lui Voronin, Sergiu Mocanu. Potrivit avocatului Ion Dron, Mocanu a fost ridicat de poliţie din stradă, sub acuzaţiile de participare la realizarea unei lovituri de stat, instigare la dezordine în masă şi tentativă de uzurpare a puterii. Politicianul, ai cărui copii se află de aproximativ şapte luni refugiaţi în Ambasada României din Chişinău, a fost luat cu forţa de pe stradă ieri-dimineaţă, în jurul orei 10.00, de aproximativ zece persoane îmbrăcate în civil. Mocanu a fost arestat în condiţii de agresiune, fiind pus la pământ, imobilizat şi urcat într-o dubă.

Potrivit lui Dron, Mocanu a fost reţinut 72 de ore, până când va ajunge în faţa judecatorului de instrucţie, care va decide prelungirea sau suspendarea mandatului de arestare. Sergiu Mocanu, şeful formaţiunii Acţiunea Populară, este singurul lider al unei grupări politice moldoveneşti arestat ieri. Ziarele din Chişinău speculează că nu va fi eliberat curând, spre deosebire de tinerii săltaţi direct din Spitalul de Urgenţă unde fuseseră aduşi în urma violenţelor de acum două zile.
Sursa: EVZ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
©2009 Jos comunismul! | by TNB