După război - mulţi eroi. Dar şi mai mulţi jurnalişti de birou care ştiu să scoată adevărul la iveală, ca ghicitoarele, doar dacă le arăţi o poză. Au apărut titluri de genul: au fost identificaţi diversioniştii de la Chişinău. Cum? Au fost fotografiaţi!
Cineva a avut grijă să umple internetul de fotografii cu băieţi raşi pe cap, sloboziţi din coloniile moldoveneşti. Aceştia, chipurile, au pus la cale escaladarea şi incendierea Parlamentului şi a Preşedinţiei. Există, desigur, o doză de adevăr şi în această afirmaţie. Dar adevărul nu se epuizează aici.
A declara că toţi cei implicaţi în ciocnirile violente din faţa Preşedinţiei şi a Parlamentului au fost nişte recidivişti sau cazaci din Transnistria este o minciună. În orice caz, cei omorîţi şi cei bătuţi nu sînt dintre recidivişti. Adevăraţii provocatori probabil îşi beau acum lăzile de votkă pe care le-au primit ca recompensă.
Potrivit mărturiilor celor implicaţi, pe care i-am contactat din proprie iniţiativă, au fost mai multe grupuri de provocatori, însă majoritatea atrasă în vîltoarea “revoluţiei” au fost oameni care au crezut sincer în izbînda asupra comunismului. Numărul lor trebuie apreciat între 1000 şi 3000.
Mulţi jurnalişti de la Chişinău au stat în spatele coloanei forţelor de ordine înainte de a începe totul. Tînărul care mi-a dat mărturie despre starea din primele rînduri susţine că jurnaliştii fotografiau feţele protestatarilor sprijinindu-se pe umerii securiştilor. S-au făcut mii de prim-planuri, pentru a-i identifica după aceea pe potenţialii “vandali”. Dar înainte de a începe totul jurnaliştii au dispărut…
Aşa se explică de ce presa de la Chişinău nu mai oferă decît teze şi ipoteze despre ce s-a întîmplat de fapt. Opoziţia în schimb are “probe” - cele 60 de ore video şi imagini ale mulţimii. Nimeni nu a dat încă mărturii din primele rînduri. Este şi normal. Majoritatea au fost bătuţi, unii omorîţi, iar cei care au scăpat sînt ascunşi. Un astfel de material va apărea în curînd, dacă ne va da Dumnezeu zile.
Semnalul meu este să manifestaţi discernămînt faţă de informaţiile şi “analizele” ce se rostesc în aceste zile cu privire la scenariile evenimentelor de la Chişinău. Da, au fost scenarii, dar ele nu sînt atît de banale ca cele evocate de majoritatea comentatorilor care, atunci cînd nu vorbesc despre Becali, comentează poze servite de securitatea moldovenească.
Pînă atunci, nu vă lăsaţi inimile împînzite de procente şi scenarii, gîndindu-vă măcar cîteva minute pe zi la familiile care şi-au îngropat morţii ucişi de miliţia comunistă, precum şi la cele care nu-şi găsesc nici pînă azi fiii sau şi i-au luat bătuţi de moarte. Numărul lor este mai mare de o mie.
Preluat de pe: http://savatie.wordpress.com
Un comentariu:
de ce nu posteaza nimeni cele 60 de ore pe youtube?
Trimiteți un comentariu